Danemarca/drone: Rusia afirmă că nu este implicată în niciun fel
Rusia a afirmat marți că nu este implicată în vreun fel în cazul dronelor care au survolat luni seară aeroportul din Copenhaga, informează AFP.
''De fiecare dată, auzim acuzații fără temei'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Decolările și aterizările pe aeroportul din Copenhaga au fost suspendate pentru aproximativ patru ore luni noaptea după ce mai multe drone au fost semnalate în apropiere. Rutele mai multor zboruri au fost modificate.
Autoritățile daneze au denunțat marți un ''atac grav'' contra infrastructurii țării, șefa guvernului Mette Frederiksen afirmând că ''nu exclude'' posibilitatea ca autorul să fie Rusia.
Serviciile de informații daneze (PET) au declarat că Danemarca se confruntă cu o ''amenințare de sabotaj importantă''.
Drone au fost observate luni noaptea și la nivelul aeroportului din Oslo, care a fost închis timp de câteva ore.
Rusia a fost acuzată că s-a aflat la originea unei intruziuni de drone în spațiul aerian polonez în 10 septembrie, un incident care a provocat o mobilizare de avioane de vânătoare ale NATO.
Vineri, trei avioane militare ruse au intrat pentru 12 minute în spațiul aerian al Estoniei, declanșând proteste ale NATO și Uniunii Europene contra unei noi ''provocări'' din partea Moscovei. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peru: Învestită ca președintă a țării, Keiko Fujimori promite că se va limita la cei cinci ani ai mandatului
Keiko Fujimori a preluat marți funcția de președinte al Peru, dând asigurări că mandatul său se va limita la cei cinci ani pentru care a fost aleasă (2026-2031), răspunzând astfel temerilor opoziției privind o eventuală tentativă de a se agăța de putere, așa cum a încercat să facă tatăl său, fostul președinte Alberto Fujimori (1990-2000), informează
Rebelii houthi din Yemen susțin că au vizat un petrolier saudit în Marea Roșie (media)
Postul de televiziune Al-Masirah, afiliat mișcării rebelilor houthi din Yemen, a susținut marți că rebelii pro-iranieni au vizat un petrolier saudit în Marea Roșie cu rachete balistice, afirmând că acesta 'încălcase blocada navală' impusă regatului de către gruparea armată, transmite AFP. 'Am vizat petrolierul saudit NCC GHAZAL pe
Senatorii americani au convenit asupra unui proiect de lege privind noi sancțiuni împotriva Rusiei
Senatorii americani au convenit marți asupra unui proiect de lege menit să exercite o presiune sporită asupra Rusiei prin noi sancțiuni, iar amendamentele publicate recent prevăd ca actul normativ să poarte numele regretatului senator republican Lindsey Graham, care a susținut inițiativa înainte de decesul său, informează dpa. În urma acestui acord
SUA: Trump și Netanyahu s-au întâlnit pentru prima dată de la începutul războiului cu Iranul
Președintele american Donald Trump l-a primit marți la Casa Albă pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în prima lor întâlnire de la începutul războiului împotriva Iranului, în urmă cu cinci luni, informează EFE. Întâlnirea, a opta de la revenirea președintelui american la putere, în ianuarie 2025, a avu
Autoritățile libaneze au arestat un bărbat sub acuzația că a transferat 400.000 de dolari Statului Islamic din Siria
Forțele de securitate libaneze au arestat un bărbat acuzat că ar fi transferat aproape jumătate de milion de dolari către gruparea jihadistă Statul Islamic din Siria, a declarat marți pentru AFP un responsabil judiciar. Suspectul furase 400.000 de dolari (aproximativ 350.000 de euro) din seiful tatălui său, iar 'ancheta a arătat că transferase banii î
Zelenski și Trump au discutat în Biroul Oval despre producția de rachete Patriot în Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat o 'întâlnire bună' cu omologul său american Donald Trump, care a avut loc marți la Casa Albă și în cadrul căreia s-a discutat despre posibilitatea ca Ucraina să producă interceptoare Patriot, esențiale pentru apărarea aeriană a Kievului, transmite AFP. 'Am discutat împreună
