logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Kremlinul nu confirmă relatările din presă despre o posibilă întâlnire între Putin, Trump și Xi

Image

Kremlinul a refuzat sâmbătă să confirme o informație publicată în ziarul britanic The Times despre o posibilă întâlnire între liderii Rusiei, Statelor Unite și Chinei în țara asiatică pentru a marca împreună, în septembrie, 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, informează EFE.

'Nu știm nimic despre posibilitatea (organizării) unei astfel de întâlniri', a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, pentru agenția de știri TASS.

Potrivit The Times, președintele chinez Xi Jinping l-ar putea invita pe omologul său american, Donald Trump, să participe la festivitățile planificate pentru începutul lunii septembrie, la care președintele rus Vladimir Putin și-a confirmat deja prezența.

Ziarul notează că mai mulți analiști chinezi, dar și cetățeni obișnuiți, pledează să se profite de ocazie pentru organizarea unui summit trilateral între Xi, Putin și Trump.

Înainte de izbucnirea conflictului la scară largă din Ucraina, Xi și Putin și-au proclamat 'prietenia fără limite' la Beijing, iar de atunci, Beijingul a menținut o poziție ambiguă față de războiul din Ucraina.

Pe de o parte, gigantul asiatic cere respectarea integrității teritoriale a tuturor țărilor, inclusiv a Ucrainei, iar pe de altă parte, solicită ca 'preocupările de securitate' ale tuturor părților să fie luate în calcul, referindu-se la Moscova.

Occidentul, la rândul său, a acuzat în repetate rânduri China că susține efortul de război al Rusiei, lucru pe care Beijingul îl neagă.

De la revenirea lui Trump la Casa Albă, liderii SUA și Rusiei au vorbit telefonic în cel puțin șase ocazii și și-au exprimat disponibilitatea de a se întâlni, însă fără a conveni asupra unei date concrete.

Trump i-a acordat recent lui Putin 50 de zile pentru a ajunge la un acord cu Ucraina, termen limită care expiră exact la începutul lunii septembrie, remarcă EFE. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 339

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 20-04-2026 09:38

Șefa Comisiei Europene cere Ungariei să treacă rapid la reforme pentru ca fondurile înghețate să fie deblocate

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut Ungariei să treacă rapid la realizarea de reforme, după victoria opoziției la recentele alegeri parlamentare, subliniind că progresul acestora este esențial pentru deblocarea fondurilor UE înghețate în valoare de miliarde de euro, relatează luni dpa. În cadrul unui e

Politic Ex 20-04-2026 08:52

Forțele navale ale Germaniei iau în calcul un posibil rol în Strâmtoarea Ormuz (Pistorius)

Germania se află deja în faza de planificare concretă a unei posibile desfășurări navale în Strâmtoarea Ormuz, a declarat duminică ministrul german al apărării Boris Pistorius, pe fondul tensiunilor în creștere în regiune, potrivit dpa. 'Suntem în faza de planificare. Analizăm toate posibilitățile, inclu

Politic Ex 20-04-2026 07:54

Bulgaria: Fostul președinte Rumen Radev a câștigat alegerile legislative

Fostul președinte bulgar Rumen Radev și-a câștigat pariul, asigurându-și primul loc în alegerile parlamentare, cu 44,58% din voturi, conform rezultatelor parțiale publicate luni, platforma sa pro-rusă, dar anticorupție, rezonând cu electoratul din cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, comentează AFP. Acest rezultat

Politic Ex 20-04-2026 04:46

Venezuela discută cu Siemens și General Electric pentru îmbunătățirea rețelei electrice

Președinta interimară Delcy Rodriguez a anunțat duminică după-amiază că este în contact 'direct' cu corporațiile multinaționale Siemens și General Electric pentru a lucra la rețeaua electrică din Venezuela, unde întreruperile de curent sunt frecvente, perturbând activitatea industrială, notează AFP. De la capturarea p

Politic Ex 20-04-2026 03:27

Coreea de Nord a lansat cinci rachete balistice, confirmă KCNA

Agenția oficială de presă din Coreea de Nord, KCNA, a confirmat luni că țara a efectuat în ziua precedentă teste cu rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, semnalate imediat de Seul, notează AFP. 'Cinci rachete balistice tactice, trase în direcția zonei țintă situată în jurul unei insule aflate la aproximativ 136 km

Politic Ex 20-04-2026 01:30

Israelul afirmă că anchetează o fotografie care arată un soldat lovind o statuie a lui Iisus în Liban

Armata israeliană a declarat duminică că investighează autenticitatea unei fotografii care circulă pe rețelele sociale și care pare să arate un soldat lovind cu un ciocan o statuie a lui Iisus Hristos în sudul Libanului, relatează AFP. Israelul a preluat controlul asupra mai multor zone din sudul Libanului, bastion al Hezbollah, după ce

Politic Ex 20-04-2026 00:01

Merz și Lula laudă acordul UE-Mercosur în fața 'unilateralismului'

Cancelarul german Friedrich Merz și președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva au lăudat împreună duminică acordul de liber schimb dintre UE și țările Mercosur în fața 'unilateralismului', într-o critică indirectă la adresa președintelui american Donald Trump, notează AFP. Tratatul, care va fi aplicat pro

Politic Ex 19-04-2026 23:01

Marina americană a preluat controlul asupra unui cargou iranian în Golful Oman, anunță Trump

Marina militară americană a deschis focul asupra unei nave cargo iraniene care încerca să forțeze blocada porturilor iraniene impusă de Statele Unite și a preluat controlul asupra acesteia, a afirmat duminică președintele Donald Trump pe rețeaua sa, Truth Social, notează AFP. Nava cargo Touska, sub pavilion iranian, 'a încercat

Politic Ex 19-04-2026 22:36

Pentru Milei la Ierusalim, războiul împotriva Iranului este 'lucrul corect de făcut'

Președintele argentinian Javier Milei, aflat duminică în vizită la Ierusalim, a afirmat că războiul purtat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului este 'lucrul corect de făcut', notează AFP. 'Ne-am exprimat sprijinul ferm pentru Statele Unite și Israel în războiul lor împotriva terorismului și îm

Politic Ex 19-04-2026 21:10

VIDEO Spania va cere UE să denunțe Acordul de asociere cu Israelul

Spania va propune marți, la Bruxelles, la reuniunea miniștrilor de externe europeni, ca UE să 'rupă' Acordul de asociere cu Israelul din cauza 'încălcărilor drepturilor omului' comise de guvernul lui Benjamin Netanyahu, a anunțat duminică premierul spaniol, Pedro Sanchez, transmite EFE. 'Un guvern care încalcă d

Politic Ex 19-04-2026 20:57

Iranul refuză să participe la cea de-a doua rundă de negocieri cu Statele Unite (IRNA)

Iranul a refuzat să participe la cea de-a doua rundă de negocieri cu Statele Unite, a informat duminică agenția oficială de știri IRNA, transmit Xinhua și Reuters. 'Absența Iranului de la cea de-a doua rundă de negocieri se datorează faptului că țara consideră că Washingtonul are pretenții exagerate, așteptări nerealiste, schimbări constan

Politic Ex 19-04-2026 20:07

UPDATE Bulgaria/Alegeri/Sondajele la ieșirea de la urne indică un avans semnificativ pentru coaliția condusă de fostul președinte Rumen Radev

'Bulgaria Progresistă', coaliție de trei partide condusă de fostul președinte Rumen Radev, a fost creditată cu un avans semnificativ în alegerile parlamentare anticipate de duminică, - în jur de 38% din voturi, arată sondajele la ieșirea de la urne citate de BTA. Conform acelorași exit-polluri, cinci partide și coaliții au

Politic Ex 19-04-2026 19:24

Armata israeliană publică o hartă a teritoriului din sudul Libanului aflat sub controlul său

 Armata israeliană a publicat pentru prima dată duminică o hartă a noii sale linii de desfășurare în interiorul Libanului, aducând sub controlul său zeci de sate libaneze în mare parte abandonate, la câteva zile după intrarea în vigoare a încetării focului cu Hezbollah, relatează Reuters. Nu a existat n

Politic Ex 19-04-2026 18:12

Iranul încă nu a decis dacă va participa la o nouă rundă de negocieri cu Statele Unite

Conducerea Iranului nu a decis încă dacă va participa la o nouă rundă de negocieri cu Statele Unite, au relatat duminică media locale, după ce președintele american, Donald Trump, a anunțat că negociatorii săi vor fi luni în Pakistan pentru noi discuții privind încheierea războiului, relatează dpa. Atât timp cât m

Politic Ex 19-04-2026 18:04

Premierul Slovaciei nu a primit permisiunea de a survola spațiul aerian baltic spre Moscova cu ocazia Zilei Victoriei

Estonia, Letonia și Lituania i-au refuzat premierului slovac, Robert Fico, permisiunea de survol pentru a călători în Rusia cu ocazia comemorărilor celui de-Al Doilea Război Mondial din luna mai, relatează dpa. 'Fico nu va primi din nou permisiunea de a utiliza spațiul aerian estonian pentru un zbor spre Moscova pentru a participa la