Premierul Groenlandei preferă Danemarca în locul SUA; prim-ministrul danez crede va urma cea mai grea parte
Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat marți că dacă acest teritoriu autonom danez ar trebui să aleagă în acest moment între Danemarca și SUA, care au amenințat că vor prelua această insulă arctică din motive de securitate națională, ar alege să rămână în cadrul țării nordice, transmite EFE.
'Groenlanda nu vrea ca nimeni să o posede sau să o controleze. Dacă ar trebui să alegem chiar acum între SUA și Danemarca, atunci alegem Danemarca. Nu este momentul pentru divergențe interne, ci pentru a fi uniți', a declarat Nielsen într-o conferință de presă comună cu prim-ministrul danez Mette Frederiksen.
Nielsen a reiterat că Groenlanda 'nu este de vânzare' și că este un stat de drept, calificând situația drept 'foarte, foarte gravă', din cauza presiunii 'imense' care exista asupra acestui teritoriu.
'Limita este că Groenlanda nu poate fi cumpărată. Suntem împreună în regat cu Danemarca și vom face întotdeauna parte din alianța occidentală', a afirmat premierul Groenlandei.
El a mai declarat că 'viitorul Groenlandei va fi decis de groenlandezi, așa cum prevede statutul de autonomie. Cu acest mesaj călătorim mâine în Statele Unite'.
Ministrul de externe al Danemarcei, Lars Lokke Rasmussen, confirmase cu câteva ore înainte că miercuri se va întâlni la Washington cu secretarul de stat american Marco Rubio pentru a discuta despre acest teritoriu autonom danez, o întâlnire la care va participa și consiliera pentru relații externe din Groenlanda, Vivian Motzfeldt.
Întâlnirea va avea loc la Casa Albă, iar vicepreședintele american JD Vance va fi cel care va găzdui evenimentul, a explicat Rasmussen.
'Groenlanda este în ochiul uraganului, în mijlocul acestei presiuni. Dar este, de asemenea, o chestiune a ordinii mondiale pe care o cunoaștem. Dacă va cădea, Groenlanda și restul lumii vor trebui să înfrunte provocări greu de combătut', a afirmat Nielsen.
La rândul său, Mette Frederiksen a catalogat marți drept 'inacceptabilă' presiunea SUA de a prelua Groenlanda și a declarat că 'ceea ce urmează este cea mai grea parte'.
'Nu a fost ușor să facem față unei presiuni absolut inacceptabile din partea celui mai apropiat aliat al nostru din timpuri imemoriale. Dar multe (aspecte) indică faptul că ceea ce urmează este cea mai grea parte', a afirmat Frederiksen în conferința de presă comună cu premierul groenlandez Jens-Frederik Nielsen.
Situația este 'foarte gravă', a recunoscut Frederiksen, subliniind totodată că 'Groenlanda face parte din Regatul Danemarcei'.
'Dorim dialog și colaborare, nu căutăm niciun conflict, dar mesajul nostru este clar: Groenlanda nu este de vânzare', a adăugat Frederiksen.
Șefa guvernului danez a subliniat că 'este tot mai clar că există ceva mai fundamental în joc', referindu-se la planurile Washingtonului.
'Nu este vorba doar despre Groenlanda sau despre Regatul Danemarcei. Este vorba despre faptul că granițele nu pot fi schimbate prin forță, că un popor nu poate fi cumpărat și că țările mici nu trebuie să se teamă de cele mari', a subliniat ea.
Frederiksen a evidențiat că țara sa a sporit securitatea în Groenlanda în ultimul an, dar, 'desigur că vrem să o consolidăm și mai mult împreună cu SUA și NATO, aceasta este cea mai bună garanție' în fața interesului Chinei și Rusiei în Arctica.
Președintele american Donald Trump și-a reiterat în ultimele săptămâni interesul pentru achiziționarea Groenlandei din motive de securitate națională. Deși Washingtonul mizează pe diplomație ca primă opțiune, nu exclude alte scenarii, precum o posibilă operațiune militară.
Danemarca și Groenlanda, deși au criticat amenințările americane, sunt, în același timp, deschise să intensifice cooperarea cu Washingtonul.
Guvernul Groenlandei își exprimase cu o zi înainte sprijinul pentru ca NATO să se ocupe de apărarea teritoriului său și a subliniat că această insulă 'face parte din Regatul Danemarcei'.
Mai multe țări europene, în frunte cu Germania și Regatul Unit, au început să studieze posibilitatea ca NATO să își sporească prezența militară în Groenlanda.
Liderii celor cinci partide politice cu reprezentare în Inatsisartut (Parlamentul din Groenlanda) au apărat în urmă cu patru zile, într-o declarație comună, dreptul locuitorilor din Groenlanda de a-și decide viitorul în fața amenințărilor Statelor Unite.
