Bărbații arestați pentru atacurile cu cuțitul dintr-un tren sunt britanici și 'nimic nu sugerează o motivație teroristă'
Cei doi bărbați arestați în legătură cu înjunghierea multiplă de sâmbătă seara într-un tren care se îndrepta spre Londra sunt cetățeni britanici și 'nimic nu sugerează că a fost vorba despre un incident terorist', a declarat duminică John Loveless, superintendentul Poliției Transporturilor britanice, într-o conferință de presă, informează Reuters și EFE.
'Poliția antiteroristă a sprijinit inițial ancheta noastră. Cu toate acestea, în acest stadiu, nu există nimic care să sugereze că este vorba de un incident terorist', a insistat Loveless.
Cei doi bărbați, ambii născuți în Regatul Unit - un bărbat de culoare în vârstă de 32 și un bărbat cu descendență jamaicană în vârstă de 35 de ani -, sunt în prezent interogați pentru a clarifica faptele.
Cei doi sunt arestați sub suspiciunea de tentativă de omor.
Loveless a declarat presei că, dintre cele nouă persoane care au fost tratate sâmbătă pentru răni care le puneau viața în pericol, patru au fost externate din spital, iar două se află în continuare în stare gravă.
Nouă oameni au ajuns la spital după o serie de atacuri cu cuțitul comise sâmbătă într-un tren lângă Cambridge, în estul Angliei,atacul fiind calificat de prim-ministrul Keir Starmer drept un 'incident îngrozitor'. La rândul său, regele Charles al III-lea s-a declarat ''absolut îngrozit și șocat''. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citește și:
Doi tineri britanici, protagoniștii unuia dintre cele mai grave atacuri din Regatul Unit (sinteză)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Discuție telefonică între Burnham și Trump despre necesitatea de a continua lucrul pentru un armistițiu în #Ucraina (Downing Street)
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a discutat luni cu președintele american Donald Trump, cei doi lideri convenind asupra 'nevoii de a continua să lucreze pentru încheierea unui armistițiu' care să pună capăt războiului declanșat de Rusia în Ucraina, a informat Downing Street, preluat de Reuters. 'Prim-ministrul a reiterat sprijinul R
Israelul amenință Autoritatea Palestiniană cu un 'război total' în cazul unui atac similar celui de la 7 octombrie
Israelul a amenințat luni Autoritatea palestiniană cu un 'război total' în cazul unui atac asupra armatei sale sau asupra coloniilor evreiești din Cisiordania similar celui din 7 octombrie 2023 comis de Hamas în Gaza, relatează AFP. Acest avertisment neobișnuit, respins de autoritățile palestiniene, care denunță o tentativă de 'a alimen
Finlanda a inaugurat un gard de 200 de kilometri la frontiera cu Rusia
Finlanda a inaugurat luni un gard de 200 de kilometri, construit pe secțiuni de-a lungul frontierei cu Rusia, ca parte a efortului de a descuraja Moscova să folosească migranții pentru a destabiliza țara, relatează AFP. Țara nordică și-a închis frontiera cu Rusia, care se întinde pe 1.340 de kilometri, în decembrie 2023, în urma sosirii
Armata israeliană avertizează că va continua să acționeze pentru a 'elimina amenințările' din Liban
Armata israeliană a avertizat luni că va continua 'să desfășoare operațiuni pentru eliminarea amenințărilor' venite din partea mișcării pro-iraniene Hezbollah în Liban, după ce a lansat noi atacuri care au ucis 11 persoane în sudul țării, relatează AFP. Ea a precizat într-un comunicat că a atacat 'infrastructură' aparținâ
'Progrese substanțiale' spre discuții tripartite cu Rusia și #Ucraina, susține emisarul american Witkoff
Emisarul american Steve Witkoff, trimis de Donald Trump la Moscova și Kiev, a vorbit luni despre 'progrese substanțiale' cu prilejul acestei vizite, în sensul unei reluări a negocierilor pentru încheierea conflictului între Rusia și Ucraina, relatează AFP. 'S-au făcut progrese substanțiale, inclusiv evoluții în vederea organ
Letonia interzice cărțile din Rusia și Belarus pentru a combate 'dezinformarea și propaganda de război'
Letonia a interzis importul de cărți, ziare și alte materiale tipărite din Rusia și Belarus, invocând lupta împotriva 'dezinformării și a propagandei de război', a declarat luni Ministerul leton de Externe, relatează AFP. 'Interdicția de import are ca scop protejarea intereselor de securitate ale Letoniei și reducerea în continuar
Curățarea dărâmăturilor în Fâșia Gaza: Raportoarea ONU se teme că ar putea fi distruse probe
Curățarea dărâmăturilor în zone ale Fâșiei Gaza sub control militar israelian 'nu trebuie să devină un mijloc de a șterge urmele' crimelor, a declarat luni Francesca Albanese, raportoare a ONU pentru teritoriile palestiniene, relatează AFP. 'Ridicarea, zdrobirea și mutarea dărâmăturilor în Gaza nu trebuie să distrugă e
Ratko Mladic, înmormântat la Belgrad, în timp ce Comisia Europeană a condamnat glorificarea criminalilor de război
Fostul comandant al armatei sârbilor bosniaci, generalul Ratko Mladic, a fost înmormântat luni la cimitirul Topcider din Belgrad, în prezența unei mulțimi numeroase, relatează agenția Tanjug. Sicriul lui Mladic a fost acoperit cu steagurile Serbiei și Republicii Srpska, iar militari ai forțelor armate sârbe au executat focuri de a
Guvernul Serbiei cere dizolvarea Parlamentului și convocarea de alegeri anticipate
Guvernul Serbiei i-a solicitat luni președintelui Aleksandar Vucic să dizolve Parlamentul și să convoace alegeri parlamentare anticipate, a anunțat premierul Djuro Macut într-o declarație televizată, după o ședință extraordinară a Guvernului. Decizia deschide calea pentru un scrutin anticipat, despre care Vucic a spus anterior că ar putea avea loc pe 18 sau 25 octombri
Rusia închide consulatul german din Sankt-Petersburg după acuzele Berlinului că e în spatele incidentului cu dronă de la Leipzig
Rusia a anunțat luni că închide consulatul general german din Sankt Petersburg în replică la decizia Berlinului de a închide consulatul rus de la Bonn și un centru cultural de la Berlin, relatează
#Ucraina pregătește 'următoarele etape' ale procesului diplomatic după vizita emisarilor americani
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că pregătește următoarele etape ale negocierilor în urma vizitei emisarilor președintelui american Donald Trump la Moscova și Kiev, menită să relanseze procesul diplomatic pentru a pune capăt invaziei Rusiei în Ucraina, relatează AFP. 'Ne coordonăm pentru următoarele etape. Ne pr
Șeful AIEA: Un reactor din timpul regimului Assad era configurat pentru producția de arme nucleare
O facilitate secretă siriană care datează din timpul regimului fostului președinte Bashar al-Assad era configurată pentru arme nucleare, a declarat luni, la Viena, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, relatează dpa. Șeful agenției ONU de supraveghere nucleară a declarat că nu dorește să emită judec
Germania: Merz se declară 'profund șocat' de victoria partidului de extremă dreapta AfD în Saxonia-Anhalt
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni că este 'profund șocat' de victoria zdrobitoare a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) în landul Saxonia-Anhalt, din estul Germaniei, relatează dpa.
UE deblochează 200 de milioane de euro suplimentare pentru Groenlanda
Uniunea Europeană va debloca 200 de milioane de euro suplimentare pentru a investi în proiecte privind energia, materialele critice și conectivitatea în Groenlanda, a anunțat luni președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează AFP. 'Lansăm de asemenea împreună parteneriatul UE-Groenlanda (...), 200 de milioane de euro de no
Rusia și Coreea de Nord au inaugurat primul pod rutier care leagă cele două țări
Rusia și Coreea de Nord au inaugurat prin videoconferință luni un pod rutier care leagă cele două țări aliate, a anunțat guvernul de la Moscova într-un comunicat, salutând lansarea acestei prime legături rutiere, relatează AFP. Podul traversează râul Tumen care marchează frontiera naturală dintre Coreea de Nord, China și Rusia în Extrem













