Danemarca: Un atac cibernetic revendicat de hackeri proruși a vizat site-uri ale mai multor instituții
Un atac cibernetic, revendicat de hackeri proruși, a vizat joi în Danemarca site-uri ale mai multor instituții, precum și pe cel al unei companii din industria apărării, a anunțat Agenția daneză pentru Securitate Civilă, informează AFP.
Agenția 'este conștientă că mai multe companii și site-uri web daneze se confruntă în prezent cu pene și perturbări de funcționare din cauza unor atacuri DDoS', a precizat aceasta într-un comunicat, adăugând că urmărește 'îndeaproape situația', în colaborare cu serviciile de informații militare.
Pe rețelele sociale, grupul de hackeri proruși NoName057 a scris în timpul dimineții că vizează site-uri ale unor instituții daneze, printre care Ministerul Transporturilor și site-ul dedicat demersurilor administrative borger.dk, precum și pe cel al companiei de apărare Terma, care a confirmat perturbările.
'Știm că un grup de hackeri ruși a afirmat că el va perturba site-ul nostru, precum și cele ale mai multor autorități daneze, însă este prea devreme pentru a spune că ei sunt responsabili', a declarat pentru AFP directorul pentru comunicare al companiei Terma, Tobias Brun-Falkencrone.
'Suntem bine pregătiți pentru a gestiona acest tip de atac cibernetic și am reacționat rapid. Nu a existat nicio încălcare de securitate și niciun fel de date nu au fost pierdute', a adăugat el.
Miercuri, același grup de hackeri a revendicat un atac cibernetic asupra site-urilor mai multor municipalități daneze, cu mai puțin de o săptămână înainte de alegerile locale din această țară scandinavă care se numără printre cei mai mari susținători ai Ucrainei.AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor: Florin Ștefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Secretarul de stat american Marco Rubio în misiune diplomatică la Roma pentru a îmbunătăți relația bilaterală
Statele Unite încă așteaptă un răspuns din partea Iranului privind un posibil acord care să pună capăt războiului, a explicat vineri ministrul de externe italian Antonio Tajani, după ce s-a întâlnit la Roma cu omologul său american, Marco Rubio, informează EFE. 'Secretarul a spus că așteaptă un răspuns iranian și noi am încu
Iranul a creat o autoritate specială pentru colectarea taxelor de trecere prin Strâmtoarea Ormuz
Iranul a creat o nouă agenție guvernamentală însărcinată cu aprobarea trecerilor prin Strâmtoarea Ormuz și colectarea taxelor de navigație, a relatat publicația privind transportul maritim Lloyd's List, relatează AFP. O cale navigabilă prin care tranzitează în mod obișnuit o cincime din hidrocarburile la nivel global, Strâmtoarea Or
Putin transmite că este dispus să discute cu UE, dar nu va face primul pas
Kremlinul a comunicat vineri că președintele rus Vladimir Putin este gata să negocieze cu 'toată lumea', inclusiv cu europenii, după ce Financial Times a scris că liderii Uniunii Europene se pregătesc pentru un eventual dialog, informează Reuters. Potrivit ziarului citat de agenție, schimbare de atitudine a UE a fost declanșată de frustrarea europenilo
Suedia oprește planurile pentru un cablu electric către Danemarca în urma unui dezacord cu propunerea de finanțare a UE
Suedia va suspenda planurile pentru un nou cablu electric către Danemarca, a declarat vineri ministrul suedez al Energiei, Ebba Busch, adăugând că țara sa nu este de acord cu o propunere a Comisiei Europene privind utilizarea veniturilor din taxele de congestie a energiei electrice, relatează Reuters. Anul acesta, Suedia a amenințat că v
Germania va deschide 24 de centre pentru evaluarea voluntarilor în baza noii legi privind efectuarea serviciului militar
Ministerul Apărării din Germania a desemnat locații pentru 24 de centre de evaluare a candidaților la efectuarea serviciului militar, primul dintre ele urmând să se deschidă mai târziu în acest an, în condițiile în care începe să-și facă simțite efectele o lege pentru mărirea numărului de recrutări pe bază de voluntariat, relatează
Maia Sandu și Kaja Kallas au participat la deschiderea finalei EuroQuiz Moldova 2026
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, au participat, vineri, la deschiderea finalei concursului EuroQuiz Moldova 2026.
