NATO cere o coordonare mai strânsă cu UE în industria de apărare și în privința sprijinului pentru #Ucraina
Secretarul general adjunct al NATO, Radmila Șekerinska, a subliniat luni că Uniunea Europeană este un partener 'cheie' pentru organizație și a pledat pentru o coordonare mai strânsă între ambele părți pentru a crește producția industrială de apărare, a spori reziliența infrastructurii critice și a continua sprijinirea Ucrainei, informează EFE.
'Alianța noastră strategică se întemeiază pe valorile noastre comune. (...) Suntem dedicați protejării păcii, libertății și prosperității și suntem hotărâți să abordăm împreună provocările comune', a declarat ea în timpul unei dezbateri în Parlamentul European, la Bruxelles, pe tema cooperării dintre NATO și Uniunea Europeană (UE).
Întâlnirea s-a desfășurat în cadrul celui de-al 107-lea Seminar Rose-Roth, care a abordat, printre alte teme, rolurile ambelor părți în reziliența democratică, sprijinul pentru Ucraina și promovarea integrării euro-atlantice.
Șekerinska a menționat că, în primul rând, ambele părți ar trebui să își unească eforturile pentru a crește producția industrială de apărare.
'Industria de apărare din Europa este în continuare prea mică, prea fragmentată și uneori prea lentă (...) NATO își dorește o apărare europeană mai puternică, mai interoperabilă și mai complementară', a declarat ea.
Politiciana nord-macedoneană a propus, de asemenea, o mai largă colaborare pentru protejarea infrastructurilor critice.
'Ambele organizații pot coopera mai strâns pentru a consolida reziliența și protecția infrastructurilor noastre critice. De asemenea, avem nevoie de rețele de transport civil care să poată sprijini mobilitatea militară', a declarat secretarul general adjunct al NATO.
De asemenea, Șekerinska a subliniat necesitatea unei cooperări sporite pentru a sprijini Ucraina din punct de vedere politic, militar și financiar.
'Cu toții dorim ca războiul brutal de agresiune al Rusiei să se încheie rapid cu o pace dreaptă și durabilă (...) Atât NATO, cât și UE au un palmares solid de cooperare cu Ucraina, care va continua și în viitor', a subliniat ea.
În acest sens, Șekerinska a subliniat pericolul pe care Rusia îl reprezintă pentru securitatea și stabilitatea globale.
'(Rusia) s-a aliat cu Coreea de Nord, Iranul și China pentru a remodela ordinea mondială și, împreună, își extind forțele militare și capacitățile. Nu suntem naivi și nu ne putem permite să fim. Chiar și atunci când războiul brutal împotriva Ucrainei se va încheia în cele din urmă, pericolul pe care Moscova îl reprezintă pentru securitatea europeană și stabilitatea globale nu va dispărea, a avertizat ea.
La reuniune a fost prezentă și comisarul european pentru extindere, Marta Kos, care a subliniat că Uniunea Europeană trebuie să construiască o prezență europeană 'mult mai puternică' în cadrul NATO pentru a-și promova autonomia și a putea apăra interesele europene într-o 'lume fragmentată și guvernată de forța brută'.
Politiciana slovenă a apreciat că Europa trebuie 'să își asume o responsabilitate mai mare' în materie de securitate pentru 'a apăra' democrația și valorile europene într-un context fără precedent de la al Doilea Război Mondial.
De asemenea, Kos a atras atenția că creșterea numărului de proiecte în domeniul apărării 'nu se referă doar la creșterea bugetelor, ci la utilizarea mai eficientă a resurselor, la promovarea inovației și la consolidarea bazei noastre industriale'. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Portugalia: Anchetă în legătură cu legalitatea utilizării bazei aeriene Lajes de către SUA în războiul din Iran
Procurorii portughezi au anunțat sâmbătă că au deschis o anchetă privind legalitatea autorizației acordate de guvernul de la Lisabona pentru utilizarea de către Statele Unite a bazei aeriene Lajes din arhipelagul Azore în timpul războiului din Iran, în urma unei plângeri depuse de un partid de opoziție, relatează Reuters.
