Putin a ajuns în orașul Tianjin din China pentru un summit regional de securitate
Președintele rus Vladimir Putin a sosit duminică în orașul portuar Tianjin din nordul Chinei, conform presei de stat chineze și ruse, pentru un summit regional de securitate despre care Beijingul speră că poate contracara influența occidentală în afacerile globale, relatează Reuters.
Pentru această vizită rară de patru zile în China, vecin și cel mai mare partener comercial al Rusiei, Putin a fost întâmpinat cu covorul roșu, fiind primit pe pistă de înalți oficiali ai orașului, conform unei transmisiuni în direct a evenimentului de către agenția rusă TASS.
Legăturile dintre China și Rusia sunt 'la cele mai bune niveluri din istorie', devenind 'cele mai stabile, mature și semnificative din punct de vedere strategic dintre țările majore', a precizat postul de televiziune de stat chinez CCTV în relatarea sa despre sosire.
Președintele chinez Xi Jinping va găzdui aproximativ 20 de lideri mondiali la Tianjin, inclusiv prim-ministrul indian Narendra Modi, la summitul de două zile al Organizației de Cooperare de la Shanghai, cea mai mare reuniune de la înființarea grupului în 2001 între șase națiuni eurasiatice.
Acest bloc axat pe securitate s-a extins în ultimii ani la 10 membri permanenți și 16 țări cu statut de participanți dialog și observatori. Mandatul său s-a extins de la securitate și combaterea terorismului la cooperare economică și militară.
Se așteaptă ca Xi Jinping să folosească summitul pentru a sugera cum ar arăta o ordine internațională post-americană, oferind în același timp un impuls diplomatic de mare anvergură Rusiei, afectată de sancțiuni din cauza invaziei din Ucraina.
Cu o zi înainte de vizita sa, Putin a criticat sancțiunile occidentale într-un interviu scris acordat agenției oficiale de știri chineze Xinhua, declarând că Moscova și Beijingul se opun împreună sancțiunilor 'discriminatorii' în comerțul global.
Economia Rusiei este în pragul recesiunii, afectată de restricțiile comerciale și de costul războiului.
Lideri din Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Asia de Sud și Asia de Sud-Est vor participa la summit, în cadrul a ceea ce China își propune să prezinte ca o demonstrație puternică de unitate în rândul 'Sudului Global', care se referă la țările în curs de dezvoltare și cu venituri mici, în mare parte din emisfera sudică.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Un post de transformare, avariat într-un atentat cu bombă în apropierea unei centrale
Un dispozitiv exploziv artizanal a fost detonat marți la un transformator de la o centrală termică din Germania, avariind mai multe linii electrice și provocând o scurtă întrerupere a alimentării, au anunțat poliția și un gestionar al rețelei, relatează AFP. Mai multe dispozitive explozive au fost descoperite în jurul orei 08:00 (06:00 GMT),
Președintele Masud Pezeshkian l-a asigurat pe Vladimir Putin că Iranul 'va învinge' în confruntarea sa cu Statele Unite
Președintele Iranului, Masud Pezeshkian, a asigurat marți că țara sa va învinge în confruntarea cu Statele Unite în cadrul întâlnirii cu omologul său rus, Vladimir Putin, informează EFE. 'Sunt convins că vom învinge', a spus Masud Pezeshkian în cadrul unei întâlniri care a avut loc în contextu
Două petroliere lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz
Două petroliere au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în timp ce ieșeau din Strâmtoarea Ormuz, a anunțat marți agenția maritimă greacă Marisks, potrivit AFP. Marți dimineață, agenția britanică de securitate maritimă UKMTO a semnalat pe rețeaua de socializare X că un petrolier a fost lovit de trei astfel de proiectile la ieșirea din St
UE afirmă că nu este momentul pentru normalizarea relațiilor cu Rusia
Uniunea Europeană a declarat marți că prezența ministrului de finanțe rus la reuniunea G20 organizată de SUA este nepotrivită, subliniind că nu este ''deloc momentul pentru normalizarea'' relațiilor cu Moscova, relatează AFP. Pentru Uniunea Europeană, ''nu este momentul de a normaliza Rusia sau prezența Rusiei la acest tip de reuniuni
Regatul Unit: Fostul premier Keir Starmer va renunța la mandatul de deputat (presă)
Fostul prim-ministru britanic Keir Starmer va renunța la mandatul de parlamentar, a relatat marți un ziar local, la circa șase săptămâni după ce a demisionat din fruntea guvernului, relatează Reuters. 'Mă voi concentra acum asupra altor lucruri, respectiv afaceri internaționale, inclusiv apărare, securitate, comerț și tehnologie într-o lume &ic
