Rusia se solidarizează cu Cuba în apărarea suveranității și a independenței sale naționale
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a exprimat joi solidaritatea cu Cuba în apărarea suveranității și a independenței sale, în timp ce Ministerul de Externe rus a respins amenințările la care este supusă insula, transmite EFE.
'Am oferit mereu și continuăm să oferim asistență și sprijin prietenilor noștri cubanezi și ne solidarizăm cu hotărârea lor de a-și apăra suveranitatea și independența cu toate forțele', a declarat președintele Vladimir Putin la ceremonia de prezentare a scrisorilor de acreditare a aproximativ 30 de ambasadori, care a avut loc în Marele Palat al Kremlinului.
Îndreptându-se către noul șef de misiune al ambasadei cubaneze, Enrique Orta Gonzalez, președintele rus a remarcat că Rusia și Cuba sunt unite de relații 'cu adevărat solide și prietenoase'.
'Alianța ruso-cubaneză și-a demonstrat valoarea și se bazează pe simpatia reciprocă sinceră dintre popoarele celor două țări', a adăugat el.
Președintele Putin a semnalat că, în prezent, părțile implementează proiecte comune în sectoare precum 'energie, metalurgie, infrastructură de transport și medicină' și își extind schimburile culturale și umanitare.
Între timp, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat că Rusia urmărește îndeaproape evenimentele din America Latină și Caraibe și este 'îngrijorată' de creșterea tensiunilor și a retoricii belicoase față de țara 'prietena' Cuba.
'Suntem convinși că limbajul șantajului și al amenințărilor este pur și simplu inacceptabil, în special în ceea ce privește insula', a declarat Zaharova într-o conferință de presă. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Protestatarii împotriva Jocurilor Olimpice sunt 'inamici ai Italiei', declară Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian Giorgia Meloni i-a criticat aspru pe demonstrații care au protestat la Milano în timp ce Jocurile Olimpice de iarnă se desfășoară în acest oraș, informează duminică DPA. Într-o postare pe rețelele sociale, ea i-a calificat pe cei implicați în revolte drept 'inamici ai Italiei și italienilor'.
Thailandezii sunt chemați să voteze în alegeri legislative anticipate după o perioadă de instabilitate
Thailandezii votează duminică pentru a-i departaja pe reformiști de conservatorii aflați la putere, în alegeri legislative anticipate convocate după o perioadă de instabilitate marcată de declinul formațiunii lui Thaksin Shinawatra, patriarhul politicii thailandeze, informează AFP și DPA. Secțiile de votare s-au deschis în jurul orei locale 08:00 (
Rusia: Presupusul autor al tentativei de asasinare a unui general rus a fost arestat
Presupusul autor al tentativei de asasinare a unui general rus la Moscova, tentativă imputată Ucrainei, a fost arestat după ce fugise în Emiratele Arabe Unite, a anunțat duminică Serviciul Federal de Securitate (FSB), informează AFP și DPA.
UPDATE Iranul nu va renunța la îmbogățirea uraniului, chiar și în caz de război, declară șeful diplomației iraniene
Iranul nu va renunța la îmbogățirea uraniului, subiect de conflict cu SUA, 'chiar dacă ni se va impune un război', a declarat duminică șeful diplomației iraniene, la două zile după negocieri cu Washingtonul asupra programului său nuclear, informează AFP. 'Iranul a plătit un preț foarte mare pentru programul său nuclear pașnic și pentru î
Partidul puterii din Coreea de Nord anunță organizarea următorului său congres la sfârșitul lui februarie
Partidul puterii din Coreea de Nord a anunțat duminică organizarea la sfârșitul lui februarie a următorului său congres, primul după 2021, în timpul căruia ar urma să fie anunțate viitoare planuri de descurajare nucleară, potrivit liderului nord-coreean Kim Jong Un, informează AFP și EFE. 'Biroul politic al comitetului central al Partidului Mun
Legislative în Japonia: Șefa ultraconservatoare a guvernului, pe cale să întărească poziția partidului său
Japonezii au început să voteze duminică în alegerile legislative anticipate, ce ar urma să întărească poziția Partidului Liberal-Democrat al șefei guvernului Sanae Takaichi, ultraconservatoare și susținătoare a unei linii dure privind imigrația, informează agențiile internaționale de presă. Secțiile de votare ar urma să se închidă la or
Francesca Albanese consideră necesară crearea unei coaliții împotriva Consiliului pentru Pace al lui Trump
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administrației președintelui american Donald Trump pentru Gaza este opusul unei soluții pașnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică și, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliții alternative la așa-numitul Co
SUA deportează în Cisiordania palestinieni arestați de ICE (investigație jurnalistică)
Statele Unite au deportat în Cisiordania ocupată, cu avioane private, palestinieni arestați de Serviciul de Imigrație și Control Vamal (ICE), potrivit unei anchete comune a revistei israeliene independente +972 Magazine și a ziarului britanic The Guardian, informează sâmbătă EFE. Această investigație jurnalistică indică faptul că,
Consiliul pentru Pace, condus de SUA, va organiza prima reuniune a liderilor pe 19 februarie
Consiliul pentru Pace, promovat de președintele american Donald Trump, va organiza prima întâlnire a liderilor pe 19 februarie, a confirmat sâmbătă un oficial al guvernului american, fără a oferi detalii suplimentare, transmite Reuters. Despre planificata întâlnire a relatat inițial Axios, care a menționat că reun
Casa Regală belgiană neagă orice legătură între soția regelui Albert al II-lea și Jeffrey Epstein
Casa Regală belgiană a negat sâmbătă orice legătură între infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein și regina Paola a Belgiei, după ce unele instituții media au relatat despre un e-mail în care o altă persoană transmite 'salutări' din partea reginei Belgiei către Epstein, informează EFE. Paola, de origine italiană,
Emisarul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, la bordul portavionului Abraham Lincoln
Emisarul președintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a vizitat sâmbătă portavionul american Abraham Lincoln în regiunea Golfului, la o zi după discuțiile cu Iranul, care sunt programate să fie reluate în curând, informează AFP. 'Astăzi, amiralul Brad Cooper, șeful Comandamentului Cen
Scandalul Epstein: Fostul ministru francez Jack Lang se oferă să demisioneze de la Institutul Lumii Arabe
Fostul ministru francez Jack Lang s-a oferit să demisioneze de la conducerea Institutului Lumii Arabe (IMA) din Paris, în urma acuzațiilor privind presupusele sale legături cu finanțatorul american și infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein, informează sâmbătă AFP. Fostul ministru socialist al culturii a considerat sâmbă
Netanyahu urmează să se întâlnească miercuri cu Trump în SUA pentru a discuta despre Iran
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu este așteptat să se întâlnească cu președintele american Donald Trump miercuri, la Washington, unde vor discuta despre negocierile cu Iranul, a anunțat sâmbătă biroul șefului executivului israelian, informează Reuters. Oficiali iranieni și americani au purtat vineri discuții indirec
Italia reiterează că nu se poate alătura 'Consiliului pentru Pace' al lui Trump
Ministrul de externe italian, Antonio Tajani, a exclus definitiv participarea la 'Consiliul pentru Pace' al președintelui american Donald Trump din cauza unor probleme constituționale 'insurmontabile', informează sâmbătă AFP. Acest 'Consiliu pentru Pace' a fost inițial conceput pentru a supraveghea armistițiul &ic
Ungaria: Tisza și-a prezentat programul electoral, în care promite o taxă pe avere și adoptarea monedei euro
Partidul de opoziție Tisza din Ungaria intenționează să introducă o taxă pe avere pentru cei bogați, să adopte moneda euro și să ancoreze ferm Ungaria în Uniunea Europeană și NATO, se arată în programul său electoral de 240 de pagini publicat sâmbătă, informează Reuters. Partidul de centru-dreapta reprezintă cea mai mare prov














