#Ucraina: După vizitele sale în Norvegia și Suedia, Volodimir Zelenski este așteptat la Bruxelles și Londra
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri în Norvegia și se va deplasa în aceeași zi în Suedia, urmând ca săptămâna aceasta el să ajungă de asemenea la Bruxelles și Londra, a anunțat pentru AFP un important responsabil ucrainean.
Zelenski a sosit miercuri dimineața la Oslo pentru o întrevedere cu prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Store, a anunțat la rândul său guvernul norvegian.
Cei doi s-au întâlnit în partea militară a aeroportului internațional din Oslo, Gardemoen, potrivit imaginilor difuzate de canalul public norvegian NRK.
Norvegia nu a furnizat deocamdată detalii cu privire la discuții.
''Norvegia este alături de Ucraina în aspirația sa la o pace durabilă și justă, așa cum merită poporul ucrainean'', a declarat Store într-u comunicat.
Această țară scandinavă se numără printre cei mai importanți susținători ai Ucrainei în eforturile sale de a respinge invazia rusă. Oslo prevede să-i furnizeze Kievului un ajutor civil și militar în valoare de 275 de miliarde de coroane (peste 23 de miliarde de euro) în perioada 2023-2030.
''Sprijinul Norvegiei pentru Ucraina este solid și continuă. Este esențial să menținem un dialog strâns cu autoritățile ucrainene, pentru ca acest ajutor să răspundă nevoilor pe teren ale Ucrainei'', a adăugat premierul norvegian.
Potrivit responsabilului ucrainean citat de AFP fără a-i preciza numele, etapele scandinave de miercuri ale lui Zelenski vor fi consacrate unor discuții asupra întăririi mijloacelor de apărare ale Kievului în fața intensificării loviturilor ruse asupra infrastructurilor energetice ucrainene.
La Oslo, unde președintele ucrainean a sosit miercuri dimineața, va avea loc ''o scurtă reuniune cu premierul (Jonas Gahr Strome), pentru a discuta despre energie'', a subliniat responsabilul ucrainean.
Miercuri, Norvegia a anunțat că 1,5 miliarde de coroane în plus vor fi alocate achiziției de gaz de către Ucraina, în condițiile în care Rusia și-a întețit loviturile contra instalațiilor energetice ucrainene odată cu apropierea iernii.
În Suedia, Zelenski se va întâlni cu premierul Ulf Kristersson în orașul Linkoping, sediul grupului de apărare Saab care produce avioane de vânătoare Gripen, sisteme de arme și submarine.
''La finalul întrevederii lor, Kristersson și Zelenski vor susține o conferință de presă comună, pentru a face un anunț în domeniul exporturilor de apărare'', a declarat guvernul suedez.
''O Ucraină puternică și capabilă este o prioritate esențială pentru Suedia și noi vom continua să veghem ca Ucraina să poată riposta agresiunii Rusiei'', a scris Kristersson pe rețeaua socială X.
Anul trecut, Suedia și-a suspendat proiectul de a trimite avioane de luptă Gripen Ucrainei, ca răspuns la o cerere a unor țări partenere care doreau să dea prioritate avioanelor F-16 americane.
Joi, Zelenski va participa la un summit al liderilor Uniunii Europene la Bruxelles, în timpul căruia cele 27 de state membre speră să ajungă la un acord asupra sprijinului financiar acordat Ucrainei, invadată de Rusia la începutul lui 2022.
Pe rețeaua socială X, președintele Consiliului European, Antonio Costa, a confirmat participarea președintelui ucrainean, declarându-se 'încântat' să-l primească.
''Angajamentul nostru este de neclintit. Linia noastră de conduită este clară. Vom continua să sporim presiunea asupra Rusiei, întărind totodată Ucraina în drumul ei spre pace'', a adăugat Costa.
După vizita de joi la Bruxelles, o reuniune ''a coaliției voinței'', ce reunește susținătorii Kievului, este prevăzută să aibă loc vineri la Londra.
''Multe reuniuni'' sunt programate cu diferiți lideri europeni, a spus responsabilul ucrainean citat de AFP.
