Țările baltice cer Congresului SUA să-l sfideze pe Trump și să mențină asistența pentru apărare
Parlamentari din trei țări baltice învecinate cu Rusia - Lituania, Letonia și Estonia - au îndemnat joi Congresul SUA să respingă o propunere a președintelui american Donald Trump care ar reduce cu aproximativ 200 de milioane de dolari pe an sprijinul pentru apărare în regiune, informează Reuters.
'În această regiune, dacă America iese, Rusia intră', a declarat fostul ambasador al Lituaniei în Statele Unite, Zygimantas Pavilionis, unul dintre cei 36 de legiuitori din țările baltice care au semnat o scrisoare comună prin care solicită menținerea programului Inițiativa de Securitate Baltică (BSI).
Propunerea de reducere a finanțării vine în contextul în care Trump își urmărește linia de politica externă 'America First' (America pe primul loc - n.r.), în care administrația sa a redus ajutorul extern și face presiuni asupra țărilor europene să își acopere o parte mai mare din propriile costuri militare.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a amplificat îngrijorările în Europa cu privire la instabilitatea regională și posibilitatea unor noi agresiuni din partea Moscovei, sporind temerile de-a lungul frontierei NATO și a Uniunii Europene cu Rusia și aliatul său, Belarus.
Programul BSI a sprijinit investițiile în apărare ale celor trei țări cu sume între 168 și 231 de milioane de dolari anual, începând cu anul fiscal 2018, conform scrisorii.
Pavilionis, care a declarat că nu știe când ar putea vota Congresul controlat de republicani pe această temă, a declarat că 'pedepsirea de către Pentagon a țărilor baltice este extrem de ilogică'.
'Am fost primii care au încetat să mai cumpere gaz rusesc și am cheltuit cel mai mult pentru apărare și pentru sprijinul acordat Ucrainei', a spus el.
Cele trei state baltice, membre ale NATO și ale UE, intenționează să cheltuiască 6,3 miliarde de euro în 2025, aproximativ 3-4% din produsul lor intern brut (PIB), aproape de trei ori mai mult decât înainte de invazia Rusiei în Ucraina din 2022.
Este de așteptat ca toate trei să-și crească și mai mult cheltuielile pentru apărare la peste 5% din PIB anul viitor.
'Pentru fiecare dolar cheltuit pentru BSI, industriei de apărare a SUA i se întorc 3 dolari, deoarece cofinanțăm achizițiile și ne investim banii în acestea', a declarat miercuri pentru Reuters ministrul de externe lituanian, Kestutis Budrys.
Anterior, Reuters a relatat că parlamentele Lituaniei, Letoniei și Estoniei pregătesc o scrisoare comună prin care solicită șefilor de comisii cheie din Congresul SUA să salveze acest program major de asistență pentru securitate în fața amenințărilor continue din partea Rusiei, conform unui proiect al notei și a două persoane familiarizate cu demersul.
Efortul de a salva Inițiativa de Securitate Baltică (BSI) vine în contextul în care Europa de Est și statele baltice se confruntă cu amenințări din ce în ce mai severe, amintește Reuters. Miercuri, Polonia a doborât presupuse drone rusești în spațiul său aerian, cu sprijinul aliaților săi din NATO, fiind pentru prima dată când un membru al alianței militare occidentale a recurs la puterea de foc în timpul războiului Rusiei din Ucraina. Toate cele trei națiuni baltice au o frontieră comună cu Rusia. În august, Lituania a cerut ajutorul NATO, solicitându-i să contribuie la consolidarea apărării sale antiaeriene, după ce două drone militare au ajuns pe teritoriul său din Belarus, un aliat apropiat al Rusiei.
BSI a început în 2020, în timpul primului mandat al președintelui american Donald Trump, ca răspuns la amenințările tot mai mari la adresa securității în regiune, după invazia Rusiei în Ucraina din 2014. Programul a oferit recent națiunilor baltice aproximativ 220 de milioane de dolari în finanțare pentru asistență de securitate, deși suma a variat de la an la an. Însă, la o întâlnire cu oficiali europeni la sfârșitul lunii august, oficialii Pentagonului au declarat că nu intenționează să finanțeze programul în următorul an fiscal. De asemenea, aceștia au transmis că intenționează să elimine în general fondurile de asistență de securitate administrate de zona Comandamentului European al SUA, potrivit unor oficiali europeni și americani care au cunoștință despre întâlnire.
Scrisoarea țărilor baltice, al cărei proiect a fost văzut de Reuters, solicită Congresului să adopte o legislație care să codifice și să finanțeze BSI, în ciuda intenției Pentagonului de a elimina programul.
Scrisoarea menționează că țările baltice cheltuiesc cu mult peste pragurile minime pentru apărare stabilite de NATO și că acestea joacă un rol cheie în rezistența la agresiunea rusă și belarusă. De asemenea, se menționează că SUA are o comunitate baltică semnificativă.
Opoziție în Congresul SUA față de demersul Pentagonului
Membrii Congresului - inclusiv unii aliați republicani ai președintelui Trump - s-au opus demersului Pentagonului. Dacă BSI ar fi autorizat în mod specific în proiectele de lege anuale privind apărarea și cheltuielile care trec prin Congres, ar putea apărea un impas, oficialii Pentagonului putând refuza să cheltuiască fondurile.
În timpul celei mai recente întâlniri cu oficiali europeni, oficialii Pentagonului au recunoscut că un astfel de scenariu s-ar putea produce și că rezultatul ar fi incert, a declarat o persoană familiarizată cu întâlnirea.
'Pe lângă consolidarea propriei noastre capacități de apărare, această asistență ne-a permis să ne atingem obiectivele mai rapid, precum și să achiziționăm sisteme de apărare americane', a declarat Sarah Luure, purtător de cuvânt al ambasadei Estoniei la Washington. 'Suntem recunoscători și am dori să vedem continuarea Inițiativei de Securitate Baltică', a adăugat ea.
Ambasadele Lituaniei și Letoniei nu au răspuns solicitărilor de comentarii.
Un oficial de rang înalt din administrația Trump a indicat că reprezentanții Casei Albe au susținut decizia Pentagonului de a reduce drastic programul BSI.
'Europa și-a intensificat eforturile pentru a-și asuma mai multă responsabilitate pentru propria apărare', a declarat oficialul de rang înalt din administrație. 'Mulți dintre aliații noștri europeni se numără printre cele mai bogate țări din lume; sunt pe deplin capabili să finanțeze aceste programe dacă doresc', a adăugat el. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește














