logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Macron i-a răspuns lui Netanyahu: Prin declarațiile despre antisemitism ați jignit întreaga Franță

Image

Președintele francez Emmanuel Macron i-a replicat premierului israelian Benjamin Netanyahu care a ''jignit întreaga Franță'' atunci când l-a acuzat că 'alimentează focul antisemit' prin solicitarea sa de recunoaștere internațională a statului Palestina, informează miercuri AFP.

''Aceste acuzații de pasivitate în fața unui flagel pe care îl combatem cu toată forța noastră sunt inacceptabile și jignesc întreaga Franță'', a menționat Macron într-o scrisoare adresată lui Netanyahu și publicată marți de cotidianul francez Le Monde.

El a subliniat că antisemitismul nu ar trebui să fie ''subiect de instrumentalizare''.

Benjamin Netanyahu a declanșat o nouă criză cu Franța după ce l-a acuzat pe Emmanuel Macron că ''alimentează focul antisemit'' prin planul său de a recunoaște statul palestinian cu ocazia sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU, în luna septembrie.

Într-o scrisoare datată 17 august și adresată președintelui francez, Netanyahu s-a declarat ''îngrijorat de creșterea alarmantă a antisemitismului în Franța și de lipsa de acțiuni decisive ale guvernului pentru a face față'' acestei tendințe.

''De la declarațiile dumneavoastră publice ce atacau Israelul și semnalau recunoașterea unui stat palestinian, antisemitismul a crescut'', a afirmat șeful guvernului israelian.

Încă din 19 august, președinția franceză a calificat această acuzație ''eronată și abjectă'' și a deplâns faptul că Macron a aflat despre ea din presă.

''Faptele antisemite din țara noastră vin de departe, au fost alimentate mult timp de extrema dreaptă și încă sunt alimentate de extrema dreaptă care esențializează comunitatea evreiască și susține ura contra acesteia din urmă'', a accentuat președintele francez.

Macron apreciază că inițiativa sa diplomatică în favoarea unei recunoașteri a statului Palestina reprezintă o ''mână întinsă'' Israelului pentru o ''pace durabilă'' în regiune și respinge orice acuzație de sprijin acordat mișcării islamiste palestiniene Hamas.

Șeful statului francez mai cere ''încetarea recolonizării ilegale și nejustificate a Cisiordaniei și sesizarea mâinii întinse de partenerii internaționali dispuși să lucreze pentru un viitor al păcii, securității și prosperității pentru Israel și regiune''.

În opinia sa, ''statul palestinian trebuie să constituie sfârșitul Hamas''. ''Aceasta este astăzi singura manieră de a eradica în mod real Hamas și de a evita ca tineretul israelian să se consume într-un război permanent, devastator pentru palestinienii din Gaza, dar și pentru Israel și întreaga regiune'', a afirmat Emmanuel Macron.

Un total de 504 acte antisemite au fost recenzate în Franța în perioada ianuarie - mai 2025, conform datelor furnizate de Ministerul de Interne francez, în scădere cu 24% față de aceeași perioadă a anului trecut, dar în creștere cu 134% comparativ cu perioada similară din 2013. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 663

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 14-06-2026 22:29

Gaza: Șase morți în urma atacurilor israeliene, potrivit serviciilor de urgență

Lovituri israeliene în Fâșia Gaza au făcut cel puțin șase morți duminică, au raportat serviciile de urgență și surse medicale din teritoriul palestinian, în ciuda încetării focului în vigoare, notează AFP. În pofida armistițiului încheiat în octombrie 2025, pe care Hamas și Israelul se acuză reci

Politic Ex 14-06-2026 21:37

Sentiment de ușurare în Elveția după respingerea la urne a inițiativei antiimigrație

În Elveția, autoritățile, mediile economice, partenerii sociali și principalele partide și-au exprimat duminică ușurarea după respingerea de peste 54% dintre votanți a inițiativei antiimigrație propusă de dreapta radicală, care urmărea plafonarea numerică a populației din această țară, relatează AFP și Boursorama. 'Prin decizia lor d

Politic Ex 14-06-2026 20:57

Republica Moldova: Igor Grosu a fost reales președinte al PAS

Igor Grosu a fost reales președintele al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS, proprezidențial). Congresul formațiunii, reunit duminică, 14 iunie, l-a confirmat pentru un nou mandat, informează Newsmaker.md. Congresul PAS s-a desfășurat la Palatul Republicii. Circa 1.000 de membri de partid cu drept de vot, delegați din organ

Politic Ex 14-06-2026 20:43

Trump i-a spus lui Putin că este gata să contribuie la încheierea conflictului în #Ucraina (consilier al Kremlinului)

Președintele SUA, Donald Trump, i-a transmis duminică președintelui rus Vladimir Putin că 'încheierea conflictului în Ucraina este esențială și că este gata să ofere ajutor', au relatat agențiile de presă ruse, citându-l pe consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, potrivit Reuters. 'Î

Politic Ex 14-06-2026 20:27

Iran:Trump a declarat pentru Axios că un acord va fi semnat 'în câteva ore', după ce a fost întârziat de Israel

