Iranul susține că a oprit îmbogățirea uraniului, întrucât bombardamentele israeliene și americane i-au avariat instalațiile
Iranul a sistat îmbogățirea uraniului la instalațiile sale nucleare, ca urmare a pagubelor provocate acestora de bombardamentele israeliene și americane din luna iunie, nu din cauza vreunei decizii interne, a declarat duminică ministrul iranian de externe Abbas Araqchi, potrivit agenției de știri IRNA, citată de AFP și EFE.
'În prezent nu se efectuează nicio îmbogățire de uraniu în Iran. Motivul este că instalațiile noastre de îmbogățire au fost atacate', a spus ministrul iranian în fața presei în marja unei conferinței internaționale la Teheran cu tema: 'Dreptul internațional sub agresiune: atac și apărare'.
El a subliniat că suspendarea îmbogățirii uraniului nu este nicidecum rezultatul unei decizii interne a Iranului, ci a fost determinată de impactul bombardamentelor asupra instalațiilor sale de îmbogățire. 'Acest drept al Iranului (de a îmbogăți uraniul n.red) este incontestabil și nu vom renunța niciodată la el', a adăugat Abbas Araqchi.
Ministrul iranian a susținut de asemenea că 'nu există nicio instalație (de îmbogățire a uraniului n.red) nedeclarată în Iran', iar toate instalațiile de acest fel sunt cunoscute de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).
Cât despre o posibilă reluare a negocierilor cu SUA asupra dosarului nuclear iranian, același ministru a spus că Teheranul a prioritizat întotdeauna diplomația, dar respinge participarea la dialoguri impuse sau la care i se transmit 'dictate'.
Or, a continuat el, Iranul nu vede în prezent o astfel de abordare constructivă din partea Washingtonului, iar în condițiile cererilor excesive avansate de acesta din urmă 'nu vedem nicio oportunitate de dialog'.
Autoritățile iraniene au respins 'cererile excesive' ale Washingtonului privind reducerea la zero a îmbogățirii uraniului, predarea stocului de uraniu îmbogățit, limitarea razei de acțiune a rachetelor iraniene și încetarea sprijinului Teheranului pentru grupuri precum Hamas și Hezbollah.
La inițiativa Franței, Germaniei și Regatului Unit, la sfârșitul lunii septembrie au fost reactivate sancțiunile internaționale împotriva Iranului. Respectivele trei state europene consideră că Teheranul nu și-a îndeplinit angajamentele de a-și limita programul nuclear în baza acordului din 2015, care a restricționat activitățile nucleare ale Iranului în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale.
Statele europene care sunt parte a acordului din 2015 au pus Iranului mai multe condiții pentru amânarea activării mecanismului de sancțiuni, respectiv să reia cooperarea cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), cooperare suspendată de Teheran după războiul de 12 zile cu Israelul din iunie și după bombardamentele americane asupra principalelor sale instalații nucleare, să reia negocierile cu Washingtonul și să dezvăluie locul unde ar fi ascuns 400 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60%. Instalațiile iraniene de îmbogățire a uraniului au fost avariate de acele bombardamente, dar nu este clar în ce măsură acestea au afectat și stocul de uraniu îmbogățit și nici unde este acesta ascuns în prezent
De partea sa, Iranul acuză Statele Unite pentru retragerea din acordul nuclear în 2018 și le reproșează de asemenea europenilor că nu și-au îndeplinit partea din înțelegere. Președintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a criticat cererile 'nerezonabile' ale Washingtonului, care a cerut Teheranului să-i predea integral acel stoc de uraniu îmbogățit la 60% - foarte aproape de nivelul de 90% necesar pentru uz militar - în schimbul unei amânări cu numai trei luni a restabilirii sancțiunilor internaționale care au fost aplicate Teheranului înainte de acordul nuclear din 2015, acord din care Statele Unite s-au retras în primul mandat al președintelui Donald Trump.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Merz se declară 'profund șocat' de victoria partidului de extremă dreapta AfD în Saxonia-Anhalt
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni că este 'profund șocat' de victoria zdrobitoare a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) în landul Saxonia-Anhalt, din estul Germaniei, relatează dpa.
