logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Polonia a doborât drone în spațiul său aerian în timpul unui atac al Rusiei asupra Ucrainei, o premieră

Imagine din galeria Agerpres

Polonia și-a mobilizat miercuri propriile sisteme de apărare aeriană și cele ale NATO pentru a doborî drone în spațiul său aerian, după un atac aerian rus asupra Ucrainei, Varșovia implicându-se astfel în premieră în războiul din țara vecină și numind încălcarea spațiului său aerian drept 'un act de agresiune', informează Reuters, AFP, dpa și EFE.

Între timp, comandamentul operațional al armatei poloneze a anunțat că operațiunile aviației poloneze și aliate legate de încălcările spațiului aerian polonez s-au încheiat, dar eforturile de localizare a posibilelor locuri de prăbușire a obiectelor care au pătruns în spațiul aerian polonez continuă, relatează Reuters.

După 'încălcări repetate' ale spațiului aerian polonez în timpul unui atac rus asupra vestului Ucrainei vecine, miercuri, armata Poloniei a anunțat desfășurarea de aeronave poloneze și aliate.

'Avioanele și-au folosit armele împotriva obiectelor ostile', a declarat ministrul apărării polonez, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, într-un mesaj pe platforma X, adăugând că este 'în contact constant cu comandamentul NATO'. Înaltul oficial polonez a cerut totodată populației 'să-și păstreze calmul și să distribuie doar anunțuri oficiale din partea armatei și a serviciilor statului'.

'În urma atacului de astăzi (miercuri - n.r.) al Federației Ruse asupra teritoriului ucrainean, a avut loc o încălcare fără precedent a spațiului aerian polonez de către obiecte de tip dronă', a declarat centrul de comandă al armatei poloneze într-un mesaj pe X. 'Acesta este un act de agresiune care a creat o amenințare reală la adresa securității cetățenilor noștri', a adăugat acesta.

Forțele poloneze și aliate au monitorizat cu ajutorul radarelor 'peste zece obiecte, iar pentru cele care puteau reprezenta o amenințare, comandantul operațional al forțelor armate a luat decizia de a le neutraliza. Unele drone care au intrat în spațiul nostru aerian au fost doborâte', a explicat centrul de comandă polonez.

Obiectele doborâte erau în curs de a fi localizate, a declarat această sursă, fără a specifica numărul lor.

Centrul de comandă al armatei poloneze i-a îndemnat pe oameni să rămână în case, numind regiunile Podlaskie, Mazowieckie și Lublin ca fiind cele mai expuse riscului și adăugând: 'Acesta este un act de agresiune care a reprezentat o amenințare reală la adresa siguranței cetățenilor noștri'.

Secretarul general al NATO a fost informat

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunțat pe platforma X că 'l-a informat pe secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre situația actuală' și despre acțiunile întreprinse. Totodată, Tusk a mai anunțat că se află într-o comunicare constantă cu președintele și cu ministrul apărării din țara sa.

Tusk a convocat o reuniune de urgență a consiliului de miniștri la ora 8:00 (06:00 GMT), a declarat un purtător de cuvânt al guvernului.

Ministerul Apărării rus nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii din partea Reuters.

Secretarul de stat american Marco Rubio a fost informat, a declarat marți reporterul CNN Kaitlan Collins. Departamentul de Stat nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Polonia a anunțat anterior că își închide granița cu Belarus joi, la miezul nopții, ora locală, ca urmare a exercițiilor militare conduse de Rusia și care au loc în Belarus.

Exercițiile militare la scară largă ale Rusiei și Belarusului, cunoscute sub numele de exerciții 'Zapad', au ridicat îngrijorări de securitate în statele vecine membre NATO, Polonia, Lituania și Letonia.

Lituania a declarat că apărarea de-a lungul frontierei sale cu Belarus și Rusia va fi consolidată din cauza acestor exerciții.

