Iranul avertizează că declanșarea mecanismului de sancțiuni ar afecta cooperarea cu AIEA
Iranul a avertizat miercuri că cooperarea sa cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) ar fi afectată dacă Regatul Unit, Franța și Germania declanșează mecanismul de sancțiuni prevăzut în acordul privind programul nuclear iranian din 2015, relatează AFP.
'Dacă este luată această măsură, schimburile pe care le-am început cu AIEA vor fi (...) complet afectate și probabil vor înceta', a declarat adjunctul ministrului de externe iranian, Kazem Gharibabadi, la televiziunea de stat.
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a afirmat, de asemenea, miercuri că întoarcerea inspectorilor AIEA în Iran nu marchează o reluare completă a cooperării privind programul nuclear al Teheranului, suspendat în iulie.
Directorul AIEA, Rafael Grossi, a anunțat marți că o echipă din cadrul agenției s-a întors în Iran, în pofida suspendării de către Teheran a cooperării cu organismul ONU, în urma războiului de 12 zile declanșat pe 13 iunie de un atac israelian pe teritoriul iranian.
Iranul critică AIEA pentru că nu a condamnat atacurile israeliene și apoi americane care au vizat instalațiile sale nucleare în timpul acestui conflict.
Țările occidentale, cu SUA în frunte, și Israelul, vechiul inamic al Republicii Islamice, suspectează de multă vreme Iranul că vrea să se doteze cu bomba nucleară.
Teheranul se apără ferm că ar avea asemenea ambiții militare, însă insistă asupra dreptului său la energia nucleară în scopuri civile.AGERPRES/(AS - redactor: Violeta Gheorghe, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA intenționează să trimită un al treilea portavion, USS Theodore Roosevelt, în zona Orientului Mijlociu (media)
Statele Unite plănuiesc să trimită un al treilea grup aeronaval în Orientul Mijlociu, pe fondul tensiunilor în creștere, potrivit unor relatărilor din presă care citează oficiali americani, transmite vineri dpa. USS Theodore Roosevelt se va alătura USS George HW Bush și USS George Washington în regiune cel târziu la sfârșitul lui
Taiwanul a primit primele două avioane de vânătoare americane F-16V de nouă generație
Taiwanul a primit vineri primele două avioane de vânătoare de nouă generație F-16V, dintr-un total de 66 comandate în cadrul unui acord între Statele Unite și insulă, care dorește să-și consolideze apărarea împotriva unui potențial atac al Chinei, relatează AFP. Cele două avioane de vânătoare au aterizat la ora locală 12:00 (04:00
Prizonieri nord-coreeni: Președintele sud-coreean avertizează că vor fi luate măsuri dacă Kievul nu își cere scuze
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a avertizat vineri că Seulul va lua 'alte măsuri' dacă Ucraina refuză să prezinte scuze oficiale după dezvăluirea unilaterală de către Kiev a transferului a doi prizonieri de război nord-coreeni, relatează AFP. Transferul prizonierilor din Ucraina în Coreea du Sud, dezvăluit de președintele
Brazilia: Alarmă falsă în fața Curții Supreme, niciun dispozitiv exploziv
Cu trei zile înainte de alegerile prezidențiale din Brazilia, un rucsac aruncat în fața Curții Supreme din Brasilia a provocat o sperietură, însă poliția desfășurată la fața locului a constatat că acesta nu conținea niciun dispozitiv exploziv, transmite AFP. În rucsac se aflau 'doar efecte personale', a declarat
Riadul îi acuză pe rebelii houthi că au efectuat un atac la Medina în Arabia Saudită
Rebelii houthi pro-iranieni din Yemen au atacat un transformator electric în orașul sfânt Medina în Arabia Saudită, potrivit coaliției militare conduse de Riad, un act condamnat ferm joi de mai multe țări musulmane, relatează AFP. 'Acest atentat laș, care a vizat o infrastructură civilă ce alimentează cu electricitate mos
Un tanc petrolier a fost atacat în Strâmtoarea Ormuz (agenție maritimă)
