logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Trump afirmă că nu are în vedere un summit cu Xi Jinping, dar că ar putea merge în vizită în China

Image

Președintele american Donald Trump a declarat marți că nu are în vedere un summit cu omologul său chinez Xi Jinping, dar a precizat că ar putea merge în vizită în China la invitația lui Xi, despre care Trump a spus că a fost prelungită, relatează Reuters.

'Aș putea merge în China, dar doar la invitația președintelui Xi, care a fost prelungită. Altfel, nu sunt interesat!', a scris Trump pe rețeaua sa Truth Social.

Consilierii lui Trump și cei ai lui Xi au discutat despre o posibilă întâlnire între cei doi lideri în timpul unei călătorii a președintelui american în Asia la sfârșitul acestui an, au declarat anterior surse pentru Reuters.

Ar fi prima întâlnire față în față între cei doi lideri după începerea celui de-al doilea mandat al lui Trump la Casa Albă, într-un moment în care tensiunile comerciale și de securitate dintre cele două superputeri rivale rămân ridicate.

Deși planurile pentru o întâlnire nu au fost finalizate, discuțiile de ambele părți ale Pacificului au inclus o posibilă escală a lui Trump în perioada summitului de Cooperare Economică Asia-Pacific din Coreea de Sud sau discuții în marja evenimentului din 30 octombrie - 1 noiembrie, au spus sursele.

A treia rundă de negocieri comerciale dintre SUA și China, care are loc la Stockholm săptămâna aceasta, ar putea pregăti terenul pentru un summit al celor doi lideri în toamnă, afirmă analiștii.

O nouă creștere a tarifelor și a controalelor la export ar putea afecta probabil orice planuri pentru o întâlnire cu Xi, notează sursa citată.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 444

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 10-09-2026 21:11

UPDATE/Canada și Ucraina se angajează să încheie un parteneriat de securitate și economic pe '100 de ani'

Prim-ministrul canadian Mark Carney și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat într-o vizită în Canada, au semnat joi o declarație în care cele două țări se angajează să încheie un parteneriat de securitate și economic pe o durată de 100 de ani, relatează AFP. Kievul a semnat un parteneriat pe aceeași durată cu Londra în ianua

Politic Ex 10-09-2026 20:23

Magyar cere de la Ucraina măsuri concrete în privința drepturilor maghiarilor din Transcarpatia în procesul de aderare la UE

Ucraina trebuie să ia măsuri concrete pentru a garanta drepturile comunității maghiare din Transcarpatia înainte de a putea fi deschise noi clustere de aderare la UE, a declarat joi prim-ministrul ungar Peter Magyar într-un briefing de presă la Bratislava, cu ocazia reuniunii Grupului de la Vișegrad, transmite MTI. Magyar a menționat că în iu

Politic Ex 10-09-2026 19:46

Spania: Deputații au votat pentru acordarea cetățeniei persoanelor născute în Sahara Occidentală în perioada colonială

Deputații spanioli au votat joi un proiect de lege care acordă cetățenia spaniolă pentru zeci de mii de persoane din Sahara Occidentală născute pe când Spania încă administra acest teritoriu, în prezent disputat și în mare parte controlat de Maroc, transmite AFP. Acest vot, care mai trebuie confirmat de Senat pentru ca textul să intre &

Politic Ex 10-09-2026 19:38

Germania: Organizații ale societății civile convoacă proteste împotriva partidului de extremă-dreapta AfD în 12 orașe

Mai multe organizații ale societății civile germane au convocat joi pentru sâmbătă și duminică manifestații împotriva partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care a câștigat detașat duminica trecută alegerile regionale în landul estic Saxonia-Anhalt, relatează agenția EFE. Protestele vor avea loc în 12 ora

Politic Ex 10-09-2026 19:32

UPDATE/#Ucraina/Cel puțin patru morți și 60 de răniți într-un atac rusesc asupra unui centru comercial în Pavlograd

Cel puțin patru persoane au fost ucise și 60 rănite joi într-un atac rusesc asupra unui centru comercial din orașul Pavlograd, în estul Ucrainei, au anunțat autoritățile, relatează AFP. 'În urmă cu circa o oră, rușii au atacat un centru comercial din centrul orașului Pavlograd. În plină zi, într-un moment în care străzil

Politic Ex 10-09-2026 19:07

Din Suedia până în Franța, o serie de alegeri se vor desfășura pe fondul ascensiunii extremei-drepte

Europa are în lunile următoare un calendar electoral în care principala necunoscută este forța extremei-drepte care este în ascensiune pe tot continentul și care, dacă unele predicții se adeveresc, ar putea intra în guvernul Spaniei și să obțină chiar președinția Franței, relatează joi agenția EFE. Partidele naționaliste, cu discursuri

