#Ucraina: Președintele Zelenski anunță că a vizitat frontul din regiunea Donețk
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că i-a vizitat pe soldați în regiunea Donețk (est), epicentrul luptelor contra forțelor ruse, informează AFP și Reuters.
Rusia, care a lansat în februarie 2022 o invazie pe scară largă în Ucraina, încearcă să ocupe întreaga regiune Donețk, unde trupele sale continuă să avanseze încet, cu prețul unor pierderi mari, conform estimărilor unor media independente.
''M-am întâlnit cu soldații noștri participanți la contraofensiva de la Dobropilia'', a scris Zelenski pe social media.
La rândul său, poliția ucraineană a indicat că cinci civili au fost uciși joi dimineață în timpul unei lovituri ruse în orașul Kostiantinivka, situat tot în regiunea Donețk, la circa 40 de kilometri de Dobropilia.
Potrivit poliției, trei bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 62 de ani și 74 de ani, au fost uciși într-un bombardament care a lovit zona rezidențială din Kostiantinivka.
''Pas cu pas, luptătorii ne eliberează pământul: de la începutul operațiunii, 160 de kilometri pătrați și șapte localități au fost recuperate. De fapt, forțele noastre privează ocupantul de oportunitatea de a realiza o operațiune ofensivă completă, pe care o planificase de mult timp'', a adăugat șeful statului ucrainean.
''Aproape 100 de soldați ruși au fost capturați'', a dat asigurări Zelenski.
La jumătatea lunii august, trupele ruse au reușit o penetrare în această zonă, înainte de a fi stopate după câteva zile de armata ucraineană. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Irina Cristea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump spune că Iranul nu este pregătit să încheie 'acordul corect'
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că este de părere că Teheranul nu este pregătit să încheie 'acordul corect' și că Washingtonul observă 'ce se întâmplă' în războiul din Iran, relatează Reuters. 'Înseamnă doar că vedem ce se întâmplă', le-a spus Trump reporterilor când a
Ministrul german de externe, în vizită la Kiev în contextul în care Rusia își intensifică atacurile
Ministrul german de externe Johann Wadephul a ajuns sâmbătă în Ucraina într-o vizită de solidaritate cu doar câteva zile înainte ca țara să marcheze 35 de ani de independență, în contextul în care Rusia își intensifică atacurile militare, relatează dpa. Wadephul a sosit cu un tren special la gara
Pentagonul îi concediază pe șefii unei publicații militare independente
Pentagonul i-a concediat vineri pe redactorul-șef și editorul publicației independente Stars and Stripes, care relatează despre armata americană încă de la Războiul Civil, conform mai multor media americane, informează AFP. Finanțată parțial de Departamentul Apărării, dar în mod tradițional independentă din punct de vedere editorial, independența z
SUA: Curtea Supremă autorizează temporar continuarea construirii sălii de bal a Casei Albe
Curtea Supremă a Statelor Unite a autorizat temporar, vineri, continuarea lucrărilor de construire a sălii de bal a Casei Albe, suspendând temporar un ordin judiciar ce ar fi oprit o mare parte a proiectului, transmit Reuters și AFP. Sesizată de președintele SUA Donald Trump, instanța supremă a blocat pentru moment o decizie precedentă c
Netanyahu, după mandatul de arestare al Turciei împotriva sa: 'Erdogan este un dictator antisemit'
Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a descris vineri pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan drept un 'dictator antisemit' și a promis că Israelul va acționa împotriva 'tentativelor Turciei de a destabiliza regiunea', după ce mai devreme Turcia a emis un mandat internațional de arestare pe numele șefului guvernului israelian în anch
UPDATE #Ucraina: 14 persoane, ucise într-un atac al forţelor ruse asupra unui centru comercial
O lovitură rusă efectuată în plină zi asupra unui centru comercial din orașul Krivoi Rog, situat în centrul Ucrainei, s-a soldat cu cel puțin 14 morți și 120 de răniți, potrivit unui nou bilanț anunțat de autoritățile locale, în timp ce un alt atac rus a cauzat moartea a patru persoane în regiunea ucraineană Mikolaiv, citat de AFP și Reuters.
Coaliția de Voință pentru #Ucraina se reunește luni, fiind coprezidată de Macron, Merz și Burnham
Coaliția de Voință pentru Ucraina, care reunește țări ce susțin Kievul, se va reuni luni la ora 13:00 (11:00 GMT) într-un format 'hibrid', adică unii participanți vor fi prezenți în persoană, în timp ce alții vor participa prin videoconferință, a anunțat vineri Palatul Elysee, citat de AFP și Reuters. Această reuniune
Comitetul militar al NATO va efectua o vizită în #Ucraina, a anunțat comandantul șef al armatei ucrainene
Comitetul militar al NATO va efectua o vizită în Ucraina în luna octombrie, a anunțat vineri comandantul șef al Forțelor armate ucrainene, generalul Mihailo Drapatîi, citat de EFE. 'În octombrie așteptăm vizita Comitetului militar al NATO în Ucraina. Ultima oară când a avut loc o vizită de acest gen a fo
Turcia a emis un mandat internațional de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu
Turcia a emis un mandat internațional de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu și al unui alt cetățean israelian, a anunțat vineri ministrul turc al justiției, Akin Gurlek, în cadrul unei anchete privind interceptarea de către Israel a Flotilei pentru Gaza și arestarea activiștilor de la bordul acesteia, relatează AFP.
Letonia: Sub frontiera cu Belarus a fost descoperit încă un tunel folosit de migranți ilegali
Autoritățile letone au descoperit încă un tunel prin care numeroși migranți au putut intra ilegal în Letonia, țară membră a Uniunii Europene, dinspre statul vecin Belarus, transmite vineri dpa. Poliția de frontieră letonă a reținut vineri dimineață 28 de migranți care trecuseră ilegal frontiera UE, intrând în sud-estul
Pezeshkian declară că este timpul să se pună capăt războiului, în timp ce Iranul se află 'într-o poziție de forță'
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat vineri că este timpul să se pună capăt războiului cu SUA, Teheranul aflându-se - potrivit lui - 'într-o poziție de forță' în fața Washingtonului, relatează France Presse. 'Este mai bine să se pună capăt războiului acum, în timp ce suntem într-o poziție
Giorgia Meloni, dezamăgită de Trump, după ce a sperat că abordările lor comune îi vor ajuta să colaboreze ușor
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a declarat, într-un interviu publicat vineri de New York Times, că a crezut că urma să colaboreze mai ușor cu președintele american Donald Trump, dată fiind asemănarea dintre pozițiile lor politice conservatoare, dar experiența a arătat că nu a fost așa, inclusiv în urma schimbului lor de replici din iunie, câ
UE își reafirmă solidaritatea cu Ucraina cu ocazia celei de a 35-a aniversări a independenței țării
Uniunea Europeană își reafirmă solidaritatea cu Ucraina, în contextul în care data de 24 august va marca cea de a 35-a aniversare a independenței Ucrainei, potrivit unui comunicat de presă difuzat vineri de executivul european. 'Această ocazie întruchipează curajul, rezistența și reziliența ucrainenilor în faț
Aviația israeliană a întreprins noi bombardamente în sudul Libanului
Avioane de luptă israeliene au întreprins o serie de lovituri aeriene în zona Nabatieh din sudul Libanului în primele ore la dimineții de vineri, țintind vecinătatea înălțimilor strategice Ali al-Taher, au declarat surse de securitate libaneze, transmite dpa. Atacurile aeriene au fost însoțite de bombardamente de
Kremlinul, supărat pe Zelenski că a interzis desenul animat rusesc 'Mașa și ursul'
Kremlinul a condamnat vineri decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a interzice difuzarea în țara sa a serialului de desene animate rusesc 'Mașa și ursul', pe motiv că acesta reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei, informează EFE. 'Faptul că Ucraina i-a declarat război (serialului de desene a










