Președinta CE von der Leyen propune membrilor Uniunii Europene opțiuni de finanțare pentru #Ucraina
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a prezentat într-o scrisoare membrilor Uniunii Europene trei variante de finanțare pentru Ucraina, arătând în documentul la care a avut acces luni agenția Reuters că este posibilă și o combinație a opțiunilor respective.
'Am identificat trei opțiuni principale, respectiv finanțarea sprijinului de către statele membre prin granturi (ajutoare nerambursabile .- n. red.), un împrumut cu acoperire limitată finanțat de împrumuturi ale Uniunii Europene pe piețele financiare, sau un împrumut cu acoperire limitată legat de soldul disponibil al activelor imobilizate' ale Rusiei, a afirmat șefa executivului european.
Ea a precizat în scrisoare că variantele 'nu se exclud reciproc', ci 'pot fi combinate sau succesive'.
Liderii europeni au convenit la o reuniune din octombrie să acopere 'necesitățile financiare presante' ale Ucrainei în următorii doi ani, dar nu au aprobat un plan de utilizare a activelor rusești blocate, care ar fi finanțat un credit uriaș pentru Kiev. Belgia, unde se află majoritatea activelor respective, și-a exprimat îngrijorare cu privire la intenția respectivă.
Șefii de stat și de guvern din toate țările UE, cu excepția Ungariei, i-au cerut președintei von der Leyen să propună mai multe opțiuni.
Von der Leyen a atras atenția că 'având în vedere urgența situației, complexitatea variabilă a opțiunilor și nevoia de a începe plățile în trimestrul al doilea din 2026, oricare opțiune selectată poate fi considerată tranzitorie și limitată în timp'. De exemplu, fondurile nerambursabile din partea statelor membre și împrumuturile Uniunii pe piețele financiare 'ar putea fi folosite ca soluții-punte' până la următorul buget pe termen lung al UE, care va intra în vigoare în 2028, putând constitui o garanție.
Șefa Comisiei a insistat că este nevoie de o decizie rapidă, pentru a permite un acord privind finanțarea Ucrainei la următoarea reuniune a Consiliului European, în decembrie. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Armata americană interzice prezența vehiculelor chinezești BYD la o bază aeriană strategică din Japonia
Armata americană a declarat vineri că va interzice prezența vehiculelor produse de fabricantul chinez de mașini electrice BYD la o bază aeriană din Japonia, afirmând că prezența lor reprezintă un risc de securitate, relatează Reuters. Interdicția va fi impusă începând de luni la baza aeriană Kadena de pe insula japoneză Okina
Ministrul german de externe avertizează că perturbarea transportului maritim poate duce la foamete
Înainte de întâlnirea programată vineri la Istanbul cu omologi ai săi din șapte țări, ministrul german de externe Johann Wadephul a cerut acțiuni concertate pentru protecția rutelor internaționale de transport maritim, transmite dpa. ''Simțim cu toții efectul atacurilor asupra rutelor de transport maritim, fie la benz
Seulul propune Phenianului organizarea unor discuții militare
Coreea de Sud a propus vineri Coreei de Nord organizarea unor discuții militare privind traseul liniei de demarcație din centrul Zonei Demilitarizate (DMZ), care le separă, după mai multe incidente grave, a anunțat Ministerul Apărării de la Seul, citat de AFP. Coreea de Sud ''propune oficial desfășurarea unor discuții militare cu Coree
Grecia: Parlamentul a aprobat interzicerea utilizării platformelor de socializare de către copiii sub 15 ani
Parlamentul Greciei a aprobat joi seara un proiect de lege care interzice utilizarea platformelor de socializare de către copiii cu vârsta sub 15 ani, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari privind impactul acestor platforme asupra sănătății și siguranței minorilor, relatează vineri Reuters și ANA. Interdicția intră în vigoare la 1 ianuarie 2027.
#Ucraina caută să mute controalele vamale pe teritoriul unor țări UE pentru a evita dronele rusești (FT)
Ucraina poartă discuții cu Polonia și Slovacia, state membre ale Uniunii Europene, cu privire la mutarea controalelor vamale ale camioanelor care transportă cereale la export de partea lor de graniță pentru a preveni atacurile cu drone rusești asupra camioanelor, a relatat vineri Financial Times (FT), citând persoane familiarizate cu situația, informează Reuter
Atacuri DDoS întrerup internetul în Coreea de Nord
Compania americană de monitorizare Kentik a constatat săptămâna aceasta înteruperi ale internetului în Coreea de Nord, în urma unor atacuri, transmite Reuters vineri. Mai multe site-uri de stat nord-coreene au fost inaccesibile după valuri de trafic cu origini în Vietnam, Filipine, Venezuela și alte țări; a urmat
Ucraina vrea să-și construiască propria rețea de sateliți de comunicații cu ajutorul ICEYE și Nokia
Companiile finlandeze din domeniul tehnologiei, ICEYE și Nokia, au semnat joi, 22 octombrie, o scrisoare de intenție cu Ministerul Apărării din Ucraina prin care oficializează un parteneriat care vizează dezvoltarea unui sistem propriu de comunicații prin satelit pentru Ucraina, în contextul ''vulnerabilităților'' sistemului Starlink al SpaceX,
Coreea de Nord a amplasat 960.000 de mine de-a lungul graniței din 2024, afirmă Seulul
Coreea de Nord a amplasat circa 960.000 de mine terestre de-a lungul graniței sale cu Coreea de Sud din 2024, potrivit unor estimări militare sud-coreene, a relatat agenția de presă Yonhap vineri, citând mai mulți parlamentari de la Seul, informează dpa. Peste două milioane de mine terestre au fost amplasate de-a lungul Zonei Demilitariz
Putin semnalează disponibilitatea de a relua discuțiile trilaterale despre #Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a semnalat joi disponibilitatea de a relua discuțiile trilaterale pentru a pune capăt războiului din Ucraina după o întâlnire cu emisarul american Steve Witkoff, informează vineri dpa. ''Am convenit că suntem pregătiți să reluăm contactele noastre trilaterale'', i-a declarat președint
Mexicul este una dintre 'marile tragedii ale jurnalismului', spune șeful RSF
Mexicul înregistrează în total nouă jurnaliști asasinați în 2026, iar autoritățile 'nu fac suficient' pentru a rezolva aceste crime sau pentru a proteja presa, a avertizat joi directorul ONG-ului Reporteri fără Frontiere (RSF), Thibaut Bruttin, în timpul unei vizite în țară, relatează AFP. Organizația plas
VIDEO Alegeri prezidențiale în Brazilia: Un sondaj îi plasează pe Lula și Bolsonaro la egalitate, cu 50%
Președintele în exercițiu, Luiz Inacio Lula da Silva, și rivalul său, Flavio Bolsonaro, se află la egalitate, cu câte 50% din intențiile de vot cu trei zile înainte de al doilea tur al alegerilor din Brazilia, potrivit unui sondaj publicat joi de institutul Datafolha, relatează AFP.
VIDEO Trump spune că Musk a repornit rețeaua sa de sateliți Starlink pentru #Ucraina
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că Elon Musk a repornit rețeaua sa de internet prin satelit Starlink crucială pentru Ucraina în războiul împotriva Rusiei, după ce Kievul raportase limitări în capacitatea sa de conectare la sistem, notează AFP. 'Nu vreau să comentez dacă am sunat eu sau dacă a sunat altcin
Venezuela: Washingtonul 'salută' negocierile dintre putere și opoziție
Statele Unite au salutat joi negocierile dintre putere și opoziție în Venezuela, după încheierea unei celei de-a treia runde de discuții între cele două părți, notează AFP. 'Acest proces condus de venezueleni continuă să consolideze instituțiile democratice, să extindă libertățile politice și să pună bazele unor alegeri l
VIDEO Trump intenționează să înceapă lucrările la arcul său de triumf la începutul lui noiembrie
Guvernul Trump a informat justiția americană că intenționează să înceapă lucrările de construcție a monumentalului arc de triumf dorit de miliardarul republican la Washington chiar din 5 noiembrie, în ciuda unei proceduri judiciare în curs, notează AFP. Într-un document depus miercuri la dosar, administrația Trump a not
Zelenski consideră că Rusia nu și-a 'schimbat atitudinea' după atacurile asupra Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că Rusia nu și-a 'schimbat atitudinea', după noi atacuri nocturne care au făcut noi victime în Ucraina, în ciuda unei relansări a diplomației în urma unei vizite a emisarului american Steve Witkoff, comentează AFP. Trimisul special al președintelui american Donal














