La zece ani după deschiderea frontierelor, Angela Merkel spune că Germania a făcut progrese în integrarea migranților
La zece ani după afirmația ei care a rămas în istorie - 'Putem face asta' - despre capacitatea Germaniei de integra sute de mii de refugiați, fostul cancelar Angela Merkel crede că Germania a făcut progrese în acest sens, relatează luni dpa.
'Este un proces. Dar până acum am realizat mult', a declarat Merkel într-un interviu acordat postului public ARD pentru un documentar care urmează a fi difuzat luni.
'Iar ceea ce nu a fost încă făcut trebuie să continue să fie făcut', a adăugat ea.
Pe 31 august 2015, Merkel a făcut afirmația care a făcut carieră după ce s-a aflat că 800.000 de refugiați erau așteptați în Germania în acel an.
Angela Merkel a afirmat că știa că nu va fi ușor.
'A fost clar pentru mine că acest lucru va fi cu adevărat o provocare', a spus ea. În același timp, Merkel a spus că a fost surprinsă în mod repetat de cât de des aceste cuvinte i-au fost reproșate.
Angela Merkel a explicat că a vrut să spună că, deși Germania se confrunta cu o sarcină majoră, ea își punea speranțele în poporul german.
Fosta șefă a guvernului federal nu crede că țara a fost copleșită ca urmare a deciziei ei.
'Nu cred. Germania este o țară puternică', a spus ea. 'În general, eram convinsă că Germania poate facă față', a spus Merkel în interviu.
Fostul cancelar a observat că alternativa ar fi fost să-i împiedice cu forța pe refugiați să vină în Germania. 'Nu aș fi fost niciodată dispusă să fac asta', a spus Merkel.
Privind în retrospectivă, ea a afirmat că și-a reproșat uneori că nu a făcut mai mult pentru oamenii de la fața locului în 2012-2013, când războiul civil din Siria era deja în desfășurare. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
La primirea Premiului Westfalia pentru Pace, Rutte prezice fiascoul lui Putin împotriva NATO
În discursul prilejuit de primirea Premiului Internațional Westfalia pentru Pace, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a prezis joi că președintele rus Vladimir Putin va eșua în comportamentul său pe scena internațională, care include continuarea războiului împotriva Ucrainei și vizarea țărilor NATO, informează EFE. 'Putin vrea să ne i
Trump, surprins de execuția eșuată a Christei Pike: 'Nu ar trebui să fie atât de greu'
Președintele american Donald Trump a declarat joi că execuția eșuată a condamnatei Christa Pike în Tennessee reprezintă o situație 'foarte interesantă' și și-a exprimat surprinderea că autoritățile nu au putut finaliza procedura de aplicare a pedepsei cu moartea, informează EFE. În timpul unei scurte conferințe de presă în Texas, c&ac
Yemen: Avioane guvernamentale au întreprins 20 de lovituri asupra țintelor houthi în provincia Taiz (purtător de cuvânt)
Purtătorul de cuvânt militar al guvernului yemenit recunoscut internațional a declarat vineri că avioane de luptă au întreprins în ultimele ore 20 de lovituri împotriva unor ținte ale houthi - personal, vehicule și echipament militar - în provincia Taiz din sud-vestul Yemenului, transmite Reuters. Aceste atacuri survin pe fondul c
Înainte de capturarea lui Maduro, Trump s-a consultat cu chatbotul Grok despre reacția venezuelenilor (presă)
Președintele american Donald Trump s-a consultat în decembrie 2025 cu Grok, chatbotul de inteligență artificială dezvoltat de compania lui Elon Musk, despre cum ar reacționa venezuelenii la o posibilă capturare a președintelui de atunci, Nicolas Maduro, a dezvăluit joi revista Time, citată de EFE. Consultarea a avut loc în timpul unei înt&aci
Rusia afirmă că prioritatea sa este întreruperea livrărilor de armament și combustibil către #Ucraina prin Marea Neagră
Rusia vrea să blocheze complet livrările de armament și combustibil către armata ucraineană prin Marea Neagră, a anunțat vineri Kremlinul, relatează Reuters. 'Este foarte important pentru noi să oprim complet livrările pe cale maritimă către Ucraina de echipamente militare, muniție, combustibil pentru forțele armate ucrainene, acțiuni care sunt în cu
Budapesta anunță că nu va escalada tensiunile cu Moscova după expulzarea unor diplomați ungari
