Trenul cu care se deplasează liderul nord-coreean a intrat în China, anunță Yonhap
Trenul care îl transportă pe liderul nord-coreean Kim Jong Un la Beijing a intrat în China, a transmis marți agenția de presă sud-coreeană Yonhap, citând postul de televiziune de stat nord-coreean, scrie AFP.
Această rară călătorie în străinătate urmează să îi permită liderului nord-coreean să asiste miercuri la parada militară care marchează capitularea Japoniei în cel de-Al Doilea Război Mondial și îi deschide posibilitatea unor întâlniri cu președintele chinez Xi Jinping și omologul său rus Vladimir Putin.
După summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) care a avut loc luni la Tianjin, în nordul Chinei, Beijingul marchează săptămâna aceasta cea de-a 80-a aniversare a capitulării Japoniei.
Kim și Putin se vor număra printre cei 26 de șefi de stat prezenți, iar aceasta este prima dată când cei trei lideri vor apărea împreună: un efort al Beijingului de a remodela dinamica puterii mondiale sub influența Chinei.
Beijingul rămâne unul dintre cei mai mari aliați ai Coreei de Nord de la Războiul din Coreea (1950-1953).
Phenianul și Moscova s-au apropiat, la rândul lor, de la invazia Ucrainei de către Vladimir Putin în 2022, Coreea de Nord sprijinind Rusia prin trimiterea de arme și mii de soldați.
Kim Jong Un a devenit mai vizibil pe scena internațională în jurul anului 2018, întâlnindu-se succesiv cu Donald Trump și cu președintele sud-coreean de atunci, Moon Jae-in, înainte de a se retrage după eșecul summitului de la Hanoi cu Donald Trump în 2019.
Liderul comunist a rămas în Coreea de Nord în timpul pandemiei de COVID-19, dar s-a întâlnit cu Vladimir Putin în Extremul Orient rus în 2023. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fără #Ucraina, Europa va avea dificultăți să răspundă amenințărilor Rusiei, afirmă Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat importanța Ucrainei pentru securitatea Europei și a asigurat că fără capacitățile și experiența ucrainene țările europene vor întâmpina dificultăți în a răspunde amenințărilor pe termen lung din partea Rusiei, relatează duminică EFE. 'Având în vedere intențiile Rusiei pe te
Armata israeliană anunță că a lovit periferia sudică a Beirutului; cel puțin un mort, potrivit presei libaneze
Israelul a anunțat că a executat duminică lovituri împotriva periferiei sudice a Beirutului, considerată un bastion al Hezbollah, atacuri în urma cărora, conform presei libaneze, cel puțin o persoană a murit, transmite AFP. Armata a întreprins lovituri 'în cartierul Dahiyeh, la Beirut (...) ca răspuns la tirurile Hezbollah în
Reuters: Proiectul de acord cu SUA include o derogare de la sancțiunile petroliere, limite la programul nuclear, eliberare de active (oficial iranian)
Un oficial iranian de rang înalt a declarat, duminică, pentru Reuters că o versiune finală a memorandumului de înțelegere cu Statele Unite acoperă o serie de subiecte, de la activitatea nucleară a Teheranului până la redeschiderea Strâmtorii Ormuz și derogări din partea SUA de la sancțiunile petroliere, un acord final urmând sa fie discu
Armata israeliană a emis ordine de evacuare pentru 30 de sate din sudul Libanului
Armata israeliană a emis duminică două ordine de evacuare care vizează 30 de sate din sudul Libanului, înaintea unor atacuri planificate împotriva Hezbollah, în pofida armistițiului în vigoare, transmite AFP. Purtătorul de cuvânt al armatei pentru limba arabă, colonelul Avichay Adraee, a postat două mesaje succesive pe X, al doile
Negocieri SUA-Iran: O delegație din Qatar a ajuns la Teheran
O delegație din Qatar, stat mediator împreună cu Pakistanul între Iran și SUA, a sosit duminică la Teheran în cadrul negocierilor vizând o încetare durabilă a războiului din Orientul Mijlociu, au relatat mass-media iraniene, potrivit AFP. Conform agenției ISNA, un consilier al ministrului de externe al Qatarului a fost trimis &ici
Elvețienii, chemați la urne să se pronunțe cu privire la limitarea populației și la serviciul civil
