Gaza: O lovitură israeliană a ucis două persoane în singura biserică catolică; papa Leon, 'profund întristat'
Apărarea civilă din Gaza și Patriarhia latină a Ierusalimului au anunțat joi moartea a două persoane și rănirea altora în urma unei lovituri israeliene asupra singurei biserici catolice din enclava palestiniană, refugiu de la începutul războiului pentru această comunitate, relatează AFP.
Biserica Sfintei Familii, din orașul Gaza, 'a fost lovită de un raid în această dimineață', a declarat Patriarhia latină de la Ierusalim, înainte de a confirma bilanțul de doi morți anunțat de Apărarea civilă.
Această biserică întreținea contacte, de la începutul războiului, cu fostul papă Francisc, care discuta în mod regulat prin legătură video cu parohul bisericii, părintele Gabriel Romanelli, și lansa chemări repetate la încetarea conflictului.
Preotul a fost rănit în atacul israelian, iar biserica a suferit stricăciuni.
Actualul papă, Leon al XIV-lea, s-a declarat 'profund întristat' și și-a reînnoit apelul la 'o încetare imediată a focului'.
Imagini difuzate de AFP arată răniți îngrijiți în corturi, în curtea spitalului Al-Ahli din orașul Gaza. Printre răniți se află și părintele Romanelli, bandajat la picior.
'A ținti un loc sacru ce adăpostește în jur de 600 de persoane strămutate, în majoritatea lor copii, este o încălcare flagrantă a demnității umane (...) și a caracterului sacru al lăcașelor religioase, care sunt ținute să ofere un adăpost în timp de război', a declarat patriarhia.
În ce-l privește, Israelul și-a declarat 'profunda tristețe' pentru victimele civile și pagube, adăugând că circumstanțele în care biserica a fost avariată sunt 'în curs de examinare'.
'Israelul nu vizează niciodată biserici sau lăcașe religioase și regretă orice daună adusă unui lăcaș religios sau unor civili neimplicați', a transmis Ministerul de Externe.
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a denunțat ca 'inacceptabil' acest atac 'contra populației civile', survenit într-o nouă zi de bombardamente care au făcut 18 morți, potrivit Apărării civile, în enclavă.
'Nicio acțiune militară nu ar putea să justifice o asemenea atitudine', a afirmat Meloni.
Și ministrul său de externe, Antonio Tajani, a acuzat 'un act grav împotriva unui lăcaș de cult creștin' și i-a adresat condoleanțe părintelui Romanelli, părintele parohiei Sfintei Familii de mulți ani, rămas în Gaza alături de aproximativ 400 de credincioși după începerea războiului.
În Fâșia Gaza se află în jur de 1.000 de creștini, dintr-o populație de peste 2 milioane de locuitori. Cei mai mulți creștini sunt ortodocși, dar, potrivit patriarhatului, există și 135 de catolici. De la începutul războiului, mica comunitate s-a adăpostit în incinta bisericii, care a primit de asemenea ortodocși.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un artist rus critic al președintelui Putin a fost ucis în Polonia
Artistul rus Semion Skrepețki, cunoscut ca un critic vehement al președintelui Vladimir Putin a fost împușcat mortal în estul Poloniei, a anunțat luni poliția conform dpa și Reuters. Autoritățile poloneze, care nu au precizat inițial identitatea victimei, consideră că a fost vorba de un asasinat. Skrepețki, în vârstă de
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit la summitul G7 de la Evian
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit marți dimineață la summitul G7 de la Evian, în estul Franței, unde șase din cei șapte lideri ai acestui club al țărilor industrializate speră să-l convingă pe președintele american Donald Trump să sprijine mai mult Ucraina în fața agresiunii ruse, transmit AFP și Reuters. Zelenski a
China dezminte acuzațiile UE că ar fi instruit soldați ruși pentru războiul din #Ucraina
China a dezmințit oficial marți acuzațiile șefei diplomației UE, Kaja Kallas, conform cărora ar fi instruit soldați ruși care au fost desfășurați ulterior în Ucraina, transmite AFP. 'Aceste afirmații sunt lipsite de orice bază reală. Sunt pur și simplu calomnii și denigrări', a declarat în conferința de presă obișnuită purt
Lukașenko afirmă că #Ucraina și Rusia trebuie să facă un compromis pentru a pune capăt războiului
Ucraina și Rusia trebuie să facă un compromis pentru a pune capăt războiului ce face ravagii de peste patru ani, a declarat președintele belarus Aleksandr Lukașenko, unul dintre cei mai apropiați aliați ai liderului rus Vladimir Putin, într-un interviu publicat luni, transmite Reuters. Lukașenko, a cărui țară încearcă să-și amelior
În Israel a fost lansat un partid politic pacifist, înaintea alegerilor legislative din toamnă
Activiști pentru pace israelieni, în mare parte membri ai organizației Standing Together, o cunoscută mișcare pacifistă israeliano-arabă din Israel, au anunțat marți lansarea unui partid politic înaintea alegerilor legislative din toamnă. Partidul este o platformă care se opune ocupației teritoriilor palestiniene din Gaza și Cisiordania, informează EFE.
Franța investește 655 de milioane de euro în inteligența artificială, pentru a nu depinde de 'puteri străine'
Premierul francez Sebastien Lecornu a anunțat marți că guvernul pe care îl conduce va investi 655 de milioane de dolari în inteligența artificială și va realiza un chatbot (interfață conversațională - n. red.) comun pentru toate serviciile de stat, transmite Reuters. Noua platformă va facilita accesul publicului la date.
Ungaria: 'Jefuirea țării a început', susține Viktor Orban
Jefuirea țării' a început, a afirmat fostul premier al Ungariei Viktor Orban într-un interviu citat marți de MTI, adăugând că în perioada următoare principala sarcină a partidului său Fidesz, acum de opoziție, va fi să prevină acest lucru prin 'unirea forțelor cu poporul'. Liderul Fidesz a notat între
CIA l-a avertizat pe Trump cu privire la dificultatea ca Iranul să facă concesii în chestiunea nucleară
Directorul CIA, John Ratcliffe, l-a avertizat pe președintele american Donald Trump și pe alți înalți oficiali din administrația sa cu privire la îndoielile sale cu privire la disponibilitatea Iranului de a face concesiile în chestiuni nucleare pe care Statele Unite le solicită într-un acord final, a relatat Axios, informează marți EFE.
Republica Moldova și Ucraina au deschis primul cluster de negocieri la UE
Cele 27 de state membre ale UE au deschis oficial luni primul cluster de negocieri de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, cel mai mare pas înainte în acest proces, de la începerea oficială a acestuia, în iunie 2024, informează EFE. Clusterul 'Valori fundamentale' - primul deschis și ultimul închis, fi
Apărare: Canada a obținut primul său contract în cadrul programului SAFE
Premierul canadian Mark Carney a anunțat luni că țara sa a obținut primul contract de apărare în cadrul programului Security Action For Europe (SAFE), transmit agențiile EFE și Xinhua. Carney a făcut anunțul în timpul unei întâlniri cu liderii Uniunii Europene participanți la summitul G7 de la Evian (sud-estul Franței).
În ciuda acordului americano-iranian, redeschiderea Strâmtorii Ormuz va dura săptămâni (expert)
Proprietarii de nave nu vor relua timp de câteva săptămâni traficul prin Strâmtoarea Ormuz, până când se conving că acordul între SUA și Iran este 'efectiv', a declarat managerul general al companiei maritime nipone Mitsui OSK Lines într-un interviu publicat marți de Financial Times și preluat de Reuters.
#Ucraina: Armata oferă contracte pe durată determinată pentru a atrage mai mulți voluntari
Armata ucraineană oferă, începând de luni, noi contracte pe durată determinată și perioadă de demobilizare garantată în cadrul unei reforme pentru a răspunde la criza de efective, pe fondul continuării războiului contra Rusiei, transmite AFP. ''Începând de astăzi (luni), civilii, personalul mobilizat, comb
Hamas salută acordul dintre Iran și Statele Unite
Mișcarea palestiniană Hamas a salutat luni acordul dintre Statele Unite și Iran pentru încetarea războiului din Orientul Mijlociu, exprimându-și speranța că acesta va ajuta, de asemenea, la oprirea violențelor din Fâșia Gaza. Într-un comunicat, mișcarea islamistă aflată la putere în micul teritoriu palestinian l-a
Londra va furniza uraniu îmbogățit Kievului și își va înăspri sancțiunile împotriva Moscovei (Starmer)
Regatul Unit va furniza uraniu îmbogățit Ucrainei pentru centralele sale nucleare și va impune noi sancțiuni Rusiei, a anunțat premierul britanic Keir Starmer înaintea unei sesiuni a summitului G7 dedicate marți conflictului din Ucraina, transmite AFP. Condamnând 'atacurile barbare' ale Rusiei în Ucraina, Londra
Guvernatorul Californiei îl acuză pe Trump că orchestrează anchete împotriva lui și a soției sale
Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, un posibil pretendent la Casa Albă în 2028, l-a acuzat luni pe președintele republican Donald Trump că se află în spatele unor anchete penale care îl vizează atât pe el, cât și pe soția sa, notează AFP. 'Donald Trump nu mă atacă din cauza tweet-urilor mele ră














