FSB susține că a dejucat un presupus complot ucraineano-britanic de deturnare a unui avion MiG-31, cu o rachetă Kinjal la bord
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat că a dejucat un complot al spionilor ucraineni și britanici care încercaseră să racoleze piloți ruși, promițându-le o recompensă de 3 milioane de dolari pentru a sustrage un avion de vânătoare MiG-31 înarmat cu o rachetă hipersonică Kinjal, au raportat marți mediile de stat ruse, citate de Reuters.
Avionul deturnat urma să fie direcționat către una dintre cele mai mari baze aeriene NATO din sud-estul Europei din orașul românesc Constanța, a transmis agenția de presă oficială rusă RIA Novosti, care citează în acest sens FSB. Conform TASS, avionul urma să fie utilizat pentru o provocare la respectiva bază, fără știrea piloților, urmând a fi doborât de antiaeriana acesteia.
'Măsurile luate au zădărnicit planurile serviciilor secrete ucrainene și britanice de a organiza o provocare de amploare', a declarat FSB, potrivit RIA.
Televiziunea de stat rusă a difuzat imagini cu mesaje și înregistrări ale unui individ, susținând că acesta ar fi lucrat pentru serviciile secrete ucrainene și britanice și că i-ar fi oferit unui pilot rus 3 milioane de dolari pentru a zbura cu avionul MiG în Europa, pilotului fiindu-i oferită și cetățenia străină.
Reuters nu a putut verifica în mod independent această informație.
Potrivit canalului Telegram Mash, citat de TASS, ofițeri de informații ucraineni care s-au dat drept jurnaliști de la Bellingcat ar fi contactat piloții respectivi. Comandantul aeronavei a refuzat să coopereze, după care navigatorului i s-a cerut să-și neutralizeze partenerul în timpul zborului. Acesta s-a prefăcut că acceptă, iar un pilot ucrainean a fost însărcinat să-l 'verifice', evaluându-i disponibilitatea. Echipajul avionului de vânătoare rusesc a continuat 'să corespondeze' cu inamicul, adunând informații despre acest plan al serviciilor ucrainene și britanice, scrie TASS.
Kinjal este o rachetă balistică hipersonică rusească, capabilă să atingă viteze foarte mari și să-și varieze traiectoria în ultima etapă de zbor pentru a deruta urmărirea și interceptarea de către apărarea antiaeriană.
Rusia consideră Marea Britanie principalul său dușman de mult timp. Moscova acuză Londra că alimentează războiul din Ucraina, iar serviciile secrete britanice ar ajuta Ucraina să organizeze operațiuni în adâncul teritoriului rus.
Londra califică invazia rusă în Ucraina drept o acaparare teritorială în stil imperial și a avertizat în repetate rânduri că serviciile secrete ruse încearcă să semene haos în Marea Britanie și în Europa pentru a submina democrația. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teheranul amenință că va riposta după un atac ucrainean asupra unei nave iraniene în Marea Caspică
Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a avertizat duminică că țara sa nu va lăsa nepedepsit atacul ucrainean asupra unei nave comerciale iraniene în Marea Caspică, relatează AFP și Reuters. Președintele ucrainean Volodimir 'Zelenski a atacat o navă comercială iraniană, ucigând un marinar', a scris duminică Abbas Ara
Zece morți în atacuri reciproce între #Ucraina și Rusia
Șase persoane au fost ucise duminică în atacuri ucrainene asupra zonelor ocupate de Rusia din Ucraina și într-un sat de frontieră, au declarat autoritățile locale ruse, în timp ce patru persoane au murit în atacuri lansate de armata rusă în Ucraina, potrivit Kievului, relatează AFP. Aceste atacuri au loc la o zi d
VIDEO Fostul președinte Juan Orlando Hernandez, grațiat de Trump, s-a întors în Honduras
Fostul președinte hondurian Juan Orlando Hernandez s-a întors duminică în Honduras, la opt luni după ce președintele american Donald Trump l-a grațiat în timp ce acesta executa într-un penitenciar din SUA o pedeapsă de 45 de ani de închisoare pentru trafic de droguri și arme de foc, relatează AFP și Reuters. Herna
Iranul afirmă că va înceta atacurile atât timp cât SUA își mențin pauza în bombardamentele împotriva sa
Teheranul își va opri atacurile atât timp cât Statele Unite își mențin pauza în bombardamentele împotriva Iranului, a declarat duminică un oficial iranian de rang înalt pentru Reuters, după ce președintele Donald Trump a ordonat armatei americane să înceteze toate atacurile pentru a 'da mai mult spațiu diplomației
Secretarul general al ONU cere ridicarea imediată a tuturor sancțiunilor împotriva Siriei
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut duminică ridicarea 'imediată' a tuturor sancțiunilor impuse Siriei atunci când președintele înlăturat Bashar al-Assad era la putere, relatează AFP. 'Salut măsurile care au relaxat sancțiunile și au deschis noi posibilități pentru o redresare economică, însă toat
Ministrul german de interne afirmă că atacul împotriva Gay Pride din Berlin a fost un 'atentat terorist'
Anchetatorii consideră că atacul cu mașină asupra mulțimii adunate pentru Gay Pride la Berlin este un 'atentat terorist islamist', a declarat duminică ministrul german de interne, Alexander Dobri
Regatul Unit: Premierul Andy Burnham promite 'să apere interesul național' în fața lui Trump
Noul premier britanic Andy Burnham a declarat duminică că nu va ezita să-și exprime eventualele dezacorduri cu președintele american Donald Trump pentru 'a apăra interesul național' al Regatului Unit, refuzând în același timp să spună dacă are încredere în liderul de la Casa Albă, relatează AFP. 'Nu pot exclude în nici
Grecia salută înscrierea Muntelui Olimp în Parimoniul Mondial al UNESCO
Grecia a sărbătorit duminică înscrierea Muntelui Olimp, cel mai înalt munte din țară, rezervație naturală protejată și, conform mitologiei elene, 'casa' zeilor din Antichitate, în Patrimoniul Mondial al UNESCO, relatează AFP. 'De astăzi (duminică), miticul Munte Olimp devine un munte pentru întreaga umanitate', a scris p
Atac la Gay Pride în Berlin: Suspectul ar fi un susținător al grupării jihadiste Stat Islamic (media germane)
Suspectul în atacul cu mașină asupra mulțimii adunate pentru Gay Pride la Berlin ar fi un susținător al grupării jihadiste Stat Islamic, cu o condamnare anterioară, au relatat duminică două media g
Papa Leon al XIV-lea lansează un nou apel la pace în Orientul Mijlociu
Papa Leon al XIV-lea a cerut din nou duminică, după rugăciunea Angelus, negocieri pentru a se obține pacea în Orientul Apropiat și Mijlociu, relatează AFP. 'Urmăresc cu îngrijorare persistența și escaladarea violenței în Țara Sfântă, ale cărei victime au fost recent și mulți civili, în Cisiordania și Gaza', a spus suveranu
Incendii în Spania: Sanchez spune că urmează 'ore dificile', dar că există evoluții pozitive
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a declarat că se prefigurează 'ore dificile' în lupta împotriva incendiilor de vegetație din țară, dar a remarcat evoluții pozitive în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în ceea ce privește limitarea focurilor din jurul Madridului, relatează AFP.
Iranul și Omanul au discutat din nou despre viitoarea gestionare a Strâmtorii Ormuz
Iranul și Omanul s-au întâlnit din nou pentru a discuta despre viitoarea gestionare a Strâmtorii Ormuz, a anunțat duminică Teheranul, care a vorbit despre discuții 'productive', relatează AFP. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, o serie de discuții au avut loc vineri și sâmbă
Iranul confirmă un atac ucrainean asupra unei nave în Marea Caspică și victime printre membrii echipajului
Ministerul de Externe iranian a condamnat sâmbătă un atac ucrainean cu drone asupra unei nave comerciale iraniene în Marea Caspică, precizând că explozia provocată la bordul navei a ucis un marinar și a rănit un altul, transmite Reuters.
VIDEO Rusia pregătește sosirea a 30.000 de soldați nord-coreeni, susține Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut sâmbătă că Rusia ajută Iranul în războiul cu SUA oferindu-i imagini din satelit, că armata rusă ar fi pierdut circa 225.000 de soldați în ultimele șapte luni (morți și răniți) și, prin urmare, Moscova ar pregăti sosirea a circa 30.000 de soldați nord-coreeni care să ajute trupele ruse în răz
Pauză în bombardamentele americane împotriva Iranului, în timp ce Trump încearcă totuși să ofere spațiu diplomației
Armata americană a făcut o pauză după aproape 14 zile consecutive de atacuri aeriene împotriva Iranului, în timp ce președintele Donald Trump așteaptă progrese către o soluție diplomatică menită să oprească escaladarea conflictului, conform relatărilor de sâmbătă din presa americană și israeliană consemnate de agenția EFE. Tr