Președintele american Donald Trump a afirmat duminică pentru site-ul Axios că semnarea unui acord cu Iranul va avea loc 'în câteva ore', după ce procesul a fost întârziat - potrivit lui - de loviturile Israelului asupra Beirutului, relatează AFP. 'Asta a dat totul peste cap. A întârziat semnarea

Politic Ex 14-06-2026 20:02

Israelul declară că a lichidat un înalt responsabil al Hezbollah, acuzat că ar fi ucis cinci soldați americani

Armata israeliană a afirmat duminică aceasta că a ucis vineri un înalt responsabil al grupării proiraniene Hezbollah într-o lovitură țintită în sudul Libanului, acuzat de moartea a cinci soldați americani în 2007, potrivit unui comunicat militar, citat de AFP. 'Armata israeliană l-a eliminat pe Ali Mussa Daqduq, &ic

Politic Ex 14-06-2026 19:47

Putin și Trump s-au pus de acord ca emisarii americani să se deplaseze 'în curând' în Rusia

Președintele rus Vladimir Putin i-a telefonat duminică omologului său american, Donald Trump, pentru a-l felicita cu ocazia împlinirii a 80 de ani și pentru a discuta despre conflictele în Ucraina și în Iran, precum și despre apropiata vizită a emisarilor Wshingtonului în Rusia, a indicat Kremlinul, citat de AFP. 'C

Politic Ex 14-06-2026 19:32

Volodimir Zelenski l-a felicitat pe Donald Trump de ziua lui și a discutat și despre războiul din #Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a felicitat duminică telefonic pe omologul său american Donald Trump cu ocazia împlinirii a 80 de ani, prilej cu care a abordat și subiectul războiului în curs între Kiev și Moscova, relatează AFP. El a p

Politic Ex 14-06-2026 19:14

Miniștrii extremiști israelieni cer atacarea pozițiilor Hezbollah din Liban

Doi dintre miniștrii israelieni ultranaționaliști și antiarabi, Itamar Ben Gvir, ministrul securității naționale, și Bezalel Smotrich, ministrul finanțelor, au îndemnat duminică la noi atacuri împotriva Libanului, după ce armata a anunțat că gruparea șiită Hezbollah a lansat două rachete în nordul Israelului, fără a provoca însă victime, relat

Politic Ex 14-06-2026 18:36

Barack Obama spune că nu se așteaptă la un acord cu Iranul mult 'diferit' de cel din 2015

Fostul președinte american democrat Barack Obama s-a arătat sceptic cu privire la posibilitatea ca un acord între SUA și Iran să reprezinte o 'ameliorare semnificativă' în raport cu cel despre programul nuclear iranian negociat de el însuși în 2015, potrivit unui extras dintr-un interviu difuzat duminică, relatează AFP.

Politic Ex 14-06-2026 18:21

Un general italian lansează un partid de extrema dreaptă, punând în pericol șansele electorale ale lui Meloni

Generalul Roberto Vannacci și-a lansat duminică noul partid de extrema dreaptă, ceea ce constituie o provocare directă la adresa controlului puterii din partea premierului Giorgia Meloni, în contextul în care acesta încearcă să ducă Italia pe o traiectorie mai radicală și naționalistă în perspectiva alegerilor de anul viitor, relatează Reuters

Politic Ex 14-06-2026 17:49

Kosovo: Cinci sârbi, arestați într-o anchetă pentru crime de război

Poliția din Kosovo a arestat duminică cinci sârbi , între care patru foști polițiști, suspectați că ar fi participat la o crimă de război în 1999, informează AFP, citând o sursă judiciară. Acestea sunt primele arestări într-o anchetă asupra masacrării a peste 40 de civili kosovari, comisă de forțe sârbe &ici

Politic Ex 14-06-2026 17:25

Netanyahu îl felicită pe Trump cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, în timp ce SUA poartă negocieri de pace cu Iranul

Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, l-a felicitat duminică pe președintele SUA, Donald Trump, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, în plină desfășurare a negocierilor privind un acord de pace între Washington și Iran, relatează EFE. 'La mulți ani, domnule președinte; la mulți ani, Donald', a scris Netanyahu pe c

Politic Ex 14-06-2026 16:30

Iranul acuză SUA că nu-și respectă angajamentele

Principalul negociator iranian a acuzat duminică SUA că nu își respectă angajamentele, în urma atacurilor israeliene asupra sudului Beirutului, care, în opinia sa, riscă să compromită negocierile între Teheran și Washington, potrivit AFP. 'Agresiunea' israeliană împotriva suburbiilor sudice ale capitalei libaneze 'demo

Politic Ex 14-06-2026 15:33

Fără #Ucraina, Europa va avea dificultăți să răspundă amenințărilor Rusiei, afirmă Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat importanța Ucrainei pentru securitatea Europei și a asigurat că fără capacitățile și experiența ucrainene țările europene vor întâmpina dificultăți în a răspunde amenințărilor pe termen lung din partea Rusiei, relatează duminică EFE. 'Având în vedere intențiile Rusiei pe te