Forțele guvernamentale siriene s-au retras din toată provincia majoritar druză Suwayda

Forțele guvernamentale siriene s-au retras din toată provincia majoritar druză Suwayda, în sudul Siriei, au anunțat joi Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) și martori pentru AFP.
Retragerea forțelor guvernamentale are loc după un acord de armistițiu proclamat miercuri. Președintele interimar sirian Ahmad al-Sherh a anunțat în timpul nopții că transferă către 'facțiuni locale' responsabilitatea menținerii securității în Suwayda, scena unor confruntări comunitare care au făcut peste 350 de morți începând de duminică.
Autoritățile siriene și-au retras forțele militare din orașul Suwayda și din întreaga provincie, iar combatanții druzi s-au desfășurat' la fața locului, a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.
Membri ai forțelor guvernamentale au afirmat pentru un corespondent al agenției de presă franceze că ei au primit ordinul să se retragă cu puțin timp înainte de miezul nopții și că și-au încheiat retragerea în zori.
'Orașul Suwayda pare pustiu de orice prezență a forțelor guvernamentale', a declarat la rândul său redactorul-șef al site-ului local Suwayda 24, Rayan Maaroug, adăugând că situația era 'catastrofală și trupuri neînsuflețite zăceau pe străzi'.
Confruntări între triburi beduine sunite și combatanți druzi, de decenii în relații tensionate, au izbucnit duminică.
Guvernul sirian a desfășurat marți forțe în regiune, cu obiectivul declarat de a restabili ordinea. Însă OSDO, martori și grupuri de druzi l-au acuzat că a combătut facțiunile druze.
Israelul, ostil oricărei prezențe militare siriene lângă frontieră sa și afirmând că vrea să protejeze comunitatea druză, a replicat bombardând Damascul și alte zone ale țării.
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Tammy Bruce, îndemnase miercuri guvernul sirian să părăsească zona de conflict din sud, pentru a aplana tensiunile cu Israelul.AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina: Serghei Lavrov elogiază 'pragmatismul' lui Donald Trump și susține că Europa 'a înnebunit'
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a elogiat luni pragmatismul președintelui SUA, Donald Trump, cu privire la Ucraina, dar a insistat asupra condițiilor Moscovei pentru încheierea războiului, în special recunoașterea teritoriilor anexate și neaderarea Kievului la NATO, în timp ce despre Europa a spus că 'a înnebunit', relatează agenția de
Bruxellesul apără acordul comercial încheiat cu Trump
Un compromis 'bun' sau o capitulare în fața președintelui american Donald Trump? Comisia Europeană a încercat luni să apere acordul comercial încheiat cu Statele Unite, care a suscitat reacții foarte contrastante din partea capitalelor și a marilor industrii europene, notează luni AFP. 'Sunt 100% sigur că acest acord este
Franța și Italia consideră că acordul UE cu SUA evită cel mai nefavorabil scenariu
Prim-ministrul francez Francois Bayrou s-a declarat luni dezamăgit de acordul comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite, după negocieri purtate în Scoția de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu președintele american Donald Trump, transmite AFP. Șefa guvernului de la Roma, Giorgia Meloni, a apreciat însă 'pozitiv
Kremlinul nu exclude o întâlnire Trump-Putin în septembrie în China
Kremlinul a afirmat luni că ''nu este exclusă'' o întâlnire între președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, în luna septembrie în China, dacă liderul de la Casa Albă se va deplasa în această țară în același timp cu omologul său rus, informează AFP. Putin urmează să me
Thailanda și Cambodgia au convenit asupra unei încetări a focului ''necondiționate'' (premierul malayezian)
Thailanda și Cambodgia s-au înțeles asupra unei încetări a focului ''necondiționate'' de luni de la miezul nopții, a anunțat premierul malayezian Anwar Ibrahim la finalul convorbirilor între premierii celor două state din țara sa, relatează AFP și Reuters. ''Cambodgia și Thailanda au ajuns la un acord
