Brazilia/Summitul alternativ pentru climă începe la Belem: 'COP ignoră mișcările sociale'
Așa-numitul Summit al Popoarelor, contrapunctul popular al summitului ONU privind clima (COP30), a început miercuri în orașul brazilian Belem cu critici la adresa inacțiunii liderilor mondiali, dar și cu prezentarea unor soluții practice la urgențele de mediu, informează joi EFE.
Campusul celei mai mari universități din orașul amazonian, situat pe malurile râului Guama, va fi ocupat de mișcări sociale din aproximativ 60 de țări în următoarele cinci zile.
Popoare indigene, familii afectate de barajele miniere, activiști agrari, comunități riverane și susținători ai unei game largi de cauze participă la ceremonia de deschidere.
'Trăiască viața, trăiască popoarele indigene și trăiască cei care luptă pentru pământ!', au exclamat aceștia la un nivel sonor care, desigur, nu se aude în atmosfera reținută și formală a COP, notează EFE.
Mesajul lor este că, în timp ce negociatorii discută angajamentele de mediu paragraf cu paragraf - angajamente pe care propriile guverne adesea nu le respectă ulterior - oamenii obișnuiți arată calea adevărată.
'Suntem opusul COP... Acolo se duc companiile de pesticide, cei mai mari responsabili pentru degradarea solului, iar negociatorii cu greu ascultă mișcările populare', a declarat pentru EFE activista agrară Ero Silva.
Membră a conducerii naționale a Mișcării Muncitorilor Rurali Fără Pământ (MST), una dintre cele mai influente organizații din Brazilia, Silva și colegii ei au un stand în campus unde distribuie răsaduri de plante amazoniene ca parte a modelului agro-ecologic pe care îl susțin.
Activista a contracarat ideea că defrișările sunt necesare pentru a hrăni populația.
Ca urmare a extinderii culturilor, precum cele de soia, o zonă din Amazon similară ca mărime cu Spania a fost defrișată în ultimii 40 de ani, potrivit unui raport al ONG-ului MapBiomas bazat pe date oficiale.
Neîncrederea față de COP30 se răspândește printre populațiile indigene care participă la Summitul Popoarelor și care văd cum guvernelor le ia decenii pentru a le regulariza pământurile, dacă o vor face vreodată.
'Demarcare acum, demarcare acum!', strigă un șef de trib pe scena plenului, iar apelul este întâmpinat cu aplauze entuziaste de către cei prezenți.
Cu o zi înainte, un grup de indigeni care cereau, printre altele, regularizarea terenurilor lor au fost expulzați de personalul de securitate al COP30 după ce au intrat cu forța în zona restricționată a conferinței.
Raquel Mura, o tânără de 19 ani, purtând cercei cu pene de ara (o specie de papagal), a cărei comunitate luptă împotriva exploatării miniere de potasiu pe teritoriul său, a sărbătorit această incursiune la COP30 deoarece simte că summitul este 'închis' și că negociatorii 'nu vor să asculte' vocile popoarelor indigene.
'Este foarte important să fim în aceste locuri ca să ne asculte pe cei dintre noi care protejăm pădurile tropicale și avem grijă de apă... Dacă nu o fac, va fi un COP ca celelalte, chiar dacă este în Amazon', a declarat ea pentru EFE.
Cel puțin în Brazilia, teritoriile indigene au parte de cele mai mici rate de defrișări, chiar mai mici decât cele ale parcurilor naționale.
Pe de altă parte însă, recenta decizie a guvernului președintelui Luiz Inacio Lula da Silva de a autoriza explorarea petrolului într-o zonă maritimă din apropierea gurii de vărsare a fluviului Amazon a adâncit și mai mult ruptura dintre el și comunitățile indigene.
'Lula a făcut promisiuni, iar acum merge împotriva noastră; este o dezamăgire', spune Mura.
Mai optimist în ceea ce privește COP30, Leo Cerda, un indigen kichwa din Ecuador în vârstă de 37 de ani, a călătorit 3.000 de kilometri de-a lungul râurilor amazoniene pentru a ajunge la Belem și a participa la Summitul Popoarelor. În pofida lungii călătorii și a numeroaselor nopți petrecute dormind în hamac, se arată extrem de însuflețit.
'Tocmai mi-am făcut un selfie cu Raoni', mărturisește el pentru EFE zâmbind, referindu-se la șeful de trib în vârstă, un idol al mișcării, prezent în orașul amazonian pentru a urmări discuțiile.
Pe puntea unei ambarcațiuni acostate în apropierea campusului universitar, Cerda vorbește clar despre două dintre cele mai mari deficiențe ale acestui și ale tuturor COP-urilor: finanțarea insuficientă pentru climă, în special pentru populațiile indigene, și eșecul țărilor de a-și îndeplini propriile obiective de reducere a emisiilor.
