Bulgaria a cerut SUA exceptarea sa de la aplicarea sancțiunilor americane împotriva Lukoil
Bulgaria, urmând exemplul Germaniei și Ungariei, a solicitat o excepție din partea SUA privind aplicarea sancțiunilor americane impuse companiei petroliere ruse Lukoil, care deține singura rafinărie bulgară, a confirmat miercuri în parlamentul de la Sofia ministrul bulgar al Energiei, Jecho Stankov, relatează agenția EFE.
Potrivit ministrului menționat cererea a fost înaintată Washingtonului la sfârșitul lunii octombrie, la câteva zile după ce administrația președintelui american Donald Trump a anunțat sancțiuni împotriva Lukoil și Rosneft, două dintre principalele companii petroliere rusești, sancțiuni aplicabile începând din data de 21 noiembrie.
Trump speră că prin aceste sancțiuni, și mai ales prin sancțiunile secundare cu care amenință companiile și statele terțe care ar continua să facă afaceri cu cele două companii rusești, vor fi diminuate veniturile energetice ale Rusiei, pentru a-i fi diminuate implicit veniturile pentru finanțarea armatei și a accepta prin urmare încetarea războiului din Ucraina în termenii doriți de aceasta și de susținătorii săi occidentali.
Până la declarația de miercuri a ministrului bulgar al energiei autoritățile de la Sofia nu anunțaseră public solicitarea unei astfel de scutiri, iar anunțul acestuia nu precizează perioada pentru care a fost cerută excepția.
Obiectivul acestei solicitări, a mai spus ministrul citat, este 'obținerea unei scutiri care să garanteze stabilitatea și continuitatea producției pe teritoriul național, să asigure acoperirea nevoilor și, în consecință, menținerea nivelului prețurilor la combustibili'.
Germania a anunțat că a obținut deja din partea SUA o scutire de la aplicarea sancțiunilor împotriva Rosneft, companie care operează o mare rafinărie lângă Berlin. De asemenea, premierul ungar Viktor Orban a obținut, în urma summitului de vineri cu Trump, acordul SUA de a continua să cumpere petrol prin conducte rusești, întrucât Ungaria este o țară lipsită de ieșire la mare și se poate aproviziona mai dificil din alte surse.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Florin Ștefan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
China crește controlul asupra investițiilor în străinătate în numele 'securității naționale'
Beijingul a întărit începând de miercuri controlul asupra investițiilor în străinătate, odată cu intrarea în vigoare a unor reglementări menite să garanteze 'securitatea națională' în sectoare considerate sensibile, pe fondul rivalității tehnologice cu SUA, relatează AFP. Noile reguli, prezentate ini
Guvernul SUA elimină interdicția de export pentru inteligențele artificiale de vârf ale companiei Anthropic
Guvernul Statelor Unite a eliminat marți toate restricțiile pentru cele mai puternice inteligențe artificiale (AI) produse de Anthropic, informează AFP. 'Am primit notificarea că Departamentul Comerțului a ridicat controlul exporturilor pentru Claude Fable 5 și Mythos 5', a anunțat Anthropic pe X, precizând că va începe de
Directorul CIA compară inteligența artificială avansată cu armele nucleare digitale
Directorul Agenției Centrale de Informații din SUA (CIA), John Ratcliffe, a comparat marți capacitățile celor mai avansate modele de inteligență artificială (AI) cu ''arme nucleare digitale'', transmite AFP. ''Nu ar fi deplasat, așa cum am evocat, să comparăm capacitățile lor cu arme nucleare digitale'', a decla
Secretarul general al NATO, invitat la ședința cabinetului german
Secretarul general al NATO Mark Rutte participă miercuri dimineață la reuniunea săptămânală a cabinetului german ca invitat, relatează dpa. Reuniunea cabinetului urmează să aibă loc la Ministerul Apărării. Rutte, fost premier olandez, este primit de cancelarul german Friedrich Merz și de ministrul apărării Boris Pistorius,
SUA250/Tricouri, șepci de baseball, tocătoare și multe altele: Companiile americane oferă o mare varietate de produse promoționale
Companiile americane mizează pe nostalgie și oferă spre vânzare o mare varietate de produse promoționale - de la tricouri și șepci de baseball, până la tocătoare de bucătărie -, în contextul în care SUA aniversează pe 4 iulie 250 de ani de la declararea independenței. Gama de produse sub marca '250' disponibile