Rusia/ Două grupuri de hackeri revendică un atac informatic asupra companiei aeriene ruse Aeroflot; Kremlinul se declară îngrijorat
Grupurile de hackeri Silent Crow și Cyberpartisans BY, pro-ucrainene, au revendicat luni un atac asupra sistemului informatic al companiei ruse Aeroflot, care s-a soldat luni cu anularea a zeci de zboruri,
Rusia consideră că acordul comercial UE-SUA dă o ''lovitură foarte dură'' industriei europene
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a estimat luni că acordul anunțat duminică între SUA și UE, care prevede taxe vamale de 15% asupra produselor europene importate, va da o ''lovitură dură'' industriei europene, relatează AFP. ''O astfel de abordare va duce la o continuare a dezindustrializării Europei, la o
Un eurodeputat ceh, declarat persona non grata și expulzat din Republica Moldova
Eurodeputatul ceh Ondrej Dostal, ce urma să participe la Conferința Make Europe Great Again (MEGA), care se va desfășura luni și marți la Chișinău, a fost reținut duminică pe Aeroportul Internațional Chișinău, declarat persona non grata și expulzat, informează
Foametea nu trebuie să fie utilizată niciodată ca o armă de război, declară șeful ONU
Foametea nu trebuie să fie niciodată utilizată ''ca o armă de război'', a declarat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a evocat în special conflictele actuale din Sudan și Fâșia Gaza, transmite AFP. ''Conflictele continuă să propage foametea în Gaza, în Sudan și în alte p
Acord comercial UE-SUA: Trump ''a mâncat-o la micul dejun pe președinta Comisiei Europene'', consideră Viktor Orban
Acordul comercial UE-SUA nu este un acord, ci președintele american Donald Trump ''a mâncat-o la micul dejun pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen'', a apreciat luni prim-ministrul ungar Viktor Orban, relatează MTI și Reuters. Premierul ungar a afirmat în cadrul emisiunii radiodifuzate ''Ora
Alegeri R.Moldova/ CEC a înregistrat prima listă de candidați a unui partid pentru alegerile parlamentare
Comisia Electorală Centrală /CEC/ a înregistrat duminică 101 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe lista partidului politic ''Partidul Acțiune și Solidaritate'' pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, transmite Moldpres, consultată de AGERPRES. Potrivit CEC, a fost î
Thailanda și Cambodgia au început discuțiile privind o posibilă încetare a focului
O întâlnire este în desfășurare luni în Malayezia între prim-miniștrii din Thailanda și Cambodgia pentru a discuta o potențială încetare a focului după mai multe zile de ciocniri soldate cu morți la frontiera dintre cele două state din Asia de Sud-Est, relatează dpa. O înregistrare video care circulă p
Gaza: Israelul afirmă că duminică a fost distribuit ajutorul umanitar transportat de 120 de camioane
Cogat, organism al Ministerului Apărării israelian, a anunțat luni că duminică ONU și alte organizații internaționale au distribuit ajutorul umanitar transportat de 120 de camioane în Fâșia Gaza, unde malnutriția atinge ''cote alarmante'', potrivit ONU, transmite AFP. ''Peste 120 de camioane au fost recepțio
Prima cursă aeriană comercială Moscova-Phenian după decenii a aterizat în Coreea de Nord
Site-ul Flight Aware (flightaware.com) de urmărire internațională a curselor aeriene a confirmat luni aterizarea la Phenian a unui avion Boeing 777 al companiei ruse Nordwind Airlines, plecat de la Moscova; a fost primul zbor civil între cele două capitale după câteva decenii, transmite AFP. Aeronava a
Donald Trump va avea o întâlnire cu Keir Starmer în Scoția, situația din Gaza și relațiile comerciale pe agendă
Președintele american Donald Trump se va întâlni luni cu premierul britanic Keir Starmer la stațiunea sa de golf din vestul Scoției, pentru discuții care vor merge de la acordul comercial bilateral la criza tot mai gravă din Gaza, au anunțat cele două guverne, relatează Reuters. Trump, care tocmai a anunțat duminică încheiere