'Viitorul Groenlandei trebuie să fie decis de către groenlandezi. Misiunea viitorului Groenlandei se realizează în dialog cu oamenii săi și în conformitate cu legile internaționale și cu statutul de autonomie. Nicio altă țară nu poate interveni în acest sens', se arată în declarația comună. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Ionuț Mareș, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ungaria/Ministrul sănătății comemorează victimele pandemiei de coronavirus, amintind că cei care au profitat de pe urma ei trebuie trași la răspundere
Ministrul ungar al sănătății, Zsolt Hegedus, a comemorat sâmbătă într-o postare pe Facebook victimele pandemiei de coronavirus, menționând că, potrivit datelor oficiale, numărul deceselor se ridică la 49.124, dar și că în timpul pandemiei s-au cheltuit sute de milioane din fonduri publice pentru achiziționarea de echipamente medicale, din care
Franța/mobilizare socială: Ministrul de interne spune că manifestațiile 's-au desfășurat bine', în ciuda 'violenței incredibile' a unor agitatori
Ministrul de francez de interne, Laurent Nunez, a declarat sâmbătă că manifestațiile - al treilea val de proteste împotriva costului ridicat al vieții în Franța - 's-au desfășurat bine', în ciuda unei 'violențe incredibile' din partea unor grupuri de agitatori, relatează AFP. Ministrul a denunțat î
Secretarul de stat american a discutat cu omologul său rus despre o întâlnire Putin-Trump la următorul summit APEC
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat sâmbătă că a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, despre posibilitatea unei interacțiuni între președintele american Donald Trump și cel rus Vladimir Putin în timpul viitorului summit APEC, programat pentru jumătatea lunii noiembrie în China, informează AFP.
VIDEO Interes în creștere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio; Erdogan îndeamnă Rusia și Ucraina la responsabilitate
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunității internaționale pentru facilitarea unei încetări a focului limitate în Marea Neagră, cu scopul de a asigura transporturile neîngrădite de energie și cereale dinspre Rusia și Ucraina, transmite Reuters. Rubio
Rusia: FSB spune că SUA au avertizat Rusia cu privire la un atac planificat la Moscova
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat sâmbătă că a primit informații din partea Statelor Unite ale Americii, prin canalele de parteneriat consacrate, cu privire la pregătirea unui atac terorist la Moscova, a consemnat agenția de presă rusă RIA. FSB a asigurat că ia măsurile corespunzătoare, notează Reuters și AFP. Într-o declara
Polonia: Bărbat înarmat reținut în fața Tribunalului Constituțional, pe fondul escaladării disputei politice legate de justiție
Poliția din Varșovia a reținut sâmbătă un bărbat care avea asupra sa un cuțit și un pistol cu gloanțe oarbe, în timpul unei manifestații desfășurate în fața Tribunalului Constituțional al Poloniei, pe fondul disputei politice tot mai intense legate de judecătorii acestei instanțe, relatează dpa. Potrivit poliției, o femeie care participa la o
Regele Charles al III-lea a reflectat asupra atrocităților coloniale în timpul vizitei în Guyana
Regele Charles al III-lea a reflectat vineri la atrocitățile coloniale cu prilejul vizitei în Guyana, o fostă colonie britanică, informează AFP. Însoțit de prim-ministrul din Guyana, Mark Phillips, Charles a depus coroane de flori la mormintele soldaților care au luptat pentru Regatul Unit înainte de proclamarea independenței, într-un c
UPDATE Rusia a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei, anunță președintele Volodimir Zelenski
Drone lansate de forțele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile Kiev și Dnipropetrovsk, a anunțat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. ''Aceste lovituri ruse au creat o s
Criză politică în Polonia: Ambasadorii din România și China și-au anunțat demisia
Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia ca răspuns la disputa interinstituțională de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, chestiune care a escaladat în cursul nopții, transmite dpa. ''Dată fiind tentativa de preluare ilegală a Tribunalului Constituțional, nu mai văd nicio posibilitate de a cont
UPDATE Criză politică în Polonia: Președintele Karol Nawrocki face apel la 'restabilirea statului de drept'
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat sâmbătă dimineață că disputa cu guvernul legată de Tribunalul Constituțional reprezintă o amenințare pentru securitatea internă a țării, după ce diferendul a escaladat vineri noaptea, transmit AFP și dpa. Adresându-se protestatarilor adunați în afara sediului Tribunalului Constituționa
Turcia propune un candidat la funcția de secretar general al ONU
Turcia a propus vineri candidatura actualului secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Feridun Sinirlioglu, la postul de secretar general al Națiunilor Unite, informează AFP. Potrivit unor surse din MAE turc, scrisoarea de nominalizare de către președintele Recep Tayyip Erdogan a fost transmisă vineri preș
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed
SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin
Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G













