#Ucraina: Zelenski a promulgat o lege care le permite bărbaților cu vârste de peste 60 de ani să se înroleze în armată
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a promulgat o lege adoptată luna aceasta de parlamentul de la Kiev și care permite înrolarea în armată a persoanelor cu vârste de peste 60 de ani, o măsură menită să mobilizeze toate resursele umane posibile pentru efortul de război, relatează marți agenția EFE.
Legislația ucraineană nu permitea până în prezent serviciul militar pentru persoanele cu vârste de peste 60 de ani, deși în unele cazuri erau acordate permise speciale.
Conform noii legislații, cei doritori pot să servească în armată dacă trec un examen medical, iar comandantul unității în care sunt repartizați își dă consimțământul în scris pentru integrarea lor în unitate.
După semnarea contractului cu armata, militarii cu vârste de peste 60 de ani vor trebui să treacă printr-o perioadă de probă de două luni. Contractul lor va fi reziliat dacă nu dovedesc că sunt apți pentru serviciul militar.
Conform legii marțiale adoptate odată cu lansarea invaziei ruse, bărbații apți să servească în armată cu vârste între 18 și 60 de ani au interdicție de a părăsi Ucraina. Cei cu vârste de peste 25 de ani pot fi mobilizați, prin urmare unii evită ieșirile din casă pentru a nu se întâlni cu patrulele de recrutori militari. În cazul celor cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani nu a fost decretată mobilizarea obligatorie, dar cei voluntari se pot alătura armatei.
Războiul lansat de Rusia în februarie 2022 prin invazia asupra Ucrainei are caracteristicile unui conflict de uzură sângeros, în care ambele tabere suferă mari pierderi umane dificil de înlocuit.
Președintele rus Vladimir Putin a dispus în septembrie același an mobilizarea a circa 300.000 de rezerviști, dar nu a mai decretat de atunci nicio nouă mobilizare, întrucât aceea a provocat exodul a sute de mii de ruși care și-au părăsit țara de teama că ar putea fi trimiși pe front. El susține că numărul celor care se oferă voluntari și încheie contracte cu Ministerul rus al Apărării ar fi suficient pentru susținerea efectivelor armatei ruse.
În Ucraina primele luni de război au fost marcate de un elan patriotic, numeroși voluntari venind atunci în rândurile armatei ucrainene, dar apoi Kievul s-a văzut nevoit să se bazeze pe mobilizarea obligatorie, o măsură nepopulară care a condus la numeroase tentative de fugă din țară, la coruperea responsabililor, la dezertări și la acțiuni de recrutare forțată în care ofițerii recrutori recurg inclusiv la metode brutale.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Republica Moldova este pregătită să avanseze la următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE (premier)
Republica Moldova este pregătită pentru următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE, a declarat premierul moldovean Vasile Tofan în cadrul unei discuții telefonice purtate luni cu cancelarul federal al Austriei, Christian Stocker, informează Deschide.md. Cu această ocazie, premierul moldovean a apreciat sprijinul constant al Austrie
Parlamentul din Kosovo respinge condamnarea fostului președinte Hashim Thaci pentru crime de război
Parlamentul din Kosovo a respins luni condamnarea la 25 de ani de închisoare pentru crime de război a fostului președinte Hashim Thaci și a apărat fosta gherilă a Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK) împotriva a ceea ce consideră o distorsionare a luptei sale împotriva reprimării sârbe, informează EFE. Declarația a fos
Maia Sandu condamnă bombardamentele rusești asupra orașelor ucrainene
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat, luni, atacurile aeriene rusești care au vizat, în noaptea de duminică spre luni și în cursul dimineții mai multe orașe din Ucraina, unde s-au înregistrat morți și răniți printre civili. ''Rusia atacă Ucraina non-stop. Noaptea trecută și azi dimineață, orașe și co
Secretarul general al ONU face apel la Israel să înceteze ''anexarea progresivă'' a Cisiordaniei
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt ''anexării progresive'' a Cisiordaniei, calificând drept ''profund alarmant'' nivelul violenței în regiune, relatează France Presse. Citat de Ramiz Alakbarov, reprezentant adjunct al ONU pentru Orientul Mij
Țările baltice adoptă sancțiuni împotriva celor doi oligarhi ruși eliminați de pe lista de sancțiuni a UE
