Liderul Hezbollah: Nu vom renunța la armele care ne protejează de dușmanul nostru
Liderul grupării șiite libaneze Hezbollah, Naim Qassem, a reiterat luni că mișcarea sa nu va depune armele pe fondul atacurilor israeliene și a cerut guvernului libanez să deschidă un dialog pentru a căuta modalități de a restabili ''suveranitatea națională'', informează EFE.
''Nu vom renunța la armele care ne protejează de dușmanul nostru și nu vom permite Israelului să ne cutreiere liber prin țară (...) Avem mulți susținători, mai mult de jumătate din populația libaneză, și toată lumea lucrează împreună pentru a proteja armele'', a declarat clericul șiit într-un discurs televizat.
Luna aceasta, Consiliul de Miniștri libanez a însărcinat armata țării cu pregătirea unei foi de parcurs pentru dezarmarea mișcării șiite, care să fie implementată înainte de sfârșitul anului, iar două zile mai târziu a aprobat obiectivele unui plan propus de SUA, axat pe același scop.
Qassem a numit din nou decizia ''eronată'' și a susținut că aceasta răspunde ''dictatelor'' Israelului și Statelor Unite, al căror trimis special, Thomas Barrack, urma să sosească luni seară la Beirut pentru a-și continua medierea asupra foii de parcurs a Washingtonului pentru dezarmare.
''Alternativa Rezistenței este capitularea și, odată cu aceasta, nu va mai rămâne o barieră inexpugnabilă împotriva Israelului, care să-l împiedice să își atingă obiectivele'', a insistat secretarul general al Hezbollah.
În acest context, Qassem a cerut guvernului să convoace o serie de sesiuni intensive de dialog pentru a stabili cum să restabilească ''suveranitatea națională'' prin diplomație, elaborarea unei strategii de apărare și consolidarea armatei libaneze aflate în declin.
Liderul grupării politice și armate, care are doi miniștri în actualul guvern, a considerat că puterea executivă are responsabilitatea de a dezvolta un plan în favoarea suveranității libaneze și că, fără acesta, țara nu va atinge stabilitatea sau renașterea mult așteptate.
''Fac apel la partidele politice și la intelectuali să sprijine guvernul cu propuneri de restabilire a suveranității naționale prin toate mijloacele'', a concluzionat el.
Hezbollah a respins măsurile aprobate în ultimele săptămâni de Consiliul de Miniștri și a dat asigurări că le va ignora, considerându-le a fi în interesul statului israelian într-un moment în care acesta continuă să atace aproape zilnic teritoriul libanez.
Mai mult, forțele israeliene continuă să ocupe cinci poziții din sudul Libanului, încălcând acordul de încetare a focului dintre cele două țări din noiembrie anul trecut, scrie EFE.
Israelul s-a declarat pregătit luni să sprijine Libanul în eforturile sale de a dezarma Hezbollah, a relatat Reuters.
Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a precizat că, dacă armata libaneză începe implementarea planului, Israelul va lua în considerare pași reciproci, inclusiv reducerea prezenței sale militare, în coordonare cu mecanismul de securitate condus de SUA. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump spune că războiul cu Iranul va înceta 'imediat' după alegerile legislative din Statele Unite
Președintele american Donald Trump a prezis miercuri că războiul cu Iranul se va sfârși 'imediat după alegerile' legislative de la începutul lunii noiembrie din Statele Unite, în timp ce ostilitățile au fost reluate de ambele părți, notează AFP. Iranienii 'nu mai pot rezista mult timp. Încearcă cu disperare
Avionul primit de Trump de la Qatar, întârziat pentru verificări de securitate
Avionul Boeing oferit de Qatar lui Donald Trump pentru ca acesta din urmă să îl folosească drept avion prezidențial a înregistrat o întârziere la decolare marți, în timp ce se verifica toboganul gonflabil utilizat în caz de evacuare, transmite AFP. 'Verifică toboganul și cred că va dura vreo 15 minute
Un britanic a fost inculpat pentru presupuse schimburi de informații cu serviciile secrete militare ruse
Un cetățean britanic de 31 de ani, suspectat că a contactat un agent al serviciilor de informații militare ruse, a fost pus sub acuzare în temeiul legii privind securitatea națională a Regatului Unit, a anunțat miercuri o sursă judiciară, citată de AFP. Joshua Cammidge, 31 de ani, originar din Swindon, în centrul Angliei, se confru
Trump afirmă că Putin vrea să ajungă la o înțelegere pentru încheierea războiului din #Ucraina
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că a avut o conversație grozavă cu președintele rus Vladimir Putin, iar liderul rus vrea să ajungă la un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters. 'Vrea să ajungă la o înțelegere, iar dacă (președintele ucrainean Volodimir) Zelenski dorește să încheie un acord, ar
#Ucraina: Avionul lui Zelenski, aproape să fie lovit de o dronă în timp ce se afla în drum spre Oslo
Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, pentru a participa la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, a fost 'aproape lovit' de o dronă după ce a decolat marți din Republica Moldova, a declarat miercuri premierul norvegian Jonas Gahr Stoere pentru postul public de televiziune NRK, relatează Reuters și AFP.
