Franța: Deputații resping bugetul, adoptarea acestuia compromisă
Deputații francezi au respins aproape în unanimitate bugetul de stat pentru 2026 în prima lectură, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, un vot fără precedent în ultimele decenii care este un semn rău pentru adoptarea acestuia înainte de sfârșitul anului, notează AFP.
După săptămâni de dezbateri uneori aprinse privind impozitarea averii ori a societăților, 404 deputați au respins secțiunea 'venituri' a proiectului de lege (doar unul a votat pentru), respingând astfel întregul proiect, chiar fără a lua în considerare secțiunea 'cheltuieli'.
Conform procedurii parlamentare franceze, acest vot trimite textul inițial al guvernului înapoi la Senat, care îl va analiza săptămâna viitoare.
Într-un peisaj politic extrem de tensionat de la decizia președintelui Emmanuel Macron de a dizolva Adunarea Națională în 2024, dificultatea adoptării unui buget de stat este principala problemă din spatele căderii ultimilor prim-miniștri.
Guvernul minoritar condus de Sébastien Lecornu, un apropiat al lui Emmanuel Macron, este totuși supus unei presiuni intense pentru a reduce deficitul public, cel mai mare din zona euro, a cărui dimensiune îngrijorează piețele financiare.
Adunarea Națională a mai respins bugetul de stat în 2024, un eveniment fără precedent de la adoptarea celei de-a Cincea Republici în 1958. Dar aceasta este prima dată cu un scot atât de categoric.
Grupurile de stânga și extremă dreaptă au votat împotriva acestuia, în timp tabăra guvernamentală au fost împărțită între voturi împotrivă și abțineri. Doar un deputat centrist a votat în favoarea proiectului de lege, mai scrie AFP. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza. editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Raiduri ale poliției în mai multe orașe vizând presupuși adepți ai extremei drepte
Poliția din landul german Renania de Nord-Westfalia a lansat miercuri dimineață raiduri în opt orașe vizând presupuși extremiști de dreapta, au indicat surse din domeniul securității citate de dpa. Perchezițiile din landul cel mai populat din Germania vizează 10 suspecți legați de un grup cunoscut sub numele 'Tineri și Puternic
Germania va fi 'fundamental diferită' în 2035, susține cancelarul Merz; germanii nu cred că actuala coaliție va rezista până la alegeri
Cancelarul german Friedrich Merz a apreciat marți că țara sa - cea mai mare economie a Europei - este capabilă de reformă și ar putea trece printr-o transformare fundamentală până în 2035, relatează dpa. Pe de altă parte, rata de aprobare a guvernului german a coborât la doar 11%, iar majoritatea germanilor se așteaptă ca actuala coaliție de guverna
Rusia lovește #Ucraina în plin armistițiu anunțat unilateral de Kiev
Ucraina a acuzat Rusia de un nou atac miercuri dimineață, a doua zi după loviturile rusești care s-au soldat cu cel puțin 28 de morți în țară, în condițiile în care la miezul nopții a început o încetare a focului anunțată unilateral de Kiev, relatează AFP. În jurul orei 04:00 GMT, la peste șapte ore de la in
Marea Britanie: Poliția londoneză înființează o unitate specială pentru a proteja comunitatea evreiască
Poliția Metropolitană din Londra a anunțat miercuri înființarea unei 'Unități de protecție comunitară' formată din aproximativ 100 de agenți, după mai multe atacuri care au vizat comunitatea evreiască din capitala britanică, notează AFP. Această forță va 'oferi o prezență mai vizibilă, axată pe culegerea de informații și coor
Australia: Întoarcerea a 13 cetățeni care au legături cu presupuși membri ai grupării Stat Islamic din Siria
Treisprezece femei și copii australieni având legături cu presupuși jihadiști ai grupării Stat Islamic (SI) se pregătesc să se întoarcă în Australia din Siria, a anunțat miercuri guvernul, avertizând că mai mulți dintre aceștia vor fi arestați, notează AFP. Acest grup format din patru femei și nouă copii care trăiesc &i
