SUA: Un judecător blochează ordinul lui Trump privind cetățenia la naștere, după decizia Curții Supreme
Un judecător federal a interzis joi din nou administrației președintelui Donald Trump să refuze cetățenia unor copii născuți în SUA, folosind o excepție pentru a trece peste decizia recentă a Curții Supreme a SUA care a restricționat capacitatea judecătorilor de a bloca această politică și alte politici la nivel național, relatează Reuters.
Judecătorul federal Joseph Laplante a luat această decizie în cadrul unei audieri la Concord, New Hampshire, după ce apărătorii drepturilor imigranților i-au cerut să acorde statut de acțiune colectivă unei plângeri pe care au depus-o pentru a reprezenta orice copii al căror statut de cetățenie ar fi amenințat de implementarea ordonanței executive a lui Trump care restrânge cetățenia automată la naștere.
Decizia este departe de a fi ultima în bătălia juridică legată de ordonanța lui Trump, semnată în ianuarie, în prima sa zi de la revenirea în funcție.
Judecătorul și-a suspendat decizia timp de șapte zile pentru a oferi administrației Trump timp să facă apel, lucru despre care un avocat al Departamentului Justiției la audiere a spus că se va întâmpla cu siguranță.
Laplante, numit de președintele republican George W. Bush, a fost de acord ca reclamanții să poată acționa provizoriu în mod colectiv, permițându-i să emită o nouă ordonanță judecătorească menită să blocheze implementarea politicii președintelui republican la nivel național.
Avocații Uniunii Americane pentru Libertăți Civile i-au cerut să facă acest lucru după ce Curtea Supremă, pe 27 iunie, a emis o decizie, cu șase voturi pentru și trei împotrivă, care restrânge trei ordonanțe naționale emise de judecători în acțiuni separate împotriva directivelor lui Trump.
Decizia Curții Supreme înseamnă că bebelușii născuți în unele părți ale Statelor Unite din părinți care nu sunt cetățeni americani sau rezidenți permanenți legali riscă să le fie refuzată obținerea cetățeniei și să fie expuși expulzărilor. Dar decizia a conținut o excepție pentru acțiunile în justiție colective care caută despăgubiri în numele unui grup de persoane aflate în situații similare la nivel național.
Laplante, care într-un caz similar a concluzionat deja că ordinul lui Trump este neconstituțional, a spus că hotărârea sa privind interdicția 'nu a fost o decizie dificilă', deoarece copiii ar putea fi privați de cetățenie prin ordinul lui Trump, care urma să intre în vigoare pe 27 iulie, după decizia Curții Supreme.
'Aceasta este o daună ireparabilă, dacă luăm în considerare doar cetățenia', a spus el în timpul audierii. 'Este cel mai mare privilegiu care există în lume', a adăugat el.
Într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Harrison Fields, a numit decizia 'o tentativă evidentă și ilegală de a ocoli ordinul clar al Curții Supreme împotriva ajutoarelor universale.'
'Decizia acestui judecător ignoră statul de drept prin abuzarea procedurilor de certificare a acțiunilor colective', a spus el. 'Administrația Trump va lupta ferm împotriva tentativelor acestor judecători de district discreționari de a împiedica politicile pe care președintele Trump a fost ales să le implementeze', a mai spus purtătorul de cuvânt.
Ordonanța lui Trump cere agențiilor federale să refuze recunoașterea cetățeniei copiilor născuți în SUA care nu au cel puțin un părinte care este cetățean american sau rezident permanent legal, cunoscut și sub numele de posesor de 'green card'.
Peste 150.000 de nou-născuți ar fi privați de cetățenie anual, dacă ordonanța lui Trump ar intra în vigoare la nivel național, conform reclamanților din diferite cazuri care contestă măsura. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește
Consiliul de Securitate al Rusiei afirmă că Starlink și OneWeb reprezintă un risc pentru statele suverane
Experți din cadrul Consiliului de Securitate al Federației Ruse au declarat că serviciile de comunicații prin satelit occidentale, precum Starlink și OneWeb, ar putea fi utilizate pentru a destabiliza situația socio-politică din state suverane și reprezentând, prin urmare, un risc, a relatat vineri agenția de presă rusă RIA, informează Reuters. Această d
Merz a avut o discuție telefonică cu Trump despre Ucraina și viitoarele negocieri, anunță Berlinul
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, joi, cu privire la războiul din Ucraina și la viitoarele negocieri de la Abu Dhabi, a informat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters. 'Cancelarul este implicat în deliberările președintelui St
Tragedia feroviară din Spania: Parchetul European a deschis o anchetă privind eventuale fraude la renovarea liniei Madrid-Sevilla
Parchetul European (EPPO) a deschis o anchetă privind o posibilă fraudă în ce privește utilizarea fondurilor europene destinate renovării liniei feroviare de mare viteză Madrid-Sevilla, unde, săptămâna trecută, a avut loc un accident soldat cu 69 de victime, a anunțat instituția vineri, transmite AFP. EPPO precizează într-un comunicat














