Suspiciuni de fraudă: Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, a fost reținută (sursă apropiată cazului)
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, a fost reținută marți, în cadrul unei anchete în Belgia privind o posibilă fraudă în utilizarea fondurilor UE, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului.
Mogherini conduce în prezent Colegiul Europei din Bruges, iar ancheta se referă la presupuse fraude legate de formarea tinerilor diplomați, finanțată de UE.
Alte două persoane, inclusiv un înalt funcționar al Comisiei, au fost arestate la Bruxelles marți dimineață în legătură cu ancheta, potrivit aceleiași surse.
Parchetul European (EPPO) a anunțat marți percheziții la Colegiul Europei din Bruges și la Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) din Bruxelles.
La cererea EPPO, aprobată de judecătorul de instrucție, Poliția Federală (FGP West-Vlaanderen) a efectuat percheziții în mai multe clădiri ale Colegiului Europei din Bruges, la Serviciul European de Acțiune Externă din Bruxelles și la locuințele suspecților. Perchezițiile au beneficiat și de sprijinul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).
În discuție este proiectul pentru Academia Diplomatică a Uniunii Europene - un program de formare de nouă luni pentru tinerii diplomați din statele membre -, care a fost atribuit de Serviciul European de Acțiune Externă Colegiului Europei din Belgia, în perioada 2021-2022, în urma unei proceduri de licitație.
Ancheta se concentrează asupra faptului dacă Colegiul Europei și/sau reprezentanții acestuia au fost informați în prealabil cu privire la criteriile de selecție ale procedurii de licitație și au avut motive suficiente să creadă că li se va atribui implementarea proiectului, înainte de publicarea oficială de către SEAE a anunțului de licitație.
Există suspiciuni puternice că, în timpul procesului de licitație pentru program, a fost încălcat articolul 169 din Regulamentul financiar referitor la concurența loială și că informații confidențiale legate de achizițiile publice în curs au fost partajate cu unul dintre candidații care participau la licitație.
Înainte de percheziții, EPPO a solicitat ridicarea imunității mai multor suspecți, care a fost acordată.
Faptele care fac obiectul anchetei au fost raportate inițial către OLAF. Acestea ar putea constitui fraudă în domeniul achizițiilor publice, corupție, conflict de interese și încălcare a secretului profesional. Ancheta este în curs de desfășurare pentru a clarifica faptele și a stabili dacă au avut loc infracțiuni. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Slovacia: Un ministru pierde încrederea Parlamentului, majoritatea lui Fico amenințată
Ministrul slovac al mediului, Tomas Taraba, a pierdut marți un vot de încredere în Parlament, slăbind guvernul premierului naționalist Robert Fico, în timp ce deputați din rândul aliaților săi de extremă dreapta din Partidul Național Slovac (SNS) amenință să îl priveze de scurta sa majoritate, notează AFP. Parlame
Germania: Extrema-dreaptă speră să conducă Saxonia-Anhalt în decembrie
Candidatul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) din Saxonia-Anhalt, regiune din estul țării, speră să fie ales în decembrie premier al acestui land, a afirmat acesta marți, ceea ce ar reprezenta o premieră în Germania postbelică, notează AFP. După victoria sa la alegerile regionale de la începutul l
Pentru prima dată în istoria sa, Marocul urmează să aibă o femeie în fruntea guvernului
Pentru prima dată în istoria sa, Marocul urmează să aibă o femeie în fruntea guvernului, după ce regele Mohammed al VI-lea a numit-o pe Fatima Ezzahra El Mansouri în această funcție și i-a încredințat misiunea de a forma un nou cabinet, a relatat marți agenția de știri marocană MAP, preluată de dpa. El Mansouri, î
SUA: Șeful Pentagonului, pe cale să anunțe noi reduceri de posturi de ofițeri superiori
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, urmează să anunțe o reducere cu 20% a numărului de posturi pentru generali și amirali, în cadrul unei discuții cu sute de cadre militare cu grade inferioare la Quantico, statul Virginia, au declarat marți pentru Reuters doi oficiali americani. Hegseth va susține miercuri un discurs în
Marea Britanie: Poliția afirmă că nu au fost găsite dispozitive explozive în urma verificărilor de la baza aeriană Fairford