Șeful diplomației iraniene a sosit la Beijing (presa)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a sosit la Beijing unde urmează să se întâlnească miercuri cu omologul său chinez, Wang Yi, în contextul crizei din Golf, au relatat agențiile de presă iraniene Fars și Tasnim, citate de AFP. Această călătorie are loc înaintea vizitei președintelui american Donald Trump în China, pe 14 și 15
Trump își suspendă operațiunea de escortare a navelor prin strâmtoarea Ormuz, în speranța unui acord cu Iranul
Președintele american Donald Trump a anunțat marți suspendarea 'Proiectului Libertate' de escortare a navelor prin strâmtoarea Ormuz, în așteptarea unui acord final cu Iranul, după ceea liderul de la Casa Albă a descris drept 'mari progrese' în negocieri, relatează AFP. 'Având în vedere succesu
Atacatorul de la Dineul Corespondenților la Washington, inculpat pentru agresiune armată împotriva unui agent federal
Presupusul autor al atacului asupra Dineului Asociației Corespondenților de la Casa Albă, la care participa președintele american Donald Trump, este în prezent vizat de un capăt de acuzare suplimentar pentru că a tras asupra unui agent federal american, conform actului de acuzare revizuit publicat marți, notează AFP. Cel de- al patrulea
VIDEO Louise Arbour, fost procuror al TPI, a fost numită guvernator general al Canadei
Premierul canadian, Mark Carney, a anunțat marți numirea fostei judecătoare Louise Arbour în funcția de nou guvernator general al țării, însărcinată să îl reprezinte pe regele Charles al III-lea, actualul șef de stat, notează AFP. Fost Înalt Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului și fost procuror canadian
Flotila pentru Gaza: Lula cere 'eliberarea imediată' a unor militanți deținuți de Israel
Președintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, a cerut marți 'eliberarea imediată' a brazilianului Thiago Avila și a spaniolului Saif Abu Keshek, activiști pro-palestinieni aflați în Flotila pentru Gaza, considerând 'nejustificată' prelungirea detenției lor de către Israel , notează AFP. 'Guvernul nostru, pr
VIDEO Taiwan: Rubio avertizează împotriva oricărei inițiative 'destabilizatoare' înainte de vizita lui Trump în China
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a avertizat marți împotriva oricărei inițiative 'destabilizatoare' privind Taiwanul, cu puțin timp înainte de vizita președintelui Statelor Unite, Donald Trump, în China, relatează AFP. 'Sunt sigur că Taiwanul va fi un subiect de discuție. Este întotdeauna', a de
VIDEO Trump cere Iranului să 'fluture steagul alb al capitulării'
Președintele american Donald Trump a ridiculizat marți capacitatea militară a Iranului și a susținut că Teheranul 'ar trebui să fluture steagul alb al capitulării', dar că este prea mândru pentru a face acest lucru, relatează Reuters. Vorbind în fața presei în Biroul Oval, Trump a repetat că, în contacte private
Lavrov și Rubio au avut o convorbire telefonică despre situația internațională și relațiile ruso-americane
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avut marți o convorbire telefonică cu omologul său american, secretarul de stat Marco Rubio, în cadrul căreia au abordat situația internațională și starea relațiilor ruso-americane, potrivit unei note publicate de Ministerul rus de Externe, relatează agenția EFE. 'Miniștrii de Externe 'și-au potrivit ce
Trump spune glumind că face multe exerciții fizice zilnic: 'Un minut pe zi!'
Președintele american Donald Trump a spus în glumă marți că face 'multe exerciții' fizice zilnic, mai exact 'un minut' cel mult, relatează EFE. 'Fac multe exerciții. Cam un minut pe zi, maxim. Dacă am noroc', a mai spus el, într-o tentativă de autoironie. Liderul republican a făcut această declarație în
SUA: Administrația Trump vrea să examineze cu atenție modelele de inteligență artificială înainte de lansarea lor
Administrația SUA a anunțat marți acorduri cu Google DeepMind, Microsoft și xAI, care îi vor oferi acces la noile modele de inteligență artificială (AI) ales acestora pentru a le evalua capacitățile înainte de lansarea lor, relatează AFP. Acest lucru marchează un punct de cotitură pentru administrația Trump, care anterior păstrase în mare par