Elvețienii sunt chemați duminică să se pronunțe cu privire la o inițiativă antiimigrație care propune limitarea populației țării, și cu privire la o propunere guvernamentala de înăsprire a criteriilor de acces la serviciul civil pentru a păstra prioritatea serviciului militar, transmite AFP. În Elveția, marea majoritate a alegătorilor își exp
ONU: Mai a fost luna cu cele mai multe victime civile înregistrate în Ucraina de la începutul războiului
În luna mai, în Ucraina s-a înregistrat cel mai mare număr de victime civile, răniți și morți, de la începutul războiului de agresiune al Rusiei în februarie 2022, conform datelor colectate de observatorii pentru drepturile omului ai ONU, transmite sâmbătă EFE. Astfel, Misiunea ONU de Observare a Drepturilor
SUA și Iran vor avea duminică o întâlnire virtuală pentru a semna acordul (Axios)
Reprezentanți ai Statelor Unite și ai Iranului vor avea duminică o întâlnire virtuală împreună cu mediatorii pakistanezi și qatarezi pentru a semna electronic un acord care să pună capăt războiului și să permită deblocarea Strâmtorii Ormuz, a relatat sâmbătă publicația digitală americană Axios. Acest memorandum de
Trump anunță că acordul cu Iranul pentru a pune capăt războiului va fi semnat duminică
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că duminică va fi semnat acordul cu Iranul pentru a pune capăt războiului, ceea ce va permite redeschiderea imediată a Strâmtorii Ormuz, informează EFE. 'Acordul va fi semnat mâine, iar imediat după semnarea lui, Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă pentru toți',
#Ucraina: Centrala nucleară de la Zaporojie a fost reconectată la rețeaua electrică
Centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie, aflată sub control rus, a fost reconectată sâmbătă la rețea, la aproape trei zile după ce și-a pierdut în întregime alimentarea electrică externă în urma unui atac asupra unui post electric, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), informează AFP.
Premierii Pakistanului și Qatarului au discutat după anunțul Islamabadului privind iminența unui acord SUA - Iran
Prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, și omologul său din Qatar, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, au discutat la telefon sâmbătă despre recentele evoluții din Orientul Mijlociu, imediat după ce Islamabadul a anunțat că SUA și Iranul sunt pe punctul de a semna un acord de pace ce ar putea fi parafat în 24 de ore, informează EFE.
Coreea de Nord denunță o declarație UE-Coreea de Sud care condamnă legăturile militare ale Phenianului cu Moscova
Coreea de Nord a condamnat sâmbătă un comunicat comun al Coreei de Sud și al Uniunii Europene care denunță cooperarea militară a Phenianului cu Rusia în cadrul războiului din Ucraina, informează AFP. Această declarație, adoptată miercuri în timpul unei vizite a președintelui sud-coreean Lee Jae Myung la Bruxelles, critică
Ungaria: Viktor Orban, reales în fruntea Fidesz, în pofida înfrângerii suferite de partid la alegerile din aprilie
Politicianul ungar ultranaționalist Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei din 2010 până în mai 2026, a fost reales sâmbătă ca președinte al partidului Fidesz, în primul congres al acestei formațiuni politice după înfrângerea clară suferită la alegerile legislative din aprilie în fața partidului conservator Tisza, transmite EFE.
Trump distribuie pe rețele mesajul premierului pakistanez care afirma că un acord SUA-Iran poate fi semnat în 24 de ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a distribuit sâmbătă pe rețeaua sa Truth Social mesajul publicat anterior de prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, în care acesta afirma că în următoarele 24 de ore ar putea fi semnat un acord care să pună capăt războiului din Iran, informează EFE. Președintele Donald Trump a postat o captură
Iranul spune că semnarea memorandumului de la Islamabad cu SUA nu va avea loc duminică
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, a declarat sâmbătă, potrivit presei de stat, că momentul exact al semnării memorandumului de la Islamabad cu Statele Unite nu va fi duminică, informează Reuters. 'Trebuie să așteptăm să aflăm data exactă a semnării. Nu va fi mâine, duminică', a declarat pentru I