UE deblochează 200 de milioane de euro suplimentare pentru Groenlanda
Uniunea Europeană va debloca 200 de milioane de euro suplimentare pentru a investi în proiecte privind energia, materialele critice și conectivitatea în Groenlanda, a anunțat luni președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează AFP. 'Lansăm de asemenea împreună parteneriatul UE-Groenlanda (...), 200 de milioane de euro de no
Rusia și Coreea de Nord au inaugurat primul pod rutier care leagă cele două țări
Rusia și Coreea de Nord au inaugurat prin videoconferință luni un pod rutier care leagă cele două țări aliate, a anunțat guvernul de la Moscova într-un comunicat, salutând lansarea acestei prime legături rutiere, relatează AFP. Podul traversează râul Tumen care marchează frontiera naturală dintre Coreea de Nord, China și Rusia în Extrem
Rusia declară că nu exclude reluarea negocierilor de pace cu #Ucraina și Statele Unite
Kremlinul a declarat luni că nu exclude reluarea negocierilor de pace dintre Rusia, Ucraina și Statele Unite, după o vizită a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova, însă a precizat că este prea devreme pentru a spune când și unde ar putea avea loc astfel de discuții, relatează Reuters și AFP. 'Nu excludem reluarea forma
#11septembrie/ La 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie, presupusul 'creier' al atentatelor încă așteaptă procesul
La 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite, presupusul 'creier' al atacurilor și alți trei inculpați încă așteaptă procesul, care este programat să înceapă la 5 iunie 2028, după ce procedurile judiciare au fost blocate mai bine de un deceniu în faza preliminară, scrie EFE. Cei patru inculpați - Khalid Sheik
AfD este dispusă să formeze un guvern minoritar în landul german Saxonia-Anhalt
Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) intenționează să guverneze în landul est-german Saxonia-Anhalt, după victoria obținută duminică în alegerile legislative, deschizând perspectiva formării unui guvern minoritar, a declarat luni co-liderul formațiunii, Tino Chrupalla, transmite dpa. Tino Chrupalla, co-lider al formaț
#11septembrie /Atacurile din 2001, o trezire dureroasă care a schimbat cursul lumii
Atacurile din 11 septembrie 2001 au trezit Occidentul din visul de pace și prosperitate în care se cufundase, au dus la un război împotriva terorismului care a contribuit la declinul hegemoniei globale a SUA și a coincis cu ascensiunea Chinei, ba chiar au modelat lumea în care trăim astăzi, sceptică la adresa multilateralismului, comentează EFE, cu ocazia &
Rusia condamnă desfășurarea în Norvegia de rachete americane cu rază scurtă și medie de acțiune
Ministerul rus de Externe a condamnat luni 'caracterul destabilizator' al desfășurării sistemelor americane capabile să lanseze rachete cu rază intermediară și scurtă în Norvegia, informează EFE. 'Considerăm desfășurarea de lansatoare de rachete cu rază medie și scurtă (INF) americane în Europa ca un pas în plus într-o serie
UE renunță să formeze un grup de experți care ar fi trebuit să identifice modalități de consolidare a apărării europene
Uniunea Europeană a renunțat să formeze un grup de experți pentru a-și consolida apărarea, după opoziția exprimată de mai multe țări, printre care Italia, au declarat luni surse diplomatice, transmite AFP. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a anunțat săptămâna trecută în Irlanda formarea unui grup de experți la înalt niv
Serbia: Mulțimea se adună la Belgrad pentru funeraliile criminalului de război Ratko Mladic
O mulțime de sârbi a început luni la Belgrad să treacă prin fața sicriului lui Ratko Mladic, înainte funeraliilor criminalului de război decedat în 27 august în închisoare la vârsta de 84 de ani, relatează AFP. Mladic a murit în timp ce era închis pe viață la Haga pentru genocid, crime de r
SUA: Candidata democrată la funcția de guvernator al statului Ohio a fost atacată la un târg local
O persoană înarmată a atacat-o duminică pe candidata la funcția de guvernator al statului Ohio, Amy Acton, la Târgul de la Canfield, lângă Youngstown, potrivit echipei sale de campanie, informează Reuters. Amy Acton, candidată democrată la funcția de guvernator, a scăpat nevătămată. Atacatorul s-a repezit spre
India: Operațiuni de salvare după prăbușirea unei clădiri în New Delhi, soldată cu șase morți
Echipele de salvare continuă luni operațiunile de căutare printre dărâmăturile unei clădiri din New Delhi care s-a prăbușit duminică, incident în care și-au pierdut viața șase persoane, potrivit autorităților indiene, transmite AFP. Clădirea cu cinci etaje este situată în cartierul Satya Niketan, în sudul capitalei indi
Elon Musk felicită AfD după victoria extremei drepte în alegerile din landul german Saxonia-Anhalt
Multimiliardarul Elon Musk a felicitat partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) după victoria acestuia de duminică în alegerile din landul german Saxonia-Anhald, transmite luni dpa. Magnatul din domeniul înaltei tehnologii își exprimase și în trecut susținerea pentru AfD, pentru care a făcut campani
Partidul de extremă dreaptă AfD câștigă Saxonia-Anhalt, dar nu obține mult-râvnita majoritate absolută; primele reacții(sinteză)
Partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat alegerile de duminică din landul Saxonia-Anhalt, din estul Germaniei, și, deși nu a obținut mult-râvnita majoritate absolută necesară pentru a guverna singur pentru prima dată într-un land german, a înregistrat un rezultat-record care zguduie peisajul politic al țării eur
Benjamin Netanyahu ordonă desființarea unor avanposturi ale coloniștilor evrei din Cisiordania
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat desființarea unor avanposturi neautorizate de stat ale coloniștilor evrei din Cisiordania, au declarat duminică două surse informate despre subiect ale agenției Reuters. Site-ul de internet Ynet afirmase anterior că ordinele vizează circa 100 de avanposturi din teritoriul palestinian ocupat de I