Lituania a anunțat luni că s-a alăturat Letoniei și Estoniei pentru a impune sancțiuni naționale oligarhilor ruși Alișer Usmanov și Mihail Fridman, eliminați săptămâna trecută de pe lista de persoane sancționate de UE, transmite AFP. Această inițiativă a celor trei state baltice vine ca urmare a deciziei Uniunii Europene de a-i scoate pe
Washingtonul neagă orice plan de vânzări de arme către China
Casa Albă a asigurat luni că SUA nu au în vedere să vândă arme Chinei rivale, după ce președintele american Donald Trump ar fi menționat o astfel de ipoteză în discuțiile cu omologul său chinez Xi Jinping, potrivit ambasadorului american la Beijing, David Perdue, relatează AFP. ''Guvernul american nu are niciun plan d
Iran: Justiția ordonă combaterea ''anomaliilor sociale'' ca reacție la creșterea numărului femeilor care nu poartă văl
Puterea judecătorească iraniană a ordonat luni procurorului general să urmărească ''cu fermitate anomaliile sociale'', referindu-se la femeile care nu poartă vălul islamic sau nu își acoperă corpul, într-un moment de relaxare tot mai vizibilă a aplicării acestor reguli în Iran, informează EFE. ''Î
UE sancționează încă 17 entități și zece indivizi implicați în deportarea ilegală a copiilor ucraineni în Rusia
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni, la Bruxelles, măsuri restrictive împotriva a încă 17 entități și zece indivizi implicați în acțiuni de subminare sau amenințare a integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei, potrivit unui comunicat postat pe
Beijingul refuză să comenteze presupusa ofertă de a vinde arme Chinei adresată de Donald Trump lui Xi Jinping
Beijingul a refuzat să comenteze luni după ce ambasadorul SUA în China a sugerat că președintele american Donald Trump l-ar fi întrebat pe președintele chinez Xi Jinping dacă ar dori să cumpere arme americane, informează dpa. China își consolidează capacitățile de apărare în funcție de nevoile sale, a spus purtătorul de
Coordonarea securității sociale: Consiliul UE dă undă verde finală normelor actualizate
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni un regulament care revizuiește normele privind coordonarea sistemelor naționale de securitate socială la nivelul UE, indică un comunicat difuzat pe website
SACEUR: Obiectivul Moscovei este de a înfrânge dorința aliaților Ucrainei de a continua să sprijine această țară
Comandantul suprem al forțelor aliate în Europa (SACEUR), Alexus Grynkewich, le-a transmis luni eurodeputaților că obiectivul Moscovei este de a înfrânge dorința aliaților Ucrainei de a continua să sprijine această țară în războiul său de apărare contra Rusiei, transmite Reuters. ''Dacă există un atac hibrid asu
#Ucraina: Premierul sugerează persoanelor cele mai vulnerabile să părăsească Kievul înainte de venirea iernii
Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile să se mute în afara marilor orașe înainte de sosirea iernii pentru a evita supraîncărcarea serviciilor de urgență în caz de atacuri rusești, relatează AFP. Iarna trecută, bombardamentele sistematice rusești împotriva infrastructurilor en
Franța: Procurorii cer patru ani de închisoare contra fostei ministre Rachida Dati, judecată pentru corupție
Parchetul național financiar (PNF) din Franța a cerut luni contra fostei ministre și eurodeputate Rachida Dati, judecată pentru corupție, patru ani de închisoare, dintre care doi sub brățară electronică, precum și cinci ani de ineligibilitate și interdicție de a ocupa o funcție publică, cu executare provizorie pentru aceste pedepse complementare, transmite AFP.
Japonia: Guvernul japonez a reunit în premieră un grup de experți în contraspionaj
Guvernul japonez a reunit luni, pentru prima dată, un grup de experți în informații sensibile și contraspionaj cu scopul de a consolida capacitățile de apărare ale țării, care este calificată de unele publicații internaționale drept un ''cuib de spioni'', informează EFE. ''Astăzi va avea loc prima reuniune a grupu
Dezinformare rusă: Explozie de reportaje false în presa europeană (raport)
A înșela cititorii prin reportaje false care imită stilul presei tradiționale: această formă de dezinformare a explodat de la începutul anului și înainte de alegerile din Franța, potrivit organizației NewsGuard, care atribuie aceste operațiuni Rusiei, relatează luni AFP. Doar în Franța, 85 de reportaje false legate de a














