Demilitarizarea Ucrainei, 'linie roșie absolută' pentru europeni (ministru francez)
Demilitarizarea Ucrainei, una dintre condițiile impuse de Rusia pentru a pune capăt invaziei sale, constituie o 'linie roșie absolută' pentru europeni, a afirmat miercuri ministrul francez al forțelor armate, Sebastien Lecornu, relatează AFP.
'Linia noastră roșie absolută este demilitarizarea Ucrainei', declară el într-un interviu acordat săptămânalului Valeurs Actuelles, cu o zi înainte de o nouă întâlnire a 'coaliției voluntarilor', formată din aproximativ treizeci de țări aliate ale Ucrainei.
'Este nevoie de coerență. Nu putem refuza ca Ucraina să adere la NATO și, în același timp, să acceptăm că nu mai are armată. Ucrainenii trebuie să-și poată asigura propria securitate. Este o chestiune esențială, pentru că, în caz contrar, nu văd un viitor pentru securitatea țărilor vecine', susține Sebastien Lecornu.
Coordonată de Franța și Regatul Unit, 'coaliția voluntarilor' urmează să se reunească din nou joi, adunând lideri de guvern care vor fi prezenți la Roma cu ocazia unei conferințe dedicate reconstrucției Ucrainei. Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron, aflat într-o vizită în Regatul Unit, vor participa de la o bază militară britanică.
Această coaliție elaborează garanții de securitate pentru Ucraina și, în special, un proiect de 'forță de reasigurare' destinată să garanteze un potențial armistițiu și să împiedice orice atac nou din partea Rusiei.
Kremlinul a afirmat săptămâna trecută că nu este 'posibil' în acest stadiu să-și 'atingă' obiectivele în Ucraina pe calea diplomatică, continuându-și astfel ofensiva pe scară largă, după o discuție telefonică fără rezultate între președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump.
Dar, în opinia lui Sebastien Lecornu, 'coaliția voluntarilor are meritul de a oferi un cadru pentru a reflecta la ce va fi după'. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Șeful administrației penitenciarelor din Tennessee a demisionat după execuția eșuată a Christei Pike
Șeful administrației penitenciarelor din statul american Tennessee, Frank Strada, a demisionat după execuția eșuată a condamnatei Christa Pike, care a supraviețuit injecțiilor letale, a anunțat sâmbătă guvernatorul statului, Bill Lee, relatează AFP și dpa. Șeful Departamentul pentru Corecție din Tennessee (TDOC), Frank Strada, 'și-a
Ambasadorul Rusiei la Chișinău, convocat la MAE după o nouă încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest, după ce cinci aparate de zbor, trei rachete și două drone, au survolat sâmbătă spațiul aerian al Republicii Moldova și au explodat în apropierea unor localități, relatează agenția de presă Moldpres.
Yemen: Rebelii houthi anunță că Arabia Saudită a lansat 26 de lovituri asupra capitalei Sanaa
Houthi din Yemen au anunțat că Arabia Saudită a lansat sâmbătă 26 de lovituri asupra capitalei Sanaa, controlată de rebelii pro-iranieni, în contextul intensificării războiului civil din țară, relatează AFP. Canalul de televiziune Almasirah, afiliat grupării, a relatat că 'avioane inamice' ale regatului saudit, care susține
Portugalia: Anchetă în legătură cu legalitatea utilizării bazei aeriene Lajes de către SUA în războiul din Iran
Procurorii portughezi au anunțat sâmbătă că au deschis o anchetă privind legalitatea autorizației acordate de guvernul de la Lisabona pentru utilizarea de către Statele Unite a bazei aeriene Lajes din arhipelagul Azore în timpul războiului din Iran, în urma unei plângeri depuse de un partid de opoziție, relatează Reuters.