Bosnia: Arestarea unui cetățean străin după vandalizarea sanctuarului dedicat Fecioarei Maria din Medjugorje
Un 'cetățean străin' a fost arestat marți în Bosnia, fiind suspectat că a vandalizat popularul sanctuar catolic dedicat Fecioarei Maria din Medjugorje și că a incendiat o biserică, mai multe publicații susținând că este vorba despre un cetățean polonez, relatează AFP. Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marți, cu doar c&acir
ONU este alarmată de situația care se 'deteriorează rapid' în Cisiordania
Un oficial ONU de rang înalt a transmis marți un semnal de alarmă cu privire la 'deteriorarea rapidă' a situației din Cisiordania ocupată, denunțând 'escaladarea' violențelor, în special cea comisă de coloniștii israelieni împotriva palestinienilor, relatează AFP. 'În ultima săptămână, escaladarea violenț
Președintele Kazahstanului îi transmite lui Putin îngrijorarea Chinei și a Occidentului cu privire la războiul din Ucraina
Apelul președintelui Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaiev, de a pune capăt războiului din Ucraina odată pentru totdeauna s-a răspândit ca un foc în paie, venind exact în momentul în care liderul ucrainean Volodimir Zelenski se află în vizită în Statele Unite, relatează marți EFE. Până acum, nimeni nu a îndr
SUA: Omagiu adus senatorului american Lindsey Graham la Washington, în prezența lui Zelenski și Netanyahu
Funeraliile senatorului american Lindsey Graham, un apropiat al președintelui Donald Trump, au început marți la Capitoliul din Washington cu o ceremonie în timpul căreia vicepreședintele JD Vance a adus un omagiu unui om cu principii care 'iubea oamenii din toate categoriile sociale', relatează AFP. 'Era imposibil să nu-l iubești pe Lin
Volodimir Zelenski a sosit la Casa Albă pentru a obține de la Donald Trump rachete Patriot
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit marți la Casa Albă pentru a încerca să obțină de la Donald Trump acordul său pentru achiziționarea unui lot de rachete interceptoare Patriot, vitale pentru apărarea antiaeriană a Kievului, relatează AFP. Întâlnirea, care nu va fi deschisă presei, intervine într-un moment în care Uc
Tribunalul Constituțional din Polonia oprește recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex încheiate în UE
Tribunalul Constituțional din Polonia a decis împotriva recunoașterii căsătoriilor între persoane de același sex încheiate în Uniunea Europeană, relatează dpa. Curtea a decis marți că regulamentul relevant emis de ministrul de interne Marcin Kierwinski este neconstituțional. Constituția Poloniei definește căsătoria ca fii
Ungaria: Parlamentul a votat înființarea unui nou organism anticorupție
Parlamentul Ungariei a votat înființarea unei noi agenții care sprijină aplicarea legii în lupta împotriva corupției, relatează marți dpa. Noua Autoritate Națională pentru Recuperarea Activelor (NVVH) a fost aprobată de parlamentari cu 143 de voturi pentru și 47 împotrivă. Voturile împotrivă au venit din partea part
Comisia Europeană solicită executarea imediată a mandatelor de arestare restante emise de CPI
Uniunea Europeană și-a reafirmat marți sprijinul pentru Curtea Penală Internațională (CPI) și a îndemnat toate țările să pună în executare imediat mandatele de arestare aflate în vigoare, făcând referire la vizita premierului israelian Benjamin Netanyahu la Washington pentru o întrevedere cu președintele american Donald Trump, informează EFE.
Mafia încearcă să achiziționeze drone asemănătoare celor folosite în războiul din #Ucraina (procurorul-șef din Palermo)
Procurorul-șef din Palermo, Maurizio de Lucia, a declarat marți că mafia caută să cumpere drone militare precum cele folosite în războiul din Ucraina, relatează agenția de presă Ansa. 'Am descoperit arme prezentate ca având originea în Salento (regiunea Apulia), dar care proveneau, de fapt, din Balcani, din fosta Iugoslavie', a declar












