După Trump și Putin, Xi Jinping și-a anulat și el participarea la summitul G20 din Africa de Sud
Președintele chinez Xi Jinping și-a anulat participarea la summitul țărilor industrializate și emergente reunite în grupul G20, care se va desfășura pe 22 și 23 noiembrie în Africa de Sud, după ce omologii săi rus și american, Vladimir Putin și Donald Trump, și-au anulat la rândul lor participarea la summit, fiecare din motive diferite, relatează joi agenția DPA.
Delegația chineză la summitul ce va avea loc în orașul Johannesburg va fi condusă de ministrul de externe Li Qiang, a anunțat MAE de la Beijing.
Va fi prima dată de la crearea G20 când primele trei cele mai puternice țări ale acestui grup nu vor fi reprezentate la summit de șefii lor de stat.
Președintele rus Vladimir Putin nu va lua parte la summit din cauza mandatului internațional de arestare emis împotriva lui de Curtea Penală Internațională (CPI), delegația rusă urmând să fie condusă de Maksim Oreșkin, adjunctul șefului administrației prezidențiale.
Cât despre președintele american Donald Trump, acesta intenționa să-l trimită la Johannesburg pe vicepreședintele său, J.D. Vance, dar recent a amenințat că ar putea boicota summitul cu totul, acuzând Africa de Sud că ucide fermierii albi și că le confiscă pământurile, fără a oferi probe despre prima acuzație.
Trump a dispus în februarie printr-un ordin executiv înghețarea tuturor ajutoarelor oferite Africii de Sud, după ce el a acuzat guvernul de la Pretoria că a confiscat pământurile minorității afrikaner (sud-africani albi descendenți ai coloniștilor europeni) și că a provocat prejudicii Israelului prin acuzația de genocid formulată de Africa de Sud în fața Curții Internaționale de Justiție (CIJ) pentru uciderea a zeci de mii de palestinieni în războiul din Fâșia Gaza.
Președintele american s-a referit astfel la o lege controversată, denumită Legea Exproprierii, adoptată în luna ianuarie în Africa de Sud și care prevede exproprierea unor terenuri considerate de interes public, fără acordarea de despăgubiri în unele cazuri.
Exproprierea terenurilor, o temă foarte sensibilă în Africa de Sud, este văzută în această țară drept un instrument de remediere a inegalității rasiale care persistă în pofida abolirii regimului de apartheid dintre anii 1948 și 1994.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Florin Ștefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Merz a avut o discuție telefonică cu Trump despre Ucraina și viitoarele negocieri, anunță Berlinul
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, joi, cu privire la războiul din Ucraina și la viitoarele negocieri de la Abu Dhabi, a informat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters. 'Cancelarul este implicat în deliberările președintelui St
Tragedia feroviară din Spania: Parchetul European a deschis o anchetă privind eventuale fraude la renovarea liniei Madrid-Sevilla
Parchetul European (EPPO) a deschis o anchetă privind o posibilă fraudă în ce privește utilizarea fondurilor europene destinate renovării liniei feroviare de mare viteză Madrid-Sevilla, unde, săptămâna trecută, a avut loc un accident soldat cu 69 de victime, a anunțat instituția vineri, transmite AFP. EPPO precizează într-un comunicat
Chișinăul se așteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situația din Republica Moldova
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a exclus vineri, într-o conferință de presă la finalul ședinței Consiliului Național de Securitate, ca Rusia să întreprindă mai multe tentative pentru a destabiliza situația din Republica Moldova în următoarea perioadă, relatează Deschide.md. Nu există un alt stat în lume în af
UE ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 'De fiecare dată când un utilizator derulează sau apreciază un videoclip pe TikTok, algoritmul îi servește mai m
Blocaj bugetar în Belgia: Regele a refuzat demisia premierului Bart De Wever
Regele belgienilor Philippe a refuzat vineri demisia premierului Bart De Wever, care va relansa discuțiile din coaliția guvernamentală pentru a încerca să găsească un compromis referitor la bugetul pentru anul viitor, transmite AFP. Monarhul belgian ''a decis să refuze demisia premierului și i-a cerut să reia negocierile imediat.