Poliția antiteroristă britanică a anunțat marți că nu au fost găsite dispozitive explozive improvizate în cadrul anchetei privind un presupus complot care viza o bază aeriană britanică folosită de forțele americane pentru a lansa atacuri asupra Iranului, relatează Reuters și AFP. Poliția a precizat că, în timpul perchezițiilor, a f
Brexitul a făcut 'mai mult rău decât bine', consideră premierul britanic
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut 'mai mult rău decât bine', a consemnat dpa. Sugerând că ar putea renunța la 'l
#Ucraina: Rusia 'nu este deloc interesată' de negocieri, în pofida schimbului de opinii cu Berlinul la ONU, declară Merz
Întâlnirea între miniștrii german și rus de externe la New York a demonstrat că Rusia 'nu este deloc interesată de negocieri serioase' cu privire la Ucraina, a declarat marți cancelarul german Friedrich Merz, citat de AFP. 'Depunem eforturi diplomatice intense', a declarat cancelarul german într-o confer
Statele Unite permit pelerinilor iranieni să zboare în Irak
Statele Unite au acordat derogări unor companii aeriene irakiene, permițându-le să transporte pelerini iranieni către și dinspre orașul irakian Najaf, un loc sfânt al islamului șiit, au declarat pentru AFP un oficial guvernamental irakian și o sursă de la aeroport, transmite marți AFP. 'Companiile aeriene irakiene au obținut o
Cehii ar fi pregătiți să răspundă la un atac asupra țărilor baltice, afirmă prim-ministrul Babis
Republica Cehă ar fi pregătită să-și onoreze angajamentele față de NATO în eventualitatea unui atac rusesc asupra unei țări baltice, a declarat marți prim-ministrul Andrej Babis pentru un site de știri ceh, informează Reuters. Babis, al cărui guvern include un partid prorus antiimigrație, a sistat contribuțiile cehe la asistența militară
Germania: O dispută legată de sediu obligă personalul AfD să lucreze de acasă, la Berlin
Personalul administrativ al partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) lucrează de acasă după ce o decizie judecătorească, survenită în urma unui litigiu privind contractul de închiriere, i-a obligat pe angajați să părăsească sediul din Berlin, a făcut cunoscut marți un purtător de cuvânt al partidului, relatează dpa.
UE face apel la #Ucraina să continue reformele pentru a-i continua finanțarea
Uniunea Europeană a lansat marți un apel către Ucraina, cerându-i să continue aplicarea reformelor, o condiție esențială pentru menținerea ajutorului financiar în acest an, în contextul în care Kievul afirmă că are nevoie de cel puțin 20 miliarde de dolari, relatează AFP. 'Mesajul nostru către prietenii noștri ucrai
Germania îndeamnă Slovacia la mai multă solidaritate în privința sancțiunilor împotriva Rusiei
Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a îndemnat Slovacia să susțină mai activ măsurile UE care vizează Rusia în legătură cu războiul din Ucraina, în timpul unei vizite efectuate marți la Bratislava, informează dpa. Cele două țări și-au reafirmat 'sprijinul deplin pentru Ucraina', a declarat Wadephul după disc
Spania: Emmanuel și Brigitte Macron au fost întâmpinați de regele Felipe al VI-lea și de regina Letizia la Palatul Regal
Președintele Franței, Emmanuel Macron, și soția sa, Brigitte Macron, au fost primiți marți de regele Spaniei, Felipe al VI-lea, și de regina Letizia la sosirea lor la Palatul Regal din Madrid într-un eveniment ce marchează începutul unei vizite de stat de două zile în Spania, prima pe care cuplul prezidențial francez o efectuează în această ța
Israel: Netanyahu menționează 'indicii' ale unor posibile atacuri inamice înainte de alegeri
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marți că există 'indicii' că inamici ai Israelului ar putea să procedeze la atacuri împotriva țării înaintea alegerilor legislative, preconizate să se desfășoare la sfârșitul lunii octombrie, relatează France Presse. 'Avem indicii potrivit cărora, înaintea al
NATO și UE, împreună cu Estonia, acuză Rusia de 'sabotaj'
Uniunea Europeană și NATO și-au exprimat marți sprijinul pentru Estonia, după ce Tallinul a anunțat că a identificat un 'act de sabotaj' rusesc în incendiul declanșat în august la o companie de armament, acuzație respinsă imediat de Kremlin, relatează AFP. Ministrul eston de externe Margus Tsahkna a anunțat marți pe X că Ta