Spațiu aerian închis

Principalul aeroport din Varșovia, Chopin, nu era operațional miercuri dimineață. 'Din cauza acțiunilor serviciilor statului și ale armatei pentru asigurarea securității, spațiul aerian de deasupra unei părți a țării, inclusiv Aeroportul Chopin, a fost închis temporar. Aeroportul rămâne deschis, dar în prezent nu are loc niciun zbor', a anunțat aeroportul într-un comunicat.

Potrivit dpa, în afară de aeroportul din Varșovia, și alte aeroporturi poloneze au fost afectate, între care cele din Lublin și Rzeszow, ambele situate în estul Poloniei.

Datele de urmărire ale site-ului Flightradar24 au arătat că o serie de zboruri care urmau să aterizeze miercuri dimineața devreme pe Aeroportul Chopin au fost redirecționate către aeroporturile poloneze din Katowice, Wroclaw și Poznan.

Administrația Federală a Aviației din SUA a declarat anterior că aeroportul Chopin a fost unul dintre cele patru aeroporturi poloneze închise temporar, inclusiv aeroportul Rzeszow-Jasionka din sud-est, hub pentru transferurile de pasageri și arme către Ucraina.

Între timp, spațiul aerian de deasupra Aeroportului Chopin a fost redeschis, potrivit Reuters. Sunt de așteptat întreruperi și întârzieri, care ar putea dura întreaga zi. Și Agenția poloneză pentru servicii de navigație aeriană a anunțat că aeroporturile din Varșovia, Modlin și Rzeszow își reiau operațiunile normale, în timp ce pe aeroportul din Lublin restricțiile rămân în vigoare.

Ministrul energiei polonez, Milosz Motyka, a declarat miercuri că nu au existat 'incidente' legate de infrastructura energetică în urma încălcărilor spațiului aerian polonez.

Aceste incidente survin la o zi după ce președintele polonez Karol Nawrocki a avertizat, în timpul unei vizite în Finlanda că președintele rus Vladimir Putin este gata să invadeze alte țări după Ucraina.

În august, Varșovia a trimis o notă de protest Moscovei după prăbușirea și explozia unei drone în estul țării, numind incidentul o 'provocare deliberată'.

În 2023, o rachetă rusească a traversat spațiul aerian polonez în timp ce survola granița cu Ucraina.

În noiembrie 2022, o rachetă de apărare aeriană ucraineană a căzut în satul polonez Przewodow, lângă graniță, ucigând doi civili.

Ucraina se trezește sub un nou atac masiv al Rusiei

Numeroase rachete și drone ruse se află în prezent în spațiul aerian ucrainean și se îndreaptă spre mai multe regiuni din centrul și vestul țării, au anunțat Forțele Aeriene Ucrainene, citate de EFE.

Șeful biroului prezidențial ucrainean, Andrii Iermak, a scris pe rețelele de socializare că Rusia atacă cu 'multe rachete', pe lângă drone.

Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, a declarat miercuri pe X că dronele ruse care au zburat în Polonia în timpul unui atac asupra Ucrainei demonstrează impunitatea lui Putin și extinderea războiului de către acesta.

'Putin continuă să escaladeze, să-și extindă războiul și să testeze Occidentul', a declarat șeful diplomației ucrainene, citat de Reuters. 'Această situație arată că, în sfârșit, trebuie luată decizia de a permite utilizarea capacităților de apărare aeriană ale partenerilor din țările vecine pentru a intercepta drone și rachete în spațiul aerian ucrainean, inclusiv pe cele care se apropie de granițele NATO.'

Ucraina a fost ținta unor atacuri intense în ultimele zile. Miercuri dimineață, a fost emisă o alertă de raid aerian în toată țara.

Autoritățile militare de la Kiev au avertizat populația cu privire la o 'amenințare cu atacuri cu rachete', în timp ce forțele aeriene au raportat bombe ghidate și obiecte de mare viteză spre Harkov și Sumî, în estul țării.

