Reza Pahlavi, fiul fostului șah, promite că se va întoarce în Iran din exilul în SUA
Reza Pahlavi, fiul șahului iranian care a fost răsturnat în Revoluția Islamică din 1979, a promis că se va întoarce în Iran din exilul din Statele Unite, într-un mesaj transmis duminică, relatează dpa.
Bărbatul în vârstă de 65 de ani nu a specificat o dată și este neclar dacă i se va permite să intre în Iran și ce consecințe va avea de înfruntat ca politician de opoziție.
La sfârșitul lunii decembrie au izbucnit proteste în tot Iranul din cauza unei crize economice tot mai profunde și a inflației în creștere, înainte de a escalada rapid în demonstrații mai ample împotriva sistemului autoritar al Republicii Islamice.
Pahlavi a declarat într-un mesaj video pe X că poporul iranian cere 'o nouă cale credibilă' pentru a merge înainte.
'Bătălia din Iranul de astăzi este între ocupație și eliberare. Poporul iranian m-a chemat să conduc. Mă voi întoarce în Iran', a scris el.
Iranienii acționează pe teren și acum este momentul ca întreaga comunitate internațională să li se alăture, a adăugat el.
'Mă voi întoarce în Iran. Poporul iranian s-a ridicat pentru a-și recupera țara. Istoria îi va onora pe cei care îi sunt alături', a mai spus fiul fostului șah.
Pahlavi, care a fost desemnat prinț moștenitor de tatăl său, fostul șah al Persiei, trăiește în exil în SUA de decenii.
Între 16.500 și 18.000 de persoane ar fi fost ucise în proteste, conform cifrelor întocmite de personalul medical și raportate de Sunday Times din Marea Britanie, deși numărul victimelor rămâne imposibil de verificat independent.
Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a recunoscut sâmbătă pentru prima dată că mii de persoane au fost ucise în timpul tulburărilor la nivel național.
Agenția de știri pentru activiștii drepturilor omului (HRANA), cu sediul în SUA, a transmis că a confirmat până în prezent 3.308 decese, alte 4.382 de cazuri fiind analizate.
Toate cifrele rămân neverificate, deoarece raportarea victimelor a fost împiedicată de o blocare a internetului la nivel național impusă de autoritățile iraniene pe 8 ianuarie.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gardienii Revoluției din Iran cer retragerea Israelului din Liban
Gardienii Revoluției, armata ideologică a Republicii Iran, au cerut joi retragerea armatei israeliene din Liban, unde aceasta desfășoară o operațiune terestră în sudul țării împotriva miliției Hezbollah, susținută de Teheran, relatează AFP și Reuters. 'Sprijinirea rezistenței în Liban este datoria fiecăruia dintre noi, iar alungarea Israe
Un buncăr și un tunel secret al mafiei, descoperite în sudul Italiei
Poliția italiană a descoperit în regiunea Calabria (sudul Italiei) un buncăr subteran complex, prevăzut de asemenea cu un tunel de 120 de metri conceput pentru a facilita fuga, buncăr ce pare a avea legătură cu mafia locală 'Ndrangheta, relatează joi agenția EFE. Structura era ascunsă perfect și protejată de sisteme de camuflaj 'demne de un plato
Uniunea Europeană este 'ferm' alături de Armenia, spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană este 'ferm' alături de Armenia, a afirmat joi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după o discuție cu prim-ministrul armean Nikol Pașinian, pe fondul restricțiilor impuse de Rusia asupra anumitor importuri, informează AFP. 'Moscova folosește relațiile economice pentru a exercita presiuni politice. C
Toți cei care se identifică drept maghiari sunt maghiari, spune Peter Magyar
Toți cei care se identifică drept maghiari, gândesc și visează în maghiară și iubesc să fie maghiari sunt maghiari, indiferent unde trăiesc în lume, a declarat joi la Budapesta prim-ministrul Peter Magyar, la celebrarea Zilei Coeziunii Naționale, relatează MTI. La o ceremonie de comemorare a Tratatului de la Trianon din 1920,
Aleksandar Vucic: Ma duc în Muntenegru; este important sa reprezint Serbia acolo
Președintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat joi presei, după o întâlnire cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, că va participa la Summitul UE - Balcanii de Vest de la Tivat, în Muntenegru, în ciuda unui avertisment al Agenției de Securitate și Informații a Serbiei potrivit căruia viața sa ar fi în pericol, relate
Serviciile de securitate îl sfătuiesc pe președintele sârb să evite deplasarea în Muntenegru pentru summitul UE - Balcanii de Vest
Agenția de Informații și Securitate a Serbiei (BIA) l-a sfătuit miercuri pe președintele Aleksandar Vucic să nu călătorească în Muntenegru pentru summitul UE - Balcanii de Vest de la Tivat, invocând un 'risc ridicat de securitate', transmit HINA și Reuters. BIA a recomandat oficial șefului statului să nu se deplaseze î
Ungaria: Procurorii au retras acuzațiile aduse primarului din Budapesta în legătură cu organizarea marșului Pride
Procurorii ungari au retras acuzațiile care i-au fost aduse primarului din Budapesta, Gergely Karacsony, de încălcare a legii privind libertatea de asociere și întrunire în legătură cu organizarea marșului Pride anul trecut, informează joi MTI. Pe 28 ianuarie, parchetul districtual a susținut că primarul a încălcat lege
Șefa diplomației ungare salută 'progrese importante' în ce privește drepturile minorității maghiare din Ucraina
Șefa diplomației ungare, Anita Orban, a afirmat joi că 's-au înregistrat progrese importante în ce privește drepturile minorității maghiare din Transcarpatia', a consemnat MTI, a doua zi după ce premierul ungar Peter Magyar a anunțat un angajament în acest sens al guvernului de la Kiev față de comunitatea maghiară din regiunea din vestul Ucr
Muntenegru găzduiește vineri Summitul UE - Balcanii de Vest, dedicat extinderii și securității regionale
Liderii Uniunii Europene și cei ai statelor din Balcanii de Vest se reunesc vineri, la Tivat, în Muntenegru, în cadrul Summitului UE - Balcanii de Vest, unul dintre cele mai importante forumuri politice dedicate viitorului regiunii și relației sale cu Uniunea Europeană. Desfășurat la șase luni după precedenta reuniune în acel
Iran: Într-un mesaj citit, liderul suprem acuză SUA și Israelul că încearcă să dezbine națiunea
Liderul suprem Mojtaba Khamenei a acuzat Statele Unite și Israelul într-o declarație scrisă de joi că încearcă să dezbine națiunea iraniană, după ce au suferit o 'înfrângere zdrobitoare' în războiul lansat împotriva țării sale, relatează AFP. 'Principalul lor instrument' pentru a slăbi Iranul
Războiul din Orientul Mijlociu: Un ministru israelian consideră armistițiul din Liban o 'greșeală gravă'
Ministrul israelian al Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir, o figură a extremei drepte, a numit joi acordul de încetare a focului din Liban, mediat de Washington, o 'greșeală gravă', relatează AFP. 'Armistițiul cu Libanul este o greșeală gravă și o iluzie a consilierilor care îl determină pe prim-ministrul (Benjamin
Vizită surpriză a șefului Statului Major al SUA în Venezuela
Șeful Statului Major Interarme al SUA, Dan Caine, s-a deplasat miercuri în Venezuela, la cinci luni după capturarea președintelui venezuelean Nicolas Maduro, o vizită surpriză în contextul în care președinta interimară Delcy Rodriguez efectuează prima sa călătorie în afara continentului, în India, relatează AFP. &
Trump intenționează să-l numească definitiv în funcție pe procurorul general interimar și fost avocat
Președintele SUA, Donald Trump, și-a anunțat miercuri intenția de a-l numi pe procurorul general interimar Todd Blanche în funcția de procuror general permanent, conform unor imagini publicate de adjunctul șefului său de cabinet, relatează AFP. 'Mâine (joi), voi informa (...) că îl vom numi procuror general cu titlu perma
Cel puțin opt morți în atacuri aeriene israeliene asupra orașului Gaza (apărarea civilă)
Cel puțin opt oameni au fost uciși joi dimineață în atacuri aeriene israeliene asupra orașului Gaza, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al apărării civile din teritoriul palestinian. Cinci, respectiv două persoane au fost ucise în atacuri asupra unor blocuri de locuințe din nord-vestul și sud-vestul orașului Gaza, ia
Israelul și Libanul convin să reînnoiască armistițiul
Israelul și Libanul au convenit miercuri asupra 'implementării unui armistițiu' și a creării unor 'zone-pilot' sub controlul armatei libaneze, conform unei declarații comune publicate la finalul a două zile de discuții la Washington, transmite AFP. 'La finalul negocierilor purtate sub egida Statelor Unite, Israelul și Liban













