Israelul a început eliberarea deținuților palestinieni după revenirea ultimilor ostatici
Israelul a început luni eliberarea deținuților palestinieni după revenirea ultimilor ostatici israelieni în viață din Fâșia Gaza, potrivit imaginilor televizate, transmite dpa.
Primele autobuze cu cei eliberați au plecat de la închisoarea Ofer din Cisiordania, îndreptându-se spre Ramallah.
Potrivit acordului de încetare a focului cu Hamas, Israelul urmează să elibereze circa 1.700 de palestinieni care au fost reținuți și închiși după 7 octombrie 2023, și în jur de 250 de deținuți, unii dintre ei condamnați la închisoare pe viață.
Cu puțin timp înaintea plecării, forțe de securitate israeliene au recurs la gaze lacrimogene împotriva persoanelor care așteptau lângă poarta închisorii, inclusiv jurnaliști, au arătat imaginile televizate.
Armata israeliană a avertizat recent rudele celor vor fi eliberați că orice sărbătorire a evenimentului este strict interzisă.
Mai devreme în cursul zilei, Hamas i-a eliberat pe ultimii 20 de ostatici aflați în viață, predându-i Crucii Roșii Internaționale. Ostaticii, toți bărbați, au revenit în Israel după 738 de zile de captivitate.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citește și:
Reacții internaționale la eliberarea ostaticilor israelieni din captivitatea Hamas
Hamas a predat toți ostaticii în viață pe care îi mai deținea în Gaza
Primul lot de șapte ostatici eliberați de Hamas a fost predat armatei israeliene
Gaza: Primii ostatici israelieni au fost predați Crucii Roșii Internaționale
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE trebuie să desemneze un emisar pentru pacea în #Ucraina (Tajani)
Uniunea Europeană trebuie să desemneze un emisar care să o reprezinte în discuțiile menite să pună capăt războiului în Ucraina, a declarat joi ministrul de externe italian Antonio Tajani, vicepremier în cabinetul condus de Giorgia Meloni, afirmând că președintele Consiliului European, Antonio Costa, ar putea fi potrivit pentru acest rol, infor
Premierul albanez Edi Rama susține că nu va demisiona din funcție în pofida protestelor violente ale studenților
Premierul albanez Edi Rama a declarat joi că nu va demisiona după protestele violente conduse de studenți care au intrat în cea de a treia zi, relatează Reuters. Poliția a folosit tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe protestatari, care au spart ferestre și au deteriorat clădiri în capitală, determinând parlamentul să-și anule
Bugetul UE: A condiționa sprijinul pentru solicitările statelor-membre de participarea lor la împrumutul destinat Ucrainei ar fi 'periculos'(Fico)
Slovacia nu va participa la următorul împrumut planificat al Uniunii Europene (UE) pentru Ucraina și va solicita din nou o derogare (opt-out), a afirmat prim-ministrul slovac Robert Fico. Potrivit acestuia, Slovacia respinge de asemenea ideea de a lega acest împrumut de negocierile privind bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2028-2034, transmite
Rusia a construit în doar 6 săptămâni o bază majoră pentru drone de atac, potrivit imaginilor din satelit
Rusia aproape a finalizat construcția unei noi baze importante pentru lansarea de drone cu reacție, totul în decurs de doar șase săptămâni. Această informație, bazată pe opiniile experților în apărare și pe o analiză a imaginilor din satelit realizată de Reuters, marchează cea mai recentă extindere a capacităților de atac ale Rusiei în apropierea Ucra
Israel/Principalul rival al lui Netanyahu promite să învingă Hamas în 18 luni dacă va deveni premier
Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului israelian Benjamin Netanyahu la alegerile legislative din 27 octombrie, s-a angajat joi să învingă în 18 luni gruparea palestiniană Hamas în Fâșia Gaza dacă va deveni prim-ministru, relatează AFP. 'Îmi iau public acest angajament: în termen de 18 luni de la preluare
Bulgaria va încerca să obțină sprijinul UE pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile în Marea Neagră (premier)
Bulgaria va încerca să obțină sprijinul Uniunii Europene pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor comerciale și civile în Marea Neagră, a anunțat premierul bulgar Rumen Radev la sosirea la reuniunea Consiliului European, informează Novinite și Reuters. Premierul bulgar a spus că atacurile de acest gen sunt inacceptabile și a făcut apel
Franța afirmă că Europa furnizează 'cea mai mare parte a sprijinului pentru Ucraina'
Europenii furnizează 'cea mai mare parte a sprijinului pentru Ucraina', a declarat joi ministrul de externe francez, Jean-Noel Barrot, după ce Kievul a anunțat o încetinire a sistemului american Starlink, utilizat pentru comunicațiile pe linia frontului, relatează AFP. 'Adevărul este că Europa, noi, am oferit cea mai mare parte a sprijinului
Premierul Letoniei recomandă europenilor să consume cu o bere mai puțin pe an pentru a ajuta Ucraina
Prim-ministrul Letoniei, Andris Kulbergs, a sugerat joi ca fiecare european să consume cu o bere mai puțin pe an și ca banii astfel economisiți să fie folosiți pentru a ajuta la apărarea Ucrainei împotriva Rusiei, informează EFE. 'O bere mai puțin pe an pentru fiecare european (...). Acea bere presupune pur și simplu un cost. Acolo, ceea ce e
Rachete ucrainene Neptun au lovit șase bombardiere rusești pe aerodromul din regiunea Voronej
Marina ucraineană a lovit joi dimineață devreme șase bombardiere rusești Su-34M cu ajutorul rachetelor de croazieră Neptun de fabricație ucraineană. Avioanele erau staționate pe aerodromul militar Borisoglebsk din regiunea Voronej, în partea europeană centrală a Rusiei, informează EFE. 'Su-34M pot transporta simultan mai multe bombe ghidate și cu mar
X suspendă 13.000 de conturi legate de Iran, Rusia și China și cărora le atribuie operațiuni de influențare a politicii SUA
Rețeaua de socializare X a anunțat miercuri suspendarea a peste 13.000 de conturi pe care le atribuie unor presupuse operațiuni de influență străină legate de Iran, Rusia și China, care vizau influențarea dialogului politic din SUA înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie, informează EFE. Potrivit echipei de Afaceri Guvernamentale a
Elon Musk își reiterează apelul pentru plecarea lui Zelenski din fruntea Ucrainei
Miliardarul Elon Musk și-a reiterat joi apelul pentru plecarea președintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, pe fondul tot mai multor întrebări cu privire la sprijinul Statelor Unite pentru Kiev, relatează AFP. 'Este timpul ca Zelenski să plece', a declarat miliardarul, al cărui serviciul de comunicații prin satelit Starlink joacă u
Donald Trump este de părere că cei care divulgă informații militare americane 'ar trebui împușcați'
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, în cadrul unui miting electoral în statul Arizona, că persoanele care divulgă presei informații despre operațiunile militare ale SUA 'ar trebui împușcate', informează joi dpa și EFE. Președintele republican i-a etichetat pe cei care divulgă informații drept 'gunoaie' și a
Atacurile din Marea Neagră arată necesitatea unui nou cadru pentru securitatea maritimă (experți turci)
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidențiat riscurile în regiune pentru navigația civilă în regiune, iar experți turci cer un cadru mai amplu privind securitatea maritimă, relatează joi Xinhua. Autoritățile bulgare au confirmat că o navă s-a scufundat marți, la 17 mile nautice est de Krapeț
Ucraina reia atacurile cu drone asupra rafinăriilor ruse: incendiu la o rafinărie din regiunea Riazan
Un atac masiv cu drone ucrainene împotriva regiunii ruse Riazan a provocat un incendiu la o rafinărie de petrol, a anunțat joi guvernatorul regional Pavel Malkov, relatează Reuters. Acesta este primul atac ucrainean asupra unei instalații petroliere rusești după ce președintele american Donald Trump a anunțat duminică că Rusia și Ucraina au conve
Ministrul de finanțe german afirmă că sprijinul pentru #Ucraina vine cu așteptări legate de reforme politice
Ministrul de finanțe german Lars Klingbeil a declarat joi că sprijinul țării sale pentru Ucraina este clar, dar vine alături de așteptări privind reforme politice, relatează Reuters. 'Sprijinul nostru pentru Ucraina este clar. Nu există nicio ezitare în această privință. Dar există totodată așteptări clare față de guvernul ucrainean', le-a spus K