Coreea de Nord susține că a lansat o rachetă balistică folosind Inteligența Artificială
Coreea de Nord a afirmat sâmbătă că a testat o rachetă strategică cu rază medie de acțiune folosind Inteligența Artificială (AI), la doar câteva ore după ce Seulul a anunțat că Phenianul a lansat o rachetă balistică, relatează AFP. 'Forțele noastre armate au detectat o rachetă balistică lansată din regiunea Wonsan, în Cor
Republica Moldova/Războiul Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol viața cetățenilor noștri, afirmă președinta Maia Sandu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat sâmbătă atacurile masive lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții și încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de cinci drone și rachete, relatează agenția de presă Moldpres. Maia Sandu a declarat că sâmbătă dimineață, în decurs de circa 15 mi
Cancelarul Friedrich Merz își exprimă încrederea în viitorul țării sale, de Ziua Unității Germane
Cancelarul german Friedrich Merz și-a exprimat sâmbătă încrederea în viitorul țării sale, de Ziua Unității Germane, la 36 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de Unificare a poporului german, care fusese separat între est și vest după cel de-al Doilea Război Mondial, informează EFE. 'Un viitor bun răm
Rusia face din nou apel la diplomați și străini să părăsească Kievul
Rusia a făcut din nou apel sâmbătă la diplomații și străinii aflați la Kiev să părăsească orașul, avertizând că forțele sale vor continua să efectueze atacuri masive de represalii împotriva capitalei ucrainene, informează AFP. Ministerul de Externe rus a transmis într-un comunicat că 'a reiterat' avertismentul a
Discuțiile SUA-Rusia privind Ucraina includ mai nou un acord petrolier de miliarde de dolari (presă)
Discuțiile administrației președintelui american Donald Trump cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina s-au extins pentru a include un acord petrolier în valoare de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar urma să profite oameni de afaceri din Orientul Mijlociu care au legături cu negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, a relatat
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică în Marea Japoniei pe fondul tensiunilor cu Seulul
Coreea de Nord a lansat sâmbătă cel puțin o rachetă balistică în Marea Japoniei, potrivit armatei sud-coreene, informează EFE. Statul Major Interarme (JCS) al Coreei de Sud a raportat sâmbătă dimineață că a detectat lansarea în jurul orei 6:30 a.m., ora locală (21:30 GMT vineri) din zona Wonsan, potrivit agenției de ști
Jumătate dintre alegătorii britanici sunt în favoarea reintegrării Regatului Unit în UE (sondaj)
Jumătate dintre alegătorii britanici susțin revenirea Regatului Unit în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de The Guardian, realizat în contextul preferinței exprimate de prim-ministrul Andy Burnham pentru reintegrarea în UE, informează EFE. Cu toate acestea, ziarul britanic notează că miniștrii la
Alegeri intermediare/Cel mai puțin productiv Congres al SUA din ultimii 50 de ani își suspendă activitatea
Actualul Congres al Statelor Unite - care deține recordul de a fi cea mai puțin productivă legislatură din ultimii peste 50 de ani - și-a încheiat săptămâna aceasta activitatea și a intrat în pauză pentru alegerile intermediare din 3 noiembrie, informează EFE. Cel de-al 119-lea Congres din istoria SUA a adoptat 119 legi, ceea
Ucraina: Un alt pod important din Kiev a fost lovit într-un atac aerian rusesc
Forțele ruse au lovit sâmbătă un pod important din Kiev, Podul de Nord, la doar câteva zile după atacul asupra Podului de Sud, a anunțat primarul capitalei Ucrainei, Vitali Kliciko, informează AFP. 'Podul de Nord a fost lovit. Serviciile de urgență sunt pe drum', a scris Kliciko pe Telegram. O alertă de drone
Mai multe drone au survolat sâmbătă dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova
Mai multe aparate de zbor fără pilot au survolat sâmbătă dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova, în proximitatea localităților Anenii Noi, Ștefan Vodă, Hîncești, Tudora și Căușeni, relatează agenția de presă Moldpres. Informația a fost comunicată de Ministerul Apărării, care precizează că datele au fost furnizate de S
O Moldovă aflată sub controlul Kremlinului ar face Ucraina mai vulnerabilă, declară președinta Maia Sandu
Republica Moldova intenționează să-și consolideze cooperarea cu Finlanda în domeniul securității și al rezilienței și mizează pe sprijinul Helsinki pentru avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, a declarat vineri președinta Maia Sandu în cursul vizitei sale în Finlanda, informează NewsMaker. 'Avem multe de &