'Vrem ca finanțarea să meargă direct la comunitățile indigene și ca obiectivele să fie obligatorii... Gata cu vorbele goale!', declară el. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Merz a avut o discuție telefonică cu Trump despre Ucraina și viitoarele negocieri, anunță Berlinul
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, joi, cu privire la războiul din Ucraina și la viitoarele negocieri de la Abu Dhabi, a informat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters. 'Cancelarul este implicat în deliberările președintelui St
Tragedia feroviară din Spania: Parchetul European a deschis o anchetă privind eventuale fraude la renovarea liniei Madrid-Sevilla
Parchetul European (EPPO) a deschis o anchetă privind o posibilă fraudă în ce privește utilizarea fondurilor europene destinate renovării liniei feroviare de mare viteză Madrid-Sevilla, unde, săptămâna trecută, a avut loc un accident soldat cu 69 de victime, a anunțat instituția vineri, transmite AFP. EPPO precizează într-un comunicat
Chișinăul se așteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situația din Republica Moldova
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a exclus vineri, într-o conferință de presă la finalul ședinței Consiliului Național de Securitate, ca Rusia să întreprindă mai multe tentative pentru a destabiliza situația din Republica Moldova în următoarea perioadă, relatează Deschide.md. Nu există un alt stat în lume în af
UE ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 'De fiecare dată când un utilizator derulează sau apreciază un videoclip pe TikTok, algoritmul îi servește mai m
Blocaj bugetar în Belgia: Regele a refuzat demisia premierului Bart De Wever
Regele belgienilor Philippe a refuzat vineri demisia premierului Bart De Wever, care va relansa discuțiile din coaliția guvernamentală pentru a încerca să găsească un compromis referitor la bugetul pentru anul viitor, transmite AFP. Monarhul belgian ''a decis să refuze demisia premierului și i-a cerut să reia negocierile imediat.
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în #Ucraina, afirmă purtătoarea de cuvânt a NATO
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în Ucraina, a afirmat vineri purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, după o reuniune desfășurată în ajun la Bruxelles, în pregătirea celei de săptămâna viitoare de la Abu Dhabi, transmite AFP. Această reuniune, desfășurată j
Trump a discutat cu emirul Qatarului, mediator în conflictul din Orientul Mijlociu
Președintele american Donald Trump a discutat telefonic vineri cu emirul Qatarului, șeicul Tamim ben Hamad al-Thani, despre eforturile pentru a se evita reaprinderea conflictului între SUA și Iran, au comunicat autoritățile de la Doha conform AFP. Al-Thani, mediator în Orientul Mijlociu, a reușit recent să intensifice demersurile d
Poliția daneză anchetează noi amenințări pe aeroportul din Copenhaga
Poliția daneză a anunțat vineri că anchetează amenințări împotriva traficului aerian pe aeroportul din Copenhaga, însă primele evaluări arată că nu a existat niciun pericol pentru pasageri, transmite Reuters. Mai multe alarme false despre bombe ascunse în avioane au perturbat în ultimele zile zborurile din Europa, impun
SUA: Nithya Raman, susținută de socialiști democrați, devine primar în Los Angeles
O candidată susținută de Socialiștii Democrați din America (DSA) a câștigat cursa extrem de strânsă pentru primăria orașului Los Angeles, desfășurată în paralel cu alegerile de la jumătatea mandatului pentru Congres, relatează vineri Reuters. DSA, grup politic de stânga ce joacă un rol tot mai influent în cadrul P
Guvernatoarea aleasă a Texasului anunță că statul va adopta legi destinate să protejeze cetățenii de centrele de date
Gina Hinojosa, guvernatoarea aleasă a statului Texas, a declarat joi că acest stat american, sub administrația sa, va adopta legi pentru a proteja locuitorii în ceea ce privește centrele de date, invocând impactul acestora asupra comunităților rurale, relatează Reuters. Datorită abundenței de rezerve energetice, terenurilor relativ
SUA: Marco Rubio estimează că în Venezuela ar putea avea loc alegeri 'la modul ideal' în 2027
Secretarul american de stat Marco Rubio a afirmat joi că alegerile din Venezuela s-ar desfășura 'la modul ideal' anul viitor, deși a avertizat că țara trebuie să finalizeze o serie de reforme instituționale, economice și de securitate înainte de a convoca alegeri libere, informează vineri EFE. Într-un interviu acordat ziaru
SUA: Criticat de democrați și de unii colegi republicani, șeful Pentagonului promite să reziste și apără războiul cu Iranul
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a transmis joi un mesaj video în care promite să lupte împotriva demersurilor din Congres vizând punerea sa sub acuzare (impeachment), au consemnat Reuters și AFP. În același mesaj, Hegseth apără războiul din Iran, descriindu-l drept 'curajos și istoric', cu toate că alegătorii americani i
Nu există salvare fără IA pentru CEDO, gardianul drepturilor omului în Europa, declară președintele instanței
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) trebuie să se adapteze la noile inovații tehnologice dacă dorește să poată continua să 'facă justiție', a avertizat președintele acestei instanțe internaționale, Mattias Guyomar, într-un interviu publicat vineri de AFP, avertizând că, 'dacă nu utilizăm inteligența artificială, suntem mâncați
UE: Costa acceptă solicitarea lui Meloni de a conveni o poziție unificată privind Ucraina la summitul liderilor UE de la Dublin
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, va include pe agenda reuniunii informale a șefilor de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene (13 noiembrie, Dublin), o discuție despre cum să se transmită un 'mesaj clar și unificat' în conversațiile de pace privind Ucraina, chestiune care se va adăuga inteligenței artificiale, subiect
După ce a recunoscut victoria democraților în alegeri, Trump își reia acuzațiile privind fraudele electorale
Președintele american Donald Trump a declarat joi că alegerile din SUA sunt marcate grav de fraude, deși recunoscuse deja victoria democraților în scrutinul pentru Congres de la jumătatea mandatului prezidențial, transmite AFP. 'Alegerile noastre sunt atât de necinstite de nu vă puteți imagina', a afirmat el în fața p













