Israel: Minut de reculegere la doi ani de la atacul de la 7 octombrie, pe fondul negocierilor indirecte din Egipt
Apropiații victimelor masacrului de la 7 octombrie au ținut marți un minut de reculegere pentru a marca împlinirea a doi ani de la ziua cea mai sângeroasă din istoria Israelului, pe fondul negocierilor indirecte între Hamas și guvernul israelian care suscită speranțe privind o eliberare a ostaticilor din Gaza și o încheiere a războiului care a devastat acest teritoriu, relatează AFP.
Zeci de membri ai familiilor și prieteni ai victimelor au ținut un minut de reculegere la ora locală 06:29 (03:29 GMT), la Reim, locul festivalului de muzică Nova, unde peste 370 de persoane au fost ucise de comandouri ale Hamas într-un atac surpriză asupra sudului Israelului, în dimineața zilei de 7 octombrie 2023.
Între cactușii și eucalipții din deșertul Neghev, o frescă reprezintă portretele tuturor celor care au fost uciși la festivalul de muzică techno. În timp ce apropiații persoanelor ucise aprind lumânări, ecoul tirurilor de artilerie și al exploziilor se aude din Fâșia Gaza, teritoriul palestinian vecin, comentează France Presse.

Un alt moment important al zilei urmează să aibă loc la căderea nopții la Tel Aviv, unde o ceremonie organizată la inițiativa familiilor victimelor atacului de la 7 octombrie este prevăzută în emblematica 'piață a ostaticilor', epicentru al mobilizării pentru eliberarea tuturor persoanelor răpite în cursul atacului Hamas.
Ceremoniile de comemorare oficiale sunt prevăzute să aibă loc pe 16 octombrie, la finalul sărbătorii evreiești Sukkot. Întâmplător, 7 octombrie cade în acest an în prima zi a sărbătorii de șapte zile.

În urmă cu doi ani, atacul a avut loc în ultima zi a sărbătorii, chiar de sabat.
Sub acoperirea unui număr mare de rachete trase din Fâșia Gaza, mai multe mii de combatanți ai Hamas și ai altor grupuri palestiniene au pătruns prin bariera de securitate care avea reputația că este de netrecut instalată de Israel de-a lungul Fâșiei Gaza și au atacat baze militare, au ucis la întâmplare pe drumuri, în kibbutz-uri, în orașe și în sate.
Îi vor fi necesare nu mai puțin trei zile Israelului pentru a obține din controlul asupra teritoriului său, cu prețul unor pierderi grele.
De partea israeliană, atacul a provocat moartea a 1.219 persoane, în majoritate civili, potrivit unui bilanț întocmit de AFP plecând de la date oficiale. Din cele 251 de persoane răpite în acea zi, 47 se află încă în Gaza, dar armata susține că 25 au decedat.
De atunci, peste 67.000 de palestinieni au fost uciși în Fâșia Gaza în campania israeliană de represalii militare, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, aflat sub autoritatea Hamas.

Ministerul, ale cărui date sunt considerate fiabile de ONU, nu precizează numărul combatanților uciși, dar informațiile sale indică faptul că mai mult de jumătate dintre morți sunt minori și femei.
Încă de luni sute de israelieni au venit să se reculeagă sub eucalipți la memorialul Nova.
Evocând un 'sentiment de unitate' în fața unor 'evenimente extrem de dificile, revoltătoare care s-au petrecut aici', Elad Gancz, de 38 de ani, a declarat pentru AFP că prezența sa este o mărturie a faptului că 'vrem să trăim, în pofida a tot'.
De cealaltă parte a frontierei, Fâșia Gaza se confruntă cu o situație umanitară catastrofală. În peisaje în ruină, sute de mii de strămutați se îngrămădesc în tabere de corturi suprapopulate, ducând lipsă de cele mai multe lucruri.
'Am pierdut totul în acest război, casele, apropiații, prietenii, vecinii', a declarat Hanane Mohammed, de 49 de ani, strămutată din Jabalia, în nordul Fâșiei Gaza, și cu care AFP a discutat telefonic la Deir el-Balah.
'Aștept cu nerăbdare să fie anunțată încetarea focului pentru ca această baie de sânge interminabilă să se încheie', a adăugat ea.

Punând presiune atât asupra Hamas, cât și asupra premierului israelian Benjamin Netanyahu, președintele american Donald Trump a prezentat pe 29 septembrie un plan destinat să pună capăt războiului și care prevede în special eliberarea tuturor ostaticilor, retragerea progresivă a armatei israeliene și dezarmarea Hamas.
Convorbiri indirecte între mișcarea islamistă și guvernul israelian au început luni în stațiunea balneară egipteană Sharm el-Sheikh. Acestea au drept scop să pună baze concrete pentru transformarea în realitate a celei mai urgente prevederi a planului Trump: eliberarea tuturor ostaticilor în schimbul a sute de deținuți palestinieni din închisorile israeliene în cadrul unui acord de încetare a focului.
'Cred că suntem foarte foarte aproape de a avea un acord (...) Cred că există multe semne de bunăvoință', a declarat Trump luni seară, într-un interviu televizat pe Newsmax.
Dar provocarea este dificilă și, potrivit unei surse apropiate de Hamas, convorbirile 'ar putea dura mai multe zile'. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește














