Australia trebuie să adopte o politică de 'descurajare neconvențională' în fața Chinei și Rusiei (grup de reflecție)
Australia trebuie să învețe din fostele războaie de gherilă și să adopte o politică de 'descurajare neconvențională' pentru a face față amenințărilor din China, Rusia și din altă parte, potrivit recomandărilor unuia dintre cele mai influente grupuri de reflecție din această țară, informează miercuri AFP.
În cadrul acordului de cooperare AUKUS, încheiat cu SUA și Regatul Unit, Canberra trebuie să achiziționeze cel puțin trei submarine clasa Virginia în următorii 15 ani, cu obiectivul de a construi cu timpul propriile submarine.
Însă, pentru moment, Australia prezintă lacune importante în materie de apărare, avertizează raportul publicat de Australian Strategic Policy Institute (ASPI), un grup de reflecție non-partizan finanțat de Ministerul Apărării australian și Departamentul de Stat american.
'Dependența tradițională a Australiei față de cei 'mari și puternici' și de descurajarea nucleară așteptată nu mai pare asigurată', susțin autorii raportului.
'Australia are opțiuni pentru a reduce actuala deficiență în materie de descurajare: trebuie pur și simplu să mergem dincolo de paradigmele convenționale', susține acest grup de reflecție.
Recunoscând inferioritatea Australiei în fața unor adversari precum China, ASPI apreciază că fostele războaie de gherilă precum cel al cecenilor contra Rusiei în anii 1990 au arătat că actori mai mici pot provoca pierderi serioase unor inamici mult mai mari.
Grupul de reflecție subliniază utilizarea tot mai mare de către Beijing a așa-ziselor tactici de 'zonă gri' - război cibernetic, coerciție și subversiune ce nu implică acte de război - drept dovadă că Australia are nevoie de o politică mai dinamică și reactivă.
Raportul menționează de asemenea strategiile 'porcului spinos' ale Elveției și statelor baltice, sau cea a 'creveților otrăviți', a fostului lider singaporez Lee Kuan Yew, și sugerează că Australia ar trebui să se inspire din acestea.
Nu în ultimul rând, raportul îndeamnă la înființarea unui post de consilier pentru securitate națională, dotat cu o putere de supervizare asupra agențiilor de informații ale Australiei, precum și la reforme ale legilor asupra informațiilor și apărării, pentru a facilita noua politică.
Australia este în faza de întărire a apărării sale, pentru a face față puterii în creștere a Chinei, care este de asemenea cel mai mare partener comercial al său.
Însă țara prevede o majorare progresivă a cheltuielilor sale de apărare la 2,4% din Produsul Intern Brut (PIB), mult sub cerințele americane de 3,5%.AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor: Ionuț Mareș, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lavrov: SUA acceptă controlul rusesc asupra regiunilor ucrainene și consideră închisă aderarea Ucrainei la NATO
Rusia va continua să negocieze cu Statele Unite, deoarece acestea din urmă acceptă realitatea de pe teren din Ucraina și resping aderarea acestei țări la NATO, a afirmat marți ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, informează EFE. 'Faptul că în toate contactele, în special cu președintele (rus Vladimir) Putin, americanii por
Tații poligami nu beneficiază de reîntregire familială pentru copiii lor, hotărăște CEDO în cazul unui yemenit
Un bărbat căsătorit cu mai multe femei în țara sa de origine nu poate beneficia de reîntregire familială pentru a-și aduce în Europa copiii proveniți din uniuni poligame, se arată într-o hotărâre de marți a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care fusese sesizată de un yemenit instalat în Țările de Jos.
Emisarii americani au prezentat 'idei pertinente' pentru negocierile de pace, afirmă Zelenski
Negociatorii americani pentru pace Steve Witkoff și Jared Kushner au prezentat câteva 'idei pertinente' în timpul discuțiilor privind modalitățile de a pune capăt războiului cu Rusia, a declarat marți președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Witkoff și Kushner au vizitat atât Rusia, cât și Uc
Ultimele pregătiri pentru funeraliile de miercuri ale regelui Harald al V-lea al Norvegiei
Funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, care a murit la 28 august la vârsta de 89 de ani, vor bloca miercuri capitala Oslo, cu un program oficial care va dura aproximativ trei ore și la care vor participa membri ai familiilor regale și șefi de stat din zeci de țări, informează marți EFE. Desfășurarea funeraliilor
Premierul Netanyahu, criticat după un articol care îl acuză că fusese informat despre un atac iminent pe 7 octombrie
Mai multe figuri ale opoziției israeliene l-au criticat dur pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu marți, după publicarea unei anchete jurnalistice care afirmă că fusese informat despre un atac al Hamas în pregătire cu câteva zile înainte de 7 octombrie 2023, dar că nu a transmis informația serviciilor de securitate, transmite AFP.
