Trump se distanțează din nou de Epstein și cere revocarea licenței ABC după o întrebare pe subiect de la un reporter
Președintele american Donald Trump s-a distanțat din nou de infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein, declarând marți că nu are 'nimic de-a face' cu acesta, cu doar câteva ore înainte de un vot în Congres care se așteaptă să oblige administrația de la Washington să fie mai transparentă în acest caz, relatează AFP.
'Nu am nimic de-a face cu Jeffrey Epstein. L-am dat afară din clubul meu acum mulți ani pentru că am crezut că este un pervers bolnav și, ei bine, am avut dreptate', le-a declarat președintele SUA reporterilor de la Casa Albă în timp ce îl primea pe prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman.
Întrebarea despre scandalul politic Epstein a venit de la un jurnalist de la ABC News. Deranjat de întrebare, Trump a spus că licența de difuzare utilizată de ABC ar trebui 'retrasă'.
'Cred că licența pentru ABC ar trebui retrasă, pentru că știrile voastre sunt atât de false și sunt atât de greșite', a afirmat Trump, conform Reuters.
Trump l-a lăudat pe președintele Comisiei Federale pentru Comunicații, Brendan Carr, pe care l-a numit să conducă agenția în ianuarie. 'Ar trebui să analizeze asta', a spus Trump despre retragerea licenței.
Carr s-a întâlnit cu Trump în Florida în acest weekend, potrivit unei postări de pe rețelele de socializare a lui Carr.
A fost a doua oară în ultimele luni când ABC s-a aflat în vizorul lui Trump.
În septembrie, Trump l-a lăudat pe Carr pentru că acesta a presat postul de televiziune să-l retragă pe realizatorul emisiunii de noapte de la ABC, Jimmy Kimmel, după ce prezentatorul a făcut comentarii despre asasinarea activistului conservator Charlie Kirk. Trump a sugerat, de asemenea, că licența televiziunii ar trebui retrasă.
Camera Reprezentanților din SUA are programat pentru marți un vot pentru a forța administrația Trump să fie mai transparentă în cazul Epstein. Votul este văzut ca o provocare la adresa președintelui republican, care a exercitat presiuni puternice pentru a împiedica acest lucru, înainte de a fi nevoit în cele din urmă să dea înapoi.
Proiectul de lege își propune să-i ordone procurorului general să publice toate documentele și înregistrările aflate în posesia sa referitoare la finanțatorul newyorkez, care a murit în închisoare în 2019 înainte de procesul său pentru infracțiuni sexuale.
După ce a purtat o adevărată campanie timp de săptămâni pentru a bloca acest vot din Camera Reprezentanților, Donald Trump a revenit și, în cele din urmă, l-a aprobat.
'Nu avem nimic de ascuns', a declarat președintele duminică, criticând încă o dată ceea ce consideră o 'farsă' orchestrată de opoziția democrată.
Președintele american nu a explicat însă de ce nu i-a ordonat procurorului general să publice aceste documente direct, fără a trece printr-un vot în Congres.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Curtea Supremă elimină din nou limitele privind expulzarea imigranților către țări terțe
Curtea Supremă a Statelor Unite, majoritar conservatoare, a ridicat din nou marți, până la noi ordine, restricțiile privind expulzarea imigranților fără acte către țări terțe și a decis să preia cazul, transmite AFP. Împotriva avizului celor trei judecători progresiști (dintr-un total de nouă), Curtea dă astfel câștig de cauz
Pentagonul alege Boeing pentru a fabrica viitorul avion de luptă al US Navy
Departamentul american al Apărării a anunțat marți că a selectat constructorul aerospațial Boeing pentru a fabrica avionul de luptă de nouă generație al Marinei Statelor Unite, un contract evaluat la peste 20 de miliarde de dolari, notează AFP. Potrivit unui comunicat al Pentagonului, avionul de luptă, botezat în această etapă F/A-XX, ar
Mexicul este pe cale să interzică dubla cetățenie pentru candidații la președinție
Senatul mexican a aprobat marți o reformă constituțională care îi va obliga pe candidații la alegerile prezidențiale și la posturile de guvernator al statelor să renunțe la eventuala dublă cetățenie pentru a putea candida, relatează AFP. Înainte de a fi adoptat definitiv, textul trebuie să treacă de adunările legislative ale celor
Explozii de mine în zona demilitarizată: Coreea de Nord respinge acuzațiile Seulului
Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a respins acuzațiile sud-coreene potrivit cărora Phenianul ar fi responsabil pentru explozia unor mine care au rănit trei soldați în zona demilitarizată săptămâna trecută, a raportat miercuri presa de stat, transmite AFP. Această acuzație a Seulului 'este josnică