Un tanc petrolier a fost atacat joi în timp ce traversa Strâmtoarea Ormuz, a raportat agenția britanică de securitate maritimă UKMTO, relatează AFP. 'Un tanc petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut în timp ce traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ce a provocat un incendiu', a scris UKMTO pe rețeaua socială
Brazilia cere o anchetă cu privire la o presupusă finanțare de către Statele Unite a unor campanii de extremă-dreapta
Autoritățile braziliene au cerut joi poliției să ancheteze un presupus proiect al guvernului american de a aloca fonduri publice pentru promovarea unei 'agende de extremă-dreapta' în Brazilia, transmite AFP. Duminică, brazilienii sunt chemați la urne pentru alegeri prezidențiale care se anunță foarte strânse între pre
Rubio va vizita Islanda, Grecia și Portugalia săptămâna viitoare
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va deplasa în Islanda săptămâna viitoare, precum și în Grecia și Portugalia, consolidând ofensiva Statelor Unite în Arctica după acordul privind Groenlanda, a indicat joi Departamentul de Stat, notează AFP. La Reykjavik, el se va întâlni cu oficiali 'pen
Incident în apropiere de o bază militară în Anglia: Poliția arestează un britanico-iranian
Poliția britanică antiterorism a anunțat joi că a arestat un bărbat cu dublă cetățenie britanică și iraniană, în cadrul anchetei privind incidentul petrecut duminică în apropierea bazei militare Fairford din sud-vestul Angliei, utilizată de armata americană, transmite AFP. Acest bărbat în vârstă de 25 de ani a fost ares
VIDEO Flydubai: Trump spune că Iranul va fi 'lovit foarte puternic' dacă se dovedește o implicare
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că Iranul va fi 'lovit foarte puternic' dacă se va confirma o implicare în atacul din plin zbor al pilotului unui zbor Flydub
Republica Cehă: Premierul scapă de o moțiune de cenzură
Premierul ceh Andrej Babis a scăpat joi de o moțiune de cenzură depusă de opoziție, care îi reproșează conflicte de interese persistente și un proiect de buget excesiv de deficitar pentru 2027, relatează AFP. A doua moțiune de cenzură împotriva guvernului său de la revenirea sa la putere la sfârșitul anului 2025 a fost susțin
#Ucraina folosește pentru prima dată în luptă racheta balistică tactică FP-7, afirmă Zelenski
Ucraina și-a desfășurat racheta tactică balistică FP-7 în luptă pentru prima dată, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski joi, informează Reuters. 'Rachetă balistică tactică ucraineană FP-7. Prima utilizare în luptă', a scris Zelenski pe Telegram. 'Mulțumim pentru rezultat. Următorul pas - producția'.
Cancelarul Merz face apel la unitate în jurul Ucrainei în fața Rusiei
Cancelarul german Friedrich Merz a lansat un apel la unitate joi pentru susținerea Ucrainei în fața Rusiei, în cadrul NATO, a Europei și în Germania, unde partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), considerat apropiat Moscovei, își continuă ascensiunea, relatează AFP. 'Securitatea Europei se joac
Iran: Ambasadorul britanic, convocat în urma acuzațiilor Londrei de implicare a Teheranului în presupusul atac terorist dejucat
Ministerul de Externe iranian l-a convocat pe ambasadorul britanic după acuzațiile Londrei privind implicarea Iranului în presupusul atac terorist dejucat în apropierea bazei militare britanice de la Fairford, transmite joi dpa. Ministrul de externe adjunct iranian Majid Takht-Ravanchi i-a cerut guvernului britanic să opereze o
Ofertă de carburanți: Washingtonul avertizează că este 'în interesul Europei' să coopereze cu SUA
Washingtonul a avertizat joi Europa că este în interesul său să lucreze cu SUA într-un moment în care această țară explorează multiple piste pentru a stimula oferta de produse rafinate, relatează AFP. Potrivit unor informații de presă, administrația Trump ar dori ca unele țări europene, în special Franța și Germania, să