Un diplomat american numit Înalt Reprezentant interimar în Bosnia și Herțegovina
O instanță însărcinată cu desemnarea principalului trimis internațional în Bosnia și Herțegovina a numit marți un diplomat american în funcția de Înalt Reprezentant interimar, în așteptarea alegerii succesorului permanent al germanului Christian Schmidt, notează AFP. Această decizie vine după ce oficiali americani
#Ucraina semnează un contract pentru 16 avioane de vânătoare suedeze Gripen
Ucraina a semnat marți un contract cu Suedia pentru 16 avioane de vânătoare Gripen E, a anunțat constructorul aeronautic Saab, evaluând tranzacția la 24,6 miliarde de coroane (2,22 miliarde de euro), notează AFP. 'În colaborare cu Suedia, continuăm să întărim aviația de luptă a Ucrainei', a declarat președintele
Iranul favorizează diplomația cu Statele Unite, dar se declară pregătit pentru 'război' (negociator-șef)
Șeful echipei iraniene de negociatori, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat într-un interviu difuzat marți seară la televiziunea de stat că Iranul acordă prioritate dialogului cu Statele Unite, declarându-se în același timp pregătit pentru 'război', scrie AFP. 'Acordăm prioritate dialogului, dar dacă acest dialog nu se concretizea
Franța: Următoarele alegeri prezidențiale vor avea loc pe 18 aprilie și 2 mai 2027
Următoarele alegeri prezidențiale din Franța vor avea loc pe 18 aprilie și 2 mai 2027, a indicat marți o sursă din cadrul executivului, confirmând o informație publicată de cotidianul Ouest-France, notează AFP. 'Acest lucru va fi oficializat mâine (miercuri) în Consiliul de Miniștri', a adăugat această sursă.
Israel: Fostul șef al armatei Gadi Eizenkot, concurent al lui Netanyahu, își lansează campania electorală
Fostul șef al statului major israelian, Gadi Eizenkot, care a anunțat că dorește să îl înlocuiască pe Benjamin Netanyahu la conducerea guvernului, și-a lansat marți seară campania electorală, cu patru luni înainte de data prevăzută pentru alegerile legislative, notează AFP. 'Israelul merită să deschidă un nou capitol. &Ic
Kallas s-a întâlnit cu Erdogan la Ankara înaintea summitului NATO
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, s-a întâlnit cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan la Ankara pentru a discuta o posibilă consolidare a relațiilor UE-Turcia, a anunțat marți Kallas pe rețeaua X, în urma întâlnirii cu ușile închise, relatează dpa. Kallas a subliniat că Turcia 'este un partener cheie în materie
Tehnică militară canadiană de ultimă generație, în dotarea armatei Republicii Moldova
Armata Națională a Republicii Moldova va fi dotată cu peste 100 de vehicule militare blindate de ultimă generație. Ministerul Apărării moldovean și Centrul de investiții în apărare din Estonia au încheiat marți un acord-cadru și contractul privind achiziționarea tehnicii de la compania Roshel din Canada, informează Moldpres și Radio Chișinău.
Antonio Guterres avertizează asupra situației tot mai precare a agenției ONU pentru refugiații palestinieni
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat marți cu privire la situația 'din ce în ce mai precară' a Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA), în momentul în care condițiile de viață a milioane de palestinieni sunt 'în pericol', relatează AFP. 'În timp ce ne-am adunat astăz
'Niciun progres' în convorbirile între Cuba și SUA, potrivit Havanei
Ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, a afirmat marți că nu există 'niciun progres' în convorbirile între Cuba și SUA, care aplică o politică de presiune maximală împotriva insulei comuniste, relatează France Presse. 'Convorbirile între guvernele Cubei și SUA nu înregistrează niciun progres', a declarat mi
Armata israeliană va rămâne în sudul Libanului atât timp cât Hezbollahul 'ne amenință' (Netanyahu)
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, care s-a deplasat marți în partea de sud a Libanului ocupată de Israel, a afirmat că armata israeliană va rămâne acolo atât timp cât Hezbollahul proiranian 'ne amenință', relatează AFP. 'Poziția noastră este clară: nu vom părăsi sudul Libanului atât timp cât amenințarea nu