SUA: Curtea Supremă a autorizat continuarea construcției sălii de bal a lui Trump la Casa Albă
Curtea Supremă a SUA l-a autorizat luni pe Donald Trump să continue lucrările la sala de bal monumentală de la Casa Albă, o decizie salutată de președinte, relatează AFP. Cu un raport de voturi de cinci la patru, decizia celei mai înalte instanțe a SUA este definitivă, dar nu se pronunță asupra legalității proiectului, ci doar anulează un apel care a blo
Ungaria a deschis o anchetă penală asupra unor presupuse abuzuri la Eximbank
Autoritățile ungare au deschis o anchetă penală asupra unor presupuse abuzuri la banca de stat Eximbank, a anunțat poliția marți, într-o nouă acțiune a guvernului premierului Peter Magyar cu scopul declarat de a ancheta corupție fostei administrații, relatează Reuters. Poliția investighează patru cazuri în care este implicată Eximbank, existâ
Norvegia: Regele Haakon al VIII-lea a depus jurământul în fața parlamentului
Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, a depus marți jurământul în fața parlamentului, acesta fiind primul pas instituțional major al domniei sale, informează AFP, care remarcă faptul că soția sa, regina Mette-Marit, nu a putut participa, deoarece se recuperează încă după un transplant de plămâni. Devenit automat rege vineri, la
Italia: Partidul de extremă dreapta Futuro Nazionale devine a patra forță politică în sondajele de opinie
Formațiunea de extremă dreapta Futuro Nazionale, condusă de fostul general Roberto Vannacci, a depășit partidul Forza Italia în sondajele de opinie și a devenit a patra cea mai populară forță politică din Italia la doar șapte luni de la înființare, indică o anchetă sociologică, transmite marți Reuters. Partidul Futuro Nazionale a fost fondat î
Iranul are nevoie de mai multe baterii antiaeriene rusești S-400 pentru a se apăra de SUA, potrivit Moscovei
Iranul are nevoie de mai multe baterii antiaeriene S-400 pentru a-și apăra infrastructura de atacurile Statelor Unite și Israelului, a declarat marți Dmitri Șugaev, șeful Serviciului Federal pentru Cooperare Tehnico-Militară al Rusiei, informează EFE. Conflictul cu SUA 'ne obligă să ne gândim de două ori și să căutăm modalități de a ne proteja infras
Majoritatea americanilor sunt împotriva taxelor impuse Canadei de Trump și schimbării denumirii Lacului Ontario (sondaj)
Majoritatea americanilor se opun deciziilor de săptămâna trecută ale președintelui Donald Trump prin care acesta a impus Canadei noi taxe vamale și a schimbat denumirea Lacului Ontario în Lacul America, arată un sondaj de opinie Reuters/Ipsos ale cărui rezultate au fost publicate marți. Studiul de trei zile încheiat duminică indică îngr
UE lansează o dezbatere între foști lideri politici și militari privind provocările de securitate
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Kaja Kallas, a anunțat marți că va lansa săptămâna viitoare un grup la nivel înalt, format din foști lideri politici și militari, între care reprezentanți ai Regatului Unit și Ucrainei, pentru a aborda provocările în materie de apărare dintr-o 'no
Coloniști israelieni au atacat o moschee în Cisiordania și i-au lăsat un mesaj ambasadorului american: 'Salutări de la teroriști'
Coloniști israelieni au dat foc unei moschei într-un sat din Cisiordania ocupată, au relatat marți media israeliene și palestiniene, transmite dpa. Autorii au lăsat, de asemenea, un grafitti în limba ebraică cu următorul mesaj către ambasadorul american în Israel, Mike Huckabee: 'Salutări de la teroriști'. Ambasadorul H
Programul Alimentar Mondial anunță că își va reduce la jumătate asistența pentru Cisiordania din lipsă de finanțare
Programul Alimentar Mondial (PAM) al Națiunilor Unite a anunțat marți că își diminuează la jumătate asistența în Cisiordania din cauza lipsei de finanțare, reducând numărul de beneficiari la 200.000, relatează AFP. 'PAM este obligat să reducă la jumătate numărul de persoane pe care le ajutăm în Cisiordania. Acest lucru vine în
Patru persoane, dintre care trei copii, au fost ucise în atacuri israeliene în Gaza (medici)
Focurile de armă și atacurile aeriene israeliene au ucis marți cel puțin patru persoane, dintre care trei copii, în Fâșia Gaza, au declarat oficiali din domeniul sănătății, relatează Reuters. Potrivit unor martori, avioanele de război israeliene au lansat cel puțin 12 rachete în apropierea sectorului Katiba din vestul orașului Gaza, o zonă ag












