Polonia avertizează împotriva survolării teritoriului polonez de către avionul lui Putin pentru summitul de la Budapesta
Autoritățile poloneze l-au avertizat marți pe președintele rus Vladimir Putin să nu survoleze spațiul său aerian pentru a ajunge în Ungaria pentru o întâlnire cu președintele american Donald Trump, întrucât ar putea fi nevoite să pună în aplicare un mandat internațional de arestare în cazul în care acesta ar face totuși acest lucru, informează Reuters.
Donald Trump a declarat săptămâna trecută că plănuiește să aibă o întrevedere cu Vladimir Putin în capitala ungară Budapesta, ca parte a eforturilor sale de a media o încetare a războiului în Ucraina.
Tribunalul Penal Internațional (TPI), cu sediul la Haga, a emis un mandat de arestare împotriva lui Vladimir Putin în 2023, acuzându-l de crime de război pentru deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina. Rusia nu recunoaște jurisdicția TPI și neagă aceste acuzații.
'Nu pot garanta că o curte independentă poloneză nu va ordona guvernului să escorteze o astfel de aeronavă la coborâre, pentru a-l preda pe suspect instanței de la Haga', a declarat ministrul de externe polonez, Radoslaw Sikorski, la Radio Rodzina.
Mandatul emis de TPI obligă statele membre să îl aresteze pe Putin dacă acesta pune piciorul pe teritoriul lor.
'Cred că partea rusă este conștientă de aceasta. Și că, din acest motiv, dacă acest summit va avea loc, sperăm cu participarea victimelor agresiunii, aeronava (lui Putin) va folosi o altă rută', a spus Sikorski.
Ungaria, al cărei prim-ministru Viktor Orban întreține relații strânse cu Rusia, a declarat că va asigura participarea lui Putin la summit și întoarcerea sa acasă după eveniment.
Pentru a evita o survolare a Ucrainei, delegația rusă va avea nevoie să zboare prin spațiul aerian al cel puțin unei țări membre a Uniunii Europene. Toate țările UE sunt și membre ale TPI, deși Ungaria este într-un proces de retragere din această instanță.
Polonia, țară membră a NATO, se numără printre cei mai fermi susținători ai Kievului după ce Rusia a declanșat o invazie la scară mare împotriva Ucrainei în 2022.AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Siria: Explozie la un gazoduct în apropiere de Damasc
O explozie la un gazoduct s-a produs miercuri seară în apropierea uneia dintre principalele centrale electrice ale țării, lângă Damasc, au anunțat media de stat, la două zile după sabotarea unui gazoduct în estul Siriei, scrie agenția France Presse. 'O detonație auzită în Ghouta de est, lângă Damasc, a fost ca
SUA: Autoritatea de supraveghere a Fed nu a găsit 'motive' pentru urmărirea penală a lui Powell, vizat de Trump
Inspecția generală a Rezervei federale americane (Fed) nu a găsit 'motive rezonabile' care să justifice urmărirea penală privind gestionarea șantierului de renovare a sediului instituției din Washington, potrivit unui raport publicat online miercuri, notează AFP. Președintele american Donald Trump a considerat suspectă depășirea costur
Italia prelungește cu încă 15 zile suspendarea regulilor Schengen cu Spania
Italia a decis să extindă cu încă 15 zile suspendarea regulilor Schengen cu Spania, menținând astfel controalele la frontierele aeriene și maritime pentru călătorii care sosesc de pe teritoriul spaniol, a anunțat miercuri Ministerul de Interne italian, transmite Reuters. Decizia a fost luată ca urmare a ''situației actuale din exclava spani
Trump califică retragerea ultimelor trupe ale coaliției antijihadiste din Irak drept o victorie
Președintele american Donald Trump a calificat miercuri drept o 'victorie' retragerea din Irak a ultimelor trupe ale coaliției antijihadiste conduse de Statele Unite, informează AFP. ''Această zi este o victorie pentru Statele Unite, o victorie pentru Irak și o victorie decisivă asupra SI (gruparea Stat Islamic)'', a sc
Premierul israelian i-a salutat, la aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, pe 'eroii' de pe zborul Flydubai
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a întâlnit miercuri, la aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, cu pasagerii avionului companiei Flydubai plecat inițial din Dubai și redirecționat în Arabia Saudită în urma unui incident violent între piloții aeronavei, transmite France Presse. Un video difuzat de biroul premi
Rusia pune în pericol viața cetățenilor Republica Moldova, reacționează Chișinăul după incursiunea altor două drone
Alte două drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova miercuri: prima a explodat în cursul dimineții, iar survolul celei de-a doua a fost raportată presei chiar de ministrul moldovean al apărării, relatează Radio Chișinău. Anatolie Nosatîi a anunțat miercuri, după ședința de guvern, că a fost monitorizată o altă dr
Incident în apropiere de o bază militară în Anglia: 'Indicii puternice' privind implicarea Iranului (Burnham)
Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că există 'indicii puternice' privind implicarea Iranului în incidentul survenit duminică în apropiere de o bază aeriană în sud-vestul Angliei, utilizată de armata americană în războiul său împotriva Republicii islamice, relatează AFP. 'Există indicii
Viceambasadorul Israelului în România salută 'curajul incredibil' al pasagerilor care au intervenit în incidentul survenit într-un avion pe ruta Dubai - Tel Aviv
Viceambasadorul Israelului în România, Erez Golan, a reacționat miercuri la incidentul produs într-un avion al companiei Flydubai ce efectua un zbor pe ruta Dubai - Tel Aviv, diplomatul salutând ''curajul incredibil'' al pasagerilor israelieni care au intervenit și au împiedicat producerea unei tragedii.
Pasagerii zborului Flydubai au aterizat în Israel
Avionul cu pasagerii unui zbor Flydubai la bord, care fusese deviat în Arabia Saudită după o altercație între piloți, a aterizat miercuri seara la Tel-Aviv, potrivit imaginilor transmise de AFPTV. Conform aplicației de urmărire FlightRadar24 și așa cum a difuzat în direct Channel 12 israelian, aeronava a aterizat la Ben Gurio
Ambasadorul american la NATO dezminte reducerile masive de trupe în Europa
SUA nu se pregătesc să retragă între 25.000 și 40.000 de trupe de pe continentul european, a afirmat ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, dezmințind informații în acest sens apărute anterior în presă, relatează AFP. 'Aceste informații sunt false', a declarat Whitaker în cadrul unei conferințe pe tema
CJUE: Reprezentanții statelor membre au numit un judecător în cadrul Curții de Justiție și doi judecători în cadrul Tribunalului
Reprezentanții guvernelor statelor membre au numit miercuri un judecător la Curtea de Justiție și doi judecători la Tribunal, indică un comunicat difuzat pe consilium.europa.eu. Danezul Niels Fenger a fost numit din nou în calitatea de judecător în cadrul Curții de Justiție pentru un mandat desfășurat între 7 octombrie 2027 ș
Mark Rutte: Nu există nicio amenințare iminentă dinspre Rusia pentru teritoriul NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat miercuri că nu există o amenințare iminentă pentru teritoriul Alianței Nord-Atlantice și că evaluarea amenințării ruse este neschimbată față de acum trei săptămâni, trei luni sau un an, informează Reuters. ''Dacă Rusia ar vrea să acționeze împotriva Finlandei, o țară baltică
Sanchez i-a prezentat scuze lui Macron după ce Senatul țării sale nu a ratificat Tratatul franco-spaniol
Premierul spaniol Pedro Sanchez i-a ''cerut scuze'' miercuri lui Emmanuel Macron după refuzul din ajun al Senatului spaniol de a ratifica tratatul de prietenie franco-spaniol, în plină vizită a președintelui francez la Madrid, transmite France Presse. ''Nu pot decât să mă scuz pentru acest vot'', a d
China: Xi pregătit 'să reprime cu hotărâre' forțele pro-independență din Taiwan
Președintele chinez Xi Jinping și-a exprimat miercuri - în ajunul sărbătorii naționale - hotărârea să combată forțele în favoarea independenței Taiwanului, precum și ingerințele externe în afacerile insulei, relatează France Presse. Cu acest prilej, Xi a reafirmat obiectivul 'reunificării' Chinei continentale cu
Emmanuel Macron și Pedro Sanchez salută declarațiile premierului britanic despre o eventuală revenire a țării sale în UE
Președintele francez Emmanuel Macron a salutat miercuri, în limba engleză, redeschiderea de către premierul britanic Andy Burnham a dezbaterii despre o eventuală revenire a Regatului Unit în interiorul Uniunii Europene, informează AFP și Reuters. ''Welcome back! Dacă britanicii vor să revină și dacă prim-ministrul merge &ic














