Donald Trump și Keir Starmer au trecut la subiecte sensibile după primirea regală de miercuri a liderului american
Președintele american Donald Trump a discutat joi cu prim-ministrul britanic Keir Starmer la reședința rurală a acestuia de la Chequers, în a doua zi a vizitei sale în Regatul Unit, fastul regal lăsând loc discuțiilor comerciale sau diplomatice sensibile, de la Ucraina la Gaza, relatează AFP.
În sunetul cimpoaielor, Keir Starmer și soția sa, Victoria, l-au primit pe președintele american la reședința rurală oficială a liderilor britanici, la 70 km de Londra, și au început partea politică a vizitei cu o reuniune bilaterală.

Donald Trump i-a spus mai devreme la revedere lui Charles al III-lea, pe care l-a numit 'un mare rege' și 'un mare gentleman', pe peronul castelului de la Windsor. Donald Trump și-a petrecut aici noaptea după ce a fost primit miercuri cu tot fastul monarhiei.
Presiunea este mare asupra lui Keir Starmer, care s-a poziționat ca un intermediar între Donald Trump și europeni, în special în ceea ce privește războiul din Ucraina. Londra apără necesitatea de a întări susținerea Kievului și de a pune mai multă presiune pe Rusia prin sancțiuni.
Cu prilejul banchetului somptuos de miercuri seară de la Windsor, Charles al III-lea a salutat 'angajamentul personal' al președintelui american pentru a pune capăt diverselor conflicte din lume.
Criticat chiar și în tabăra sa, laburistul Keir Starmer trebuie să convingă că a putut obține beneficii din această a doua vizită de stat fără precedent pentru un președinte american.
Cunoscând admirația sa pentru Winston Churchill, Keir Starmer i-a prezentat lui Donald Trump arhive care i-au aparținut fostului prim-ministru britanic.
Un mod de a-l calma poate pe președintele american înainte de a evoca spinoasă chestiune a taxelor vamale, precum și un subiect sensibil asupra cărora nu sunt de acord: războiul din Gaza.
Potrivit Times, Keir Starmer a păstrat pentru acest weekend anunțul privind recunoașterea Palestinei, înainte de discuțiile de luni de la Adunarea Generală a ONU, pentru a evita ca această chestiune să domine conferința de presă prevăzută la ora locală 14.20 (13.20 GMT) și pentru a nu afișa divergențe cu SUA.
Înainte de un dejun, Donald Trump și Keir Starmer urmează să prezideze o recepție cu actori economici, între care managerii gigantului farmaceutic britanic GSK, grupului industrial Rolls Royce sau companiei americane Microsoft.
Banchetul regal în prezența a numeroși întreprinzători din domeniul tehnologiei (Apple, OpenAI, Nvidia, etc.) a arătat importanța capitolului economic al acestei vizite de stat.
În ceea ce privește taxele vamale, în schimb, Keir Starmer nu va obține nimic. El spera să încheie o serie de negocieri lungi pentru a obține o scutire de la taxele vamale de 25% pentru oțelul britanic, promisă la începutul lui mai. În cele din urmă, însă, acest lucru nu se va întâmpla, scrie AFP.
Până acum, s-au anunțat investiții americane de 150 de miliarde de lire (172,7 miliarde de euro) cu prilejul acestei vizite, în special din partea giganților Microsoft și Google.
Laboratorul farmaceutic britanic GSK intenționează să investească la rândul său 30 de miliarde de dolari în SUA în următorii cinci ani. Acest lucru ar trebui să-l încânte pe Trump, care pune presiune pe giganții din sector pentru ca ei să investească în SUA.
Conferința de presă ar putea face să reapară subiectul jenant al afacerii Jeffrey Epstein, finanțistul și infractorul sexual american, care a murit în 2019 în închisoare.
Acest dosar îi dă bătăi de cap lui Donald Trump de multe săptămâni și l-a costat postul pe ambasadorul britanic la Washington, Peter Mandelson, demis săptămâna trecută de Keir Starmer după dezvăluiri privind legăturile sale strânse de prietenie cu Epstein.
Prim-ministrului britanic i se reproșează că l-a numit pe Mandelson în acest post strategic în pofida acestei prietenii și opozanții săi se întreabă ce știa el de fapt despre relațiile fostului ambasador cu finanțistul american.
Melania Trump, care a văzut dimineață casa de păpuși a reginei Mary de la Windsor, alături de regina Camilla, se va deplasa la Chequers cu un elicopter.
Președintele american și prima doamnă vor pleca spre Washington la sfârșitul după-amiezii. Vizita lor de stat în Regatul Unit ar urma să dureze în total 28 de ore.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor: Irina Cristea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește














