VIDEO SUA și Bahrein semnează un acord în domeniul nuclear civil
Statele Unite și Bahreinul au semnat miercuri un acord de cooperare în domeniul nuclear civil, cu puțin timp înainte de o întâlnire la Casa Albă între președintele american, Donald Trump, și prințul moștenitor al acestei monarhii din Golf, Salman bin Hamad Al-Khalifa, notează AFP.
'Este vorba despre o semnare importantă', a declarat secretarul de stat american, Marco Rubio, în cursul unei ceremonii de semnare alături de omologul sau din Bahrein, Abdullatif bin Rashid Al-Zayani.
Acest moment constituie 'primul pas spre o cooperare nucleară civilă mai profundă și demonstrează că Statele Unite sunt pregătite să fie partenerul oricărei țări care dorește să desfășoare un program nuclear civil ce în mod clar nu este destinat să producă arme sau să amenințe securitatea vecinilor săi', a adăugat șeful diplomației americane, fără a cita în mod expres Iranul.
Israelul și Washingtonul acuză Teheranul că dorește să se doteze cu arme nucleare, ceea ce Republica Islamică dezminte.
Statele Unite au bombardat pe 22 iunie situl subteran de îmbogățire a uraniului de la Fordo, la sud de Teheran, și instalațiile nucleare din Isfahan și Natanz, în cadrul războiului de 12 zile lansat de Israel împotriva Iranului pe 13 iunie.
Un aliat apropiat al SUA, Bahreinul găzduiește sediul Flotei a Cincea americane.
Președintele american l-a primit ulterior miercuri la Casa Albă pe prințul moștenitor al Bahreinului care a anunțat investiții de aproximativ '17 miliarde de dolari' în Statele Unite.
'Acesta este ceva concret. Este vorba despre bani adevărați. Acestea nu sunt contracte false', a glumit Salman bin Hamad Al-Khalifa în fața presei adunate în Biroul Oval.
Întrebat dacă Iranul ar trebui să vină la masa negocierilor cu privire la programul său nuclear, oficialul din Bahrein a răspuns: 'Cred ca mingea este în terenul lor. Ei sunt cei care au totul de câștigat din negocieri'.
Arhipelag din Golf situat între Qatar și Arabia Saudită, Bahreinul este, de asemenea, parte la Acordurile Abraham, mediate de Donald Trump în timpul primului său mandat la Casa Albă (2017-2021). În acest cadru, Emiratele Arabe Unite, Marocul și Sudanul au stabilit, de asemenea, legături formale cu Israelul. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică în Marea Japoniei pe fondul tensiunilor cu Seulul
Coreea de Nord a lansat sâmbătă cel puțin o rachetă balistică în Marea Japoniei, potrivit armatei sud-coreene, informează EFE. Statul Major Interarme (JCS) al Coreei de Sud a raportat sâmbătă dimineață că a detectat lansarea în jurul orei 6:30 a.m., ora locală (21:30 GMT vineri) din zona Wonsan, potrivit agenției de ști
Jumătate dintre alegătorii britanici sunt în favoarea reintegrării Regatului Unit în UE (sondaj)
Jumătate dintre alegătorii britanici susțin revenirea Regatului Unit în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de The Guardian, realizat în contextul preferinței exprimate de prim-ministrul Andy Burnham pentru reintegrarea în UE, informează EFE. Cu toate acestea, ziarul britanic notează că miniștrii la
Alegeri intermediare/Cel mai puțin productiv Congres al SUA din ultimii 50 de ani își suspendă activitatea
Actualul Congres al Statelor Unite - care deține recordul de a fi cea mai puțin productivă legislatură din ultimii peste 50 de ani - și-a încheiat săptămâna aceasta activitatea și a intrat în pauză pentru alegerile intermediare din 3 noiembrie, informează EFE. Cel de-al 119-lea Congres din istoria SUA a adoptat 119 legi, ceea
Ucraina: Un alt pod important din Kiev a fost lovit într-un atac aerian rusesc
Forțele ruse au lovit sâmbătă un pod important din Kiev, Podul de Nord, la doar câteva zile după atacul asupra Podului de Sud, a anunțat primarul capitalei Ucrainei, Vitali Kliciko, informează AFP. 'Podul de Nord a fost lovit. Serviciile de urgență sunt pe drum', a scris Kliciko pe Telegram. O alertă de drone
Mai multe drone au survolat sâmbătă dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova
Mai multe aparate de zbor fără pilot au survolat sâmbătă dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova, în proximitatea localităților Anenii Noi, Ștefan Vodă, Hîncești, Tudora și Căușeni, relatează agenția de presă Moldpres. Informația a fost comunicată de Ministerul Apărării, care precizează că datele au fost furnizate de S
O Moldovă aflată sub controlul Kremlinului ar face Ucraina mai vulnerabilă, declară președinta Maia Sandu
Republica Moldova intenționează să-și consolideze cooperarea cu Finlanda în domeniul securității și al rezilienței și mizează pe sprijinul Helsinki pentru avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, a declarat vineri președinta Maia Sandu în cursul vizitei sale în Finlanda, informează NewsMaker. 'Avem multe de &
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a avut discuții la Vatican și Roma pe subiecte de actualitate în politica externă
Papa Leon al XIV-lea a primit-o vineri, la Vatican, pe Kaja Kallas, înaltul reprezentant pentru politica externă și politica de securitate al Uniunii Europene, cu care a discutat despre războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, precum și despre necesitățile umanitare și riscul polarizării sociale, informează EFE. ''Am vorbit d
Africa de Sud: 43 de asasinate politice înaintea alegerilor
Prezumtive asasinate politice în Africa de Sud au făcut cel puțin 43 de morți în acest an, în timp ce până la alegerile municipale a rămas o lună, relevă vineri un raport, citat de AFP. Alegeri locale vor fi organizate la 4 noiembrie, partidele sperând să profite de dezamăgirea față de ANC (Congresul Național Afri
Slovacia salută decizia UE de a aloca 60 de milioane de euro proiectului Supravegherea flancului estic
Ministrul apărării slovac, Robert Kalinak, a salutat vineri decizia Uniunii Europene de alocare a 60 de milioane de euro pentru proiectul Supravegherea flancului estic (EFW), adăugând că ministerul pe care îl conduce este interesat în mod special de proiecte care vizează protecția împotriva dronelor, informează TASR. &I
Parlamentul Spaniei respinge hotărârea de guvern pentru protecția chiriașilor
Parlamentul Spaniei a respins vineri o hotărâre privind protecția chiriașilor a guvernului minoritar condus de premierul Pedro Sanchez, informează Reuters; agenția anticipează continuarea protestelor declanșate de evacuarea pensionarei Maricarmen Abascal, în vârstă de 87 de ani, din apartamentul unde locuia de o viață. Presa
Wadephul îndeamnă la presiuni asupra Rusiei pentru a pune capăt blocadei exporturilor de cereale ucrainene
Ministrul de externe german Johann Wadephul a lansat vineri - după discuții la Vatican - un apel către țările lumii de a exercita mai multă presiune asupra Rusiei pentru ca aceasta să pună capăt blocadei exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră, relatează dpa. ''Trebuie să ne asigurăm, în primul rând, că Europa s
Rusia o declară ''agent străin'' pe Jana Nemțova, fiica opozantului rus asasinat Boris Nemțov
Ministerul Justiției din Rusia a declarat-o vineri ''agent străin'' pe Jana Nemțova, fiica opozantului rus Boris Nemțov, asasinat în 2015, informează EFE. ''Jana Nemțova răspândea informații false despre deciziile luate de autoritățile din Rusia și politica acestora'', a precizat Ministerul Justiției
Premierul Magyar cere Bisericii Catolice să se distanțeze de declarațiile ''inacceptabile'' ale unui preot privitor la Tisza
Prim-ministrul Peter Magyar a cerut Bisericii Catolice să se delimiteze public de recentele declarații ''inacceptabile'' ale unui preot paroh care le-a spus enoriașilor săi că votul pentru Tisza este incompatibil cu a fi creștin, informează vineri MTI. ''Ca prim-ministru al Ungariei și ca persoană privată mă aștept ca B
SUA: Donald Trump se pregătește să-l numească pe Jay Clayton consilier principal pe probleme de inteligență artificială
Președintele SUA, Donald Trump, se pregătește să-l numească pe Jay Clayton - în prezent director al informațiilor naționale - drept consilier principal pe probleme de inteligență artificială (AI), poziție pe care președintele a numit-o în trecut ''țarul AI'', potrivit unei surse familiarizate cu decizia citate vineri de Reuters.
Trei bărbați suspectați de legături cu gruparea Stat Islamic, plasați în detenție în Germania
Trei bărbați au fost plasați în detenție în Germania fiind suspectați că puneau la cale o infracțiune ce reprezintă o amenințare pentru securitatea națională, a anunțat vineri poliția germană, citată de dpa. Indivizii au fost reținuți în timpul unor percheziții efectuate joi seară în orașele Hagen și Unna.