#Ucraina: Trei morți într-un atac rusesc cu dronă asupra unui centru comercial din Sumî
Un atac rusesc cu dronă asupra unui centru comercial din orașul Sumî, nordul Ucrainei, a ucis trei persoane și a rănit alte două, a anunțat guvernatorul regional Oleg Hrihorov, relatează Reuters. Hrihorov a anunțat pe Telegram că în urma atacului a izbucnit un incendiu, iar o fotografie postată online de guvernator arată o clădire grav avariată.
AIEA trimite Iranul în fața Consiliului de Securitate al ONU pentru încălcarea obligațiilor sale nucleare
Consiliul Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a adoptat miercuri o rezoluție prin care sesizează Consiliul de Securitate al ONU în legătură cu nerespectarea de către Iran a obligațiilor sale în domeniul nuclear, o măsură menită să sporească presiunea asupra țării, au declarat diplomați, relatează AFP și Reuters. Ado
AIEA a finalizat investigația asupra programului nuclear sirian
Consiliul Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat miercuri închiderea, după 15 ani, a unei investigații privind activitățile secrete ale programului nuclear sirian efectuate în timpul fostului președinte Bashar al-Assad, investigație finalizată cu ajutorul cooperării și transparenței noului guvern islamist de la Damasc, rela
Merz amână o convorbire cu Trump, după ce acesta a salutat victoria electorală a extremei-drepte germane
Cancelarul german Friedrich Merz a amânat o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, care era planificată pentru 11 septembrie, după ce liderul de la Casa Albă a felicitat partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pentru victoria sa în alegerile regionale din landul estic Saxonia-Anhalt, relatează miercuri agenția EFE.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că Iranul este pe cale să se prăbușească
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri, în timpul unei rare vizite la trupele israeliene desfășurate în Siria, că Republica Islamică Iran este pe cale să se prăbușească, în timp ce ostilitățile dintre Statele Unite, un aliat al Israelului, și Iran escaladează, relatează AFP. 'Mai sunt încă multe de făcut, obiecti
Rusia susține că a fost lovită de o dronă ucraineană la 3.000 km de frontieră
Rusia a afirmat miercuri că a fost vizată de o dronă ucraineană la 3.000 km de frontieră, un atac la mare distanță rarisim și care a provocat un incendiu într-un sit industrial din Ural, relatează AFP. 'Astăzi, un atac cu dronă asupra unuia din siturile industriale din Novîi Urengoi a fost respins. Căderea fragmentelor a provocat un incendiu
UE acordă Spaniei un ajutor de 115 milioane de euro pentru gestionarea crizei migranților în Ceuta
Uniunea Europeană a acordat Spaniei miercuri un ajutor de urgență de circa 115 milioane de euro pentru a o sprijini în gestionarea situației din exclava Ceuta după sosirea masivă și ilegală a circa 70.000 de migranți dinspre Maroc la sfârșitul lui iulie, transmite AFP. Fondurile vor servi în special la întărirea supravegherii fr
Rubio sugerează elaborarea unei foi de parcurs pentru încheierea războiului în #Ucraina
Kremlinul a transmis miercuri că o 'foaie de parcurs' pentru încheierea războiului din Ucraina, la care a făcut aluzie secretarul de stat american Marco Rubio, este deocamdată doar o propunere, dar sprijină ideea organizării unei noi întâlniri trilaterale, adică o nouă întâlnire între Rusia și Ucraina mediată de SUA, după ce ultima
Siria: O explozie într-un depozit de arme s-a soldat cu cel puțin 14 morți
O explozie de origine nedeterminată într-un depozit de arme s-a soldat miercuri cu 14 morți și 11 răniți în provincia Idleb, în nord-vestul Siriei, potrivit unui prim bilanț al autorităților locale, relatează AFP. Este a doua explozie în această regiune într-un interval de zece zile, după cea a unei mașini încărcate cu muniț
Regele Harald al V-lea al Norvegiei a fost înmormântat la Oslo
Regele Harald al V-lea al Norvegiei a fost condus miercuri pe ultimul drum, la Oslo, la 13 zile după moartea sa, la vârsta de 89 de ani, transmit AFP și Reuters. Sicriul regelui a fost transportat pe un afet de tun de la Palatul Regal către Catedrala din Oslo. Procesiunea a fost urmată de o ceremonie funerară la care au participat membri ai mai multor fa













