Rusia va găzdui o reuniune a 'Formatului Moscova' pentru Afganistan, în care țara condusă de talibani va deveni membră
Capitala rusă va găzdui săptămâna viitoare o nouă reuniune a 'Formatului Moscova' pentru Afganistan, întâlnire la care va participa și o delegație guvernamentală a talibanilor condusă de ministrul de externe Amir Khan Muttaqi, a anunțat joi Ministerul rus de Externe, potrivit agenției EFE.
'Pe 7 octombrie va avea loc la Moscova a șaptea reuniune a formatului de consultări Moscova privind Afganistanul, la nivel de reprezentanți speciali și oficiali de rang înalt din Afganistan, India, Iran, Kazahstan, China, Kârgâzstan, Pakistan și, desigur, din țara noastră, din Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan', se arată în declarația MAE rus. O delegație din Belarus a fost de asemenea invitată la consultări.
Delegația afgană va fi condusă de ministrul taliban de externe Amir Khan Muttaqi, care va avea o întâlnire cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, întrevedere care 'se va axa pe chestiuni de actualitate privind cooperarea bilaterală', a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
Anunțul Rusiei despre noua reuniune a 'Formatului Moscova' survine după ce duminică guvernul taliban a anunțat că Rusia l-a invitat oficial să se alăture ca membru acestui format, creat în urmă cu opt ani.
Această invitație este pentru mișcarea talibanilor un pas înainte în căutarea legitimității internaționale. Guvernul condus de talibani a preluat puterea la Kabul în anul 2021, după o ofensivă care a forțat retragerea precipitată a trupelor americane, dar nu a fost recunoscut oficial de nicio țară. Totuși, Rusia, Pakistan, China, Iran și majoritatea țărilor din Asia Centrală mențin de facto relații diplomatice cu autoritățile afgane.
'Formatul Moscova' este o platformă de consultări privind Afganistanul creată de Rusia în 2017 pentru a coordona un răspuns regional față de criza afgană, dar pare a fi de asemenea o inițiativă concepută ca o contrapondere în fața influenței occidentale. Până la ora actuală, talibanii au participat la reuniunile acestui format doar în calitate de invitați.
În iulie anul trecut Rusia a devenit prima putere mondială care a recunoscut oficial guvernul taliban ca autoritate legitimă a Afganistanului. Președintele rus Vladimir Putin a declarat atunci că îi consideră pe talibani drept 'aliați în lupta împotriva terorismului', iar la sfârșitul anului el a promulgat o lege care a permis eliminarea mișcării talibanilor de pe lista organizațiilor teroriste și interzise în Rusia.
Tot anul trecut, în octombrie, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a cerut Occidentului să ridice sancțiunile impuse Afganistanului și să își asume responsabilitatea pentru reconstrucția acestei țări devastate de decenii de război.
Mulți dintre actualii lideri talibani au luptat în anii '80 în războiul purtat atunci împotriva Uniunii Sovietice.
Apropierea dintre Moscova și Kabul s-a accelerat după atentatul comis în apropiere de Moscova pe 22 martie 2024, când 145 de persoane au fost ucise într-o sală de concerte de patru teroriști ai grupării Statul Islamic-Khorasan (SI-K), o ramură a grupării Statul Islamic și care este activă mai ales în Afganistan.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Myanmar: Parlamentul aprobă pedeapsa cu moartea pentru infracțiunile grave legate de fraudele online
Parlamentul din Myanmar a aprobat marți un proiect de lege care instituie sancțiuni care merg până la pedeapsa cu moartea pentru infractorii care folosesc mână de lucru adusă cu forța în centrele unde se comit fraude online, o industrie clandestină foarte dezvoltată în regiune, relatează AFP. 'Proiectul de lege &ici
Președintele Trump îi primește pe omologul său ucrainean Zelenski și pe premierul israelian Netanyahu
Președintele american Donald Trump îi primește marți pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski și pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, informează Reuters. Cei doi oaspeți au ajuns la Washington pentru a participa la o ceremonie omagială pentru senatorul republican Lindsey Graham, unul din cei mai apropiați aliați ai lui Trump. P
Trump cere Curții Supreme să permită restricționarea votului prin corespondență
Președintele SUA, Donald Trump, a cerut Curții Supreme să permită administrației sale să pună în aplicare un ordin executiv care ar înăspri regulile privind votul prin corespondență și ar crea liste federale cu persoanele eligibile să voteze, cu doar câteva luni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, informează marți dpa.
Autoritățile americane arestează un suspect în vârstă de 15 ani în cazul atacului armat din Seattle
Autoritățile americane au arestat luni un minor de 15 ani în legătură cu atacul armat care a avut loc duminică la Seattle, metropolă în nord-vestul Statelor Unite, în care trei oameni au fost uciși și patru răniți, inclusiv un copil de doi ani, informează EFE. Primărița orașului, Katie B. Wilson, a declarat într-o confe
Yemenul acuză rebelii Houthi că vor să aplice modelul iranian prin blocarea navigației în Marea Roșie
Mișcarea rebelilor Houthi din Yemen vrea să folosească strategia Iranului pentru Strâmtoarea Ormuz în Marea Roșie perturbând navigația prin Bab el-Mandeb și au fost încurajați de răspunsul internațional insuficient, a declarat luni șefa diplomației din Yemen, Afrah Al-Zouba, relatează Reuters. 'Houthii vor să copiez
SUA, la ani distanță de capacitatea Ucrainei în ceea ce privește producția de drone (oficial al Pentagonului)
Statele Unite se află încă în faza incipientă și cea mai dificilă a dezvoltării unei industrii naționale de drone și sunt departe de nivelul de producție atins de Ucraina în timpul războiului, chiar dacă guvernul înăsprește regulile care impun ca dronele să fie construite cu piese fabricate în America, a declarat luni un oficial al Penta
SUA: Frații Andrew și Tristan Tate vor cere eliberarea pe cauțiune până pe 5 august
Influencerii Andrew și Tristan Tate vor încerca să obțină eliberarea lor dintr-o închisoare americană în contextul în care se confruntă cu eforturile guvernului britanic de a-i extrăda pentru a fi judecați pentru viol, agresiune și facilitarea traficului de ființe umane pentru exploatare sexuală, le-au spus avocații celor doi jurnaliștilor lun
Germania: Social-democrații cer includerea în Constituție a protecției pentru persoanele LGBTQ
Social-democrații germani și-au reiterat apelul de a interzice explicit în Constituție discriminarea bazată pe identitatea sexuală, în urma atacului mortal produs sâmbătă împotriva paradei Christopher Street Day din Berlin, relatează marți dpa. Copreședinții SPD, Barbel Bas și Lars Klingbeil, alături de secretarul gener
NATO: SUA încep revizuirea prezenței lor militare în Europa
SUA au anunțat luni începerea unei revizuiri a prezenței lor militare în Europa, după declarații în acest sens ale șefului Pentagonului, Pete Hegseth, din iunie, la o reuniune a miniștrilor apărării din NATO, informează marți AFP. 'Așa cum a subliniat secretarul (apărării, Pete Hegseth - n.r.) la acea vreme, aceasta va fi
#Ucraina a lansat peste 390 de drone către regiunea Moscovei
Peste 390 de drone ucrainene au fost lansate luni noaptea asupra regiunii Moscovei, a informat marți primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, într-un mesaj pe Telegram citat de AFP. Majoritatea vehiculelor aeriene fără pilot 'au fost neutralizate cu mult înainte de a atinge orașul', iar 81 au fost distruse în timp c
Austria intenționează să extindă serviciul militar obligatoriu la nouă luni
Guvernul austriac a anunțat luni că intenționează să prelungească serviciul militar obligatoriu cu trei luni, până la un total de nouă luni în viitor, relatează dpa. Miniștrii au ajuns la un acord pe această temă după negocieri îndelungate. Coaliția tripartită intenționează acum să contacteze Partidul Libertăți
ONU se teme de o resurgență a HIV din cauza reducerii finanțării în lupta împotriva SIDA
Finanțarea internațională pentru lupta împotriva HIV a scăzut cu aproape 20% anul trecut, a avertizat ONU luni la Conferința Internațională privind SIDA de la Rio de Janeiro, în Brazilia, conform AFP. Răspunsul global la HIV, virusul care provoacă SIDA, este 'complet blocat' după cea mai abruptă scădere a finanțării din ultimele decenii, a
Trump consideră că există 'șanse mari' ca discuțiile cu Iranul să aibă succes
Președintele american Donald Trump a afirmat luni că discuțiile cu Iranul au 'șanse mari' să dea rezultate, după mai multe zile consecutive de calm relativ în conflictul dintre cele două țări, relatează AFP. 'Vom vedea ce se va întâmpla. Cred că există șanse mari să se întâmple ceva', a declarat președintele americ
Delegația americană părăsește o reuniune a Consiliului de Securitate pentru a protesta împotriva criticilor franceze
SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în momentul discursului ambasadorului francez, în semn de protest față de comentariile 'ipocrite' ale Franței, care a comparat SUA cu Coreea de Nord și Rusia în legătură cu un vot legat de drepturile omului, a declarat un reprezentant american la Națiunile Unite, citat de AFP.
Președinta Republicii Moldova a convocat prima ședință a Comisiei pentru integrare europeană cu noul guvern
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezidat luni prima ședință a Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană la care au participat membrii noului guvern, condus de premierul Vasile Tofan. În cadrul reuniunii au fost evaluate progresele obținute în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fiind stabilite prioritățile executivului în domeniul int













