Politica 'rațiunii de stat' a Germaniei față de Israel trebuie să se schimbe, susțin experți
Peste 150 de experți din mediul academic, politic și diplomatic fac apel la o schimbare de curs în relația Germaniei cu Israelul, relatează joi dpa.
Politica germană trebuie să se alinieze la dreptul internațional și să pună presiune pe adepții liniei dure din amândouă tabere ale războiului din Gaza cu 'interdicții de intrare, înghețarea activelor sau alte sancțiuni', afirmă experții, care au alcătuit o listă de 10 cereri.
Între semnatari se numără fostul diplomat de rang înalt al UE Josep Borrell și Mary Robinson, fost Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului.
Autorii apelului condamnă sprijinul necondiționat al Germaniei pentru Israel în temeiul doctrinei așa-numite 'Staatsraison', sau rațiune de stat.
Această politică a plasat 'sprijinul pentru guvernul israelian mai presus de propriile obligații legale și morale ale Germaniei, interesele naționale și europene, drepturile fundamentale ale palestinienilor, soarta ostaticilor israelieni și eforturile de pace regionale', se arată în inițiativă.
Experții au subliniat că Holocaustul implică o responsabilitate istorică pentru Germania de a combate antisemitismul și de a proteja viața evreilor - în primul rând în propria țară, dar și în relațiile sale de politică externă.
Dar reparațiile nu trebuie să însemne un contract în detrimentul unor terțe părți, a notat grupul.
'Suntem de părere că, având în vedere escaladarea masivă a războiului din Orientul Mijlociu în ultimii doi ani, doctrina «Staatsraison» în interpretarea sa actuală nu corespunde nici responsabilității istorice a Germaniei, nici intereselor noastre strategice', a conchis experta în Orientul Mijlociu Muriel Asseburg.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor: Irina Cristea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump vrea să restricționeze accesul canadienilor la contractele publice americane
Președintele american Donald Trump a amenințat marți că va complica viața companiilor canadiene prin blocarea accesului acestora la un program de achiziții publice după ce Ottawa a ripostat la suprataxele vamale impuse de Statele Unite, notează AFP. 'Dau instrucțiuni (...) să se ia toate măsurile necesare pentru a retrage produsele de orig
Dronă submarină capturată de Iran: Washingtonul afirmă că aparatul american era defect
Armata americană a afirmat marți că una dintre dronele sale submarine s-a defectat în regiunea Strâmtorii Ormuz, după ce Iranul a declarat că a capturat un astfel de aparat, notează AFP. 'O dronă submarină operată de forțele americane a suferit o defecțiune în urmă cu mai bine de o zi. Aceasta supraveghea apele din regiun
Zelenski la Oslo pentru funeraliile regelui Harald al V-lea și a discuta despre apărarea antiaeriană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit marți în Norvegia pentru funeraliile regelui Harald al V-lea și întrevederi cu guvernul norvegian cu privire la problemele legate de apărarea antiaeriană, a anunțat el, citat de AFP. Zelenski urma să aibă o întrevedere cu prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Store 'în
Serbia: Alegerile legislative anticipate vor avea loc pe 25 octombrie
Alegerile parlamentare anticipate din Serbia, cerute de mult timp de o mișcare studențească de protest, vor avea loc pe 25 octombrie, a anunțat marți seară președintele sârb Aleksandar Vucic, transmite AFP. Într-un interviu acordat televiziunii de stat RTS, Vucic a mai spus că va semna miercuri decretul de dizolvare a parlamentului
Negocierile de pace cu #Ucraina se pot desfășura în paralel cu luptele, spune ministrul rus de externe
Rusia este deschisă reluării negocierilor de pace în Ucraina, dar nu vede necesară oprirea luptelor în timpul unor asemenea discuții, a declarat marți ministrul rus de externe Serghei Lavrov, potrivit agenției EFE. 'Lupte și diplomație. Nu văd niciun motiv să nu se poată desfășura în paralel și simultan, așa cum s-a întâmplat
Canada a activat taxele vamale de retorsiune împotriva SUA
Canada a activat marți taxele vamale de retorsiune asupra unor importuri din SUA în valoare de 27,6 miliarde de dolari canadieni (aproximativ 20 de miliarde de dolari americani), într-o nouă escaladare a războiului comercial cu Statele Unite, după eșecul negocierilor comerciale menite să evite aceste taxe, în timp ce nu sunt semne că Ottawa și Washingtonul
Germania va trimite Ucrainei noi rachete Patriot din stocurile Bundeswehr
Germania va trimite Ucrainei noi rachete antiaeriene Patriot preluate direct din stocurile armatei germane (Bundeswehr) și de care Kievul are 'nevoie urgent' pentru a contracara atacurile cu rachete rusești, a promis marți ministrul german al apărării, Boris Pistorius, la o nouă reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, format din aproximativ 5
Un post de televiziune din Kiev, avariat în urma unui atac rusesc cu dronă; 5 persoane rănite
Un atac rusesc cu dronă a avariat marți clădirea postului de televiziune ucrainean 'My Ukraina' din Kiev, rănind cinci persoane, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează dpa. 'Chiar în plină zi, în timp ce jurnaliștii erau în direct', a scris Zelenski pe rețelele de socializare.
Israel anunță închiderea consulatului britanic la Ierusalim; 12 personalități, între care un fost lider laburist, au interdicție de intrare
Șeful diplomației israliene Gideon Saar a anunțat marți închiderea consulatului britanic de la Ierusalim, drept represalii la anunțarea de sancțiuni împotriva coloniilor israeliene în Cisiordania de către Londra și alte țări occidentale, relatează AFP. Această măsură marchează o degradare spectaculoasă a relațiilor într
Discuție telefonică între Putin și Trump după vizita emisarilor americani în Rusia și #Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump au avut marți o discuție telefonică 'foarte sinceră', a anunțat Kremlinul, după vizita din weekendul trecut a emisarilor americani la Moscova și Kiev, relatează AFP și Reuters. 'În stilul profesionist și respectuos care le este specific, ei au făcut schimb
Funeraliile lui Ratko Mladic: Bosnia expulzează doi diplomați sârbi
Ministrul bosniac de externe, Elmedin Konakovic, a anunțat marți expulzarea a doi diplomați de la Ambasada Serbiei de la Sarajevo, acuzând Belgradul că a 'încălcat toate liniile roșii' în timpul funeraliilor fostului comandant al armatei sârbilor bosniaci, generalul Ratko Mladic, desfășurate cu onoruri militare, relatează AFP.
#11septembrie/Primarul Mamdani anunță publicarea a mii de documente despre toxicitatea aerului la New York
Primarul orașului New York, Zohran Mamdani, a anunțat marți publicarea online a zeci de mii de documente care arată 'ce știa municipalitatea despre prezența aerului toxic' după 11 septembrie 2001, transmite AFP. 'Aceste documente arată ceea ce știa municipalitatea despre prezența aerului toxic în jurul Ground Zero, în c
UE autorizează Ucraina să cumpere interceptoare Patriot cu fonduri din împrumutul european de 90 de miliarde de euro
Uniunea Europeană a anunțat marți că a acceptat ca Ucraina să cumpere rachete interceptoare pentru sistemele antiaeriene americane Patriot folosind 3,2 miliarde de euro din programul european de asistență financiară de 90 de miliarde de euro, relatează agențiile AFP și EFE. Acest program de asistență financiară constă într-un împru
Germania: Merkel afirmă că victoria extremei-drepte în Saxonia-Anhalt îi face 'inima să sângereze'
Fostul cancelar german de centru-dreapta Angela Merkel a descris marți victoria clară a partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) la alegerile din landul estic Saxonia-Anhalt drept 'pur și simplu șocantă', un rezultat care-i face 'inima să sângereze' și care este un punct de cotitură în istoria Germaniei, dar ea a dez
Ceuta cere ajutorul UE pentru asigurarea integrității teritoriului
Președintele exclavei spaniole nord-africane Ceuta, Juan Jesus Vivas, a cerut marți ajutorul Uniunii Europene pentru asigurarea integrității acestui teritoriu, după sosirea masivă a circa 70.000 de persoane dinspre Maroc la sfârșitul lui iulie, transmite AFP. La puțin peste o lună de la această 'invazie', situația în Ceuta











