SUA: Trump îl numește pe Kirk 'martir al libertății americane' și acuză iar 'stânga radicală' pentru uciderea acestuia
Președintele Donald Trump l-a aclamat duminică pe activistul conservator asasinat Charlie Kirk drept 'martir al libertății americane' și a promis, la ceremonia de omagiere a acestuia la Glendale, în statul Arizona, că va duce mai departe munca sa, acuzând din nou ceea ce a numit 'stânga radicală' pentru uciderea activistului, relatează Reuters.
'Violența vine în mare parte din stânga', a spus Trump - fără a aduce vreo dovadă -, în discursul său la eveniment, în care a minimalizat violența politică de dreapta și a folosit adesea un ton foarte partizan, în contrast cu tonul mai solemn adoptat de majoritatea celorlalți vorbitori, notează Reuters. Mesajul său a reflectat caracterul dual al comemorării lui Kirk, care a avut atmosfera unei ceremonii religioase amestecate cu un miting 'Make America Great Again'.
La comemorare, organizată de mișcarea conservatoare de tineret a lui Kirk, Turning Point USA, au participat zeci de mii de persoane, îmbrăcate în roșu, alb și albastru, care au umplut stadionul State Farm din Glendale, ce are o capacitate de 63.000 de locuri. Mulțimi de oameni au sosit înaintea zorilor pentru a-și asigura locuri în interiorul stadionului, unde fusese instalat un dispozitiv strict de securitate, inclusiv detectoare de metale. Mulți spectatori au plâns când în arenă au răsunat cântecele unor cunoscuți artiști de rock creștin.
Soția lui Kirk, Erika, i-a adus un omagiu emoționant, privind spre cer și spunând: 'Te iubesc', înainte de a vorbi despre devotamentul său față de creștinism, despre familia sa și despre activismul său. Familia Kirk are doi copii mici.
'Vreau să știți cu toții că, deși Charlie a murit mult prea devreme, era pregătit să moară', a spus ea. 'A părăsit această lume fără regrete. A făcut 100% din ce a putut în fiecare zi'.
Ea a mai spus că îl iartă pe tânărul de 22 de ani acuzat de uciderea lui Kirk, citând din Biblie îndemnul lui Iisus Hristos către adepții săi să-i ierte pe cei care l-au crucificat.
'Soțul meu, Charlie, a vrut să salveze tineri, la fel ca cel care i-a luat viața', a adăugat ea, în aplauzele mulțimii.
Unele personalități politice au prezentat moartea lui Kirk ca un moment crucial în mișcarea conservatoare, îndemnându-și adepții să ducă la bun sfârșit munca începută de el, uneori într-un limbaj agresiv.
'Îi vom purta pe Charlie și Erika în inimile noastre în fiecare zi și vom lupta cu atât mai mult din cauza a ceea ce ne-ați făcut', a declarat într-un discurs înflăcărat Stephen Miller, un influent consilier al Casei Albe. 'Nu aveți nicio idee ce dragon ați trezit. Nu aveți nicio idee cât de hotărâți vom fi să salvăm această civilizație, să salvăm Occidentul, să salvăm republica'.
Printre alți vorbitori s-au numărat secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, o dovadă suplimentară a influenței politice a lui Kirk.
Vicepreședintele JD Vance i-a atribuit lui Kirk meritul de a-l ajuta pe Trump să fie ales anul trecut, prin mobilizarea tinerilor alegători. Kirk are 'întreaga noastră administrație, dar nu doar pentru că îl iubim pe Charlie ca pe un prieten, deși l-am iubit, ci pentru că știm că nu am fi aici fără el', a spus Vance.
Discursul lui Trump a fost cel mai deschis conflictual, atacând în mod repetat 'stânga radicală' și semănând cu un discurs de campanie. La un moment dat, președintele a remarcat contrastul dintre sprijinul lui Kirk pentru dezbaterea publică - acesta îi provoca adesea, la evenimente universitare, pe studenții cu opinii opuse să îi 'demonstreze că greșește' - și propria sa politică.
'Nu și-a urât adversarii', a spus Trump. 'Aici nu am fost de acord cu Charlie. Eu îmi urăsc adversarii', a mărturisit el.