Coreea de Nord susține că a lansat o rachetă balistică folosind Inteligența Artificială
Coreea de Nord a afirmat sâmbătă că a testat o rachetă strategică cu rază medie de acțiune folosind Inteligența Artificială (AI), la doar câteva ore după ce Seulul a anunțat că Phenianul a lansat o rachetă balistică, relatează AFP. 'Forțele noastre armate au detectat o rachetă balistică lansată din regiunea Wonsan, în Cor
Republica Moldova/Războiul Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol viața cetățenilor noștri, afirmă președinta Maia Sandu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat sâmbătă atacurile masive lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții și încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de cinci drone și rachete, relatează agenția de presă Moldpres. Maia Sandu a declarat că sâmbătă dimineață, în decurs de circa 15 mi
Cancelarul Friedrich Merz își exprimă încrederea în viitorul țării sale, de Ziua Unității Germane
Cancelarul german Friedrich Merz și-a exprimat sâmbătă încrederea în viitorul țării sale, de Ziua Unității Germane, la 36 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de Unificare a poporului german, care fusese separat între est și vest după cel de-al Doilea Război Mondial, informează EFE. 'Un viitor bun răm
Rusia face din nou apel la diplomați și străini să părăsească Kievul
Rusia a făcut din nou apel sâmbătă la diplomații și străinii aflați la Kiev să părăsească orașul, avertizând că forțele sale vor continua să efectueze atacuri masive de represalii împotriva capitalei ucrainene, informează AFP. Ministerul de Externe rus a transmis într-un comunicat că 'a reiterat' avertismentul a
Discuțiile SUA-Rusia privind Ucraina includ mai nou un acord petrolier de miliarde de dolari (presă)
Discuțiile administrației președintelui american Donald Trump cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina s-au extins pentru a include un acord petrolier în valoare de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar urma să profite oameni de afaceri din Orientul Mijlociu care au legături cu negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, a relatat
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică în Marea Japoniei pe fondul tensiunilor cu Seulul
Coreea de Nord a lansat sâmbătă cel puțin o rachetă balistică în Marea Japoniei, potrivit armatei sud-coreene, informează EFE. Statul Major Interarme (JCS) al Coreei de Sud a raportat sâmbătă dimineață că a detectat lansarea în jurul orei 6:30 a.m., ora locală (21:30 GMT vineri) din zona Wonsan, potrivit agenției de ști
Jumătate dintre alegătorii britanici sunt în favoarea reintegrării Regatului Unit în UE (sondaj)
Jumătate dintre alegătorii britanici susțin revenirea Regatului Unit în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de The Guardian, realizat în contextul preferinței exprimate de prim-ministrul Andy Burnham pentru reintegrarea în UE, informează EFE. Cu toate acestea, ziarul britanic notează că miniștrii la
Alegeri intermediare/Cel mai puțin productiv Congres al SUA din ultimii 50 de ani își suspendă activitatea
Actualul Congres al Statelor Unite - care deține recordul de a fi cea mai puțin productivă legislatură din ultimii peste 50 de ani - și-a încheiat săptămâna aceasta activitatea și a intrat în pauză pentru alegerile intermediare din 3 noiembrie, informează EFE. Cel de-al 119-lea Congres din istoria SUA a adoptat 119 legi, ceea
Ucraina: Un alt pod important din Kiev a fost lovit într-un atac aerian rusesc
Forțele ruse au lovit sâmbătă un pod important din Kiev, Podul de Nord, la doar câteva zile după atacul asupra Podului de Sud, a anunțat primarul capitalei Ucrainei, Vitali Kliciko, informează AFP. 'Podul de Nord a fost lovit. Serviciile de urgență sunt pe drum', a scris Kliciko pe Telegram. O alertă de drone
Mai multe drone au survolat sâmbătă dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova
Mai multe aparate de zbor fără pilot au survolat sâmbătă dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova, în proximitatea localităților Anenii Noi, Ștefan Vodă, Hîncești, Tudora și Căușeni, relatează agenția de presă Moldpres. Informația a fost comunicată de Ministerul Apărării, care precizează că datele au fost furnizate de S
O Moldovă aflată sub controlul Kremlinului ar face Ucraina mai vulnerabilă, declară președinta Maia Sandu
Republica Moldova intenționează să-și consolideze cooperarea cu Finlanda în domeniul securității și al rezilienței și mizează pe sprijinul Helsinki pentru avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, a declarat vineri președinta Maia Sandu în cursul vizitei sale în Finlanda, informează NewsMaker. 'Avem multe de &
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a avut discuții la Vatican și Roma pe subiecte de actualitate în politica externă
Papa Leon al XIV-lea a primit-o vineri, la Vatican, pe Kaja Kallas, înaltul reprezentant pentru politica externă și politica de securitate al Uniunii Europene, cu care a discutat despre războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, precum și despre necesitățile umanitare și riscul polarizării sociale, informează EFE. ''Am vorbit d
Africa de Sud: 43 de asasinate politice înaintea alegerilor
Prezumtive asasinate politice în Africa de Sud au făcut cel puțin 43 de morți în acest an, în timp ce până la alegerile municipale a rămas o lună, relevă vineri un raport, citat de AFP. Alegeri locale vor fi organizate la 4 noiembrie, partidele sperând să profite de dezamăgirea față de ANC (Congresul Național Afri
Slovacia salută decizia UE de a aloca 60 de milioane de euro proiectului Supravegherea flancului estic
Ministrul apărării slovac, Robert Kalinak, a salutat vineri decizia Uniunii Europene de alocare a 60 de milioane de euro pentru proiectul Supravegherea flancului estic (EFW), adăugând că ministerul pe care îl conduce este interesat în mod special de proiecte care vizează protecția împotriva dronelor, informează TASR. &I