Cel puțin șase persoane au fost ucise într-un nou val de atacuri ruse ce au provocat întreruperi de curent pe întreg teritoriul Ucrainei și care au lovit miercuri inclusiv Kievul. Forțele aeriene ucrainene au raportat 433 de atacuri ruse cu drone și rachete în timpul nopții de marți spre miercuri.
''O nouă noapte care demonstrează că Rusia nu resimte suficientă presiune pentru a pune capăt războiului'' său, a comentat Zelenski, îndemnându-i pe europeni și SUA să adopte ''sancțiuni severe''. AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ucraina trebuie să facă parte din arhitectura de securitate a Europei, afirmă șefa politicii externe a UE
Președintele rus Vladimir Putin nu are drept de veto în chestiunile legate de securitatea europeană, iar Ucraina trebuie să fie pe deplin integrată în arhitectura de securitate a Europei, a declarat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, relatează Reuters. 'Avem deja o arhitectură de securitate europeană. NATO și Uniunea Europeană au, fiecare
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește
Consiliul de Securitate al Rusiei afirmă că Starlink și OneWeb reprezintă un risc pentru statele suverane
Experți din cadrul Consiliului de Securitate al Federației Ruse au declarat că serviciile de comunicații prin satelit occidentale, precum Starlink și OneWeb, ar putea fi utilizate pentru a destabiliza situația socio-politică din state suverane și reprezentând, prin urmare, un risc, a relatat vineri agenția de presă rusă RIA, informează Reuters. Această d
Merz a avut o discuție telefonică cu Trump despre Ucraina și viitoarele negocieri, anunță Berlinul
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, joi, cu privire la războiul din Ucraina și la viitoarele negocieri de la Abu Dhabi, a informat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters. 'Cancelarul este implicat în deliberările președintelui St
Tragedia feroviară din Spania: Parchetul European a deschis o anchetă privind eventuale fraude la renovarea liniei Madrid-Sevilla
Parchetul European (EPPO) a deschis o anchetă privind o posibilă fraudă în ce privește utilizarea fondurilor europene destinate renovării liniei feroviare de mare viteză Madrid-Sevilla, unde, săptămâna trecută, a avut loc un accident soldat cu 69 de victime, a anunțat instituția vineri, transmite AFP. EPPO precizează într-un comunicat
Chișinăul se așteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situația din Republica Moldova
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a exclus vineri, într-o conferință de presă la finalul ședinței Consiliului Național de Securitate, ca Rusia să întreprindă mai multe tentative pentru a destabiliza situația din Republica Moldova în următoarea perioadă, relatează Deschide.md. Nu există un alt stat în lume în af
UE ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 'De fiecare dată când un utilizator derulează sau apreciază un videoclip pe TikTok, algoritmul îi servește mai m
Blocaj bugetar în Belgia: Regele a refuzat demisia premierului Bart De Wever
Regele belgienilor Philippe a refuzat vineri demisia premierului Bart De Wever, care va relansa discuțiile din coaliția guvernamentală pentru a încerca să găsească un compromis referitor la bugetul pentru anul viitor, transmite AFP. Monarhul belgian ''a decis să refuze demisia premierului și i-a cerut să reia negocierile imediat.
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în #Ucraina, afirmă purtătoarea de cuvânt a NATO
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în Ucraina, a afirmat vineri purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, după o reuniune desfășurată în ajun la Bruxelles, în pregătirea celei de săptămâna viitoare de la Abu Dhabi, transmite AFP. Această reuniune, desfășurată j
Trump a discutat cu emirul Qatarului, mediator în conflictul din Orientul Mijlociu
Președintele american Donald Trump a discutat telefonic vineri cu emirul Qatarului, șeicul Tamim ben Hamad al-Thani, despre eforturile pentru a se evita reaprinderea conflictului între SUA și Iran, au comunicat autoritățile de la Doha conform AFP. Al-Thani, mediator în Orientul Mijlociu, a reușit recent să intensifice demersurile d
Poliția daneză anchetează noi amenințări pe aeroportul din Copenhaga
Poliția daneză a anunțat vineri că anchetează amenințări împotriva traficului aerian pe aeroportul din Copenhaga, însă primele evaluări arată că nu a existat niciun pericol pentru pasageri, transmite Reuters. Mai multe alarme false despre bombe ascunse în avioane au perturbat în ultimele zile zborurile din Europa, impun