#Ucraina: Peste 3.000 de atacuri contra structurilor de sănătate au avut loc de la începutul invaziei ruse
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat vineri că peste 3.000 de atacuri contra structurilor de sănătate în Ucraina au avut loc de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, transmite AFP. ''În cursul celor 1.534 de zile de război, sistemul de sănătate ucrainean a fost supus unor atacuri repetate. O
Papa Leon al XIV-lea se roagă pentru ca Dumnezeu să-i inspire pe liderii mondiali să calmeze tensiunile
Papa Leon al XIV-lea s-a rugat la Dumnezeu să inspire liderii mondiali să calmeze tensiunile globale și să reducă ura, într-un discurs rostit vineri cu ocazia primei sale aniversări ca șef al Bisericii Catolice, la o zi după ce s-a întâlnit cu secretarul de stat american Marco Rubio la Vatican, transmite Reuters. Papa Leon, c
Casa Albă îl califică pe Mark Hamill drept ''bolnav'' după ce actorul a publicat o imagine AI cu Trump în mormânt
Casa Albă l-a numit joi pe Mark Hamill, vedeta din seria de filme ''Războiul stelelor'' (''Star Wars''), ''un individ bolnav'', după ce o imagine generată cu inteligența artificială (AI), în care președintele SUA, Donald Trump, este înfățișat într-un mormânt, a fost publicată pe unul dintre contu
Ministrul italian de externe Tajani îi oferă secretarului de stat american Rubio arborele genealogic
Ministrul de externe al Italiei, Antonio Tajani, i-a oferit vineri secretarului de stat al SUA Marco Rubio, aflat în vizită la Roma, arborele genealogic care atestă originile familiei acestuia în regiunea Piemont din nordul peninsulei italiene, transmite ANSA. Rubio a declarat că ''este un moment special în care prime
Biroul președintelui Finlandei, afectat de un atac informatic (presă)
Biroul președintelui din Finlanda și alte agenții de securitate națională și de aplicare a legii au fost afectate de un atac informatic, a relatează joi Yle, compania națională de radio și televiziune, preluată de Anadolu. Peste 50 de persoane din biroul președintelui finlandez au fost afectate de o intruziune informatică care a vizat conturi
#Ucraina: Incendiu de pădure în zona radioactivă de la Cernobîl după căderea unei drone
Un important incendiu de pădure s-a declanșat în zona interzisă de la Cernobîl, în nordul Ucrainei, după căderea unei drone, au anunțat vineri autoritățile ucrainene, dând asigurări că nu a fost detectată o creștere a radioactivității, relatează AFP. ''În urma căderii unei drone, s-a declanșat un incendiu
BTA/ Parlamentul Bulgariei îl alege pe Rumen Radev în funcția de prim-ministru
Sofia, 8 mai /Agerpres/ - Parlamentul Bulgariei a votat vineri cu 124 de voturi pentru, 70 împotrivă și 36 de abțineri alegerea lui Rumen Radev, din partea formațiunii 'Bulgaria Progresistă', în funcția de prim-ministru. Cele 124 de voturi favorabile au venit din partea partidului 'Bulgaria Progresistă'. Împotriva Cabinetului
Ungaria: Era post-Orban aduce o notă de diversitate în Parlament
Noul Parlament ungar se reunește sâmbătă pentru sesiunea inaugurală, după alegerile din 12 aprilie care au pus capăt celor 16 ani consecutivi de guvernare a prim-ministrului naționalist Viktor Orban, relatează AFP. Peste un sfert dintre noii membri ai parlamentului sunt femei, un record în această țară central-europeană cu 9,5 mili
Restricționarea internetului în Rusia dăunează firmelor mici (Reuters)
Restricționarea accesului la internet și la unele aplicații online creează probleme pentru firmele mici din Rusia, dar Kremlinul susține că măsurile sunt necesare pentru securitate, transmite vineri agenția Reuters, ilustrând cu exemple concrete. Natalia Kukovineț, patroana unei firme de îmbrăcăminte și accesorii pentru câini













