UPDATE/#Ucraina: Atac rusesc de amploare asupra Kievului soldat cu cel puțin 14 morți și zeci de răniți (GALERIE FOTO)
Cel puțin 14 persoane, între care trei copii, au fost uciși la Kiev într-unul dintre cele mai importante atacuri aeriene rusești asupra Ucrainei, au anunțat joi autoritățile ucrainene, Volodimir Zelenski acuzând Moscova că preferă 'să continue să ucidă' în loc să negocieze pacea, relatează AFP.
Joi dimineață, salvatorii și locuitorii din oraș s-au adunat pe străzile din Kiev pentru a căuta printre dărâmături.

Foto: (c) Thomas Peter/REUTERS
O lovitură aeriană a creat un crater fumegând într-un imobil de mai multe etaje, despărțindu-l în două. Salvatorii au scos de aici dintre dărâmături trupul neînsuflețit al unii bărbat îmbrăcat în pijama și l-au depus într-un sac de plastic negru, potrivit unui reporter al AFP.

Foto: (c) Valentyn Ogirenko/REUTERS
Atacul cu drone și rachete s-a soldat cu cel puțin 14 morți, între care trei copii, au declarat serviciile de salvare pentru AFP.
Rusia a lansat 598 de drone și 31 de rachete balistice și de croazieră asupra Ucrainei în noaptea de miercuri spre joi, au anunțat forțele aeriene ucrainene.
Clădirea misiunii UE la Kiev a fost avariată de o lovitură rusească 'deliberată', a anunțat președintele Consiliului European Antonio Costa, promițând că UE nu se va lăsa 'intimidată'.

Foto: (c) Valentyn Ogirenko/REUTERS
Președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a dat asigurări joi că Uniunea Europeană (UE) va menține 'presiune maximă' asupra Rusiei prin aplicarea unor noi sancțiuni.
'Atacul de noaptea trecută a avut loc foarte aproape de misiunea diplomatică, reprezentanța Uniunii noastre. Două rachete au lovit la 50 de metri de delegație, la un interval de 20 de secunde. Aceasta este o altă amintire sumbră a ceea ce este în joc', a declarat von der Leyen într-o scurtă declarație către presă, fără întrebări.
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a denunțat și ea acest incident, afirmând într-un mesaj pe X că delegația este 'vocea UE în Ucraina'.
The staff at the @EUDelegationUA are the EU's voice on the ground in Ukraine.
— Roberta Metsola (@EP_President) August 28, 2025
Last night, their offices became a target of another indiscriminate Russian attack during this senseless aggression.
My thoughts are with all our team in Kyiv and with the brave people of Ukraine who…
'Noaptea trecută, birourile lor au devenit ținta unui alt atac rusesc la întâmplare în timpul acestei agresiuni lipsite de sens. Gândurile mele se îndreaptă spre toți cei din echipa noastră de la Kiev și spre poporul curajos ucrainean care merită să trăiască în pace', a denunțat Metsola.
Clădirea British Council de la Kiev a fost de asemenea avariată, a anunțat prim-ministrul britanic Keir Starmer.

Foto: (c) Alina Smutko/REUTERS
'Gândurile mele sunt alături de cei afectați de aceste lovituri ruse lipsite de sens asupra Kievului care au avariat clădirea British Council', a postat el pe rețeaua X.
Starmer l-a acuzat pe președintele rus Vladimir Putin că 'sabotează speranțele de pace'.
My thoughts are with all those affected by the senseless Russian strikes on Kyiv which have damaged the British Council building.
— Keir Starmer (@Keir_Starmer) August 28, 2025
Putin is killing children and civilians, and sabotaging hopes of peace.
This bloodshed must end.
'Putin ucide copii și civili și sabotează speranțele de pace. Această baie de sânge trebuie să înceteze', a postat el.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a comentat că Rusia 'alege să continue să ucidă în loc să pună capăt războiului' declanșat de invadarea Ucrainei în 2022.
'Asta înseamnă că Rusiei în continuare nu îi este frică de consecințe', a adăugat el, observând că ultimatumurile date Kremlinului pentru a pune capăt conflictului nu au avut niciun efect.
Ucraina așteaptă o 'reacție' din partea lumii întregi, în special noi sancțiuni împotriva Moscovei, a adăugat Zelenski, făcând apel la aliații Rusiei, precum China sau Ungaria, membră a Uniunii Europene, să adopte poziții ferme.

Foto: (c) REUTERS
Potrivit administrației militare a Kievului, atacul de joi a fost efectuat cu drone și rachete și au lovit capitala în peste 20 de locuri.
Reporterii AFP au auzit mai multe explozii puternice și au văzut o rachetă doborâtă de apărarea antiaeriană.

Foto: (c) Vladyslav Sodel/REUTERS
O școală maternală și un centru comercial au fost de asemenea lovite, au anunțat autoritățile locale. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ungaria/Ministrul sănătății comemorează victimele pandemiei de coronavirus, amintind că cei care au profitat de pe urma ei trebuie trași la răspundere
Ministrul ungar al sănătății, Zsolt Hegedus, a comemorat sâmbătă într-o postare pe Facebook victimele pandemiei de coronavirus, menționând că, potrivit datelor oficiale, numărul deceselor se ridică la 49.124, dar și că în timpul pandemiei s-au cheltuit sute de milioane din fonduri publice pentru achiziționarea de echipamente medicale, din care
Franța/mobilizare socială: Ministrul de interne spune că manifestațiile 's-au desfășurat bine', în ciuda 'violenței incredibile' a unor agitatori
Ministrul de francez de interne, Laurent Nunez, a declarat sâmbătă că manifestațiile - al treilea val de proteste împotriva costului ridicat al vieții în Franța - 's-au desfășurat bine', în ciuda unei 'violențe incredibile' din partea unor grupuri de agitatori, relatează AFP. Ministrul a denunțat î
Secretarul de stat american a discutat cu omologul său rus despre o întâlnire Putin-Trump la următorul summit APEC
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat sâmbătă că a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, despre posibilitatea unei interacțiuni între președintele american Donald Trump și cel rus Vladimir Putin în timpul viitorului summit APEC, programat pentru jumătatea lunii noiembrie în China, informează AFP.
VIDEO Interes în creștere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio; Erdogan îndeamnă Rusia și Ucraina la responsabilitate
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunității internaționale pentru facilitarea unei încetări a focului limitate în Marea Neagră, cu scopul de a asigura transporturile neîngrădite de energie și cereale dinspre Rusia și Ucraina, transmite Reuters. Rubio
Rusia: FSB spune că SUA au avertizat Rusia cu privire la un atac planificat la Moscova
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat sâmbătă că a primit informații din partea Statelor Unite ale Americii, prin canalele de parteneriat consacrate, cu privire la pregătirea unui atac terorist la Moscova, a consemnat agenția de presă rusă RIA. FSB a asigurat că ia măsurile corespunzătoare, notează Reuters și AFP. Într-o declara
Polonia: Bărbat înarmat reținut în fața Tribunalului Constituțional, pe fondul escaladării disputei politice legate de justiție
Poliția din Varșovia a reținut sâmbătă un bărbat care avea asupra sa un cuțit și un pistol cu gloanțe oarbe, în timpul unei manifestații desfășurate în fața Tribunalului Constituțional al Poloniei, pe fondul disputei politice tot mai intense legate de judecătorii acestei instanțe, relatează dpa. Potrivit poliției, o femeie care participa la o
Regele Charles al III-lea a reflectat asupra atrocităților coloniale în timpul vizitei în Guyana
Regele Charles al III-lea a reflectat vineri la atrocitățile coloniale cu prilejul vizitei în Guyana, o fostă colonie britanică, informează AFP. Însoțit de prim-ministrul din Guyana, Mark Phillips, Charles a depus coroane de flori la mormintele soldaților care au luptat pentru Regatul Unit înainte de proclamarea independenței, într-un c
UPDATE Rusia a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei, anunță președintele Volodimir Zelenski
Drone lansate de forțele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile Kiev și Dnipropetrovsk, a anunțat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. ''Aceste lovituri ruse au creat o s
Criză politică în Polonia: Ambasadorii din România și China și-au anunțat demisia
Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia ca răspuns la disputa interinstituțională de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, chestiune care a escaladat în cursul nopții, transmite dpa. ''Dată fiind tentativa de preluare ilegală a Tribunalului Constituțional, nu mai văd nicio posibilitate de a cont
UPDATE Criză politică în Polonia: Președintele Karol Nawrocki face apel la 'restabilirea statului de drept'
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat sâmbătă dimineață că disputa cu guvernul legată de Tribunalul Constituțional reprezintă o amenințare pentru securitatea internă a țării, după ce diferendul a escaladat vineri noaptea, transmit AFP și dpa. Adresându-se protestatarilor adunați în afara sediului Tribunalului Constituționa
Turcia propune un candidat la funcția de secretar general al ONU
Turcia a propus vineri candidatura actualului secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Feridun Sinirlioglu, la postul de secretar general al Națiunilor Unite, informează AFP. Potrivit unor surse din MAE turc, scrisoarea de nominalizare de către președintele Recep Tayyip Erdogan a fost transmisă vineri preș
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed
SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin
Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G













