Mii de oameni denunță în fața ambasadei SUA la Madrid o 'agresiune imperialistă' după capturarea lui Maduro
Mai multe mii de manifestanți s-au adunat duminică dimineața în fața ambasadei SUA la Madrid pentru a denunța o 'agresiune imperialistă', după capturarea președintelui venezuelean Nicolas Maduro în urma unei operațiuni militare americane, informează AFP.
Manifestanții au afișat numeroase pancarte, dintre care unele îl arătau pe președintele american Donald Trump înghițind cu lăcomie un bidon de petrol în culorile drapelului venezuelean, altele îl calificau pe Trump drept 'agresor', în timp ce pe un banner se putea citi 'Nu agresiunii imperialiste contra Venezuelei'.
Mai multe drapele ale formațiunii de extremă-stânga spaniole Podemos sau ale Partidului Comunist spaniol putea fi de asemenea văzute printre drapelele venezuelene fluturate în fața ambasadei, în plin centrul Madridului, la o zi după capturarea lui Maduro de către SUA, în urma unei spectaculoase operațiuni militare după lovituri aeriene asupra Caracasului și împrejurimilor sale.
Maduro se află în prezent într-o închisoare din New York, urmând să compară în fața instanței, pentru a fi judecat pentru 'narcoterorism' și import de cocaină în SUA.
Donald Trump a anunțat deja că țara lui se va afla la conducerea tranziției în Venezuelei și că intenționează să exploateze vastele rezerve de petrol ale acestei țări.
Prim-ministrul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a cărui țară l-a primit pe candidatul opoziției în alegerile prezidențiale venezuelene din 2024, Edmundo Gonzalez Urrutia, aflat în exil, a condamnat deja sâmbătă 'o intervenție ce încalcă dreptul internațional', estimând că această operațiune 'împinge regiunea spre un orizont de incertitudine și de belicism', și a îndemnat la o tranziție 'justă și prin dialog'.
Duminică, Pedro Sanchez, ce contează pe sprijinul partenerului său de extremă stânga Sumar, și-a reiterat criticile într-o scrisoare adresată militanților Partidului Socialist, în care el evocă 'recenta încălcare a dreptului internațional în Venezuela, acțiune pe care noi o condamnăm cu cea mai mare fermitate'.AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat că nu există o 'soluție militară' la conflictul cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat duminică faptul că nu există o 'soluție militară' la conflictul dintre Iran și Statele Unite, într-un moment în care discuțiile dintre cele două țări par să se afle în impas, transmite AFP. 'Dacă inamicii noștri aleg din nou calea confruntării militare, răspuns
Letonia: Partidul conservator Lista Unită câștigă alegerile, iar Andris Kulbergs urmează să conducă viitorul guvern
Victoria oficială a formațiunii conservatoare 'Lista Unită' (AS), condusă de premierul în exercițiu Andris Kulbergs, care a surprins pe toată lumea cu o campanie de succes, îi oferă acestuia perspectiva de a deveni viitorul șef al guvernului în urma victoriei decisive obținute sâmbătă în alegerile generale din Letonia, informează
Brazilia: Flavio Bolsonaro recuperează din nou teren în fața lui Lula într-un sondaj în ajunul alegerilor
Senatorul Flavio Bolsonaro a redus din nou diferența în intențiile de vot față de președintele brazilian și candidat la realegere, Luiz Inacio Lula da Silva, în ajunul primului tur al alegerilor prezidențiale, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă, transmite duminică EFE. Cu doar câteva ore înaintea deschiderii se
Bosnia și Herțegovina: Alegeri prezidențiale, parlamentare și locale
Aproximativ 3,4 milioane de alegători din Bosnia și Herțegovina merg duminică la urne pentru a alege președinția tripartită a țării, parlamentul federal, parlamentele celor două entități cu un grad ridicat de autonomie, președintele Republicii Srpska și parlamentele cantonale din cadrul Federației Bosnia și Herțegovina, informează dpa. Țara es
Cancelarul german Merz în vizită la Kiev, însoțit de directori ai unor companii din domeniul apărării și energiei
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a sosit duminică la Kiev, într-o vizită neanunțată, însoțit de directori ai unor companii germane din domeniul apărării și energiei, pentru a-și exprima sprijinul față de președintele Volodimir Zelenski, pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra orașelor ucrainene, informează Reuters.
