Trump îi reproșează guvernatoarei statului New York sprijinul pentru 'micul comunist' Zohran Mamdani
Președintele american Donald Trump a atacat-o luni pe guvernatoarea democrată a statului New York, Kathy Hochul, pentru că aceasta și-a exprimat susținerea în alegerile municipale din New York pentru Zohran Mamdani, candidat al aripii de stânga a Partidului Democrat și pe care Trump l-a calificat drept 'mic comunist', informează AFP.
'Aceasta este o evoluție (a evenimentelor) destul de șocantă și o veste foarte tristă pentru orașul New York (...). Washingtonul va urmări această situație de foarte aproape. Nu există niciun motiv să arunci banii pe fereastră!', a scris președintele american pe rețeaua sa socială Truth Social.
Trei candidați democrați și unul republican își vor disputa voturile new-yorkezilor pe 4 noiembrie, însă tocmai acest tânăr membru al consiliului municipal în vârstă de 33 de ani, 'socialist' revendicat, se situează deocamdată la mare distanță pe primul loc în sondaje.
Duminică, guvernatoarea statului și-a exprimat susținerea pentru el, afirmând că lupta contra costului ridicat al vieții, pe care Zohran Mamdani a plasat-o în centrul campaniei sale, fusese mereu 'prioritatea' sa.
'În calitate de guvernatoare, am luat măsuri pentru a atinge acest obiectiv, în special reducând impozitele pe venit pentru clasa mijlocie și făcând gratuite mesele școlare pentru toți elevii. Însă mai este încă mult de lucru', a scris Kathy Hochul.
'Ținând cont de politicile abjecte și distructive care vin de la Washington în fiecare zi, aveam nevoie să știu că viitorul primar nu va fi cineva gata să cedeze nici cel mai mic centimetru în fața președintelui Trump', a mai scris ea.
Nu este prima dată când Donald Trump își manifestă interesul pentru alegerile din New York, oraș de unde el este originar și unde și-a construit o mare parte din carieră.
Întrebat vineri la Fox News, Trump a declarat cu privire la Zohran Mamdani: 'Se pare că va câștiga'. 'Și aceasta este o rebeliune. Este de asemenea o rebeliune contra candidaților răi', a spus el.
Mai multe media au informat despre o posibilă retragere din cursă a primarului aflat la sfârșit de mandat, Eric Adams, fragilizat de acuzații de corupție și în dificultate în sondaje, în schimbul unui post în administrația Trump. Însă, până acum, cel vizat a dezmințit întotdeauna aceste informații.AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor: Irina Cristea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Președintele kazah îl îndeamnă pe omologul său rus să înghețe războiul în #Ucraina
Președintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a cerut sâmbătă înghețarea războiului din Ucraina, îndemn făcut în timpul unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează agențiile AFP și EFE. 'Probabil că a sosit momentul să înghețăm acest conflict și să revenim la formula Istan
SUA și Regatul Unit lucrează la o reuniune internațională pentru o coaliție menită să securizeze Strâmtoarea Ormuz (Axios)
SUA și Regatul Unit plănuiesc o reuniune săptămâna viitoare la Londra pentru a forma o potențială coaliție internațională menită să protejeze traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz, în urma reluării ostilităților dintre SUA și Iran, a relatat sâmbătă website-ul Axios, citat de agenția EFE. Întâlnirea, a
Rebelii Houthi revendică un atac asupra instalațiilor petroliere saudite, ca represalii după bombardamente
Rebelii Houthi din Yemen au susținut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete și drone asupra instalațiilor societății Aramco, cea mai mare companie petrolieră din Arabia Saudită, ca represalii după atacurile aeriene ale coaliției conduse de saudiți asupra orașului-port Hodeidah, relatează agenția EFE. Purtătorul de cuvânt militar al Houthi, Yahya S
#Ucraina susține a lovit nave rusești în Marea Caspică
Forțele ucrainene au lovit în Marea Caspică o navă de război rusească și nave folosite pentru transporturi militare către Iran, a declarat sâmbătă președintele Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. 'Am obținut rezultate foarte puternice cu lovituri la mare distanță în Marea Caspică, inclusiv nave folosite pentru transporturi militare care
#Ucraina: Șase morți și 10 răniți în atacuri rusești noaptea trecută și sâmbătă dimineața (Zelenski)
Cel puțin șase civili au fost uciși, iar alți zece au fost răniți în cursul nopții trecute și sâmbătă dimineața în atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei, a anunțat președintele Volodimir Zelenski într-o postare pe contul său de Telegram, indicând că trei dintre victime sunt din Sloviansk (estul țării), ca urmare a unui bombardament rusesc asupra un
Panamezi, recrutați să participe la războiul între Rusia și #Ucraina, potrivit autorităților
Cel puțin 15 panamezi au fost recrutați pentru a participa la războiul între Rusia și Ucraina, unul dintre ei fiind ucis, au anunțat vineri autoritățile panameze, avertizând populația împotriva acestui 'risc mortal', relatează AFP. Ministerul de Externe panamez a indicat că anchetează prezența cetățenilor din Panama în acest con
Un ministru austriac se opune 'aderării accelerate la UE' a Ucrainei
Austria s-a pronunțat împotriva aderării rapide a Ucrainei la Uniunea Europeană, ministrul pentru afaceri europene al țării, Claudia Bauer, criticându-l pe președintele Volodimir Zelenski care insistă pentru aceasta, informează dpa. 'Impresia mea este că președintele ucrainean, în ultimele luni, a atras atenția frecvent asupra sa dorind s
#Ucraina: 127 de drone și o rachetă, doborâte în urma atacului rusesc din noaptea trecută
Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 127 de drone și o rachetă în cursul unui atac al Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă în cadrul căruia armata rusă a utilizat 159 de sisteme fără pilot, au informat Forțele aeriene ucrainene, citate de EFE. 'Inamicul a atacat cu două rachete Kh-59/69 lansate din aer deasupra
#Ucraina lovește regiuni rusești până în Ural; doi morți în localități de frontieră, potrivit Moscovei
Ucraina a lansat sâmbătă peste 300 de drone asupra Rusiei, ucigând cel puțin două persoane într-o regiune frontalieră și atingând ținte până la Ekaterinburg, în Ural, informează AFP, citând autorități ruse. În ultimele luni, Kievul și-a intensificat loviturile de represalii, atingând teritoriul rus în
Antonio Guterres, într-o vizită în Siria, prima a unui secretar general al ONU după 2009
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a sosit sâmbătă în Siria, pentru a-și exprima sprijinul tranziției politice a țării, devastată de peste 13 ani de război, relatează AFP, citând agenția de presă oficială siriană Sana. Această vizită este prima a unui secretar general al ONU în Siria după cea a lui Ban Ki-moon în 2009. E
Drapelul american, incendiat de manifestanți venezueleni pro-Maduro (AFP)
Circa 100 de simpatizanți ai fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro au incendiat vineri un drapel american și unul israelian în piața Simon Bolivar din centrul capitalei venezuelene Caracas, lansând sloganuri ostile SUA care l-au capturat pe fostul președinte și sunt omniprezente de atunci în Venezuela, a constat un fotoreporter al AFP.
NATO: Arestarea unei stagiare suspectate de spionaj
O cetățeană canadiană de origine chineză, stagiară la NATO, a fost arestată joi de poliția judiciară federală belgiană pentru suspiciuni de 'spionaj în beneficiul unei țări terțe', a anunțat sâmbătă parchetul federal belgian, citat de AFP. Stagiara lucra la cartierul general strategic al Puterilor Aliate în Europa ale NATO (SHAPE), la
Donald Trump îi critică pe jurnaliști la revenirea sa la gala presei
Președintele american Donald Trump și-a înmulțit atacurile frontale vineri seara cu ocazia revenirii sale la gala presei din Washington, reorganizată sub securitate consolidată după trei luni de la o tentativă de asasinat care provocase evacuarea sa în circumstanțe haotice, relatează AFP. În stilul său obișnuit, Donald Trump a ținut discursul
Armata americană a tras asupra unui petrolier care încerca să evite blocada sa asupra porturilor iraniene
Armata americană a anunțat vineri că a neutralizat un petrolier care încerca să forțeze blocada impusă de SUA porturilor iraniene, trăgând asupra sălii motoarelor acestuia și a afirmat că nava nu se mai îndreaptă spre Iran, relatează AFP. 'Am neutralizat petrolierul după ce echipajul său a încercat să forțeze blocada de cel puțin pa
Procurorul Karim Khan de la Curtea Penală Internațională a fost demis de statele membre (surse diplomatice)
Adunarea statelor membre ale Curții Penale Internaționale (CPI) l-a demis vineri pe procurorul acestei instanțe, Karim Khan, afirmă surse diplomatice ale agențiilor AFP și Reuters. Conform acestora, decizia a fost aprobată de 82 din cele 125 de țări reprezentate; Franța, Norvegia și Olanda anunțaseră public că susțin demiterea. Khan, în