Discursul lui Trump de la Glendale este puțin probabil să domolească temerile criticilor că liderul de la Casa Albă intenționează să folosească uciderea lui Kirk pentru a intensifica represiunea împotriva adversarilor săi politici, mai notează Reuters.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israelul își deschide prima ambasadă în Slovenia, simbol al apropierii politice
Deschiderea, miercuri, a primei ambasade a Israelului la Ljubljana, în prezența ministrului israelian de externe, Gideon Saar, ilustrează o încălzire clară a relațiilor dintre Israel și Slovenia de la revenirea la putere a naționalistului Janez Jansa, comentează AFP. Relațiile dintre cele două țări se degradaseră foarte puternic su
Libia: Consiliul de Securitate al ONU salută acordul pentru a încerca organizarea de alegeri
Consiliul de Securitate al ONU a salutat marți acordul încheiat între principalele partide libiene, deschizând calea către posibile alegeri în termen de doi ani, solicitând în același timp punerea în aplicare a acestuia fără întârziere, transmite AFP. Textul semnat la sfârșitul lunii
VIDEO Germania: Trump salută 'seara foarte bună' a extremei drepte după victoria sa de duminică
Președintele american Donald Trump a salutat marți victoria extremei drepte în Germania duminică, văzând în aceasta 'o seară foarte bună' pentru 'Partidul Populist'
VIDEO Washingtonul afirmă că a distrus cinci petroliere iraniene în urma unor atacuri asupra unei nave americane
Armata americană a anunțat marți că a distrus cinci nave petroliere în regiunea Golfului, ca represalii pentru atacurile Gardienilor Revoluției iraniene împotriva unei nave a armatei americane în ultimele două zile, relatează AFP. Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) 'a distrus cinci nave care
Trump vrea să restricționeze accesul canadienilor la contractele publice americane
Președintele american Donald Trump a amenințat marți că va complica viața companiilor canadiene prin blocarea accesului acestora la un program de achiziții publice după ce Ottawa a ripostat la suprataxele vamale impuse de Statele Unite, notează AFP. 'Dau instrucțiuni (...) să se ia toate măsurile necesare pentru a retrage produsele de orig
Dronă submarină capturată de Iran: Washingtonul afirmă că aparatul american era defect
Armata americană a afirmat marți că una dintre dronele sale submarine s-a defectat în regiunea Strâmtorii Ormuz, după ce Iranul a declarat că a capturat un astfel de aparat, notează AFP. 'O dronă submarină operată de forțele americane a suferit o defecțiune în urmă cu mai bine de o zi. Aceasta supraveghea apele din regiun
Zelenski la Oslo pentru funeraliile regelui Harald al V-lea și a discuta despre apărarea antiaeriană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit marți în Norvegia pentru funeraliile regelui Harald al V-lea și întrevederi cu guvernul norvegian cu privire la problemele legate de apărarea antiaeriană, a anunțat el, citat de AFP. Zelenski urma să aibă o întrevedere cu prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Store 'în
Serbia: Alegerile legislative anticipate vor avea loc pe 25 octombrie
Alegerile parlamentare anticipate din Serbia, cerute de mult timp de o mișcare studențească de protest, vor avea loc pe 25 octombrie, a anunțat marți seară președintele sârb Aleksandar Vucic, transmite AFP. Într-un interviu acordat televiziunii de stat RTS, Vucic a mai spus că va semna miercuri decretul de dizolvare a parlamentului
Negocierile de pace cu #Ucraina se pot desfășura în paralel cu luptele, spune ministrul rus de externe
Rusia este deschisă reluării negocierilor de pace în Ucraina, dar nu vede necesară oprirea luptelor în timpul unor asemenea discuții, a declarat marți ministrul rus de externe Serghei Lavrov, potrivit agenției EFE. 'Lupte și diplomație. Nu văd niciun motiv să nu se poată desfășura în paralel și simultan, așa cum s-a întâmplat
Canada a activat taxele vamale de retorsiune împotriva SUA
Canada a activat marți taxele vamale de retorsiune asupra unor importuri din SUA în valoare de 27,6 miliarde de dolari canadieni (aproximativ 20 de miliarde de dolari americani), într-o nouă escaladare a războiului comercial cu Statele Unite, după eșecul negocierilor comerciale menite să evite aceste taxe, în timp ce nu sunt semne că Ottawa și Washingtonul
Germania va trimite Ucrainei noi rachete Patriot din stocurile Bundeswehr
Germania va trimite Ucrainei noi rachete antiaeriene Patriot preluate direct din stocurile armatei germane (Bundeswehr) și de care Kievul are 'nevoie urgent' pentru a contracara atacurile cu rachete rusești, a promis marți ministrul german al apărării, Boris Pistorius, la o nouă reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, format din aproximativ 5
Un post de televiziune din Kiev, avariat în urma unui atac rusesc cu dronă; 5 persoane rănite
Un atac rusesc cu dronă a avariat marți clădirea postului de televiziune ucrainean 'My Ukraina' din Kiev, rănind cinci persoane, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează dpa. 'Chiar în plină zi, în timp ce jurnaliștii erau în direct', a scris Zelenski pe rețelele de socializare.
Israel anunță închiderea consulatului britanic la Ierusalim; 12 personalități, între care un fost lider laburist, au interdicție de intrare
Șeful diplomației israliene Gideon Saar a anunțat marți închiderea consulatului britanic de la Ierusalim, drept represalii la anunțarea de sancțiuni împotriva coloniilor israeliene în Cisiordania de către Londra și alte țări occidentale, relatează AFP. Această măsură marchează o degradare spectaculoasă a relațiilor într
Discuție telefonică între Putin și Trump după vizita emisarilor americani în Rusia și #Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump au avut marți o discuție telefonică 'foarte sinceră', a anunțat Kremlinul, după vizita din weekendul trecut a emisarilor americani la Moscova și Kiev, relatează AFP și Reuters. 'În stilul profesionist și respectuos care le este specific, ei au făcut schimb
Funeraliile lui Ratko Mladic: Bosnia expulzează doi diplomați sârbi
Ministrul bosniac de externe, Elmedin Konakovic, a anunțat marți expulzarea a doi diplomați de la Ambasada Serbiei de la Sarajevo, acuzând Belgradul că a 'încălcat toate liniile roșii' în timpul funeraliilor fostului comandant al armatei sârbilor bosniaci, generalul Ratko Mladic, desfășurate cu onoruri militare, relatează AFP.