Letonia: Partidul premierului Andris Kulbergs, în fruntea alegerilor legislative (exit poll)
Partidul centrist al premierului Andris Kulbergs, Lista Unită, este pe cale să câștige alegerile legislative organizate sâmbătă în Letonia, conform sondajelor de ieșirea de la urne, mulți alegători fiind îngrijorați ca urmare a avertismentelor privind o posibilă agresiune a Rusiei, relatează Reuters. Un sondaj la ieșire
SUA: Șeful administrației penitenciarelor din Tennessee a demisionat după execuția eșuată a Christei Pike
Șeful administrației penitenciarelor din statul american Tennessee, Frank Strada, a demisionat după execuția eșuată a condamnatei Christa Pike, care a supraviețuit injecțiilor letale, a anunțat sâmbătă guvernatorul statului, Bill Lee, relatează AFP și dpa. Șeful Departamentul pentru Corecție din Tennessee (TDOC), Frank Strada, 'și-a
Ambasadorul Rusiei la Chișinău, convocat la MAE după o nouă încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest, după ce cinci aparate de zbor, trei rachete și două drone, au survolat sâmbătă spațiul aerian al Republicii Moldova și au explodat în apropierea unor localități, relatează agenția de presă Moldpres.
Yemen: Rebelii houthi anunță că Arabia Saudită a lansat 26 de lovituri asupra capitalei Sanaa
Houthi din Yemen au anunțat că Arabia Saudită a lansat sâmbătă 26 de lovituri asupra capitalei Sanaa, controlată de rebelii pro-iranieni, în contextul intensificării războiului civil din țară, relatează AFP. Canalul de televiziune Almasirah, afiliat grupării, a relatat că 'avioane inamice' ale regatului saudit, care susține
Portugalia: Anchetă în legătură cu legalitatea utilizării bazei aeriene Lajes de către SUA în războiul din Iran
Procurorii portughezi au anunțat sâmbătă că au deschis o anchetă privind legalitatea autorizației acordate de guvernul de la Lisabona pentru utilizarea de către Statele Unite a bazei aeriene Lajes din arhipelagul Azore în timpul războiului din Iran, în urma unei plângeri depuse de un partid de opoziție, relatează Reuters.
Coreea de Nord susține că a lansat o rachetă balistică folosind Inteligența Artificială
Coreea de Nord a afirmat sâmbătă că a testat o rachetă strategică cu rază medie de acțiune folosind Inteligența Artificială (AI), la doar câteva ore după ce Seulul a anunțat că Phenianul a lansat o rachetă balistică, relatează AFP. 'Forțele noastre armate au detectat o rachetă balistică lansată din regiunea Wonsan, în Cor
Republica Moldova/Războiul Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol viața cetățenilor noștri, afirmă președinta Maia Sandu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat sâmbătă atacurile masive lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții și încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de cinci drone și rachete, relatează agenția de presă Moldpres. Maia Sandu a declarat că sâmbătă dimineață, în decurs de circa 15 mi
Cancelarul Friedrich Merz își exprimă încrederea în viitorul țării sale, de Ziua Unității Germane
Cancelarul german Friedrich Merz și-a exprimat sâmbătă încrederea în viitorul țării sale, de Ziua Unității Germane, la 36 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de Unificare a poporului german, care fusese separat între est și vest după cel de-al Doilea Război Mondial, informează EFE. 'Un viitor bun răm
Rusia face din nou apel la diplomați și străini să părăsească Kievul
Rusia a făcut din nou apel sâmbătă la diplomații și străinii aflați la Kiev să părăsească orașul, avertizând că forțele sale vor continua să efectueze atacuri masive de represalii împotriva capitalei ucrainene, informează AFP. Ministerul de Externe rus a transmis într-un comunicat că 'a reiterat' avertismentul a
Discuțiile SUA-Rusia privind Ucraina includ mai nou un acord petrolier de miliarde de dolari (presă)
Discuțiile administrației președintelui american Donald Trump cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina s-au extins pentru a include un acord petrolier în valoare de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar urma să profite oameni de afaceri din Orientul Mijlociu care au legături cu negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, a relatat