Ungaria a luat act de expulzarea unui grup de angajați din misiunile sale diplomatice din Rusia, ordonată de Moscova ca represalii pentru o măsură similară luată recent de Budapesta împotriva diplomaților ruși, și a declarat că nu urmărește să amplifice tensiunile bilaterale, informează EFE. 'Guvernul Ungariei ia act de decizia Rusiei, pe care o cons
Criza finanțării pune în pericol accesul la educație pentru milioane de copii refugiați, avertizează UNHCR
Milioane de copii refugiați ar putea pierde accesul la educație, pe măsură ce o criză tot mai gravă a finanțării pune în pericol programele școlare, a avertizat vineri agenția ONU pentru refugiați, transmite dpa. Aproximativ 5,8 milioane de copii și tineri refugiați nu au urmat cursuri școlare anul trecut, ceea ce reprezintă 44% din numărul estimat de 13
Fosta președintă taiwaneză Tsai Ing-wen va efectua o vizită în SUA săptămâna viitoare
Fosta președintă taiwaneză Tsai Ing-wen a declarat vineri că va efectua o vizită în SUA săptămâna viitoare pentru a vorbi la conferința de securitate de la Universitatea Stanford, prima sa călătorie în această țară de la încheierea mandatului, în 2024, relatează Reuters. Tsai Ing-wen a postat pe Facebook că va participa la DEFCON
Franța: Aproape 2.000 de persoane, reținute după ce protestele din licee s-au extins la universități
Aproape 2.000 de persoane au fost reținute în urma protestelor elevilor din Franța care au degenerat în violențe, mai multe universități alăturându-se joi liceelor care, în întreaga țară, organizează blocaje pentru a cere mai mulți profesori și resurse didactice suplimentare, relatează vineri dpa și Reuters. Potrivit Ministerului
Un angajat guvernamental american, arestat sub suspiciunea că a oferit sprijin rebelilor Houthi din Yemen
Un angajat al guvernului american a fost arestat joi sub suspiciunea că a o oferit sprijin miliției Houthi din Yemen care este susținută de Iran, a anunțat Departamentul de Justiție al SUA, relatează dpa. Angajatul Departamentului Energiei a fost acuzat de tentativă de a furniza sprijin material sau resurse rebelilor Houthi, care sunt desemnați de SUA organiza
SUA intenționează să trimită un al treilea portavion, USS Theodore Roosevelt, în zona Orientului Mijlociu (media)
Statele Unite plănuiesc să trimită un al treilea grup aeronaval în Orientul Mijlociu, pe fondul tensiunilor în creștere, potrivit unor relatărilor din presă care citează oficiali americani, transmite vineri dpa. USS Theodore Roosevelt se va alătura USS George HW Bush și USS George Washington în regiune cel târziu la sfârșitul lui
Taiwanul a primit primele două avioane de vânătoare americane F-16V de nouă generație
Taiwanul a primit vineri primele două avioane de vânătoare de nouă generație F-16V, dintr-un total de 66 comandate în cadrul unui acord între Statele Unite și insulă, care dorește să-și consolideze apărarea împotriva unui potențial atac al Chinei, relatează AFP. Cele două avioane de vânătoare au aterizat la ora locală 12:00 (04:00
Prizonieri nord-coreeni: Președintele sud-coreean avertizează că vor fi luate măsuri dacă Kievul nu își cere scuze
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a avertizat vineri că Seulul va lua 'alte măsuri' dacă Ucraina refuză să prezinte scuze oficiale după dezvăluirea unilaterală de către Kiev a transferului a doi prizonieri de război nord-coreeni, relatează AFP. Transferul prizonierilor din Ucraina în Coreea du Sud, dezvăluit de președintele
Brazilia: Alarmă falsă în fața Curții Supreme, niciun dispozitiv exploziv
Cu trei zile înainte de alegerile prezidențiale din Brazilia, un rucsac aruncat în fața Curții Supreme din Brasilia a provocat o sperietură, însă poliția desfășurată la fața locului a constatat că acesta nu conținea niciun dispozitiv exploziv, transmite AFP. În rucsac se aflau 'doar efecte personale', a declarat
Riadul îi acuză pe rebelii houthi că au efectuat un atac la Medina în Arabia Saudită
Rebelii houthi pro-iranieni din Yemen au atacat un transformator electric în orașul sfânt Medina în Arabia Saudită, potrivit coaliției militare conduse de Riad, un act condamnat ferm joi de mai multe țări musulmane, relatează AFP. 'Acest atentat laș, care a vizat o infrastructură civilă ce alimentează cu electricitate mos