#11septembrie/ New Yorkul își reconstruiește 'silueta' pe fostul Ground Zero
În urmă cu 25 de ani, atacurile din 11 septembrie au devastat Lower Manhattan, schimbând pentru totdeauna profilul emblematic al New Yorkului. Astăzi, Ground Zero nu numai că și-a reconstruit 'silueta', dar a redefinit și conceptul de reziliență urbană prin construirea unor noi zgârie-nori, amenajarea unor spații memoriale și o renaștere cul
Trump amenință compania canadiană Bombardier cu pierderea accesului pe piața americană dacă nu produce avioane în SUA
Președintele Donald Trump a amenințat luni compania canadiană Bombardier cu interzicerea accesului pe piața americană dacă nu începe să producă avioane cu reacție în SUA, transmite Reuters. 'NU SE MAI VINDE BOMBARDIER ÎN STATELE UNITE! Produsele lor nu sunt suficient de bune!', a comunicat liderul de la Casa Albă &ici
UPDATE Şefa diplomaţiei ungare anunţă expulzarea a 10 diplomaţi ruşi; Moscova promite un răspuns dur şi dureros
Ungaria a expulzat 10 diplomați ruși care 'erau implicați în activități în Ungaria inacceptabile pentru diplomați în temeiul Convenției de la Viena', a declarat ministrul de externe ungar Anita Orban într-un comunicat de presă difuzat marți, informează Reuters. 'Această decizie protejează securitatea și suve
Rusia respinge posibilitatea de a restabili acordul privind tranzitul cerealelor pe Marea Neagră
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat marți că Moscova consideră inacceptabilă și nerealistă posibilitatea restabilirii Inițiativei privind cerealele din Marea Neagră, care ar permite tranzitul navelor cu încărcături din porturile ucrainene, informează EFE. 'Încearcă acum să o restabilească. Este complet inadmisibi
Londra alocă 100 de milioane de lire pentru apărarea aeriană a Ucrainei, inclusiv pentru rachete Patriot
Guvernul britanic va aloca 100 de milioane de lire sterline (116,5 milioane de euro) pentru a furniza Ucrainei capacități de apărare aeriană - inclusiv rachete interceptoare Patriot - 'înainte de venirea iernii', a anunțat Ministerul Apărării, citat marți de AFP. Furnizate ca o contribuție la programul NATO de susținere a Kievulu
Von der Leyen și Costa: Glorificarea lui Mladic vine în contradicție cu parcursul Serbiei către UE
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au avertizat marți că funeraliile de luni ale criminalului de război sârb bosniac Ratko Mladic, cu onoruri militare și în prezența unor membri ai guvernului sârb, 'contrazic valorile care stau la baza drumului Serbiei către Uniunea Europeană&
Centrala nucleară Zaporojie, din nou alimentată cu energie electrică externă, după 3 săptămâni de întreruperi
Centrala nucleară ucraineană Zaporojie, ocupată de Rusia din martie 2022, a reluat luni conexiunea la energie electrică externă după aproape trei săptămâni de întrerupere, lucrările de reparații fiind facilitate de un armistițiu local intermediat de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), informează EFE. Directorul ge
Ben Gvir îi cere lui Netanyahu să recunoască Insulele Falkland ca 'teritoriu argentinian ocupat'
Ministrul israelian al securității naționale, colonistul și fostul deținut Itamar Ben Gvir, i-a cerut prim-ministrului Benjamin Netanyahu să recunoască public Insulele Falkland (Malvine), administrate de Regatul Unit din 1833 și asupra cărora Argentina continuă să revendice suveranitatea, drept 'teritoriu argentinian ocupat', relatează marți EFE.
Islanda l-a convocat pe ambasadorul SUA,după ce Trump a postat o imagine arătând insula sub drapelul american
Islanda l-a convocat luni pe ambasadorul SUA, după ce președintele american Donald Trump a postat pe rețelele de socializare o imagine în care insula și alte țări apăreau acoperite de steagul american, a relatat postul local de televiziune RUV, preluat marți de Reuters. Harta în cauză a prezentat Statele Unite, Canada, Groenlanda,
Ucraina atacă cu drone o rafinărie și un aerodrom al forțelor aerospațiale ruse din regiunea Saratov
Ucraina a atacat marți cu drone o rafinărie și aerodromul 'Engels' al forțelor aerospațiale ruse din regiunea Saratov, la aproximativ 700 de kilometri sud-est de Moscova, potrivit autorităților locale și canalelor independente ruse și ucrainene, informează EFE. 'Ca urmare a atacului cu drone există daune la infrastructura civilă di