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în #Ucraina, afirmă purtătoarea de cuvânt a NATO
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în Ucraina, a afirmat vineri purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, după o reuniune desfășurată în ajun la Bruxelles, în pregătirea celei de săptămâna viitoare de la Abu Dhabi, transmite AFP. Această reuniune, desfășurată j
Trump a discutat cu emirul Qatarului, mediator în conflictul din Orientul Mijlociu
Președintele american Donald Trump a discutat telefonic vineri cu emirul Qatarului, șeicul Tamim ben Hamad al-Thani, despre eforturile pentru a se evita reaprinderea conflictului între SUA și Iran, au comunicat autoritățile de la Doha conform AFP. Al-Thani, mediator în Orientul Mijlociu, a reușit recent să intensifice demersurile d
Poliția daneză anchetează noi amenințări pe aeroportul din Copenhaga
Poliția daneză a anunțat vineri că anchetează amenințări împotriva traficului aerian pe aeroportul din Copenhaga, însă primele evaluări arată că nu a existat niciun pericol pentru pasageri, transmite Reuters. Mai multe alarme false despre bombe ascunse în avioane au perturbat în ultimele zile zborurile din Europa, impun
SUA: Nithya Raman, susținută de socialiști democrați, devine primar în Los Angeles
O candidată susținută de Socialiștii Democrați din America (DSA) a câștigat cursa extrem de strânsă pentru primăria orașului Los Angeles, desfășurată în paralel cu alegerile de la jumătatea mandatului pentru Congres, relatează vineri Reuters. DSA, grup politic de stânga ce joacă un rol tot mai influent în cadrul P
Guvernatoarea aleasă a Texasului anunță că statul va adopta legi destinate să protejeze cetățenii de centrele de date
Gina Hinojosa, guvernatoarea aleasă a statului Texas, a declarat joi că acest stat american, sub administrația sa, va adopta legi pentru a proteja locuitorii în ceea ce privește centrele de date, invocând impactul acestora asupra comunităților rurale, relatează Reuters. Datorită abundenței de rezerve energetice, terenurilor relativ
SUA: Marco Rubio estimează că în Venezuela ar putea avea loc alegeri 'la modul ideal' în 2027
Secretarul american de stat Marco Rubio a afirmat joi că alegerile din Venezuela s-ar desfășura 'la modul ideal' anul viitor, deși a avertizat că țara trebuie să finalizeze o serie de reforme instituționale, economice și de securitate înainte de a convoca alegeri libere, informează vineri EFE. Într-un interviu acordat ziaru
SUA: Criticat de democrați și de unii colegi republicani, șeful Pentagonului promite să reziste și apără războiul cu Iranul
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a transmis joi un mesaj video în care promite să lupte împotriva demersurilor din Congres vizând punerea sa sub acuzare (impeachment), au consemnat Reuters și AFP. În același mesaj, Hegseth apără războiul din Iran, descriindu-l drept 'curajos și istoric', cu toate că alegătorii americani i
Nu există salvare fără IA pentru CEDO, gardianul drepturilor omului în Europa, declară președintele instanței
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) trebuie să se adapteze la noile inovații tehnologice dacă dorește să poată continua să 'facă justiție', a avertizat președintele acestei instanțe internaționale, Mattias Guyomar, într-un interviu publicat vineri de AFP, avertizând că, 'dacă nu utilizăm inteligența artificială, suntem mâncați
UE: Costa acceptă solicitarea lui Meloni de a conveni o poziție unificată privind Ucraina la summitul liderilor UE de la Dublin
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, va include pe agenda reuniunii informale a șefilor de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene (13 noiembrie, Dublin), o discuție despre cum să se transmită un 'mesaj clar și unificat' în conversațiile de pace privind Ucraina, chestiune care se va adăuga inteligenței artificiale, subiect
După ce a recunoscut victoria democraților în alegeri, Trump își reia acuzațiile privind fraudele electorale
Președintele american Donald Trump a declarat joi că alegerile din SUA sunt marcate grav de fraude, deși recunoscuse deja victoria democraților în scrutinul pentru Congres de la jumătatea mandatului prezidențial, transmite AFP. 'Alegerile noastre sunt atât de necinstite de nu vă puteți imagina', a afirmat el în fața p













