Siria a emis un mandat de arestare pentru fostul președinte Bashar al-Assad
Autoritățile siriene au emis un mandat de arestare pe numele fostului președinte Bashar al-Assad, care a fugit în Rusia după ce a fost înlăturat de la putere în decembrie anul trecut în urma unei ofensive fulgerătoare a rebelilor islamiști conduși de actualul președinte Ahmed al-Sharaa, a anunțat sâmbătă un judecător, care a precizat că fostul președinte va fi dat în urmărire internațională prin Interpol, potrivit agenției SANA, citată de DPA.
Mandatul de arestare a fost emis în lipsă pentru o serie de acuzații, printre care crime cu premeditare și tortură cauzatoare de moarte, în legătură cu represiunea din anul 2011 în orașul Daraa. La acea vreme, în contextul mișcării așa-numite 'Primăvara Arabă', o serie de revolte populare succesive au avut loc în țări din Orientul Mijlociu împotriva unor regimuri autoritare, unele dintre acestea fiind înlocuite, fără a deveni însă democrații, iar în alte cazuri revoltele au condus la războaie civile îndelungate, cum a fost cel al Siriei.
O mișcare pro-democrație a fost declanșată astfel în această țară în 2011, dar președintele al-Assad a răspuns cu o represiune violentă. Situația a evoluat rapid într-un conflict armat soldat cu sute de mii de morți, milioane de refugiați și devastarea Siriei. Sute de mii de oameni au ajuns în închisori, unde au fost torturați sau uciși fără urmă, conform avocaților pentru drepturile omului.
După înlăturarea lui al-Assad de la putere, noua conducere siriană a președintelui islamist interimar Ahmed al-Sharaa a încercat să proiecteze o imagine moderată și să respecte drepturile omului, în timp ce caută să obțină sprijin internațional pentru reconstrucția țării distruse de război.
Noile autorități de la Damasc încearcă să remedieze inclusiv relațiile cu Rusia, în pofida ajutorului militar direct oferit de aceasta armatei lui al-Assad în timpul războiului. Miniștrii sirieni ai Externelor și Apărării au efectuat deja vizite la Moscova, iar Ahmed al-Sharaa a avut în februarie o convorbire telefonică cu președintele rus Vladimir Putin, ei convenind atunci să continue contactele pentru a dezvolta o agendă de cooperare bilaterală, dar nu au ajuns la niciun acord cu privire la viitorul celor două baze militare rusești din Siria. Președintele sirian a primit din partea Rusiei invitația să participe în octombrie la Moscova la summitul Rusia - Liga Arabă.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat joi de AFP. Începând din 3 ianuarie, când forțele americane l-au răsturnat de la putere pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, &i
Justiția din Spania suspendă gruparea neonazistă Nucleo Nacional
Un judecător spaniol a ordonat suspendarea grupării de extremă dreapta Nucleo Nacional (Nucleul Național, NN) în cadrul unei anchete privind asocierea ilegală și infracțiuni motivate de ură, a comunicat joi un tribunal din orașul Gijon din nordul Spaniei, conform agenției Reuters. Magistratul a decis închiderea sediului grupării și
Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței
Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț
SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa
Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis
Serviciile de informații norvegiene constată un risc crescut de sabotaje din partea Rusiei
Serviciile de informații norvegiene au informat joi asupra unor riscuri sporite ca Rusia să efectueze operațiuni de sabotaj în Norvegia, relatează AFP. Serviciul de securitate al poliției norvegiene (PST) constată o creștere a numărului de incidente de sabotaj în 2026 (în Europa), a anunțat instituția într-un comunicat,
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze și patru poduri de pontoane, au anunțat joi președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European Antonio Costa după o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite dpa. UE a promis noile ajutoare în ve
Trump spune că SUA nu au nevoie de un acord cu Iranul și îi cere lui Vance să se concentreze pe corupție
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că țara nu mai are nevoie de un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Iran și i-a cerut vicepreședintelui JD Vance să se concentreze pe investigarea 'corupției' interne, după ce au apărut relatări că vicepreședintele SUA ia în considerare reluarea dialogului cu Teheranul, informează EFE.
Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale după sosirea unei caravane cu migranți
Președintele american Donald Trump a amenințat joi cu dublarea taxelor vamale impuse Mexicului, după sosirea unei caravane cu peste 1.000 de migranți din America Centrală pe teritoriul mexican, care speră să poată intra în SUA, relatează AFP. 'Invadarea țării noastre reîncepe. Caravane uriașe se formează și încep o călăto
Ucraina susține că Putin vrea un armistițiu umanitar la Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe
Ucraina a afirmat joi că Kremlinul urmărește să obțină un armistițiu umanitar în orașul Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe, așa cum, potrivit Kievului, a făcut deja în regiunea Herson în timpul încetării focului pe care ambele părți au decretat-o la sfârșitul lunii octombrie pentru a evacua populația civilă din localitatea Ole
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă în legătură cu discuțiile despre o arhitectură de securitate în Europa
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse. 'Europa trebuie să fie cu adevărat atentă atunci când americanii și rușii abordează acest subiec
Belgia investighează o posibilă implicare a Iranului în atacurile cibernetice asupra supermarketurilor
Belgia investighează posibila implicare a unor grupuri care au legătură cu Iranul în recentele atacuri cibernetice asupra sistemelor de refrigerare din mai multe supermarketuri din țară, similare celor înregistrate în octombrie în Franța, pe care Parisul le atribuie Gardienilor Revoluției din Iran, informează joi EFE. M
Alice Huang, presupusa spioană chineză în cazul Nvidia, avea interdicție de reintrare în Singapore după o anchetă
Presupusa spioană chineză Alice Huang, amantă a directorului general al Nvidia, Jensen Huang, a plecat din Singapore în februarie și i s-a interzis să revină, în urma unei anchete privind presupuse ilegalități, a comunicat joi ministerul singaporez de interne, conform agenției Reuters. Producătorul de cipuri Nvidia a anunțat î
BTA/Premierul bulgar: Europa trebuie să-și aibă locul la masa negocierilor pentru încheierea războiului în Ucraina
Europa trebuie să aibă un loc la masa negocierilor privind încheierea războiului în Ucraina, le-a declarat prim-ministrul Rumen Radev reporterilor joi, la Dublin. El se află în Irlanda pentru a participa la al 9-lea Summit al Comunității Politice Europene și la o reuniune informală a Consiliului European pe 12 și 13 noiembrie. La Abu Dhabi au avut l