'Rusia a lansat numeroase rachete și atacuri cu drone (...) care reprezintă o amenințare ce apasă nu doar asupra poporului nostru', a subliniat șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, pe platforma X.

Cea mai mare parte a Ucrainei, inclusiv regiunile vestice Volînia și Lvov, care se învecinează cu Polonia, au fost sub alertă de raid aerian aproape toată noaptea, potrivit forțelor aeriene ucrainene.

Anterior, forțele aeriene ucrainene au raportat că dronele rusești au intrat în spațiul aerian al Poloniei, membră NATO, reprezentând o amenințare pentru orașul Zamosc, dar ulterior au eliminat această declarație din aplicația de mesagerie Telegram.

Marți, un atac aerian rus a ucis cel puțin 25 de persoane care veniseră să-și încaseze pensiile într-un sat din apropierea liniei frontului din regiunea Donețk, în estul Ucrainei, potrivit autorităților.

Duminică, Rusia a lansat cel mai mare val de drone și rachete asupra Ucrainei de la începutul războiului, care s-a soldat cu mai mulți morți și răniți în toată țara și care a lovit pentru prima dată sediul guvernului ucrainean.

Un act de război

În Statele Unite, senatorul democrat Dick Durbin a declarat că încălcările repetate ale spațiului aerian al NATO de către dronele rusești sunt un semn că președintele rus 'Vladimir Putin ne testează hotărârea de a proteja Polonia și națiunile baltice'.

'După carnagiul pe care (președintele rus Vladimir) Putin continuă să-l facă în Ucraina, aceste incursiuni nu pot fi ignorate', a spus el pe X, citat de Reuters.

Reprezentantul republican Joe Wilson, membru important al Comisiei pentru Afaceri Externe, a declarat într-o postare pe platforma X, că Rusia 'atacă aliatul NATO, Polonia' cu drone, numind acest atac 'un act de război'.

Wilson l-a îndemnat pe președintele american Donald Trump să răspundă cu sancțiuni 'care vor falimenta mașinăria de război rusă'.

'Putin nu se mai mulțumește doar să piardă în Ucraina în timp ce bombardează mame și bebeluși, el ne testează acum direct hotărârea pe teritoriul NATO', a spus el.

Trump, care l-a primit călduros pe Putin în Statele Unite pentru un summit în august, a declarat în weekend că este gata să treacă la o a doua fază de sancționare a Rusiei după luni de discuții fără rezultat despre un acord de pace.

Aceasta a fost cel mai puternic indiciu de până acum că ar putea escalada presiunea asupra Moscovei sau a celor care cumpără petrol de la Rusia ca răspuns la războiul din Ucraina.

Cel mai înalt oficial al Uniunii Europene în materie de sancțiuni s-a aflat luni la Washington pentru a discuta despre primele măsuri transatlantice coordonate împotriva Rusiei de la revenirea lui Trump în funcție în ianuarie, care a promis să pună capăt războiului în 24 de ore.

Ben Hodges, fost comandant al forțelor armate americane din Europa, a declarat că numărul incursiunilor de drone ruse în spațiul aerian al NATO 'demonstrează clar că acestea sunt testări intenționate ale apărării aeriene și ale sistemelor de avertizare timpurie naționale și ale NATO'.

'Trebuie să fim capabili să răspundem eficient, de fiecare dată', a declarat Hodges pentru Reuters, adăugând: 'Cu siguranță am putea face mai mult'. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 2117

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 08-11-2026 21:31

Discuțiile Iranului cu SUA sunt blocate după șocul alegerilor americane, potrivit ministrului iranian de externe

Eforturile diplomatice intensificate recent pentru soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu sunt acum oprite în urma 'șocului' provocat de înfrângerea republicanilor președintelui american Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului, a declarat duminică ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, potrivit AFP.

Politic Ex 08-11-2026 20:42

VIDEO Administrația Trump amenință democrații cu represalii judiciare dacă inițiază anchete motivate politic împotriva republicanilor

Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agenți

Politic Ex 08-11-2026 19:06

SUA: Senatorul Jon Ossoff se impune într-un sondaj intern ca favorit al democraților pentru candidatura la președinție

Recent realesul senator american Jon Ossoff, din statul Georgia, s-a impus în fruntea unui sondaj privind preferințele pentru candidatura prezidențială a Partidului Democrat pentru alegerile din 2028, sondaj realizat în cadrul convenției progresiste Crooked Con, care a avut loc în acest weekend la Washington, relatează duminică agenția EFE.

Politic Ex 08-11-2026 18:31

VIDEO Rusia: Placă comemorativă la Moscova pentru fostul șef al spionajului est-german Markus Wolf

O placă comemorativă dedicată șefului spionajului est-german, Markus Wolf, ai cărui agenți au provocat demisia cancelarului vest-german Willy Brandt, a fost amplasată la Moscova, relatează duminică agenția dpa. Un basorelief din bronz, realizat de sculptorul Vladimir Ivanov, și o placă de granit au fost montate pe fațada unei clădiri din centr

Politic Ex 08-11-2026 17:56

Israel: Gadi Eisenkot a primit oficial mandatul să formeze guvernul

Președintele israelian Isaac Herzog i-a încredințat oficial duminică mandatul de a forma viitorul guvern lui Gadi Eisenkot, liderul principalului bloc de opoziție față de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, subliniind că Israelul are acum în față o nouă realitate politică după alegerile de la jumătatea mandatului care au avut loc în SUA

Politic Ex 08-11-2026 16:56

Trump consideră că SUA au făcut un 'pas uriaș înapoi în istorie' odată cu victoria democraților la alegerile intermediare

Președintele american Donald Trump crede că Statele Unite au făcut 'un pas uriaș înapoi în istorie' odată cu înfrângerea republicanilor săi în fața democraților la alegerile de la jumătatea mandatului, promițând în același timp că republicanii se vor întoarce 'mai mari și mai puternici ca niciodată', rel

Politic Ex 08-11-2026 15:54

Europenii vor fi 'reprezentați' la negocierile ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, afirmă ministrul francez de externe

Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP. 'Europenii vor fi bine reprezentați, iar

Politic Ex 08-11-2026 15:01

SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran

Armata americană a anunțat că prevede crearea unui grup de lucru în vederea blocării rutelor terestre spre Iran, pe unde sunt transportate - potrivit ei - arme și mărfuri ilegale, relatează France Presse. SUA, care impun deja grele sancțiuni economice Iranului, supun unei blocade maritime porturile iraniene în cadrul războiului car

Politic Ex 08-11-2026 14:43

#Ucraina/Donbas: Melenchon 's-a făcut purtătorul de cuvânt al Kremlinului' (ministrul francez de externe)

Liderul partidului Franța Nesupusă (France Insoumise), Jean-Luc Melenchon 's-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului' estimând că este necesară o consultare a populației din Donbas, regiunea din estul Ucrainei ocupată în mare parte de ruși, cu privire la viitoarea sa soartă, a afirmat duminică ministrul francez de externe,

Politic Ex 08-11-2026 14:22

Rusia consideră împărțirea zonelor de influență cu SUA și China mai importantă decât pacea în #Ucraina

Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace &i

Politic Ex 08-11-2026 13:40

Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', declară ministrul israelian al apărării

Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', a declarat duminică ministrul israelian al apărării Israel Katz, reiterându-și acuzațiile potrivit cărora Teheranul caută să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Republica islamică dezminte, relatează AFP. 'Față de Iran, misiunea nu s-a terminat încă. Iranul înce

Politic Ex 08-11-2026 13:23

Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'

Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și

Politic Ex 08-11-2026 12:56

Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova

Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ

Politic Ex 08-11-2026 12:11

Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei

Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.

Politic Ex 08-11-2026 11:51

Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă

Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă