SUA: Orașul Minneapolis și statul Minnesota dau în judecată administrația Trump pentru operațiunile ICE
Orașul american Minneapolis și statul Minnesota au anunțat luni seară acționarea în justiție a administrației Trump referitor la operațiunile de anvergură ale Serviciului federal pentru imigrație (ICE) desfășurate în ultimele săptămâni în această zonă din nordul Statelor Unite, transmit Reuters, AFP și DPA.
În cursul uneia din aceste operațiuni, desfășurată în urmă cu cinci zile, Renee Good, o femeie americană în vârstă de 37 de ani, a fost împușcată la volanul propriului automobil de către un agent al ICE. Decesul femeii a declanșat un val de manifestații în întreaga țară la finalul săptămânii trecute, de la Minneapolis la New York, Los Angeles și chiar Boston.
''Nu puteți opri fără discernământ cetățeni americani pe stradă. Nu puteți târî în zăpadă femei însărcinate. Nu aveți dreptul de a scoate adolescenți din mașinile lor și de a-i aresta când ei sunt, în realitate, cetățeni americani'', a declarat primarul democrat al orașului Minneapolis, Jacob Frey, în cursul unei conferințe de presă consacrate anunțării acestei acțiuni în justiție.
''Este împotriva legii în toate statele și este contrar Constituției Statelor Unite'', a denunțat Frey.
Agenții ICE ''trebuie ei înșiși să respecte legea în exercitarea funcțiilor lor. Estimăm că ei nu fac asta. Ei trebuie să acționeze în limitele legii și ale Constituției'', a afirmat, la rândul său, procurorul general al statului Minnesota, Keith Ellison.
În pofida protestelor naționale de la finalul săptămânii trecute, guvernul american a anunțat duminică trimiterea a ''sute'' de agenți federali suplimentari la Minneapolis.
După decesul lui Renee Good, președintele american Donald Trump a apărat imediat teza legitimei apărări a agentului ICE, o versiune contestată dur în special de opoziția democrată de la nivel local.
Statul Illinois, un alt stat democrat vizat de ofensiva anti-imigrație a administrației Trump, mai ales la Chicago, a inițiat luni o procedură judiciară similară. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump spune că SUA vor decide în curând dacă războiul cu Iranul va fi reluat
Președintele american Donald Trump a declarat joi că va decide în curând dacă va relua războiul împotriva Iranului, informează vineri dpa. Scopul declarat al conflictului lansat de Statele Unite și Israel în februarie este acela de a împiedica Teheranul să dezvolte o armă nucleară. 'Vrem să merg
SUA: Secretarul de stat Marco Rubio dezminte că ar vrea să părăsească administrația Trump în vederea prezidențialelor din 2028
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a negat într-un interviu acordat joi publicației The New York Times informațiile potrivit cărora ar lua în considerare părăsirea administrației președintelui Donald Trump, în urma înfrângerii republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. A fost
Trump prezice un acord cu Rusia privind #Ucraina și chiar 'întreaga Europă'
Președintele american Donald Trump a prezis joi, în termeni misterioși, după cum remarcă AFP, un viitor 'mare acord' cu Rusia privind Ucraina și a adăugat că acordul respectiv 'ar putea să înglobeze întreaga Europă'. În cadrul unor declarații făcute presei, președintele american a indicat că s-a în
Mișcarea Vestelor Galbene revine în protestele din Franța
Mișcarea Vestelor Galbene, apărută în 2018, revine în protestele la scară națională din Franța, transmite vineri dpa. În manifestațiile declanșate în urmă cu câteva săptămâni de liceeni s-au implicat deja sindicatele franceze; Vestele Galbene, care nu au o conducere oficială structurată clar, au chemat viner
SUA/Guvernatorul democrat al Californiei a decis comutarea tuturor pedepselor capitale în închisoare pe viață
Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a anunțat joi că a decis comutarea pedepsei capitale pentru 548 de condamnați în închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate, în numele ''demnității umane'', transmit Reuters, AFP și dpa. ''Iau această decizie întrucât s
SUA: Un judecător federal blochează proiectul președintelui Trump de a construi un arc de triumf grandios
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP. Prin dimensiunile sale impunătoare,
Kaja Kallas e de acord cu Giorgia Meloni: UE trebuie să vorbească pe o singură voce despre negocierile privind #Ucraina
Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat joi că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce privește negocierile de pace din Ucraina, relatează Reuters. 'Ar trebui să rămânem uniți în a spune clar că aceste lucruri pe care Rusia le vrea necesită și o decizi
Serbia: Șeful serviciilor secrete, apropiat de Vucic, va fi interogat
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP. Vladimir Orlic, șeful Agenției de securitate și de i
Amenințări false cu bombă: Un mesaj trimis aeroporturilor din Sofia și Roma e semnat de 'combatanții Statului Masculin'
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de 'combatanții Statului Masculin', potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP. În Rusia există o mișcare de extremă dreapta numită 'Statul Masculin', dar AFP nu
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de











