Israelul afirmă că data redeschiderii punctului de trecere Rafah va fi anunțată 'ulterior'
Autoritățile israeliene au declarat joi că data redeschiderii punctului de trecere Rafah, la granița dintre Egipt și Fâșia Gaza, va fi anunțată 'ulterior', relatează AFP.
COGAT, un organism al Ministerului israelian al Apărării responsabil cu administrarea civilă a teritoriilor palestiniene ocupate, a afirmat că punctul de trecere va fi deschis 'doar pentru circulația persoanelor'.
Data va fi anunțată 'ulterior', 'odată ce partea israeliană, în colaborare cu partea egipteană, va finaliza pregătirile necesare pentru deschiderea punctului de trecere', se arată într-un comunicat.
Redeschiderea acestui punct de frontieră, conform acordului de încetare a focului dintre Israel și gruparea Hamas, ar trebui să permită livrarea unui volum mai mare de ajutor umanitar internațional către Fâșia Gaza.
Această măsură este cerută insistent de ONU și cele mai importante ONG-uri care acordă asistență, în condițiile în care Fâșia Gaza se confruntă cu o criză umanitară de amploare după mai bine de doi ani de război.
La sfârșitul lunii august, ONU a declarat zone de foamete în enclava palestiniană de coastă, contestate de Israel.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Papa Leon al XIV-lea și-a reînnoit apelul pentru negocieri privind încheierea războiului din #Ucraina
Papa Leon al XIV-lea și-a reiterat luni apelul pentru încheierea războiului din Ucraina și a criticat cheltuielile militare în creștere la nivel mondial, relatează marți dpa. Vorbind cu jurnaliștii în timpul zborului spre Roma, la încheierea vizitei sale în Franța, papa Leon a afirmat că Biserica Catolică are obli
Cele trei media interzise la Casa Albă încearcă să obțină un ordin judecătoresc care să le mențină accesul
CNN, MS NOW și Politico au cerut luni unui judecător federal să emită un ordin judecătoresc care să le mențină accesul la Casa Albă în timp ce contestă în instanță decizia președintelui Donald Trump de a le interzice intrarea din cauza nemulțumirilor legate de modul în care au acoperit activitatea administrației sale, relatează Reuters.
Iranul afirmă că așteaptă un răspuns al SUA după ce au avut loc noi negocieri indirecte
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a anunțat luni seară că Iranul așteaptă un răspuns din partea SUA în urma unor noi discuții indirecte desfășurate prin intermediul mediatorilor qatarezi la New York pentru a ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Orientul Mijlociu și care să permită mai întâi redeschiderea Strâmtorii Ormuz, d
Cuba: Rubio afirmă că Statele Unite speră că Havana va alege 'o altă cale'
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că Statele Unite speră că Havana va alege 'o altă cale', avertizând că cei care cred că pot aștepta încheierea mandatului președintelui Donald Trump 'vor primi o lecție dură' dacă nu își schimbă cursul, relatează marți Reuters. Administrația Trump și-a ex
SUA: Pentagonul a atribuit Raytheon un contract de 20,7 miliarde de dolari pentru rachete AMRAAM pentru refacerea stocurilor
Pentagonul a atribuit diviziei Raytheon a corporației RTX un contract multianual provizoriu în valoare de 20,7 miliarde de dolari pentru a accelera producția de rachete AMRAAM, în contextul în care armata urmărește refacerea stocurilor golite de conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina, transmite marți Reuters. SUA au furnizat cantități m
Coreea de Nord pregătește desfășurarea a încă 10.000 de soldați în Rusia, susține Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că pe teritoriul Rusiei se află în prezent peste 8.000 de soldați nord-coreeni și că sunt în curs pregătiri pentru desfășurarea altor 10.000, relatează Reuters. Făcând referire la 'date noi' privind desfășurarea trupelor nord-coreene în Rusia, Zelenski a afirmat înt
Franța: Acuzat de scrieri antisemite, președintele RN depune plângere pentru defăimare
Un trust media de investigație francez a publicat luni mesaje antisemite din 2013 pe care i le atribuie lui Jordan Bardella, președintele partidului Adunarea Națională (Rassemblement National, RN), o formațiune de extremă-dreapta aflată pe primul loc în intențiile de vot pentru alegerile prezidențiale din 2027. Bardella a declarat că depune plângere pentr
Macron efectuează o vizită de stat în Spania pentru 'a intensifica' relațiile
Președintele francez Emmanuel Macron este așteptat marți la Madrid pentru o vizită de stat de două zile în Spania, care își propune să sublinieze marile 'convergențe' dintre cele două țări în materie europeană, notează AFP. Președintele francez și soția sa, Brigitte Macron, vor fi întâmpinați la mijlocul z
Explozii puternice la Kiev în timpul unei alerte de rachete
Jurnaliști ai AFP au auzit mai multe explozii puternice la Kiev și au văzut apărarea antiaeriană activată în timpul unei alerte aeriene, marți dimineață devreme. 'Noi rachete balistice se îndreaptă spre Kiev', a avertizat armata aerului din Ucraina pe Telegram. Jurnaliștii din Kiev au raportat un atac combina
Trump spune că nu a propus Iranului nici ridicarea sancțiunilor, nici deblocarea de fonduri
Președintele american Donald Trump, răspunzând la informațiile publicate de media Axios, a afirmat luni că nu a propus Iranului nici ridicarea sancțiunilor, nici dezghețarea fondurilor, relatează AFP. 'Axios tocmai a publicat un articol în care se spune că +Trump+ a oferit ridicări de sancțiuni și dezghețări de fonduri Iranului
Președintele Emiratelor Arabe Unite s-a întâlnit cu Netanyahu duminică
Președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, l-a primit duminică pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au confirmat luni cele două țări, notează AFP. Această deplasare, care fusese anunțată duminică de media israeliene, a avut loc după apariția la începutul lunii septembrie a unor informații de presă care relat
Arabia Saudită: Prima invitație a unui oficial din EAU de la apariția tensiunilor dintre cele două țări
Ministrul saudit al apărării, Khaled bin Salman, l-a invitat pe vicepreședintele Emiratelor Arabe Unite, Mansour bin Zayed Al Nahyan, să se întâlnească marți, prima invitație publică la o discuție privată de la apariția divergențelor dintre cei doi aliați pe tema Yemenului, notează AFP. 'Alteța sa regală prințul Khaled bin Salm
VIDEO Trump dă asigurări că nu i-a propus arme americane lui Xi
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a dat asigurări luni că nu i-a propus arme americane omologului său chinez, Xi Jinping, aflat săptămâna trecută într-o vizită oficială la Washington, spre deosebire de ceea ce a raportat ambasadorul SUA la Beijing, David Perdue, notează AFP. 'Nu am auzit niciodată de așa ceva', a s
Rusia: Putin semnează un decret de majorare a efectivelor armatei
Președintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care mărește cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forțelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP. Ordinul lui Putin vine în contextul în care atât Moscova, cât și Kievul suferă pierderi tot mai mari în războiu
SUA: Trump, acuzat de propagandă ilegală după difuzarea unui reclame finanțată cu bani publici
Președintele Donald Trump a fost acuzat luni de opoziție că face propagandă ilegală după difuzarea duminică a unei reclame de televiziune în care apare liderul republican, plătită de guvern, la câteva săptămâni de alegerile cruciale de la jumătatea mandatului din Statele Unite, transmite AFP. Președintele american apare &icir