Statele Unite înăspresc din nou sancțiunile împotriva Cubei
Statele Unite au anunțat marți înăsprirea sancțiunilor împotriva Cubei, cu noi restricții privind operațiunile financiare legate de insula comunistă și o reducere a autorizațiilor de călătorie pentru cetățenii americani, transmite AFP. Sancțiunile, actualizate de Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), din subordinea Depa
Senatul spaniol respinge ratificarea tratatului de prietenie cu Franța, în plină vizită a lui Macron la Madrid
Senatul spaniol, dominat de opoziția de dreapta, a respins marți seară ratificarea tratatului de prietenie dintre Spania și Franța, în plină vizită de stat a președintelui Emmanuel Macron la Madrid, notează AFP. În detaliu, 142 de senatori de dreapta (Partidul Popular, PP) și de extremă-dreapta (Vox) au votat împotriva acestu
Slovacia: Un ministru pierde încrederea Parlamentului, majoritatea lui Fico amenințată
Ministrul slovac al mediului, Tomas Taraba, a pierdut marți un vot de încredere în Parlament, slăbind guvernul premierului naționalist Robert Fico, în timp ce deputați din rândul aliaților săi de extremă dreapta din Partidul Național Slovac (SNS) amenință să îl priveze de scurta sa majoritate, notează AFP. Parlame
Germania: Extrema-dreaptă speră să conducă Saxonia-Anhalt în decembrie
Candidatul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) din Saxonia-Anhalt, regiune din estul țării, speră să fie ales în decembrie premier al acestui land, a afirmat acesta marți, ceea ce ar reprezenta o premieră în Germania postbelică, notează AFP. După victoria sa la alegerile regionale de la începutul l
Pentru prima dată în istoria sa, Marocul urmează să aibă o femeie în fruntea guvernului
Pentru prima dată în istoria sa, Marocul urmează să aibă o femeie în fruntea guvernului, după ce regele Mohammed al VI-lea a numit-o pe Fatima Ezzahra El Mansouri în această funcție și i-a încredințat misiunea de a forma un nou cabinet, a relatat marți agenția de știri marocană MAP, preluată de dpa. El Mansouri, î
SUA: Șeful Pentagonului, pe cale să anunțe noi reduceri de posturi de ofițeri superiori
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, urmează să anunțe o reducere cu 20% a numărului de posturi pentru generali și amirali, în cadrul unei discuții cu sute de cadre militare cu grade inferioare la Quantico, statul Virginia, au declarat marți pentru Reuters doi oficiali americani. Hegseth va susține miercuri un discurs în
Marea Britanie: Poliția afirmă că nu au fost găsite dispozitive explozive în urma verificărilor de la baza aeriană Fairford
Poliția antiteroristă britanică a anunțat marți că nu au fost găsite dispozitive explozive improvizate în cadrul anchetei privind un presupus complot care viza o bază aeriană britanică folosită de forțele americane pentru a lansa atacuri asupra Iranului, relatează Reuters și AFP. Poliția a precizat că, în timpul perchezițiilor, a f
Brexitul a făcut 'mai mult rău decât bine', consideră premierul britanic
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut 'mai mult rău decât bine', a consemnat dpa. Sugerând că ar putea renunța la 'l
#Ucraina: Rusia 'nu este deloc interesată' de negocieri, în pofida schimbului de opinii cu Berlinul la ONU, declară Merz
Întâlnirea între miniștrii german și rus de externe la New York a demonstrat că Rusia 'nu este deloc interesată de negocieri serioase' cu privire la Ucraina, a declarat marți cancelarul german Friedrich Merz, citat de AFP. 'Depunem eforturi diplomatice intense', a declarat cancelarul german într-o confer
Statele Unite permit pelerinilor iranieni să zboare în Irak
Statele Unite au acordat derogări unor companii aeriene irakiene, permițându-le să transporte pelerini iranieni către și dinspre orașul irakian Najaf, un loc sfânt al islamului șiit, au declarat pentru AFP un oficial guvernamental irakian și o sursă de la aeroport, transmite marți AFP. 'Companiile aeriene irakiene au obținut o
Cehii ar fi pregătiți să răspundă la un atac asupra țărilor baltice, afirmă prim-ministrul Babis
Republica Cehă ar fi pregătită să-și onoreze angajamentele față de NATO în eventualitatea unui atac rusesc asupra unei țări baltice, a declarat marți prim-ministrul Andrej Babis pentru un site de știri ceh, informează Reuters. Babis, al cărui guvern include un partid prorus antiimigrație, a sistat contribuțiile cehe la asistența militară