Politic Ex 10-09-2026 19:01

Germania: Sondaj preelectoral în Mecklenburg-Pomerania Inferioară cu AfD în frunte și creștin-democrații lui Merz cotați cu 7%

Un nou sondaj preelectoral anunță noi vești proaste pentru creștin-democrații cancelarului german Friedrich Merz, al căror sprijin continuă să se erodeze, cu zece zile înaintea alegerilor programate în landul nord-estic Mecklenburg-Pomerania Inferioară, transmite joi dpa. Sondajul, realizat de institutul Insa pentru cotidianul Nordkurier, arată că

Politic Ex 10-09-2026 19:00

Polonia declară că se așteaptă ca Rusia să vizeze punctele de trecere a frontierei sale cu #Ucraina

Polonia a evitat în cursul nopții o amenințare la adresa unuia dintre punctele sale de trecere a frontierei cu Ucraina și se așteaptă ca aceste puncte de trecere să fie în continuare vizate, în condițiile în care Moscova atacă rutele comerciale pentru a încerca să slăbească economic Kievul, a declarat joi premierul polonez Donald Tusk, relatează

Politic Ex 10-09-2026 18:34

Regatul Unit: Două persoane suspectate de spionaj în beneficiul Iranului au fost arestate

Un bărbat și o femeie suspectați că au oferit asistență serviciilor de informații iraniene au fost arestați la Londra, a anunțat joi poliția, relatează AFP. În comunicatul său, Metropolitan Police nu precizează naționalitatea femeii, în vârstă de 42 de ani, nici pe cea a bărbatului, de 60 ani, arestați miercuri de agenții poliției antiteroris

Politic Ex 10-09-2026 17:57

Brazilia: Societatea de producție a unui film despre Bolsonaro, vizată de percheziții într-un dosar de deturnare de fonduri

Poliția braziliană a efectuat joi percheziții în cadrul unei anchete pentru deturnare de fonduri publice, vizând în special societatea de producție a unui film despre fostul președinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro, relatează AFP. Dezvăluiri privind finanțarea 'Dark Horse', film biografic încă nedifuzat, au zguduit campania

Politic Ex 10-09-2026 17:57

O familie de patru persoane, ucisă într-un atac israelian în Fâșia Gaza (spital)

O familie de patru persoane, între care doi copii, a fost ucisă într-un atac israelian lansat în noaptea de miercuri spre joi în Fâșia Gaza, a anunțat un spital palestinian, în timp ce armata israeliană a susținut că a ucis un combatant, relatează AFP. 'Cadavrele a patru membri ai familiei Ahmad au fost găsite (...) după

Politic Ex 10-09-2026 17:37

Președintele israelian Herzog își exprimă dorința pentru o întâlnire tripartită cu omologii săi cipriot și libanez

Președintele israelian Isaac Herzog și-a exprimat dorința pentru o întâlnire comună cu omologii săi cipriot, Nikos Christodoulides, și libanez, Joseph Aoun, în timpul unei vizite de lucru joi în Cipru, relatează dpa. 'Visul meu este să ne putem întâlni - președintele Libanului, președintele Ciprului și președintele Israe

Politic Ex 10-09-2026 17:24

Israel: Sara Netanyahu, vizată de o plângere a unui opozant despre care a sugerat că știa în avans de atacul de la 7 octombrie

Un opozant israelian a anunțat joi că depune plângere împotriva Sarei Netanyahu, soția prim-ministrului, după ce aceasta a afirmat că politicianul în cauză ar fi avut cunoștință în avans de atacul de la 7 octombrie comis de Hamas, Această afacere ilustrează atmosfera tensionată în care se derulează campania pentru alegerile legisl

Politic Ex 10-09-2026 16:28

Summitul Spațial: Von der Leyen îndeamnă UE să 'investească la scară extinsă' pentru a fi competitivă în spațiu

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat joi Uniunea Europeană să 'investească la scară extinsă' pentru a-și menține competitivitatea în economia spațială mondială și a avertizat că deciziile pe care le iau astăzi cele 27 de state membre ale blocului comunitar le vor determina rolul în acest domeniu în deceniile următoare

Politic Ex 10-09-2026 16:24

Franța: Fostul și actualul primar ai Parisului, anchetați în urma plângerilor privind violențe sexuale împotriva copiilor în școli

Procurorul Parisului a anunțat joi că a început investigații care îi vizează pe primarul capitalei franceze, Emmanuel Grégoire, și pe predecesoarea acestuia, Anne Hidalgo, în urma plângerilor care denunță inacțiunea lor față de violențele sexuale de care mai multe familii acuză animatori în mediul școlar, transmite AFP.