logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Franța lasă să se întrevadă un posibil eșec al programului viitorului avion de luptă european SCAF

Image

Franța a anunțat miercuri că este pregătită să dezvolte singură un avion de vânătoare, sugerând posibilul eșec al celui mai mare proiect de cooperare în domeniul apărării din Europa, confruntată cu impasul discuțiilor cu Germania și Spania privind programul european de avioane de luptă SCAF (Sistemul de luptă aeriană al viitorului), informează AFP.

'Dacă chiar nu putem ajunge la un acord privind o reorganizare a programului, Franța va putea construi singură un avion de vânătoare, ceea ce nu înseamnă (că va fi) exclusiv francez', a declarat un oficial francez sub protecția anonimatului, într-un moment în care Franța așteaptă numirea unui nou ministru al apărării.

'Franța dispune efectiv, în mod suveran, de toată expertiza, competențele, structura industrială și rețeaua europeană pentru a putea dezvolta, produce și apoi întreține această aeronavă', a adăugat el.

Aceste considerații răspund, potrivit acestei surse, 'nevoii urgente' de a respecta calendarul planificat și de a asigura misiunea de descurajare nucleară a Franței, desfășurată în prezent cu aeronave Rafale.

Această poziție o reflectă pe cea exprimată marți de producătorul avionului, Dassault Aviation, liderul industrial al proiectului din partea Franței.

'Știm cum să îl facem de la A la Z', a asigurat președintele și CEO-ul Dassault Aviation, Eric Trappier, care a spus că, până acest moment, nu a găsit încă 'o soluție' cu Airbus, compania care reprezintă interesele Berlinului și pe cele ale Madridului.

Germania și Spania sunt în mod special exasperate de poziția Dassault, care cere o mai mare autonomie în rolul său de manager de proiect industrial pentru care a fost desemnat de către cele trei stat state.

Producătorul francez cere în special dreptul de a-și alege subcontractanții, chiar dacă aceasta înseamnă modificarea volumului de muncă de o treime prevăzut pentru producătorii fiecărei țări.

Lansat în 2017 de Angela Merkel și Emmanuel Macron ca un exemplu de cooperare în domeniul apărării între Germania și Franța, țări cărora li s-a alăturat Spania, proiectul SCAF își propune să înlocuiască avioanele franceze Rafale și avioanele Eurofighter Typhoon germane și spaniole până în 2040.

Însă acest program industrial, estimat de experți la aproape 100 de miliarde de euro, este marcat de tensiuni între producătorii industriali din cele trei țări. Tensiuni exacerbate în contextul în care proiectul urmează să intre într-o nouă fază în 2026, odată cu construirea unui pre-prototip menit să evalueze tehnologiile selectate și care este programat să zboare până în 2029. Acesta necesită o investiție de aproape cinci miliarde de euro.

În timpul unei vizite la Madrid săptămâna trecută, cancelarul german Friedrich Merz a declarat că Germania și Spania doresc să 'încerce să ajungă la o soluție până la sfârșitul anului 2025'.

O întâlnire între miniștrii apărării din cele trei țări este programată să aibă loc în luna octombrie pentru a face să avanseze lucrurile.

'Împărtășim aceeași opinie: situația actuală este nesatisfăcătoare. Nu avansăm cu acest proiect', a declarat cancelarul german alături de premierul spaniol, Pedro Sanchez.

În opinia oficialului francez citat de AFP, 'astăzi nimeni nu a reușit să demonstreze că organizarea actuală a SCAF permite dezvoltarea aeronavei care să răspundă nevoilor presante ale Franței în timp util'.

La fel ca Dassault, acest oficial ia în considerare, de asemenea, o cotă mai mare de muncă pentru Franța pe pilonul avioanelor de luptă, chiar dacă aceasta înseamnă să cedeze alte părți ale programului Germaniei și Spaniei, cum ar fi dronele sau 'cloud-ul de luptă', sistemul informatic care va conecta toate elementele.

'În programul SCAF nu există doar avionul. Există o cantitate imensă de muncă, muncă pentru toată lumea', a argumentat oficialul francez, care a susținut că 'trebuie găsite modalități care să permită acestui program să respecte calendarul așa cum a fost el planificat inițial'.

Dacă programul SCAF eșuează, Franța va trebui să finanțeze singură dezvoltarea așa-numitei aeronave de generația a șasea. Mulți observatori se îndoiesc că Franța are mijloacele necesare pentru a face acest lucru, având în vedere starea precară a finanțelor sale publice și faptul că trebuie, în plus, să își finanțeze dezvoltarea militară în fața amenințării reprezentate de Rusia.

CEO-ul Dassault Aviation, Eric Trappier, consideră însă că 'producerea unui avion de luptă și producerea unei arme țin de voința politică'. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Anda Badea)

Afisari: 472

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 06-11-2026 22:02

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave

Politic Ex 06-11-2026 21:47

Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump

Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &

Politic Ex 06-11-2026 21:33

Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va

Politic Ex 06-11-2026 20:14

Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte

Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel

Politic Ex 06-11-2026 19:31

Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu

Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de

Politic Ex 06-11-2026 19:18

Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust

Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii

Politic Ex 06-11-2026 18:54

Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'

Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb

Politic Ex 06-11-2026 18:50

Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa

Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit

Politic Ex 06-11-2026 18:37

Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni

Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult

Politic Ex 06-11-2026 18:24

UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa

Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e

Politic Ex 06-11-2026 17:13

Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului

Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice

Politic Ex 06-11-2026 16:40

SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)

Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi

Politic Ex 06-11-2026 15:48

Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina

Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl

Politic Ex 06-11-2026 15:33

Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump

Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.

Politic Ex 06-11-2026 15:08

Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește