#Ucraina anunță repatrierea mai multor copii din Rusia și regiunile ocupate
Comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Dmitro Lubineț, a anunțat marți că un grup de copii a fost repatriat în Ucraina din Rusia și teritoriile ocupate de forțele ruse, transmite dpa.
Lubineț a afirmat pe Telegram că repatrierea a fost posibilă în urma unei inițiative a președintelui Volodimir Zelenski, iar șeful de cabinet al acestuia, Andrii Iermak, a adăugat că copiii au vârste între trei luni și 18 ani.
Niciunul din oficialii citați nu a precizat numărul celor repatriați.
Iermak a scris pe platforma X că copii au trăit 'ani de zile sub presiune și cu teamă'. El a menționat cazul unui copil cu dizabilități și cel al unei mame cu doi fii care fuseseră deportați în Rusia.
În trecut, repatrierea minorilor ucraineni a fost rezultatul unor aranjamente internaționale, dar în prezent mulți se întorc acasă, în regiuni controlate de Ucraina, pe cont propriu. În operațiunea anunțată marți au fost implicate mai multe instituții - cea a lui Lubineț, alte autorități de stat și parteneri internaționali.
Conform unor surse ucrainene, din teritoriile ocupate de Rusia au fost răpiți de la începutul războiului peste 19.000 de copii. La negocierile directe cu rușii, la Istanbul, reprezentanții Kievului au prezentat însă o listă cu numai 339 de minori pentru care solicitau repatrierea.
Pentru presupusele deportări, Curtea Penală Internațională de la Haga a emis mandate de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin și al comisarului rus pentru problemele copiilor, Maria Lvova-Belova, reamintește dpa. Kremlinul nu a recunoscut veridicitatea acuzațiilor. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor: Irina Cristea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prizonieri nord-coreeni: Președintele sud-coreean avertizează că vor fi luate măsuri dacă Kievul nu își cere scuze
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a avertizat vineri că Seulul va lua 'alte măsuri' dacă Ucraina refuză să prezinte scuze oficiale după dezvăluirea unilaterală de către Kiev a transferului a doi prizonieri de război nord-coreeni, relatează AFP. Transferul prizonierilor din Ucraina în Coreea du Sud, dezvăluit de președintele
Brazilia: Alarmă falsă în fața Curții Supreme, niciun dispozitiv exploziv
Cu trei zile înainte de alegerile prezidențiale din Brazilia, un rucsac aruncat în fața Curții Supreme din Brasilia a provocat o sperietură, însă poliția desfășurată la fața locului a constatat că acesta nu conținea niciun dispozitiv exploziv, transmite AFP. În rucsac se aflau 'doar efecte personale', a declarat
Riadul îi acuză pe rebelii houthi că au efectuat un atac la Medina în Arabia Saudită
Rebelii houthi pro-iranieni din Yemen au atacat un transformator electric în orașul sfânt Medina în Arabia Saudită, potrivit coaliției militare conduse de Riad, un act condamnat ferm joi de mai multe țări musulmane, relatează AFP. 'Acest atentat laș, care a vizat o infrastructură civilă ce alimentează cu electricitate mos
Un tanc petrolier a fost atacat în Strâmtoarea Ormuz (agenție maritimă)
Un tanc petrolier a fost atacat joi în timp ce traversa Strâmtoarea Ormuz, a raportat agenția britanică de securitate maritimă UKMTO, relatează AFP. 'Un tanc petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut în timp ce traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ce a provocat un incendiu', a scris UKMTO pe rețeaua socială
Brazilia cere o anchetă cu privire la o presupusă finanțare de către Statele Unite a unor campanii de extremă-dreapta
Autoritățile braziliene au cerut joi poliției să ancheteze un presupus proiect al guvernului american de a aloca fonduri publice pentru promovarea unei 'agende de extremă-dreapta' în Brazilia, transmite AFP. Duminică, brazilienii sunt chemați la urne pentru alegeri prezidențiale care se anunță foarte strânse între pre
Rubio va vizita Islanda, Grecia și Portugalia săptămâna viitoare
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va deplasa în Islanda săptămâna viitoare, precum și în Grecia și Portugalia, consolidând ofensiva Statelor Unite în Arctica după acordul privind Groenlanda, a indicat joi Departamentul de Stat, notează AFP. La Reykjavik, el se va întâlni cu oficiali 'pen
Incident în apropiere de o bază militară în Anglia: Poliția arestează un britanico-iranian
Poliția britanică antiterorism a anunțat joi că a arestat un bărbat cu dublă cetățenie britanică și iraniană, în cadrul anchetei privind incidentul petrecut duminică în apropierea bazei militare Fairford din sud-vestul Angliei, utilizată de armata americană, transmite AFP. Acest bărbat în vârstă de 25 de ani a fost ares
VIDEO Flydubai: Trump spune că Iranul va fi 'lovit foarte puternic' dacă se dovedește o implicare
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că Iranul va fi 'lovit foarte puternic' dacă se va confirma o implicare în atacul din plin zbor al pilotului unui zbor Flydub
Republica Cehă: Premierul scapă de o moțiune de cenzură
Premierul ceh Andrej Babis a scăpat joi de o moțiune de cenzură depusă de opoziție, care îi reproșează conflicte de interese persistente și un proiect de buget excesiv de deficitar pentru 2027, relatează AFP. A doua moțiune de cenzură împotriva guvernului său de la revenirea sa la putere la sfârșitul anului 2025 a fost susțin
#Ucraina folosește pentru prima dată în luptă racheta balistică tactică FP-7, afirmă Zelenski
Ucraina și-a desfășurat racheta tactică balistică FP-7 în luptă pentru prima dată, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski joi, informează Reuters. 'Rachetă balistică tactică ucraineană FP-7. Prima utilizare în luptă', a scris Zelenski pe Telegram. 'Mulțumim pentru rezultat. Următorul pas - producția'.
Cancelarul Merz face apel la unitate în jurul Ucrainei în fața Rusiei
Cancelarul german Friedrich Merz a lansat un apel la unitate joi pentru susținerea Ucrainei în fața Rusiei, în cadrul NATO, a Europei și în Germania, unde partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), considerat apropiat Moscovei, își continuă ascensiunea, relatează AFP. 'Securitatea Europei se joac
Iran: Ambasadorul britanic, convocat în urma acuzațiilor Londrei de implicare a Teheranului în presupusul atac terorist dejucat
Ministerul de Externe iranian l-a convocat pe ambasadorul britanic după acuzațiile Londrei privind implicarea Iranului în presupusul atac terorist dejucat în apropierea bazei militare britanice de la Fairford, transmite joi dpa. Ministrul de externe adjunct iranian Majid Takht-Ravanchi i-a cerut guvernului britanic să opereze o
Ofertă de carburanți: Washingtonul avertizează că este 'în interesul Europei' să coopereze cu SUA
Washingtonul a avertizat joi Europa că este în interesul său să lucreze cu SUA într-un moment în care această țară explorează multiple piste pentru a stimula oferta de produse rafinate, relatează AFP. Potrivit unor informații de presă, administrația Trump ar dori ca unele țări europene, în special Franța și Germania, să
Compania israeliană El Al va închiria zboruri pentru repatrierea israelienilor blocați în Dubai
Compania israeliană El Al a anunțat joi închirierea unor zboruri speciale pentru repatrierea cetățenilor israelieni care se află în Dubai, după suspendarea miercuri a operațiunilor companiei flydubai, din Emiratele Arabe Unite (EAU), relatează AFP. Două avioane vor asigura legătura între Dubai și Tel Aviv vineri, cu ore de pl
Putin a dat ordin să se ia măsuri pentru a se asigura securitatea Kaliningradului în fața NATO (Patrușev)
Președintele rus Vladimir Putin a dat ordin să se ia măsuri pentru a se garanta securitatea Kaliningradului în fața amenințării ca NATO să blocheze această enclavă rusă de la Marea Baltică, a avertizat joi Nikolai Patrușev, consilier al Kremlinului, citat de EFE. 'Am discutat despre securitatea regiunii Kaliningrad...Președintele a d














